CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Meditatie >  





terfelit în balta unui omega fără final

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
intră, omule, pâinea în cuptor  
 
cresc prelungi coase albastre
rugile Domnului, rugile omului
 
 
mai adu, omule, un lemn și aruncă-l în foc!  
 
se coc pâinile, Domnule, se coc!  
 
 
1.  
 
 
îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falşilor profeţi
 
 
multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate
 
 
un mare nimic
şi punga prea goală a împlinirii
 
 
lumină este
şi-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoţat pe ceafa mea
 
 
pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiaşi chip încercuiesc clipele
 
 
rămân gesturi neterminate care descriu acelaşi drum:
multe curbe
multe spirale
şi o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final
 
 
aprind o candelă -
cel mai simplu gest este să ard odată cu ea
undeva, într-un colţ de verb
mă regăsesc
 
 
acum
pot desface braţele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă
 
 
 
2.  
 
râd  
între mine şi sine se aşează mereu un clovn  
frica  
frica aceea copilărească pe care o resimt  
în privirile fetei care am fost  
şi poate că am rămas  
pe aceeaşi bancă veche  
pe acelaşi leagăn al bunicilor  
pe aceeaşi virgulă pusă aiurea  
între subiectul unei propoziţii  
înghiţite de fraza vieţii  
şi predicatul unei acţiuni nedefinite  
 
m-am născut ca un articol banal  
al unui jurnalist năuc  
 
poate închei şi eu totul  
ca un roman serios  
scris cândva cu migală de spirit  
după ce s-a hotărât să continuie  
călătoriile - jocuri pe care mi le descri  
plastic  
în obiectele de circ  
în obiectele prinse între foc şi apă  
între lemn şi fier  
într-o sferă de metal viu  
încheiat totul într-o spirală  
de aer cristalin  
 
poate că am uitat să mai fiu  
simplă propoziţie  
 
m-am complicat  
 
m-am complicat şi acum  
aspir iar şi iar  
aceeaşi frică de clovni prin care  
am ajuns cumva să scriu  
să-mi spun  
cine sunt  
 
 
3.  
mă umflu de cuvinte
în pauza dintre două furturi de somn
caut verbele din metafore
 
 
din ele
creşte acel ceva pe care-l continui
 
 
un pictor m-a exclus din cântecul lui prea uman
altul mă ignoră
nu-i bai!
 
 
le iubesc creaţia
şi dacă omul din ei mă respinge
creaţia lor
mă păstrează mereu vie
când o privesc
o degust
 
 
continui să-mi caut "unicitatea"
printre duali
iubesc arta, versul
sunetul armonios din
ecourile fiinţelor umane
sau nu
 
 
le, suprind fragmentat
cântecul
 
 
în mine cresc tot două linii
una e dreaptă alta e sinuoasă
 
 
pentru că există rugăciunea
simt că există
şi o a treia
care aşteaptă să se nască
 
 
 
4.  
 
mi-e gândul greu de oameni, suferinţa,
paloarea lor mă urmăreşte-n toate
spitalul mi-a intrat adânc în oase
şi-acum mă tem cumva să nu-l poetizez
 
 
în poezie timpul se desface
şi totul lasă aripi de lumină să se nască
acolo-mi sunt şi-n tot ce fiinţează
celule-n care literele împletesc poveşti din viaţă
şi-apoi se scurg prin jgheabul simplu inventat de suflet
 
 
ploile-s ploi, furtunile-s furtuni
iar răsăritul îşi păstrează nuanţa pură
 
 
prea multe înserări şi gemete indiferenţă
am auzit văzut trăit şi plâns
 
 
sunt oameni în spital lăsaţi să geamă
când mult mai simplu este să-i alini
apoi îţi vezi de gesturi de-ntunericul din tine
şi pleci în drumul tău nefericit sau fals prea fericit
 
 
e gândul greu şi-uşor acum când las în mine
să curgă iubitoarele priviri
când liniştit curat destins e omul
acela care pentru mine e un vis
un vis de frate vis de bunătate
vis de căldură vie-n tot ce e
când ştiu că e cu mine şi cu mama
iubindu-l îngrijindu-l zi de zi
 
 
departe de mi-ar fi n-aş mai trăi
decât cu umbrele strângându-mi viaţa-n gheare
şi-abia atunci aş spune cerului că doare
tot ce e scris nescris simţit trăit şi netrăit
 
 
 
5.  
 
