CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





DE DRAGOBETE, CELOR CE IUBESC!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un scurt fragment din romanul ADRIANA - editura ARMONII CULTURALE, Adjud - 2015  
  
......  
- Să facem cunoştinţă: Giacomo Rito, pictor profesionist, absolvent al celei mai vechi Universităţi din Torino şi chiar din întreaga Italiei, Facultatea de arte frumoase şi discipol al marelui pictor Giuseppe Penone, care mi-a fost profesor.  
- Adriana. Îmi pare bine, spuse ea, vădit indiferentă la emfaza declarativă a italianului, de parcă ea ar fi auzit vreodată despre acest "mare" profesor de pictură, Giuseppe Penone.  
Italianul începu să-şi strângă sculele, protejându-şi pânza pe care doar ce-i fixase trăsăturile modelului său, convins că femeia nu-i va rezista farmecului şi-l va urma în atelierul de pictură.  
Adriana, era derutată. Nu ştia ce vrea de fapt. Să-şi asculte inima şi să-l urmeze pe bărbat, sau să asculte de raţiune şi să-şi ia la revedere de la el cum s-ar cuveni normal, îndepărtându-se cât mai repede de piaţă?  
Fără să vrea şi-a amintit de o zicală: "Viaţa e un dar pierdut de nu trăieşti cum ai fi vrut!" dar şi de ce spunea Cicero în DE AMICIŢIA: "Daca înlături iubirea şi gingăşia, dispare tot farmecul vieţii!" Deci ea în câteva secunde trebuia să ia o hotărâre care poate o va urmări toată viaţa ca o umbră. Vrea să piardă totul cum spune proverbul, sau să guste din plin farmecul iubirii? Era conştientă că această hotărâre o va regreta tot restul vieţii sale, fie că l-a ascultat pe pictor, fie că nu a făcut-o.  
Atunci ce-i de făcut? Îl privea plină de emoţie cum acesta aproape că terminase de strâns tablourile expuse pe banca din apropiere. Sunase la telefon şi în câteva minute doi tineri au şi apărut ridicând întreg bagajul pictorului.  
- Ce ziceţi domnişoară? Mă onoraţi cu vizita dumneavoastră, să-mi înnobilaţi cu frumuseţea şi distincţia voastră, umilul meu atelier de lucru?  
Adriana era mută de uimire. Simţea că nu mai are voinţă şi este gata să-l urmeze pe acest bărbat oriunde şi-ar fi dorit s-o ducă. Parcă era într-o transă ca şi când un magician pusese stăpânire peste voinţa ei. Vedea în el bărbatul după care a alergat toată viaţa să-l descopere şi iată că tocmai aici la poalele munţilor Alpi a reuşit să dea de el. Cum ar putea să scape această unică ocazie? Viaţa i-ar fi marcată pentru totdeauna de această greşeală că nu l-a cunoscut în toată splendoarea lui?  
În fracţiuni de secundă, ca într-un vis de noapte, îşi imagina viaţa de după această zi, sub diverse ipostaze. În una era văzută în braţele tandre ale acestui italian frumos, trăind sublimul cum nici nu şi-l imaginase vreodată că ar putea exista. În alta, regretând tot restul vieţii că nu a avut curajul să meargă mai departe şi să vadă cum ar fi putut fi, perfect, sau o dezamăgire totală. În tot acest timp niciodată nu s-a gândit la faptul că trebuia să se oprească, dragostea ei fiindu-i promisă lui Radu, de care deocamdată uitase complet. Până nu încerci, cum poţi afla ce ar fi putut exista? fu ultima sa hotărâre.  
Aşa că îl urmă pe acest bărbat, care galant o luă de braţ şi îi şoptea mieros cât de frumoasă este, cât de fermecat a fost de apariţia ei lângă şevalet şi cât de mult şi-a dorit s-o picteze. Îi mai spunea că avea de gând să creeze un tablou mare în care să fie reprezentată în toată splendoarea. Ea emană în jur un spirit divin pe care numai artiştii dăruiţi pot să-l perceapă şi să-l redea cu acurateţe. Crede că este singurul care poate s-o facă cel mai bine pentru că a simţit cum în eter pluteşte acel farmec de care avea nevoie inspiraţia lui în crearea celui mai spectaculos tablou.  
Adriana era pierdută definitiv. Nici nu ştia prin ce lume îi plutesc gândurile, ascultând cum italianul nu se mai oprea din a-i lăuda frumuseţea, fineţea, sau mirosul suav de parfum de viorele, culese dimineata pe rouă, miros pe care îl degajă corpul său. Parcă era o liceeană care a întâlnit profesorul maestru în arta seducţiei. Devenise o ingenuă ce nu a văzut niciodată un asemenea expert în rostirea vorbelor frumoase care pot păcăli chiar şi pe cineva ce nu era atât de atrasă de acest bărbat.  
