CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Meditatie >  





Scrieri de septembrie 2019 - mă întrebai mirat de ce mai scriu-

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
copilul desface golul din el  
 
copilărie de ciocolată?  
 
oul?  
 
 
 
1.  
 
 
 
tăietură în imaginea perfecţiunii  
 
zborul continuu printre dualităţi  
 
şi nemărginirea gesturilor fracturate de indiferenţă  
 
umanitate în colaps între a fi şi a sparge ţărmul  
 
unui singur cuvânt  
 
 
 
pasăre a fidelităţii cutremurând ţarinile sufletelor  
 
pribeagul răscopt în vârf de lance aurie  
 
sau poate necopt în vârful lăncilor încă verzi  
 
asta privesc acum aud nimicul din mine  
 
şi din toate cele ce mă învăluie  
 
parcă m-am rătăcit printre oglinzi căutându-mă  
 
parcă nu-mi mai sunt stejarul nenăscut văzut plin  
 
cu capsule golite de miez lucitor  
 
 
 
se rostogoleşte prin timpan viaţa  
 
pulsează umbrele plecaţilor din cele lumeşti  
 
mă joc zilnic cu adultul frate  
 
ca şi cum nimic nu s-a schimbat şi totuşi  
 
candela arde pe masa din spatele uşii dormitorului  
 
fotografiile zâmbesc într-un cumul de seriozitate  
 
aştept sărbătorile de iarnă împodobirea bradului  
 
jocul acela minunat şi serios  
 
în ochii fraţilor în ochii mamei care  
 
nu se mai poate bucura decât  
 
prin ochii noştri acum de adulţi... copii...  
 
tot copii...  
 
 
 
2.  
 

pe toboganul vieţii pasărea spin se joacă  
 
aripi de gând împarte în ascuţiri de verbe  
 
metafore în arcuri coboară sau înalţă  
 
în traiectorii arderi de timp prezent trecut  
 
 
 
cum vorba fuge vie din gurile scăldate  
 
de încercări prea dense sau simple aruncări  
 
cu fruntea înainte fiinţa îşi dezleagă  
 
noduri în cuvinte  
 
 
 
necunoscute umbre le prind şi le dezvoltă  
 
gesturile toate par semicercuri vii  
 
şi moarte deopotrivă  
 
la mijloc se anină sufletul şi-ncepe  
 
să cânte simplu viaţa şi-n toate faguri plini  
 
de miere fiere coaptă îi hrănesc şi golul  
 
şi plinul... jocul continuă...  
 
 
 
e-un joc al firii-n toamne şi alte anotimpuri  
 
tot anul se desface în vasele albastre  
 
şi râd în noi mulţi clovni cu aura deschisă  
 
şi-aripi de foc şi apă în aer inventează  
 
geometrii absurde  
 
firescul îşi aruncă hainele curate  
 
în mlaştina deschisă nevoilor lumeşti  
 
 
 
pe toboganul vieţii  
 
un meci de şah descântă  
 
acela care toate  
 
le ştie şi le schimbă  
 
cu mintea Sa deschisă finalurile toate  
 
le proiectează liber  
 
în zidurile noastre  
 
de apărare oarbă  
 
 
 
când totul pare gata  
 
explozia se-ntâmplă  
 
şi dintr-o siguranţă închipuită poate  
 
apare din nimicuri o stâncă nouă, vie  
 
de încercări născute  
 
să ne înţelepţească  
 
-------------------------------  
 
pe tobogan, mireanul,  
 
în mâini ţine cuvântul  
 
dintâi pe care,  
 
El i l-a dăruit  
 
 
 
atent îşi joacă meciul  
 
de şah cu-acela care  
 
îi stă deasupra vieţii  
 
 
 
aprinde-o întrebare  
 
- o candelă în rugă -  
 
şi-aşteaptă un verdict  
 
 
 
alb-negrul nu dispare  
 
în umbra Sa rămâne  
 
până la răsărit  
 
 
 
3.  
 
încerc pătratul unei vorbe  
 
e aruncată-ncet de viaţă  
 
în pragul umbrei totul îngheaţă  
 
şi eu alerg necontenit  
 
să regăsesc un sens sau altul  
 
cuvântului nepotrivit  
 
 
 
mi-e frică de o răsturnare  
 
în gura pietrei mă aştern  
 
şi-ncep acum cu-nverşunare  
 
să o sculptez să mai aştept  
 
să-mi vină ceasul dezlegării  
 
de toate-aceste închegări  
 
de gesturi încercări absurde  
 
între a fi şi nu mai sunt  
 
acei ce au plecat plângând  
 
 
 
râzând mi-ai spus că totul trece  
 
ironic ei mi-au spus la fel  
 
nu i-am crezut din prima clipă  
 
pentru că totul a durut  
 
şi doare tot mai mult departe  
 
în depărtări îi simt trăind  
 
--------------------------  
 
mi-s braţele acum golite  
 
şi strâng un aer nu ştiu al cui  
 
 
 
