CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Fragmente din romanul `Victor, clovnul din mine` - Dar cine sunt eu de fapt, Victore? Cine?; Copil, Victore?
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
*  
Dar cine sunt eu de fapt, Victore? Cine?  
  
  
Colţurile din casă nasc şerpi albi, iar eu alerg înnebunită prin mine, căutându-mă, ca un clovn pe arena circului.  
Dintr-un buzunar atârnă fâşii colorate de trecut, din piept ies zdrenţele prezentului şi tâmplele se aprind ritmat ca un brad de Crăciun uitat mult după sărbători, împodobit.  
Beculeţele se aprind se sting, nimic parcă nu mai arde. Am atins cumva, acea stare a plastilinei pe care o întindeam până se rupea. Ea strălucea puţin la început apoi, începea să devină o masă amorfă, cu puţine calităţi elastice.  
Mă remodelez la nesfârşit pe un tipar prost. O simt tot mai acut, zi de zi, clipă de clipă.  
În acelaşi timp însă, înţeleg că alt tipar nu am şi probabil că greşesc mai mereu liniile, sau poate că nu raţiunea greşeşte ci, mai degrabă, clovnul se joacă la nesfârşit cu mine.  
Uite că mă întorc la boala duplicităţii umane: am găsit vinovatul. Eu niciodată nu-s vinovată.... Eu nu...  
Dar cine sunt eu de fapt, Victore? Cine? Sunt tu, sau sufletul ăsta îngenuncheat, pedepsit de atâtea ori cu un colţ de azimă mucegăită, cu un os lucios de la câte un om care crede că ştie câte ceva şi dincolo de conturul frumos al verbului "a iubi", sau poate că sunt acel miez al acestui trup, nesuferit acum mie. Ştiu că este o greşeală să-mi ponegresc trupul, dar nu am reuşit să-l mai iubesc după ce rodul pântecului a plecat la cele veşnice. Şi stau aşa, ca o smochină cu ţepi în el, căutându-mă.  
Mă întreb dacă toate aceste dialoguri cu tine mai duc la ceva bun, sau doar îmi mângâi puţin orgoliul crezându-mă spiritualizată (cum spunea tata:: "spirtualizată"... deşi nu beau alcool, ba chiar îl urăsc pentru efectele lui toxice asupra creierelor umane, care exacerbează orice păcăleală de "un pic de bine" haotic).  
Unii se autonumesc iluminaţi. Mă umflă râsul, Victore, pentru că iluminare nu există pe pământ. Materializarea împiedică purificarea, aşa cum o piatră împiedică fluxul firesc al unui curs de apă.  
Poate că există luminare la becul de neon, la becul clasic sau orice altceva decât adevărul pur. Dar îi las să spună vrute şi nevrute, ridic ochii spre cer, privesc prin colţurile casei născătoare de şerpi albi şi încerc să te reconstruiesc, să te incit, poate poate ţâşneşti de undeva, de niciunde, să mai prind în plasă peştii semnelor jocurilor tale.  
  
**  
Copil, Victore?  
  
Mai ştii, Victore când am descoperit că am trup, pe la cinci ani? Am descoperit că am picioare şi râdeam poate cu tine că erau subţirele şi parcă prea noduroase. Apoi am descoperit că am genunchi şi de atunci am fost uimită mereu de alcătuirea lor. Stăteam minute întregi şi îi mângâiam să le simt articulaţiile, adânceam degetele în goluri şi mişcam piciorul în toate felurile să-i găsesc ascunzişurile sistemului care făcea cumva ca partea de sus să se mişte armonios cu cea de jos. Habar nu aveam încă de coapsă şi de pulpă. Le încurcam mereu când îi spuneam mamei că mă doare vreuna din părţi şi râdea sau zâmbea şi-mi desena, şi-mi explica despre fiecare muşchi în parte, şi tare-mi plăcea.  
Şi-am mai descoperit odată, când eram pe oliţă şi aveam pojar, că modelul cu floricele mici de pe pijama seamănă cu modelul de pe pielea coapselor mele. Am chiuit şi-am speriat-o pe mama care spăla ceva la chiuvetă,şi mă păzea să nu fac vreo tâmpenie prin baie, că aveam temperatură mare. Tare înfocată am mai fost, Victore. Făceam numai 39-40 de grade, iar bolile copilăriei le "luam" numai în forme acute.  
Probabil că te distra fiecare încercare a mea de a supravieţui în materie. Nu-s supărată deloc, degeaba mă priveşti ca un bandit şi mă înţepi în privire cu vârful coifului tău şui.  
Cred că atunci mi-am iubit un pic trupul, pentru că abia îl descoperisem. Încet, încet însă, m-am îndepărtat de la el şi a început sufletul să-mi strige dintr-un colţ de cameră să-l hrănesc. Am pornit a-l hrăni şi cred că abia atunci am început să citesc, să gust avidă natura, să gust din vârfurile munţilor cu privirea, să iubesc apele mării primăvara, ape limpezi care mă lăsau să privesc în adâncuri de pe dig. Mai târziu m-au fascinat stabilopozii care semănau cu nişte omuleţi părăsiţi, sau doar uitaţi între apele şi-mi era tare milă de ei că erau bătuţi de valuri. Mângâiam câte unul - tata se uita mirat la mine - şi vorbeam cu piatra să poarte mângâierea la toate celelalte.  
Copil şi eu acolo, la mare... Copil, Victore?  
Acum privesc trupul şi încerc să mi-l apropii, altfel o ia razna iar şi iar, şi mă trezesc cu vreun rac neliniştit cum mi-l atacă. Nu de alta, dar încă am nevoie de el. Încă.  
Mi-am urât trupul şi nu numai pe el, când ei au plecat, atunci când durerile şi transformările toxice nu i-au mai lăsat să-şi suporte trupurile fragile. Mi-am certat propriul trup atunci, pentru că el era întreg şi al lor suferea, se contorsiona, se îndrepta spre distrugerea completă.  
Simţeam o vină cumplită de care cred că nici acum n-am reuşit să mă eliberez. Totuşi, am ales să supravieţuiesc, să merg înainte.  
Orice delăsare duce la demolare, Victore, şi am simţit asta acut în toţi aceşti ani. Pică trupul, pică sufletul sau, poate că nu, el rezistă împletindu-se cumva cu raţiunea. Tu stai cumva deoparte şi mă absorbi de câte ori simţi că mă pierd., ştiu.  
Nesuferită mai este materia, Victore, tare nesuferită....  
  
Anne Marie Bejliu, 18 ianuarie 2018  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fragmente din romanul `Victor, clovnul din mine` - Dar cine sunt eu de fapt, Victore? Cine?; Copil, Victore? / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2576, Anul VIII, 19 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!