Ajunşi printr-o străduţă îngustă în faţa unei clădiri vechi, cu trei niveluri, cu ziduri groase, peste care se putea observa fără tăgadă patina zecilor de ani trecuţi peste ele, prin muşchii verzi depuşi între îmbinările blocurilor de piatră. Lângă o uşă solidă din lemn masiv şi balamale groase din fier forjat, ca o poartă medievală, în faţa căruia Giacomo scoase din buzunar o cheie groasă ca de poartă de castel din povestile de demult, pe care o introduse în broască şi o răsuci, după care cu o telecomandă deblocă nişte zăvoare masive, dar cu instalaţie de funcţionare modernă, de ultimă tehnologie. La siguranţa atelierului său amenajat într-o clădire medievală, adaptase pentru paza avutului, o tehnologie care să-i asigure o deplină protecţie împotriva vreunei tentative de efracţie.  
Odată întraţi, Giacomo butonă la tabloul de securitate şi apoi aprinse lumina. Atelierul era împărţit în două spaţii. În primul era atelierul propriuzis, cu multe rafturi, cu tablouri expuse pe pereţi ca într-o expoziţie, sau aşezate unul în spatele celuilalt în şiruri orânduite după mărimea ramei, şevalete, truse cu tuburi de uleiuri, cutii cu vopseluri de diferite culori, pensule, cuţite şi alte ustensile necesare pictatului. Totul era într-o ordine de invidiat.  
În cea de a doua încăpere în care se ajungea printr-o arcadă unde atârna o draperie din catifea groasă, colorată violet, era un adevărat sanctuar. Într-un capăt al încăperii exista un pat dublu, cu tăblii metalice, pictate cu desene reprezentând cupidoni cu arcurile întinse, ţintind spre pieptul nor nimfe sau amorezi, o masă cu două scaune curbate şi pe masă tot ce trebuia pentru servirea unui pocal cu şampanie, carafe cu încrustaţii fine din alpaca sau din argint, nu puteai să ştii la prima vedere ce metal putea fi, pentru un pahar cu vin, sau ibrice şi ceşcuţe din alamă lustruită pentru pregătirea şi servirea unei cafele. Mai exista un cuier cu trunchiul torsionat ca un şarpe încolăcit în jurul unui copac tânăr şi multe tablouri expuse pe pereţi cu cele mai diverse tematici. Toate obiectele păreau a fi din alte vremuri, când servirea era mult mai simplă, mai rustică şi mai romantică.  
De fapt, Adriana nici nu a putut fi atentă la tot ce exista în cele două încăperi din cauza emoţiilor. Era pentru prima dată când făcea cunoştinţă cu spaţiul de lucru al unui artist plastic, fiind mai mult preocupată de ce s-ar putea întâmpla în acel spaţiu, decât de conţinutul său.  
Giacomo o întreba dacă îi place atelierul, dacă îi plac tablourile, în timp ce o cuprinse ca din întâmplare cu mâna dreaptă de mijloc, atrăgând-o spre el. Ea opuse o oarecare rezistenţă, mai mult alunecând din încercarea pictorului de îmbrăţişare, fără ca gestul să-i fie ostentativ sau categoric. Se depărtă la un pas şi apoi încercă să privească cu mai multă atenţie tablourile expuse pe pereţii încăperii.  
- Da, îmi plac tablourile, sunt frumoase. Se poate vedea indubitabil că sunt creaţia unui pictor de talent, îl lăudă tânăra.  
- Grazie Adriana, îi mulţumi italianul şi iar ca din întâmplare se lipi de corpul ei cuprinzând-o din nou cu mâna de mijloc.  
De data aceasta refuzul de a-i accepta apropierea nu a fost atât de categoric ca prima data, gest încurajator pentru pictor, care declanşă din nou peroraţiile referitoare la frumuseţea femeii şi cât de mult la fermecat cu aceasta, fapt care l-a făcut să se îndrăgostească subit de ea.  
Adriana se întoarse cu faţa spre el şi-l privi direct în ochi:  
- Giacomo! Sigur eşti îndrăgostit de mine? îl întrebă cu o fermitate de care nici ea nu era capabilă să şi-o creadă.  
- Si! Da, desigur, reveni el la conversaţia în franceză.  
- Cum poţi dovedi acest lucru?  
- Iubindu-te! răspunse cu francheţe italianul, fără a mai sta pe gânduri.  
Pe Adriana o cuprinse o stare de veselie. O amuză simplitatea răspunsului. Deci, dacă dorea să afle cât de îndrăgostit este pictorul de ea, trebuiau să facă dragoste cu el ca să afle astfel dovada. Înteresantă optică mai au şi italienii, îşi spuse ea. Dar eu sunt îndrăgostită de pictor? Cum pot afla asta dacă nu fac dragoste cu el? îşi puse fata întrebarea, zâmbind în sinea sa.  
