CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Carti >  





FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP. 2 Tongrinne  
 
În fiecare dimineaţă, chiar dacă programul de deşteptare pentru mine era acelaşi ca la Mangalia, în jur de ora patru, pentru a pleca la pescuit pe mare, la Tongrinne, coboram la parter după ora nouă, pentru a nu-mi deranja gazdele, care poate doreau să mai lenevească în pat, până mai târziu. La ora când coboram, domnul Bonte era sătul de treabă prin grădiniţa lui plină cu minunatele-i flori. Şi ce poate fi mai frumos în viaţa cuiva în afara florilor? Poate diverse evenimente unice precum căsătoria sau naşterea unui copil, dar şi acestea sunt înfrumuseţate mai tot timpul cu buchete de flori oferite persoanei dragi, gest care nu poate decât să-i umple oricui sufletul de bucurie la primirea lor. Până ajungeam şi eu în grădină, domnia sa le uda, plivea, dar mai ales le fotografia şi admira. Doamna Bonte mă aştepta cu o ceaşcă de cafea fierbinte, bine aromată şi o bucăţică de ciocolată belgiană, recunoscută în Europa prin calitatea sa deosebită.  
Mulţumindu-i, luam cafeaua şi coboram în curte. Aşa am aflat că la intersecţia din apropiere, la circa o sută de metri de casa gazdelor mele, sunt doi cireşi japonezi în plină floare. Această informaţie desigur că mi-a zgândărit curiozitatea şi cu tableta în mână, am ieşit din casă şi m-am oprit direct în intersecţia semaforizată.  
Într-adevăr, copacii erau maiestuoşi, puternic înfipţi în pământul din intersecţie, ca nişte adevăraţi străjeri, având coroanele bogate, cu tulpinile groase, fiind de ceva ani statornici în acel loc, păzind intersecţia. Se aflau în plină floare. Crengile le atârnau de greutatea ciorchinelor de flori albe şi cu inflexiuni roze pe conturul petalelor. Dar ce parfum degajau şi câtă muzicalitate în jurul lor creată de albinele cu picioruşele pline cu polen care zumzăiau, plimbându-se din floare în floare. Nu-mi venea să mai plec, îmbătat de atâta mireasmă plăcută şi o deosebită frumuseţe, dar cum eram un om liber, dornic să-şi folosească timpul după bunul plac şi mai ales curios din fire în ceea ce priveşte frumosul, am pornit să descopăr şi alte locuri ce puteau merita văzute aici, în satul belgian aşezat pe şoseaua principală DN 29, ce aparţinea oficial de Tongrinne, însă casele făceau corp comun cu localitatea Sombreffe, comună de care aparţinea administrativ satul Tongrinne. Domnul Bonte obişnuia să-mi spună că locuieşte în Afumaţii de Belgique făcând aluzie la cuvântul “sombru” de la Sombreffe, care tradus în româneşte ar însemna fumuriu, închis la culoare etc. Aşa că am traversat din nou intersecţia, despărţindu-mă cu greu de cei doi falnici şi înmiresmaţi cireşi japonezi, promiţându-le că voi reveni pentru a-i admira şi a-mi încărca plămânii cu asemenea suave parfumuri îmbătătoare şi m-am îndreptat spre o zonă împădurită ce se vedea la distanţă. Era de fapt un spaţiu verde plin de copaci înverziţi. În dreapta pe o pajişte un cal păştea liniştit. Pajiştea era la marginea lizierei care m-a atras.  
Imediat cum am depăşit curba ce-o făcea strada pe care mă avântasem, am dat de un mic heleşteu, amplasat într-o zonă înconjurată de mulţi copaci şi de o vegetaţie bogată, cu un luciu de apă pe care înotau câteva lebede negre, două perechi de gâşte sălbatice şi trei răţoi. Răţoii aveau un colorit într-o combinaţie de gri, negru şi albastru, superb. Câteva fotografii şi paşii curioşi ca şi mine, m-au purtat tot spre necunoscut.  
