CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





RECUPERATORUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Ce ţi-e şi cu mâţele astea?! întrebă retoric Puia şi se-aşeză gemând pe banca unde aştepta tovarăşa ei de pus ţara la cale.  
  
-Ce-ţi veni cu ele? Ia, nişte suflete oploşite pe lângă om... şi luă altă vorbă madam’ Sanda, dornică tare de tăifăsuit de când e văduvă, însă de-o vorbă serioasă, nu de... Şi dădu să se pronunţe de scumpirea traiului, dar n-apucă.  
  
-Se vede că nu te uiţi în jur, că ţi-e doar de tine! Nu iei seama la pisicile de lângă bloc, de la ferestrele vecinilor, de...  
  
Acum îi veni Sandei rândul să dea buzna:  
  
-Ce-ai?! îndrăzni să se răstească ea la Puia de la scara C, cam nevricoasă din fire, mai ales când nu-i cântai în strună.  
  
De iau seama la ele, mă satur?! Scap de reumatism ori de sărăcie?!  
  
Apoi stopă enumerarea gândind că-şi pusese-n cap vecina ce-avea s-o beştelească precum o şătrăreasă! Și-atunci cu cine-ar mai tăinui ea între două şi patru?! Că la patru se duce la tanti Maria de la etajul unu s-o scoată la plimbare cu fotoliul rulant.  
  
-Păi, n-am nimic! Ce să am?! Sunt veselă, ce mai?! Să vezi şi să nu crezi, nu alta!  
  
Şi Puia se porni pe-un râs gâlgâitor, de-o sperie pe sărmana Sanda, căci din râs dăduse-ntr-o tuse, mai-mai să se-nece!  
  
Madam’ Sanda o bătu pricepută pe spate, cum văzuse într-un film şi-o scăpă.  
  
Tăcură preţ de ceva minute, când Puia spuse răspicat ce-aflase despre vecina de la şase.  
  
-Madam’ Olmaz asta m-a sunat dis-de-dimineaţă să-mi spună că s-a-ntors Bruno aseară!  
  
-Eh, iaca veste-poveste! Cine-i Brunetul ăsta? Vreun amănţel, că pe Olmaz pare că-l chema altfel şi-acum e mort şi el ca şi Marin al meu?!  
  
Tocmai acum se-nvrăjbi Puia!  
  
-Nu-mi vine să cred! Să nu-l ştii pe motanul ăl negru al Bucletei Olmaz?! Pesemne că nici pe cel alb şi bătrân care doarme-ntruna şi-l strigă Ene!  
  
-Iartă-mă! Nu-i ştiu! declară ea spăşită, iar în gând se descărcă Horeţi nebuno! Eu am altele pe cap, nu să recenzez pisicile din bloc!  
  
Puia, mai răbdătoare ca nicicând, îi dezvălui cele aflate de la stăpâna lui Bruno.  
  
-A revenit acasă, află, nu hărtănit de blană, ca-n dăţile când are chemare dinspre mâţe, nu! Avea capul vârât într-un colan de aur, ştii, podoaba despre care zicea Bucleta că i-a dispărut de când Olmaz a răposat...  
  
-Ei, nu spune?! se interesă cu jumătate de gură Sanda, scăpând un oftat dureros în timp ce bolmojea în minte.  
  
Ia uite belea?! Deci arătarea care a fugit din sufrageria mea pe geamul întredeschis era cotoiul ăla blestemat! S-a strecurat ca un fur! Până s-ajung eu la fereastră, a coborât mişeleşte pe lângă plasă... că doar stau la parter.  
  
Şi eu care mă minunam cum de-a pierit mândreţe de lanţ, luat de mine ca plată pe sub mână după zilele de priveghi de la Olmaz?!  
  
Vedea-l-aş strivit de-o maşină pe mârtanul ăsta! Cum mi-o fi luat urma?!  
  
De-asta am alergie la mâţe!  
  
Referinţă Bibliografică:
RECUPERATORUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2816, Anul VIII, 16 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!