CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Civilizatie >  





LANSARE DE CARTE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Târgul Internațional de Carte - Gaudeamus 2019  
 
MARIA FILIPOIU  
PELERIN PE CALEA LUMINII - 101 sonete creștine  
 
A șaptea carte publicată, de data aceasta la „Libris Editorial”, Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine”, vine ca o încununare a debutului din 2008, pe temă religioasă - poeme în „Tradiții creștine și ritualuri populare românești", apărut la Editura „Punct/ Paideia", carte care s-a bucurat de aprecierea cititorilor.  
 
Știut fiind faptul că taina cuvântului este rodul gândului creativ, ea nu apare când vrea omul, ci când vrea Domnul, prin miracolul ce transcende din Memoria Universală în spiritul menit a-și desăvârși misiunea apostolică în destinul pământesc.  
Dar oricât de abundent ar fi Izvorul Cuvântului, fără a fi transpuse pe hârtie, cuvintele se revarsă pe banda sterilă a memoriei și se impregnează ca într-o magmă, unde nu poate rodi nimic.  
 
Astfel a fost inspirat și scriitorul francez Victor Hugo, când a scris:  
„Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi." și „Gândirea e munca inteligenței - formidabilă locomotivă a gândirii universale, iar visarea e voluptatea ei.”  
 
De strigătul gândului îngenuncheat la rugă Domnului am scris mărturia vieții creștine pe papirusul timpului în „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine”, cu tocul înmuiat în cerneala inimii, spre aduceri-aminte că vremelnicia se scurge în clepsidra uitării și numai trezirea spiritului creștin din carapacea subconștientului, unde a fost așezat cu grijă de străbuni, poate revigora rădăcinile din care crește ramul conștiinței rodnice.  
 
Publicată de prestigioasa editură Libris Editorial-Brașov, cartea face parte din categoria Dezvoltare Spirituală a librăriei online Libris.ro, iar la scurt timp după publicare, din ea au fost preluate și mediatizate poezii în reviste de cultură, nationale și internaționale.  
Sunt doar câteva exemple:  
 
*Revista SOLITUDINEA https://revistasolitudinea.blogspot.com/2019/11/pelerin-pe-calea-luminii-maria-filipoiu.html  
 
*Evenimente editoriale https://romaniamereuabsenta.blogspot.com/2019/11/maria-filipoiu-pelerin-pe-calea-luminii.html  
 
*Agenția de Presă - ASII ROMÂNI / Germania: Lansarea la Gaudeamus 2019 https://www.asiiromani.com/lansare-de-carte-targul-de-carte-gaudeamus-2019/  
 
*Confluențe Literare - Gaudeamus 2019 https://confluente.org/maria_filipoiu_1573753206.html  
 
*Parnas XXI / Rrevistă de poezie - versuri de ieri, de azi și de mâine  
https://parnas21.blogspot.com/2019/11/maria-filipoiu-pelerin-pe-calea-luminii.html  
 
*Revista Caleidoscop - Info EST: Lansarea la Târgul de Carte Gaudeamus 2019  
https://romaniamereuabsenta.blogspot.com/2019/11/targul-de-carte-gaudeamus-2019-lansarea.html?showComment=1574078148845#c6405950842577222974  
 
Având o scurtă analiză de reputatul scriitor și critic literar Horia Gârbea, pe copera 4, de care ar fi onorat orice scriitor, iar eu fiind privilegiată, îi transmit mulțumiri, cartea se bucură de o apreciere deosebită în rândul cronicarilor și cititorilor.  
 
Nu în ultimul rând, meritul produsului final se datorează celor care mi-au transformat visul în relitate.  
* Editura Libris Editorial prin reprezentantii:  
Dana Anghelescu - director general  
Elena Dițu - referent literar  
Ramona Marinescu - tehnoredactor  
Mihail Doru Flămînzeanu (fiul autoarei)- grafica și redactare  
Dan-Ionuț Flămînzeanu (fiul autoarei) - realizator coperă  
 
Tuturor le adresez mulțumiri, dar și invitatilor care îsi mărturisesc opiniile în alocuțiuni:  
 
-Horia Nilescu - din partea LIBRIS EDITORIAL  
Ștefan Lucian Mureșanu - doctor în Filologie, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române  
- Liliana Liciu - poet, membru în Liga Scriitorilor din Romania  
- Dumitru Dănăilă - scriitor, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști  
 
Cea mai de preț mulțumire îi revine Divinității, care este glasul conștiinței prin taina scrisului.  
 
