CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PĂDUREANCA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL V (ultimul scris până acum)  
 
Cu toate că Maria a avut bilet de voie să meargă duminica în oraş, întâmplarea a făcut ca cei doi tineri să nu se poată revedea timp de două săptămâni. Ea a aşteptat o după amiază întreagă în parc, pe banca primei sale întâlniri în calitate de “îndrăgostită”, de un băiat care să nu-i fie coleg, însă revederea nu s-a mai produs.  
De data aceasta citea o altă carte, dar gândurile nu-i erau la textul ce-l parcurgea cu privirea. Nu reţinea mare lucru din ce lectura, pentru că alte secvenţe petrecute cu o săptămână în urmă îi reveneau insistent în minte. Gândurile îi răsfoiau o altfel de carte, ale cărei rânduri erau la începutul scrierii şi care deja conţinea multe semne de întrebare:  
-” Oare de ce nu a apărut la locul unde el mi-a dat întâlnire? Ce s-o fi întâmplat? Nu a mai primit învoire sau nu-i mai pasă de mine? Dar de ce trebuie să-mi pun aceste întrebări? Sunt eu atât de interesată de această întâlnire sau de acest militar cunoscut ocazional, încât să nu pot sta liniştită sub tei şi să-mi citesc cartea”?  
După aproape două ore de aşteptat pe bancă, a reuşit cu greu să se despartă de primul ei loc de întâlnire. Era tare dezamăgită de faptul că nu s-a revăzut cu Pamfil.  
Prima sa emoţie adevărată din viaţă s-a lovit de un eşec total. Şi câtă speranţă îşi pusese în această după-amiază. Cu cât freamăt în suflet a aşteptat-o şi iată rezultatul! Îi venea să plângă de ciudă. Toată săptămâna se gândise la modul cum a decurs cunoaşterea militarului. Se autosugestiona că este un tânăr simpatic, căruia îi stă bine în haina militară. Că părea impozant aşa înalt cum era, având corpul mlădios, cu ochii lui negri şi pătrunzători, care parcă îţi citeau şi gândurile nerostite. Îi plăcea cum îşi purta chipiul aşezat ştrengăreşte într-o parte pe cap şi cu epoleţii lui împodobiţi cu cele două trese galbene, alături de semnul armei pentru care se pregătea. Nu mai vorbea de nasturii de la tunică cum străluceau de parcă ar fi fost auriţi.  
- “Ce nume are şi el - Pamfil! Un nume ca şi seriozitatea purtătorului. Care nu-ţi prezintă prea multă încredere, îşi tot murmura ea gândurile. V-a ţine minte toată viaţa această primă întâlnire, pe care a ratat-o.”  
Şi totuşi încerca să-i găsească nişte scuze obiective, pe care să le creadă ea însăşi.  
- “Poate nu a primit învoirea de a ieşi din unitatea militară. Sau nu mai era interesat de ea? Cine poate şti ce i s-a putut întâmpla de nu a mai venit tocmai la o întâlnire propusă de el?”  
Nu era prea departe de acest adevăr. În acea duminică întreaga şcoală era în alarmă. Nimeni nu a primit învoirea de a ieşi în oraş. Din când în când se dădeau alarme care aduna întregul personal al şcolii în cadrul unităţii militare, având diverse teme de pregătire, pentru ca unitatea să poată fi gata oricând pentru a intra într-o acţiune cu temă de apărare sau, cine ştie ce program de pregătire mai stabilea comandantul şcolii, ori Comandamentul de care aparţinea şcoala.  
Un soldat fie el şi elev într-o unitate de pregătire şcolară al viitoarelor cadre de conduce, de ofiţeri sau de subofiţeri, trebuia să înveţe să fie gata ca în orice moment să poată acţiona conform ordinelor primite, să intre în luptă pentru apărarea patriei. Aşa scria în regulamentul de ordine interioară. Doar jurase pentru aşa ceva că va face totul, inclusiv sacrificiul suprem, pentru apărarea tricolorului şi al pământului strămoşesc.  
