CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  




Autor: Anghel Zamfir Dan         Ediţia nr. 3000 din 19 martie 2019        Toate Articolele Autorului

fragment din cartea ,,dragoste virtuală,,
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi. în timp ce încercam să fac ceva pe aragaz mi-a luat mâneca bluzei foc, fiind din plastic s-a lipit de carnea mea și am îndurat o durere cumplită. Am mers la spitalul de arși și am fost tratată. Dar mi-a rămas semn și o cicatrice urâtă pe mâna dreaptă. 
  
El era plecat la un proces în ziua aceea, undeva în provincie. Pe traseu a făcut un accident mortal. Un TIR a intrat pe contrasens într-o depășre și l-a spulberat efectiv. Și odată cu el s-a spulberat și primul meu vis de înălțimi. 
  
Parcă m-a pedepsit Dumnezeu atunci când mi-a luat foc bluza de la flacăra aragazului. Oi fi greșit eu cu ceva și trebuia să plătesc. 
  
- Gata, destul, ai la ce rumega în seara asta în somn. Eu închid. M-au copleșit amintirile și am căzut pradă melencoliei 
  
- Dar nu mi-ai zis de problema intimă care ziceai că te frământă, și-a amintit necunoscutul încercând să o mai țină lângă el macar pentru a-i spune ce o durea? 
  
-Lasă, a trecut, nu mă mai doare nimic. O să continuăm mâine ce am începur azi. Să îmi spui mâine de dimineață cum m-ai visat. Poate e un vis frumos și e bine să îl trăim, l-a liniștit Lorredana cu un fel de promisiune de ceva ce poate fi. 
  
Dar văd că taci ca mâța și nu îmi zici nimic despre tine, ia zi, tu nu ai iubit pe nimeni? Hai, spune-mi te rog, care a fost prima ta iubire adevărată? Dar fără înflorituri, spune - mi sincer doar cum a fost, cum v-ați iubit. Tare curioasă aș fi să aud și eu cum spune un băiat că a iubit o fată. 
  
Necunoscutul a fost pus pe toate gândurile și toate gândurile au căzut pe el. Ce să spună el despre iubirile lui? Că au fost multe, că nu era loc unde apărea o fată frumoasă să nu devină prietena lui și chiar să se iubească cu cele mai multe dintre ele? 
  
Dacă îi scriu așa ceva mă crede afemeiat, își făcea griji pe bună dreptate. Și totuși, nu s-a gândit niciodată să vadă care a fost dragostea lui adevărată? Sau mai bine zis cum o arăta acea dragoste, nu neapărat ca în filme, dar aceea care te făcea să simți ceva deosebit. Și fără să vrea și-a amintit. 
  
Primise ordin să plece în armată. Era prieten cu cea mai frumoasă fată din sat. Mocanca, o chema. Semăna așa de mult cu Sofia Loren că ziceai că e copia ei. Așa era moda pe atunci, Sofia fiind un fel de model de măsurare a frumuseții fetelor. Toții băieții o curtau, în special cei mai mari și plini de ei, veniți de la oraș, frumos îmbrăcați, curați, educați. 
  
Elena însă îl prefesare pe el, Dumnezeu știe de ce. Ce-i drept era și el frumușel foc, se îmbrăca mai aiurit decât se îmbrăcau băieții obișnuiți. Un fel de rebel cu pantaloni de culoarea paiului copt, cu o havaieză de culoarea untului de arahide, umbla cu pletele în vânt, niciodată pieptănate sau aranjate și ele, așa vâlvoi, cum râdea singur de el. Chiar, și acum se întreba de ce l-o fi preferat Mocanca pe el? Așa îi zicea, Mocanca, că așa o chema. Când erau împreună însă îi zicea Elena, Elena din Troia, că o mai chema și Elena, sau Leny cum o alinta el. 
  
În timp ce rula acest film la ei la cămin s-au împrietenit . În cursul zilei se întâlniseră întâmplător acasă la Uța, verișoara lui. Erau prietene amândouă și Mocanca venea mereu duminica și plecau împreună să se plimbe prin sat apoi să vadă un film. 
  
Era un fel de modă în perioada aceea. Fetele și băieții plecați la oraș veneau sâmbăta și duminica acasă la ei în sat și se plimbau toți frumos îmbrăcați pe șoseaua pietruită de nemți.. Erau așa de mulți că abia încăpeau pe șoseaua principală. Părinții și neamurile lor ieșeau la poartă pe bancă și își admirau fiecare odraslele. 
  