(e ger în sfera aceea plină  
 
de amintiri de vise sparte  
 
baloane de săpun parfumul  
 
mereu adoarme doarme doarme  
 
copilul blond cu ochi de toamnă-n iarnă  
 
şi cel cu ochi de iarnă-aprinşi  
 
 
 
mi-e dor şi scriu şi scriu mi-e dor  
 
privesc întruna braţul gol  
 
şi pumnul strâns în care tu  
 
aşterni cuvinte de-nceput  
 
când eu presimt tot ascuţit  
 
cum naşte viaţa un sfârşit  
 
 
 
4.  
 
ne invadează moartea vie  
 
prin ziduri gândurile curg  
 
şi-n toată-această nebunie  
 
m-ascultă umbra cât e ziuă  
 
pe lună treptele nu curg  
 
 
 
îngheaţă timpul oare-acolo  
 
sau e o păcăleală-n coasă?  
 
pe cine ia, pe cine lasă  
 
în lună plină-argintul viu?  
 
 
 
şi unde fila s-o înscriu  
 
după ce ies din drumul mare?  
 
 
 
prin ce cotlon să-nfig obloane  
 
apoi să le închid de tot?  
 
 
 
cu tâmpla-n pumn m-ascult cum pot  
 
şi nu mai înţeleg o iotă  
 
din toate-aceste zbateri -brume  
 
când se-ascund şi mor  
 
apoi se nasc în coduri strânse  
 
de lacăte pe zale lungi  
 
 
 
ca prunele de toamnă coapte  
 
m-anin de-un ram  
 
tu taci şi-alungi  
 
tu taci n-asculţi  
 
cum uguie un pescăruş  
 
sau strigă-n gol poem nebun  
 
 
 
(mă simt iar carne rea de tun  
 
şi nu mai reuşesc s-adun  
 
un eu c-un eu  
 
mă risipesc  
 
în mine tainele vorbesc  
 
mă doare clipa  
 
- vai ce naiv  
 
e versul ăsta!  
 
zice în barba sa alt scrib)  
 
 
 
ce cântec vrei să se mai nască  
 
în păcăleli minciuni absurde  
 
eu sunt aici tu peste mare  
 
şi între noi poeme lungi  
 
nescrisele născute-n dungi  
 
pe-alei de colivii închise  
 
cu gratii de argint şi plumb  
 
 
 
ne invadează moartea vie  
 
în noi prin noi vrem evadări  
 
luminile se-aprind iar terne  
 
e seară-n Bucureştiul clovn  
 
 
 
şi-n mine-i seară-acum şi-ntind  
 
o mână pumn şi-un gând nebun  
 
spre viaţa care-mi pare fală  
 
absurda fală-a unui orb  
 
 
 
5.  
 
mă revărsam pe chipul tău  
 
privind un gol atât de plin  
 
cuvânt de gheaţă şi de foc  
 
unindu-mi gândul cu un joc  
 
pe care tu îl construiai  
 
din amintiri mă întrebai  
 
dacă păstrez în timpi mărunţi  
 
ceea ce tu nu vrei să-nfrunţi  
 
 
 
te minţi, te-ascunzi după un har  
 
mai bei din când în când amar  
 
nimic nu-i dulce dar tu crezi  
 
şi-n toate tu te ancorezi  
 
de-un val metaforă curgând  
 
cascadă-a unui timp trecut  
 
 
 
şi-ai vrea s-alunec în nimic  
 
dar nu e chip şi nici nu-i lut  
 
din care să reconstruieşti  
 
potirul visului dintâi  
 
 
 
s-a dus în cruci din piatră-n care orb  
 
ai inserat un vers mai şchiop  
 
 
 
metaforele le-ai uitat  
 
uitând că nu-i nici un păcat  
 
în a iubi departe-n zări  
 
luminile aprinse-n vămi  
 
de gânduri vise şi abis  
 
 
 
ne aruncăm acum în scris...  
 
............  
 
eu nu mai ştiu acum cui scriu  
 
sinelui meu sau unui vis  
 
sau poate unui ram de gând  
 
alunec aer trist curgând  
 
prin ape liniştite când  
 
furtunile cuprind în pumni  
 
litera vieţii tremurând  
 
 
 
să tac s-ascult cuminte-n ghioc  
 
mările toate glăsuind  
 
reguli absurde dintr-un joc  
 
spânzurătoarea unui vis  
 
căderea lui într-un abis  
 
 
 
mai ştii, tu, oare cui mai scrii?  
 
 
 
6.  
 
mă întrebai mirat de ce mai scriu  
 
ţi-am atins firele de argint vreme de douăzeci şi şapte de ani apoi  
 
în tăcere  
 
am început iar şi iar să împing câteva litere către tine  
 
ai întors spatele şi ai plecat  
 
n-am plâns pentru că litere au devenit pietre au luat culori cu nuanţe diferite  
 
mi-am închipuit că ridic un munte de răbdare  
 
poate că jumătate e frustrare  
 
tac şi acum rostind numai pe tastatură literele  
 
tot prind culoare iar tu  
 
tot plecat tot plecat...  
 