Înainte de a intra în zona împădurită, chiar lângă primul rând de copaci, m-a întâmpinat un semn de circulaţie care avertiza: “Atenţie la broaşte”, având o broască desenată pe triunghiul metalic. Era pentru prima dată în viaţa mea de conducător auto, când întâlneam un asemenea semn ce conţinea o atare atenţionare. Văzusem avertizări pentru diverse rase de animale domestic sau sălbatice, dar pentru broaşte, niciodată. Iată că belgienii au în legile lor şi protejarea acestei specii de vieţuitoare. Apoi am dat de o zonă locuită, case ceva mai mari şi mai elegante, decât cele de pe Chusse de Charleroi, cu instalaţie solară de încălzire pe acoperiş, peluze cu iarba tunsă scurt, arbuşti plini cu flori galbene sau roz, cu iedera ce-şi împleticea tulpinile pe ziduri, sau pe pereţii caselor. Peste tot, în dreptul fiecărei porţi, erau parcate una sau două autoturisme de mărci diferite, confirmând ideea de bunăstare materială a proprietarilor. Strada se vedea că era locuită de persoane cu un anumit standard de viaţă ceva mai ridicat, mai ales proprietarul terenului cu heleşteul şi cel ce locuia vis-à-vis, cu o casă impunătoare, de-o construcţie modernă şi curtea plină cu vegetaţie, alei pavate, garaj etc. Terminând de inspectat acea zonă, am revenit în intersecţie şi am schimbat sensul de mers, invers decât spre Charleroi, cum ar veni ca poziţionare geografică al punctelor cardinale. Prima dată mersesem spre Waterloo – Bruxelles, iar în sens invers se circula spre Gembloux - Namur.  
În stânga intersecţiei se afla un supermarket destul de mare pentru un sat, fie el şi belgian, cât un Lidl sau Billa într-un oraşel de pe la noi şi un altul cu produse electrice. Am intrat în primul şi am făcut nişte mici cumpărături, ce mi se păruse mie mai convenabile ca preţ, însă la casă ghinion, nu mi-au acceptat cardul Visa la plată. Mi-au explicat pe scurt că nu lucrează cu acest tip de card, aşa că am plătit cash. Noroc că era o sumă fără mare importanţă. La celelalte magazine vizitate mai târziu, spre direcţia de mers de acum, mi s-a acceptat cardul şi nu au mai fost probleme. Vizita mea prin magazinele belgiene nu era să fac shopping, ci să compar preţurile cu cele de la noi, ţinând cont totuşi şi de standardele de viaţă cu totul diferite între cele două ţări. Dacă la Lidl-ul românesc de exemplu o chiflă de la vitrina de panificaţie cu produse calde sau proaspete, costa douăzeci şi nouă de bani, în Belgia, în acelaşi magazin Lidl, costa douăzeci şi nouă de eurocenţi. Existau unele produse mai scumpe decât la noi, dar şi unele egale ca preţ, sau chiar mai ieftine. Domnul Bonte, gazda mea, ştiind că sunt pescar pe Marea Neagră şi-ar fi dorit să-i gătesc o ciorbă de peşte şi o saramură, ca la malul mării. Cum peşte nu puteam să-i aduc de la Mangalia, am căutat prin magazinele din localitate, sau din alte localităţi, soiuri de peşte ce se putea preta pentru un asemenea meniu, dar spre regretul meu şi ghinionul gazdei mele, nu am găsit decât dorada, un peşte care nu-i destinat pentru aşa ceva. Mai erau şi alte specii, dar prea scumpe pentru o biată ciorbă româneasca sau o saramură. Cred că nici nu erau potrivite pentru un asemenea fel de mâncare. Existau câteva specii de peşte necunoscute mie, dar foarte scumpe, chiar şi până la 15-20 de euro kilogramul. Am abandonat şi această idee şi am plecat spre marginea localităţii, în sens invers faţă de aeroportul Charleroi şi casa gazdelor mele. Aflasem ceva interesant despre acel loc. Satul