Arta scriitorului  
(sonet creației)  
 
Eu nu pot fi poet prin legea firii,  
Când scriu ce îmi dictează conștiința.  
A Creatorului este voința,  
Pe file să-mi așez rodul gândirii.  
 
De poezie mi-am legat credința  
Și-am dus-o în lăcașul mânăstirii  
Cu gândul scris pe lacrima privirii,  
Să-mi vadă Dumnezeu recunoștința.  
 
În spic de gând se răscoace prescură,  
Când lacrima umple condeiul de tuș  
Pentru cuvântul din Sfânta Scriptură.  
 
Voi duce ofrande-n mâinile-căuș  
Din raza minții, ce-n ochi lasă zgură,  
Divinității, pe-al Golgotei urcuș.  
(Pag. 71)  
 
 
Rugă pentru cuvântul sacru  
(sonet înțelepțirii)  
 
Te-aș ruga, Doamne, să mă povățuiești  
Cum să pun glasul inimii în cuvânt.  
Din el să croiesc sufletului veșmânt,  
În grădina Edenului să-l primești.  
 
Când chipul va fi o mână de pământ,  
Iar sufletul printre cete îngerești,  
Din somnul morții Te rog să mă trezești  
Cu duhul harului pe versuri răsfrânt.  
 
În raza privirii să reînvie  
Spiritul învăluit de cuvinte  
Și muză adormită-n poezie.  
 
Sperând că îmi vor fi cândva citite,  
Așez idei pe-a gândului făclie,  
De spiritul artei pecetluite.  
(Pag. 70)  
 
 
Arta Creatorului  
(sonet menirii)  
 
De când Soarele-n destin a răsărit,  
Pe ogorul vieții am plantat mereu  
Sămânța cuvântului din gândul meu  
Și-am udat-o cu lacrimi în asfințit.  
 
La vecernii îl rugam pe Dumnezeu  
Să-mi înmulțească rodul cât mi-am dorit,  
Pe calea destinului de-a fi menit  
Cu lumină în aripi de curcubeu.  
 
Și în pana gândului desăvârșit,  
Sufletu-mi era de rodul minții plin  
Și pentru restul vieții era menit.  
 
Mi-am pus nădejdea în spiritul creștin,  
Iar pe Creator în stih L-am zugrăvit  
Să-i duc arta în suflet de pelerin.  
(Pag. 99)  
 
 
Nisipul din clepsidra vieții  
(sonet creației)  
 
Din clepsidra vieții curge nisipul,  
În el să rodească semințe de gând,  
Ce îndestulează spiritul flămând,  
Când poeziei vine anotimpul.  
 
Cu roua din ochi în condei lăcrimând,  
Pe cenușă de tuș se scurge timpul,  
Până ce-n umbră se topește chipul  
Și sufletul suspină agonizând.  
 
În mâna sorții strâng nisip prețios,  
Cu dalta gândului să îl șlefuiesc  
Și din el să zidesc templu maiestuos.  
 
Dar în castel de oase mai zăbovesc  
Și în ploi de stele duc plâns dureros,  
Cetatea cuvântului s-o zugrăvesc.  
(Pag. 112)  
 
 
Pelerin pe Calea Luminii  
(sonet de binecuvântare)  
 
Pe Calea Luminii, Doamne Iisuse  
Voi veni să-mi dai binecuvântare  
Pe creștetul troienit de ninsoare,  
Că primăverile îmi sunt apuse.  
 
În candelă am strâns lacrimi amare,  
De umbra sufletului meu ascunse  
Și peste drama vieții suprapuse,  
Să ardă cu a morții lumânare.  
 
Închid cuvinte în gânduri sihastre,  
De zei să-mi fie binecuvântate  
Cu lumina revărsată de astre.  
 
În suflet le păstrez înveșmântate  
Cu straie din privirile albastre,  
Prin Rai de sfinți a fi înaripate.  
 
MARIA FILIPOIU  
Referinţă Bibliografică:
LANSARE DE CARTE / Maria Filipoiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3246, Anul IX, 20 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Maria Filipoiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Filipoiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!