CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Florentino Himelbrand         Ediţia nr. 2699 din 22 mai 2018        Toate Articolele Autorului

Căldura mare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Căldura mare 
  
SCHIȚĂ DE FICȚIUNE 
  
Bună dimineața dragii mei, 
  
Astăzi am să vă povestesc o întâmplare din autobuz. 
  
Deoarece de câteva zile, la prânz temperatura depășește 35 grade, majoritatea oamenilor folosesc orele dimineții spre a-și rezolva problemele. 
  
Ajungând în stație l-am întâlnit pe domnul Meirovici – un bătrân originar din fosta URSS: 
  
- Bună dimineața! Sunteți matinal. 
  
- Da, nu am încotro. Dimineața trebuie să reduc consumul de curent electric. 
  
Eram nedumerit și observând aceasta mi-a explicat: 
  
- Principalul consumator din casă este condiționerul. Acum am să-ți spun un paradox. De fapt cred că-l cunoști întrucât nu sunt singurul „pensionar israelian” în această situație. 
  
M-am născut înainte de al doilea război mondial, iar atunci când s-a împărțit Europa de est, familia mea a fugit în URSS. Au făcut bine altfel ne omorau naziștii. Tatăl meu a fost înrolat în Armata Roșie, la artilerie și a murit pe front. 
  
După câteva luni, mama mea care era sora medicală s-a îmbolnăvit și s-a prăpădit. Eram singuri – un copil de vreo zece ani și o surioară cu un an mai mică. În acele timpuri, pe Volga cine să aibă grija noastră. Pe deasupra amândoi ne temeam de vreun orfelinat din Siberia ca de iad. 
  
Atunci umblam toată ziua după mâncare – căutam resturi lăsate de alții – cine lăsa mâncarea din mână în timp de foamete? De multe ori luam rația din ranița unor soldați morți, iar într-o zi m-a văzut un mecanic care lucra sub un camion. Mi-a cerut să-i dau o cheie și așa ne-am împrietenit. 
  
Mă ținea pe aproape de el să-i dau sculele „la mână” și-mi plătea în mâncare. 
  
Astăzi cred că de fapt încerca să mă ajute. Dimineața și la prânz mâncam împreună cu muncitorii, iar seara bucătăreasa îmi dădea resturi din cantină. Le mâncam cu sora mea. Pentru vremurile acelea o duceam „împărătește”. 
  
Între timp învățasem denumirile sculelor și o parte din părțile motorului. 
  
Dar în iarna lui 1942 ne-au descoperit „vânătorii de orfani” – un organ de ordine pentru copii și am ajuns lângă Ural la un colhoz. 
  
Aici cunoștințele de mecanică și-au arătat valoarea și m-au trimis la un atelier de reparații. Un copil de doisprezece ani. 
  
La sfârșitul războiului eu m-am reîntors pe pământurile natale, dar sora mea a rămas în Rusia. 
  
Înapoi în republică am învățat liceul devenind învățător. Îmi plăcea să predau altora dar simțeam că pot mai mult așa că am urmat facultatea de matematică. 
  
Îmi întemeiasem o familie și în general eram mulțumit de viață. 
  
Asta până când s-a destrămat URSS și a început penuria. Ieșisem la pensie care era deja destul de mică, iar banii din majoritatea orelor particulare îi investisem în casa noastră. Aveam casă pe pământ – unii o numeau vila. 
  
Ne descurcam bine până ce Rusia s-a enervat și au început războiul, iar într-o noapte a venit un obuz și „adio soție, adio fiica și adio gospodărie”. 
  
Fiul meu și-a adus aminte că este evreu și „hai la Israel - împreună”. 
  
El era tânăr și a găsit ceva de lucru, iar mie mi-au dat „locuință și pensie socială”. 
  
Slavă Domnului că se poate trăii din ea, inclusiv medicamente și tratamente medicale, dar totul trebuie făcut foarte cumpătat. 
  
Ciudat nu? Am muncit acolo 47 ani și nu primesc nimic, iar aici unde n-am muncit o zi îmi dau pensie!? 
  
Între timp sosise autobuzul și am urcat. Spre mirarea mea bătrânul Meirovici avea abonament lunar. 
  
- Unde călătoriți? 
  
- Nu contează! Tu unde te duci? 
  
- La poștă. 
  
- Atunci merg cu tine, dar hai la poșta centrală. Nu-i mult mai departe – doar două stații și-i deschis toată ziua. 
  