nu este chiar atât de întins, decât în zonele aşezate de o parte şi de alta a şoselelor, unde se întindea chiar şi pe câte doi – trei kilometri, dacă nu mai mult. În zona unde mă îndreptam eu, după povestirea făcută de către gazda mea, era o suprafaţă de vreo două - trei hectare de pământ arabil, cultivată cu flori în brazde precum ceapa prin grădinile ţărăneşti de pe la noi. Lateral, într-un loc situat la vreo treizeci de metri de şosea, era un obiect metalic de forma unui paralelogram cu laturile nu prea mari, circa douăzeci şi cinci de centimetri, înalt de vreun metru şi cu o nişă ca la urnele de votare la partea superioară. Aceasta reprezenta o “casă de bani”, bine înfiptă în beton. Alături exista o pancartă pe care scria ce varietate de flori erau cultivate în teren şi preţul unui fir, funcţie de soi. Fiecare persoană interesată, mergea la brazdele cu lalele, narcise sau alte soiuri şi culegea ce-i plăcea şi câte îşi dorea, apoi îşi calcula singur cât costau toate şi introducea suma de euro necesară, prin acel orificiu ca un urdiniş de stup, în acel paralelipiped metalic. Seara stăpânul florilor, venea să-şi ridice banii încasaţi din vânzările acelei zile. La marginea lotului scria pe o pancartă metalică cu vedere spre şosea: “Flori pe care vi le culegeţi singuri”. Acum să fim serioşi cine ar gândi în România un asemenea sistem de afacere? Ar avea cineva încrederea în cel care vine să culeagă fără nicio restricţie florile de pe răzor, că va introduce suma corectă în “casa de bani”, funcţie de numărul şi diversitatea florilor culese? Asta niciodată nu s-ar întâmpla în tărişoara noastră cu oameni atât de “pestriţi” la caracter şi cinste. Şi totuşi, într-un sat belgian, exista şi acest gen de afacere care se pare că era rentabil, dacă perpetua an de an. Între acest lot şi intersecţie existau tot felul de arbuşti în plină floare de-o frumuseţe neasemuită. Nu mă mai săturăm fotografiind tot ce vedeam. Şi totuşi, în sat viaţa decurgea normal, fără nicio apăsare, fără nicio tulburare. Nu se simţea prin nimic că doar cu ceva timp în urmă, Belgia ca şi întreaga Europă de fapt, a fost zguduită de acele tragice evenimente petrecute pe aeroportul din Bruxelles. Lumea îşi vedea de treburile fiecăruia ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aşa o percepeam eu ca străin venit printre ei. Ce exista în sufletele lor, numai ei puteau să ştie. Cum ajungeai într-un oraş, cum te întâmpinau în punctele nevralgice, formaţiuni de câte doi soldaţi, echipaţi ca de război, cu pistolul mitralieră de gât şi degetul pe trăgaci, cu tot harnaşamentul, inclusiv căştile metalice învelite în plasă de camuflaj.  
Întors acasă după această plimbare de recunoaştere, am servit prânzul şi am plecat cu doamna Bonte cu Wolsvagen-ul, să facem shopping în afara localităţii, unde existau o sumedenie de supermarketuri, unul lângă altul, undeva în mijlocul câmpiei, fără nicio localitate în jurul lor, însă până a ajunge la această îngrămădire de supermarketuri, am trecut prin câteva sate, la fel de frumoase ca şi Tongrinne. Nişte adevărate orăşele româneşti, nicicum sate în adevăratul sens al cuvântului, cum suntem noi obişnuiţi să asociem o localitate rurală cu un spaţiu rudimentar de locuinţe şi curţi ca pe la noi.  
 
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL FLORILOR - NOTE DE CALATORIE IN BELGIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2286, Anul VII, 04 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!