 
 
7.  
 
pe-aici pe aproape timpul  
 
muşcă hulpav din tâmplele orbilor  
 
peste tot numai fire de argint neterminatele fire de argint pe care  
 
Tu, Doamne, le numeri şi te distrezi  
 
 
 
ai construit un circ în care toate animalele sunt oameni  
 
îşi lasă cuvintele grele pe umeri apoi  
 
unul câte câte unul pleacă prinde aripi de lemn şi mai ales de foc  
 
pleacă îngână timpului proverbe prin verbe necunoscute  
 
sau incomplet adunate în pumnii obosiţi de a mai fi  
 
proşti  
 
 
 
pe-aici pe aproape  
 
timpul  
 
lasă în burta geamănului copil nenăscut  
 
amintirile apoi  
 
declară fericit sau trist  
 
că totul e  
 
prezent  
 
--------------  
 
straşnica păcăleală a cotidianului funcţionează ca într-un curriculum vitae aproape divin  
 
formularul rămâne aninat între cer şi pământ iar stâncile din vârfurile semeţe ale munţilor  
 
sunt vândute pe nimic azi mâine şi mereu către un nimeni  
 
pentru nimic  
 
 
 
8.  
 
ne manifestăm pe margini de cuvinte  
 
şi ele incomplete  
 
şi ele fracturate în picioroangele-sensuri  
 
ne ies colţii devreme şi  
 
fără nici un fel de regret  
 
muşcăm din urechile răsăritului de septembrie  
 
nu-l mai privim nu-l mai pictăm  
 
îl fotografiem cu ochi goliţi de culoare  
 
două orbite ascunse în spatele obiectivului  
 
râzi, mamă!  
 
râzi, tată, acolo unde eşti!  
 
toate celelalte fiinţe ascultă docile vorbele rostite de gurile plăvanilor  
 
am vrut să-i imit şi cineva m-a rugat să spun orice altceva  
 
să imit o maimuţă o pasăre un animal  
 
că-l enervez  
 
l-am ascultat, înţeles  
 
şi-am tăcut pe limba orbului acela care  
 
fotografiază răsăritul  
 
cu orbitele golite de culoare  
 
 
 
mi-am revenit şi-am privit atentă frumuseţea lui  
 
a răsăritului  
 
aştept acum înserarea după un apus viu  
 
de toamnă abia născută şi-n mine clipa  
 
desenează în orb drumul  
 
 
 
9.  
 
descarcerare din sine simt că devine prezentul  
 
de câte ori las în urmă orgoliul hohotind de plâns sau de râs  
 
pentru că între mine și sinele cuvântului a fi  
 
există un drum care  
 
acum  
 
a devenit un punct de foc și în el  
 
simt cum arde acolada orgoliului încet încet  
 
ca un foc de tabără în care cineva uită să oprească aruncarea vreascurilor  
 
câte o scânteie atinge răsăritul  
 
altele ating apusul  
 
înserarea surâde naiv nopții iar eu  
 
cu totul mă arunc în propria-mi cruce  
 
absorbindu-i așchiile  
 
una câte una  
 
ca un magician prost în care pietrele aruncate de ceilalți circari se opresc  
 
dărâmându-i într-un mod complex acoperișul de nevoi  
 
 
 
descarcerare din propriul sine privesc toți  
 
de pe marginea hăului în care  
 
rând pe rând se aruncă râzând  
 
 
 
un joc absurd al nevoilor  
 
devenit horă fără raze și mâini ridicate spre cer  
 
într-o prelungă rugă pentru ploaie senin răsărit  
 
înălțarea unei cruci infinite către viață  
 
 
 
10.  
 
umblu ca un semn nebun pe un ponton de verbe  
 
dedesubt, mlaștina cuvintelor adoarme cuminte  
 
câte un braț de metafore mișcă leneș umbrele  
 
îl apuc zdravăn, ridic algele pentru culoare  
 
nuanțe de verde sufoca cerul oglindit în apele tulburi  
 
mușc hulpav o felie de albastru  
 
roșu carmin răsare timid  
 
semn că sunt încă acasă  
 
acoperișul de versuri așteaptă ninsoarea  
 
câte un verb mai vesel atacă frontal nava care  
 
spera să-i fie umplută burta  
 
cu poeme  
 
filele rămân goale, cărțile se nasc greu  
 
după cezariene îndelung gândite  
 
săbiile soarelui rămân încrucișate deasupra prezentului  
 
mă bucură semnul crucii sfântului pescar  
 

 
 
copilul desface oul de ciocolată  
 
priveşte atent golul din el  
 
copilărie?  
 
Referinţă Bibliografică:
Scrieri de septembrie 2019 - mă întrebai mirat de ce mai scriu- / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3190, Anul IX, 25 septembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!