Cât timp Maria aştepta pe banca din parc să sosească Pamfil, el era îmbrăcat cu echipamentul necesar ca de luptă şi plecat cu întreaga companie, pe terenul de antrenament din apropierea oraşului. Ordinul de alarmă se dăduse telefonic în zorii zilei ofiţerului de serviciu şi acesta apăsase pe soneria care avertiza întreaga şcoală. Modul cum suna soneria din dormitoare, punct, punct, linie, în sistemul morse, anunţa că este alarmă de exerciţiu şi că toţi elevii trebuie să se îmbrace în cel mai scurt timp, echipaţi gata pentru „luptă”. Cu luminile de camuflaj aprinse, fiecare îşi căuta hainele, bocancii şi fugeau să-şi ridice armamentul de la magazie. Cei ce îndeplineau şi funcţia de curier, trebuiau să ajungă în cel mai scurt timp la ofiţerul de serviciu de la care să primească plicurile către cadrele militare ale şcolii ce trebuiau să vină imediat înincinta unităţii.  
Cum Pamfil îndeplinea şi funcţia de curier în caz de alarmă, s-a îmbrăcat în cea mai mare grabă cu întreg echipamentul şi-a luat automatul la spinare, plicurile cu adresele celor ce trebuiau anunţaţi să se prezinte la unitate în cea mai mare grabă şi a pornit la alergat pe străzile pustii la acea oră ale oraşului, spre adresele la care trebuia să înmâneze plicul al cărui conţinut desigur că nu-l cunoştea. Suna la interfon sau soneria casei unde locuiau cei doi ofiţeri aflaţi în sarcina sa să-i anunţe, le înmâna plicul informându-i că este alarmă şi apoi cu aceeaşi grabă trebuia să se întoarcă la unitate. Dacă se întâmpla să-l ajungă din urmă vreun cadru militar cu maşina, îl lua, indiferent dacă era din cei anunţaţi de el sau de un alt curier, dacă nu, întreaga distanţă era din nou parcursă în pas alergător. De timpul consumat depindeau şi calificativele lui în privinţa modului cum îşi îndeplinea misiunile de” luptă”. Această alarmă dată şcolii sâmbătă noaptea desigur că nu a fost anunţată. Nimeni nu avea habar ce se va întâmpla în timpul nopţii.  
Tematica de instruire o stabilise Comandamentul de care aparţinea şcoala lor. Statul Major programa alarmele şi temele acestora, apoi anunţa comandantul şcolii ce urmau să întreprindă. La semnalul” Alarmă” şi al celorlalte indicative, se îmbarcau imediat în maşinile şcolii şi porneau spre poligonul de instruire unde acţionau cum li se ordona de către cadrele investite cu coordonarea aplicaţiilor militare de instruire. Aşa puneau în practică tot ce li se preda la cursuri.  
Pamfil nu prea avusese somn în acea noapte. Nici nu concepea că ar putea exista posibilitatea de a nu se revedea cu eleva de la “Pedagogică”. Era nerăbdător să vină cât mai repede dimineaţa pentru a solicita bilet de învoire ofiţerului de serviciu. Nu exista niciun motiv să i se refuze acest lucru. Dar nu a fost să fie. Cine putea şti că tocmai atunci când avea prima lui întâlnire cu o liceană, se va da alarma? Prevedea că fata îl va aştepta pe banca de sub teiul rămuros din parcul oraşului, încărcat cu flori puternic mirositoare. Şi el avea să treacă pe la o florărie să-i cumpere un mic bucheţel, că aşa se cădea din partea unui pretendent la inima unei tinere.  
-” Ce va gândi despre el văzând că nu apare la prima lor întâlnire? Ce impresie îşi va face? Şi aşa era reticentă faţă de faptul că era militar, nu licean ca şi ea, sau student”.  
Cum după terminarea activităţilor din poligon nu va mai putea ieşi în oraş având obligatoriu program administrativ de curăţarea ţinutei şi al armamentului din dotare, folosit pe terenul de instruire, va scrie desigur o scrisoare prin care să se scuze că nu a putut sosi la întâlnire, independent de voinţa sa, explicându-i şi de ce, însă fără prea multe alte detalii care să intre în domeniul secretului militar. Doar aşa au şi stabilit când s-au cunoscut. Dacă nu au amândoi bilet de voie într-o duminică, să-şi scrie.  