se leagănă umbrele printre gânduri
am adormit azi o clipă
visam dialogul nesfârşit dintre tată şi fiică
sfaturi iubire şi lacrima oarbei
prinsă de ramuri nenăscute cu dor renăscut
 
 
o clipă am adormit şi
între mine şi sine s-a strecurat strigătul fratelui
realitatea mă trage acut de tâmple
mintea îşi lasă mişcarea
inima cere şi atunci
fug spre el
 
 
m-am trezit pe partea stângă amorţită
coborârea din pat a fost rapidă
peste toate culorile s-a aşternut calmul când
prin mine a trecut un altfel de tren
din aceeaşi călătorie interminabilă
 
 
gara mă aşteaptă cu luna în piept
în ochi soarele se aşterne şi acum
ca o raţie a sincerităţi aştern câteva rânduri
care se doresc a fi versuri
 
 
mă anin de o stea prea fragilă să-mi încerce rătăcirea
mă întorc mereu spre aceeaşi gară în care
nici un tren nu opreşte
nici călători nu sunt
-----------------------
gara pustie a viitorului mă aşteaptă cuminte
câteva bănci lătratul unui câine scuturatul unui cal uriaş
şi copacul care acum a plecat
spre lumi mai curate
 
 
 
6.  
*  
 
ecoul mulţimii fără gânduri
huleşte memoria familiei
zidul îl primeşte amabil
se sparge capătul urii
apoi se împrăştie pe covor
se rostogoleşte rapid sub pat
 
 
ridic un colţ de covor
iau mătura şi făraşul
şi-l strâng
 
 
tăcut acum
îl arunc în căldarea de gunoi
a ceea ce se vrea
a fi
umanitate
 
 
istoria îl va folosi cum va dori
pentru mine e inutil
 
 
 
 
**  
 
liberă să dispar
mă învelesc în haina umilinţei apoi
încerc să uit că pot gândi
animal de casă răsucit între yin şi yang
terfelit în balta unui omega fără final
las totul deoparte
 
 
privesc soarele pe care
fratele meu îl certa aprig în spital
că-l încinge
şi-l anunţ că încă exist
 
 
canicula reîncepe de mâine
apoi totul se stinge într-un pahar cu gheaţă
beau acel cocktail până adorm între mine şi sine
ca o lună plină înţepată de un spirit nebun
după libertatea de a nu mai fi
 
 
cumulul de limite în care
mă agit printre gesturi inutile
 
 
 
 
***  
 
iartă-mă, îngere!  
 
mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt
 
 
zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii
 
 
repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit
 
 
 
7.  
 
Las, Doamne, grijile şi frământările în sfintele Tale mâini şi te implor, Doamne, te implor, învaţă-mă să le cutreier ca un fluture pribeag care culege din ele esenţele pentru a putea parcurge între cer şi pământ călătoria sufletului, ca apoi, liber şi purificat de toate încercările vieţii pământene, spiritul meu clovn, Victor, să poată să nu se mai întoarcă în iadul pământean. Să poată el să călătorească prin raiul fiinţei mele eliberată de materie.
Cum Tu ne-ai dăruit cu raţiune, Doamne, te rog, ajută-mă să înţeleg măcar un fragment din ceea ce numesc acum urâtul uman. Este oare el acea parte din dualul care ne defineşte ca oameni? Ne împlineşte cumva? Dacă ne împlineşte îl voi accepta şi poate că lăsând orgoliul să se dezumfle ca un balon de săpun, îl voi putea transforma.
Doamne, de ce doi oameni crescuţi în acelaşi mediu plin de înţelegere, iubitor, cald, cu multe încercări grele ale vieţii, ajung la un moment dat să se despartă în propria definire. Unul păstrează esenţa bunătăţii, calmului indus şi prin educaţia oferită, dăruită simplu de părinţi şi de bunici, celălalt alege să manifeste aproape ură pentru cei ce mai rămân în viaţă din propria familie şi doresc nespus să se rupă de ei. Înţeleg nevoia de eliberare, înţeleg nevoia de lăsare în urmă a celor aflaţi în nevoie, dar nu pot percepe clar nevoia de a le face rău, de a-i umili, de a-i lovi sistematic cu vorba plină de acid a propriilor frustrări.
Ajută-mă, Doamne să pot rămâne echilibrată, să pot merge mai departe prin jungla încercărilor fără a-mi pierde realul uman din mine. Mulţi decad şi devin fiare umane. Mulţi privesc, absorb şi manifestă ura ca pe un lucru firesc. Eu mă îmbolnăvesc pe zi ce trece privindu-i, ascultându-i, primindu-le loviturile şi crede-mă, Doamne, crucea Ta este ca o palmă dată unui fluture în zbor. O duc, dar apasă tot mai greu pe inima mea, pe coloana mea şi cu greu o mai pot îndrepta.
Am obosit, Doamne să privesc, să absorb ura umanului fără umanitate. Te rog, Doamne, ridică-mi mereu fruntea spre soare, spre cer şi nu mă lăsa să orbesc astfel încât, la un moment dat, să nu mai pot fi ceea ce sunt: om.
Mulţumesc, Ţie, Doamne! Amin
 
 
Anne Marie Bejliu, iulie 2019  
 
Referinţă Bibliografică:
terfelit în balta unui omega fără final / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3121, Anul IX, 18 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!