CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Amintiri >  





Amintiri din ierni de mult trecute
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Iarna își așternuse peste tot pământul, mantia ei argintie împodobită cu diamante și cristale strălucitoare. Pârâurile de munte înghețaseră deja, iar mestecenii, fagii, pinii și brazii din zona muntoasă a Țării Loviștei, neclintiți parcă, primeau ca pe o binecuvântare omătul pufos de un alb imaculat, ce se așternea în steluțe jucăușe, încet, pe ramuri.

Natura toată, amorțită, trecea la hibernare. Păsările călătoare plecaseră de multișor prin țările calde, dar negreșit se vor întoarce iară, primăvara viitoare. Până atunci, doar vrăbiile, coțofenele și ciorile ce croncăneau supărate, pe câte o creangă despuiată de frunze, sau zburând în stol, dedesubtul cerului plumburiu, se mai vedeau pe ici – pe colo.

În Găujani, începuse sezonul șezătorilor. Fetele de măritiș se adunau într-o casă, ascunsă de coama largă a pinilor, de sub spinarea dealului „La Spechică”, a bătrânei văduve, vindecătoarea satului, trecută ușor peste 95 de ani, înțeleaptă ca sfânta Duminică și blândă ca o poveste.
Pe la cinci și jumătate, deja se lăsa seara; așa e iarna, se întunecă repede. Mergeam și noi băieții, veniți și de prin alte sate să furăm câte un sărut, de la vreo codană, ce clipea sfioasă din genele-i arcuite, stând pitulată după celelalte, lângă colțul sobei de teracotă crăpată, torcând din furcă lâna moale, sau cosându-și zestrea. Alte codane țeseau cu rândul la războiul din lemn de stejar, parcă mai bătrân ca zilele, dar încă țeapăn, moștenit de la bunicii bunicilor.
 
Veselia generală era garantată la astfel de adunări populare ce împreună cu țuica fiartă ori vinul fiert, dezlega inima și sufletul omului, apoi, ne apucam, unii, de recitat poezii ce le declamam cu emfază, alții naram povești grozave ce îngheța șira spinării celor ce ascultau, iar groaza se întipărea pe fețele lor, la poveștile cu zmei, ce se spune că bântuiau odată, demult, prin minunata Țară a Loviștei. În tolba memoriei, se mai găseau și alte povești și istorii, pline de învățăminte ancestrale, despre Marii Străbuni- vitejii și înțelepții geto-daci. Unii, mai pricepuți la cântat, îndrăzneau să cânte doine vechi de când lumea, însoțiți de fârtați lor ce cântau din fluier și din acordeon, meșteri mari, nevoie mare.  
  
Așa era omul pe atunci: simplu, bun și blând, veșnic pus pe glume, fluierând în colțul gurii, chiar dacă viața era destul de grea, și este și acum, pe plaiurile mioritice și pline de misticism a Țării Loviștei, umblând aproape zilnic pe munții suri, cu oile la păscut, ori îngrijind bruma de agricultură, de pe dealuri.  
Dar „să ne reîntoarcem la oile noastre” și să reluăm firul poveștii, ca să nu facem ca babele care pleacă să aducă apă de la puț cu găleata, însă uită să se mai întoarcă acasă, dând dintr-una într-alta, stând la povești cu suratele, de se arde și mămăliga pe sobă.

Nu de puține ori se lăsa cu „scărmăneală” între noi, băieții, din cauza acelei codane, asemănându-ne cu cocoșii înfoiați în pene, arțăgoși, puși pe harță și bătaie, ori de câte ori vreun pretendent țanțoș și plin de îngâmfare, înainta cu îndrăzneală spre colțul cu pricina, însă vorba bună, și un sărut furat de la codană, liniștea spiritele încinse de dogoarea dragostei ce o purtam cu toții, frumoasei loviștence.
 
  
Ca să ajung la șezătoarea din Găujani, satul unde m-am născut și mi-am lăsat o parte din mine, trebuia să străbat cale de 8 kilometri pe Valea Boișorii, fără frică, prin zăpada așternută bogat peste tot acel ținut, pe un frig de crăpau și pietrele, dar dorința specifică vârstei tinere, îmi da imboldul necesar să continui să merg mai departe.
Urlau lupii…
Îi vedeam trecând în haită, la vreo 30 de metri de mine. Se opreau, se uitau înspre mine, urlau. Urlam și eu cu ei, ca un apucat, de parcă le-aș fi știut graiul, apoi, ne vedeam fiecare de drum; eu la șezătoare, iar ei cine știe pe unde.

Mă uitam după ei…
 
Le știam rostul. Câțiva, din cei mai bătrâni și neputincioși, ori bolnavi și schilodiți în urma luptelor între ei sau cu alte jivine, mergeau în față, urmându-i cei mai tineri și mai viguroși, apoi, puii și la urmă, Lupul Alfa, conducătorul grupului, un lup mare, sur.

Îi cunoșteam de mult timp. I-am simțit încă de pe când eram prunc de țâță, lingându-mi fața și mirosind cojocul unde eram pus de maica mea, afară din stână, acolo în poiana cu bujori de munte, lângă izvorul ce țâșnea în bulbuci, de sub creasta muntelui.

Binecuvântat sunt prin nașterea mea, în sânul celor mai vechi familii de țărani și de ciobani din această minunată Țară a Loviștei, chiar în strunga oilor. Plouase atunci atât de mult, de ziceai că se rup baierile cerului, de s-au pornit la vale stânci uriașe și brazi smulși cu rădăcină cu tot, ca apoi, dintr-odată, să se însenineze cerul, rămânând curat ca lacrima, iar sfântul soare să încălzească ființe și locuri și să mă încălzească și pe mine, un „biet boț de humă” cum spunea despre sine cel mai mare povestitor al românilor, bădia Ion Creangă.

Frumoase timpuri am trăit acolo sus în vârful munților, unde, urcam cu oile de primăvara și stăteam până la începutul toamnei. Coboram cu „Neagra” că așa-i zicea taică-meu și maica-mea la căldarea mare de aramă, a băciei, unde se dădea cheag la lapte, iar după ce se aduna gata închegat într-o strecurătoare de tifon, fierbeam zerul pentru a face urdă și jintiță.

Viața își urmează cursul ei firesc, continuând și azi la fel de neschimbată pe meleagurile Țării Loviștei, unde, parcă, Moș Timpul s-a îndrăgosti de acest loc de basm, păstrând totul nealterat de trecerea sa prin acele locuri de basm.

Mirific Plai Loviștean, loc ancestral învăluit în legendă, leagăn de poveste ce ne-ai încântat viețile cu frumusețile tale ireale, binecuvântat să fii de Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute.

Astfel de amintiri efemere, precum și altele asemenea pline de nostalgie, cu dulceața și câteodată cu amărâciunea lor, sunt baza a ceea ce suntem cu toții astăzi, căci fără de trecut nu poate exista prezent, iar de viitor… nici vorbă.
Așa am fost eu pe atunci, cu bune și cu rele, ca oricare altul; nici mai deștept și nici mai breaz ca toți ceilalți, ci doar unul din mulțimea acelora care s-au născut și au crescut în Țara Loviștei.

Autor, Aron Șandru.
 
  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Amintiri din ierni de mult trecute / Aron Sandru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2151, Anul VI, 20 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Aron Sandru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aron Sandru
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!