Maria se ridică cu greu de pe bancă. Parcă era ţintuită de acele scânduri dure, vopsite în verde. Şi paşii şi-i mişca cu greutate. Spera ca el să apară chiar şi în ultimul moment. Nu ştia încotro să se îndrepte, spre internat, sau să se mai plimbe prin parc, ori prin oraş întârziind în faţa vitrinelor, să nu ajungă prea devreme în dormitor. Ce-o să zică celelalte colege dacă o vedeau venind atât de repede din oraş? Aşa că se mai plimbă pe aleile parcului iar când ajunse la poarta de ieşire, îşi călcă pe inimă, mai privi odată în urmă, poate, poate va zări alergând spre ea pe alee, vreun tânăr îmbrăcat în haina militară kaki. A fost doar un vis, o dorinţă neîmplinită. Acel cavaler pe care ea l-a aşteptat să vină, să-i bucure sufletul, nu a mai venit. Dezamăgită şi plină de ciudă, porni spre cămin. Nu mai spera la nimic. Nici nu ştia dacă îşi mai dorea să-l vadă vreodată, chiar dacă absenţa lui de la întâlnire ar fi fost fortuită. Era prima sa întâlnire şi de aceea nu trebuia să fie ratată.  
La primul colţ de stradă dădu nas în nas cum se spune, cu Ioana şi Camelia, o altă colegă de clasă.  
- Bună Maria. De unde vii? Nu mergi cu noi la film? Rulează la cinema “Dezrobirii” un film cu Luis de Funes. Hai să râdem de gagurile lui.  
- Nu ştiu ce să zic, răspunse Maria, fără să poată a-şi ascunde amărăciunea din glas.  
- Dar ce ai păţit fato, ţi s-au înecat corăbiile? Ai primit vreo veste proastă de acasă? Parcă nu te-am auzit plângându-te.  
- Ei, las-o Ioana, poate i-a tras ţeapă vreun iubit, spuse cu ironie Camelia.  
- Ce-ai tu, ţine-ţi gura, nu are ea aşa ceva! Este ca o sfântă stareţă de mănăstire. De unde iubit la Maria? îşi apără ea prietena.  
- Ha, ha, ha, continua Camelia s-o necăjească cu sarcasm pe colega ei. Cele “mute” sunt mai implicate în amoruri secrete decât noi astea aşa zis mai libertine.  
- Camelia, dacă nu te astâmperi te pocnesc în plină stradă, se răsti Ioana la fată. Nu ai ce vorbi? Crezi că toate sunt ca tine, azi cu unul, mâine cu altul?  
- Decât s-o fac pe fandosita şi mironosita arborând imaginea de ingenuă, mai bine aşa cum spui tu. Nu am decât de câştigat din atitudinea mea „libertină”. Mă distrez şi totodată profit de pe urma fraierilor.  
- Până te-oi vedea odată cu burta la gură umblând prin şcoală şi atunci să te văd pe unde scoţi cămaşa cum se spune.  
- Am eu grijă să nu se întâmple asta, nu-ţi fă probleme pentru mine. Ştiu să mă descurc.  
- Hai Maria, las-o dracului pe toanta asta. Nu vezi că dacă o storci ca pe o lămâie, curge numai acreală din ea?  
Cele două prietene porniră braţ la braţ spre cinematograf, abandonând-o pe Camelia în mijlocul trotuarului. Aceasta văzând că nu o mai vor în anturajul lor şi-a căutat de drum dând din umeri.  
- Hm, nu le place la amândouă adevărul. Ce zici de ele! Două proaste şi atât. Vai de capul lor!  
Porni pe stradă în sensul opus colegelor care o abandonaseră.  
- Chiar, Maria, de ce eşti aşa abătută? reveni cu întrebările Ioana. Nu cumva are dreptate fufa de Camelia? Te-a părăsit vreun iubit de care eu nu ştiu?  
- Nu, nu, nu-i nimic din ce spui. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva desigur, dar...  
- Hai, hai că nu sunt preot ca să mi te spovedeşti. Las-o baltă. Treaba ta de ce eşti tristă. Stai că iau eu bilete, fac cinste de data aceasta cu un film. Bine că am scăpat de Camelia de care chiar că nu-mi place. Invidioasă, egoistă şi mai ales intrigantă.  
- Nu o mai băga şi tu în seamă. Nu ai ce-i face dacă asta îi este firea, încercă Maria să o apere pe Camelia, lucru pe care aceasta nu l-ar fi făcut niciodată pentru ea. Doar s-a văzut cum a atacat-o cu câteva clipe mai devreme. Intrară la film şi nu peste mult timp se stinse lumina în sală şi a început derularea genericului.  
 
Referinţă Bibliografică:
PĂDUREANCA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2418, Anul VII, 14 august 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!