Nu-mi pasă prea mult așa că l-am ascultat. 
  
Locuind singur abia aștepta să povestească cuiva astfel că pe drum a continuat: 
  
- De la primărie primesc un mic bonus pentru curentul electric, dar la patruzeci de grade afară, condiționerul suge nu glumă. Prefer ca o parte a zilei „să stau la răcoare”. 
  
Este mai ieftin așa: o zi la policlinică, una la vreo bancă, la poștă, mall sau altă ceva asemănător – să existe toaleta și să fie gratuită. 
  
Îmi iau un Sandwich de acasă și-mi petrec dimineața privind oamenii și analizându-i. 
  
Uneori mai scriu și câte o povestire – pe un caiet, iar seara o dactilografiez la computer și o public pe Facebook. 
  
Intrasem deja în poștă și scosesem număr de ordine din automat, iar el a continuat: 
  
- Ești mirat că am computer? Nu l-am cumpărat eu. Mi l-a dat fiul meu. Fiul lui, adică nepotul meu cel mic l-a refuzat. 
  
- Locuiește departe? De ce nu te duci la el? 
  
- De aici sunt cinci minute de mers pe jos. Dar nu vreau. S-a căsătorit cu o sabră (născută în Israel), profesoară de gimnastică – complet – nu, mai bine tac. Îmi aduce aminte de zicala „Tot ce-n viață nu doresc / Eu la dânsa întâlnesc”. 
  
Urlă toată ziua. Este obsedată ca fetițele – elevele ei să fie „suple dar puternice și cu corp frumos conform criteriilor Greciei antice” cred că-n sinea ei și-ar dori să antreneze o nouă Nadia Comăneci. 
  
Deh, vrabia mălai visează – dar de dimineață, de la opt își pune costumul de sport – adecvat sezonului, adidașii și începe să alerge fetițele. 
  
Lucrează la două licee unde urlă și fluiera până la prânz. Cred că ea aleargă mai mult decât oricare altă profesoară. 
  
Fiul meu trudește patru ore dimineață și cinci după amiaza – la două companii diferite, iar soția vine și ea la prânz acasă. 
  
Dă mâncare soțului și celor cinci progenituri – doi băieți și trei fetițe, comportându-se ca la orfelinatul în care am copilărit. Nimeni nu iese din comanda ei. 
  
După amiază este profesoară de dans modern. Fetițele fiind deja selectate să aibă aptitudini, acolo pretențiile doamnei sunt mult mai mari. 
  
Odată am încercat să o ajut pornind și oprind eu muzica la casetofon. 
  
În sală, ea striga că-mi îngheța mie sângele în vine. 
  
Probabil că-s prea bătrân deoarece „micile dansatoare” o adoră. Mai ales că în fiecare an, cel puțin una din cele cinci grupe de vârstă urcă pe podium la competițiile raionale. 
  
Mă gândeam că o asemenea femeie nu poate fi pe gustul meu așa că m-a luat gura pe dinainte: 
  
- Bine că fiul dumitale o îndrăgește! 
  
- Eu știu cât o iubește?! 
  
Privind în jur și văzând că nu-i nimeni lângă, pe altă bancă, continuă cu voce scăzută: 
  
- Contând pe discreția dumitale îți voi povestii următoarea întâmplare: În primul lor an de căsătorie, acum zece ani, înainte de a avea copii m-au invitat să sărbătorim împreună anul nou. Am dormit la ei în celălalt dormitor și în mijlocul nopții – mai mult spre dimineață îi auzeam iubindu-se cam așa: strânge-mă; mai tare că doar sunt sportivă; sărută-mă apăsat pe gură, acum dulce pe umăr, coboară, dar lent. Ce te grăbești așa că doar nu ai normă. Intră lent privindu-mă în ochii și nu te cabra așa că ești un balerin pe scenă, nu un berbec în stână. Mângâie-mi părul și învăluiește-mă cu privirea-ți dezmierdătoare. Nu-ți lăsa toată greutatea pe picioarele mele… 
  
Uite, a apărut că urmezi tu. 
  
Pierdut în gândire, uitasem unde că mă aflu la Poștă, dar domnul Meirovici observase corect ecranul și la unul dintre ghișee urmam eu. 
  
Să aveți o zi bună! 
  
Referinţă Bibliografică:
Căldura mare / Florentino Himelbrand : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2699, Anul VIII, 22 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florentino Himelbrand : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentino Himelbrand
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!