Giacomo, o privi direct în ochi şi luând-o cu ambele mâini de mijloc o atrase cu fermitate spre pieptul lui, fără să-i mai dea posibilitatea Adrianei de a se feri. Îi cuprinse gura cu pasiune şi începu să o sărute. La început fiind surprinsă de repeziciunea gestului bărbatului, ea nu a mai avut timp să reacţioneze. Săruturile lui vulcanice i-a topit orice încercare de rezistenţă şi de refuz, aşa că fără să vrea s-a lăsat cuprinsă de această frenezie sentimentală a gazdei, complăcându-se în starea de intimitate creată instantaneu.  
Giacomo constatând că românca a răspuns pozitiv la atac, nu a aşteptat ca aceasta să se dezmeticească şi a început s-o despovereze de haine pe tânăra fată, care devenise docilă în faţa voinţei pictorului. În sinea sa, nu putea să nu recunoască că-i place tot ce i se întâmplă şi era perfect conştientă că acum nu mai exista cale de întoarcere de la ce de fapt în subconştient prevăzuse că s-ar putea întâmpla când a acceptat să-i viziteze atelierul. Chiar îl ajută pe bărbat să o elibereze cât mai repede de puţinele sale haine, începând să tragă şi de ale lui, ca să fie cât mai liberi, să simtă în toată plenitudinea emoţiilor cum este să faci dragoste cu cineva pe care ţi-l doreşti mai mult ca orice.  
Tocmai când rămaşi în lenjeria intimă se apropiau de mult doritul pat, înlănţuiţi într-o frenezie nebună, plină de sărutări şi de mângâieri pe tot corpul, sună telefonul Adrianei, care o scoase din transa în care se găsea. Ţârâitul strident o blocă. Nu mai era în stare să facă nicio mişcare. Nu ştia cum să reacţioneze şi nenorocitul de telefon nu se mai oprea. Suna întruna ca o alarmă, ca un avertisment.  
- Ce faci Adriana, răspunzi? se întrebă ea.  
Se eliberă din braţele iubitului de ocazie şi alergă la poşetă, să scoată telefonul. Credea că este Sabina şi că vine să o ia acasă. Când deschise telefonul a constatat că de fapt era Radu.  
- "Doamne, ce mă fac? Ce-am vrut de fapt să fac"? mai spuse ea şi răspunzând la telefon:  
- Da dragule, spuse ea cu vocea sugrumată de emoţie.  
- Sărut mâna iubire. Am vrut să aflu cum îţi mai merge prin Torino?  
- B..bine, cum să-mi meargă? răspunse ea fără de convingere.  
- Iubire, s-a întâmplat ceva? continuă Radu conversaţia cu nelinişte în glas.  
- C..ce să se întâmple? Eram prin oraş la cumpărături. Sunt într-un magazin şi am auzit mai greu telefonul, încercă ea să găsească o scuză întârzierii răspunsului la apelul lui.  
- Am vrut să-ţi mai aud vocea şi să-ţi spun că te iubesc la fel de mult.  
- Mda, sunt convinsă de asta. Te rog să mă scuzi, este cam zgomot şi lume multă, te voi suna eu imediat ce ies în stradă.  
- Bine, nu mai este nevoie să mă suni. Am vrut doar să te aud şi să mă liniştesc că totul este bine cu tine. Peste câteva zile ne vom reîntâlni aşa că avem timp de vorbit atunci mai mult. Te îmbrăţişez cu toată dragostea şi... nu uita de iubirea mea...  
- Bine Radu. Şi eu te iubesc. Te sărut. Pa, pa şi închise telefonul cu febrilitate. Îşi mai reveni din teama ce o cuprinse. Se putea vedea pe faţa ei tensiunea şi emoţia prin care trecea. Fără să-l mai privească pe bărbatul din faţa ei, se repezi după hainele împrăştiate peste tot prin camera atelierului.  
- Ce s-a întâmplat amore, o chestionă nedumerit italianul.  
- Nimic. Mă aşteaptă prietena mea să mergem acasă. Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat şi nu trebuia să se întâmple.  
- Non importa. Nu-i nimic. Îmi pare rău că nu am putut să gustăm din cupa fericirii. Poate ne vom reîntâlni curând să definitivăm ce am început şi atunci vom trăi sublimul.  
Adriana se îmbrăcă în cea mai mare viteză, nici nu-şi dădea seama cum arată, dacă este sau nu deranjată la păr sau la machiaj. Nu vedea nicio oglindă prin cameră şi nici nu avea curajul să-l întrebe dacă are vreo baie unde să-şi controleze ţinuta.  
.................  
Referinţă Bibliografică:
DE DRAGOBETE, CELOR CE IUBESC! / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2612, Anul VIII, 24 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!