Ceva s-a întâmplat în curte la Uța că din clipa aceea nu își mai luau ochii unul de la altul și plini de voioșie au plecat toți trei să se plimbe prin sat, povestind și râzând de toate glumele pe care le inventa fiecare. 
  
Seara au intrat să vadă filmul ,,Elena din Troia. Cum se derula o șcenă mai de groază, cu lupte și fel de fel de aventuri periculoase, Mocanca, fără să vrea, probabil, se apropia de el, parcă să o protejeze. 
  
A prins și el curaj și a luat mâna ei în palma lui și o ținea lângă el fără să o strângă prea tare, doar să o protejeze. Ea și-a lăsat mâna în mâna lui și chiar a început să îl strângă ușor, parcă să fie sigură că are cineva grijă de ea. Încet încet și-au apropiat trupurile unul de altul și stăteau așa nedezlipiți ținându-se de mână. 
  
Când a venit scena de dragoste dintre Paris și Elena, Elena și-a lăsat capul încet pe umărul lui și a început să ofteze. Atunci el și-a făcut curaj și a pus încet brațul lui peste umerii ei strângând-o încet. Ea și-a întors capul spre el și și-a apropiat buzele de obrazul lui. Timid a săruta-o încet fugitiv ,dar parcă ceva i-a ars buzele nu alta. 
  
-Hai să ieșim un pic afară că fac pe mine i-a zis ea încet. Uța, ai tu grijă să nu ne ocupe cineva scaunele, i-a șoptit Uței și Uța a priceput. Au ieșit amândoi afară și cum au ajuns în spatele căminului la întuneric au început să se sărute. Nu prea a înțeles el ce e ăla sărut, dar parcă era ceva ce ți se topea în gură și era așa fraged și așa dulce și așa frigea că trebuia să își sugă buzele unul altuia să le mai treacă arsura. 
  
Vreau să fac pipi, i-a zis Elena. Să stai lângă mine, să mă ții de mână și să fii atent să nu vină cineva să mă vadă. Dar nu te uita, te rog, îi zicea ea în timp ce își dădea chiloțeii jos și se așeza pe vine. Și el nu se uita, că îi era rușine. Străbătea noaptea cu ochi grijulii, nu cumva să o vadă cineva pe Elena lui cum face pipi. 
  
- Gata, am făcut, i-a zis ea sărindu-i de gât și iar sărutându-l până l-a amețit deabinelea. Mă dezechilibrezi, când mă săruți parcă mă pierd toată. Hai să intrăm repede să nu pierdem filmul. 
  
Și au intrat. S-au așezat pe locurile lor păstrate de Uța, s-au luat în brațe unul pe altul și așa au urmărit filmul până la final. 
  
-Am senzația că mă topesc, că nu mai exist că m-am scurs toată în tine, i-a zis ea la ureche la un momenta dat. 
  
-Și eu simt la fel, parcă plutesc, parcă nu te țin în brațe pe tine ci o formă așa călduță, așa fragedă că mi-e teamă să nu te fărâm dacă te strâng mai tare. 
  
-Zi mai încet să nu ne audă Uța. Sau mai bine nu mai zice nimic, doar sărută-mă și mângâie-mă, că îmi place. O să vorbim pe drum când mă conduci acasă, îi șoptea Elena contopindu-se toată în brațele lui. 
  
După ce s-a terminat filmul și-au laut la revedere de la Uța și a plecat să o conducă pe Elena acasă la ea. 
  
- Stai să îl așteptăm și pe fratele meu și mergem toți trei cu toată gașca noastră de pe Luncă, i-a zis Elena bucuroasă că are prieten și că el o va conduce prima dată acasă la ea. Și încă ce prieten își zicea ea în gândul ei zbenguindu-se de pe un picior pe altul, cel pe care toate fetele din sat și l-ar dori, dar e al meu acum și doar al meu va fi, parcă îi citea și el gândurile și se bucurau răsfățându-se amândoi în fața căminului. Și au plecat ținându-se amândoi de mânuțe și glumind și râzând cu toată gașca lor. 
  
Mocanca locuia cam la șase, șapte kilometri de căminul cultural într-un sat numit Lunca. Era așezat pe malul celălalt al Mostiștei, sub Dealul Bătăliei și se construise special un zăgaz peste ape să poată lumea trece ușor în comuna de lângă ei. Era ora trecută de miezul nopții și luna de vară lumina zăgazul și apa ce îl străbătea spre bucuria noastră a tinerilor ce umblam noaptea să ne ducem prietenele acasă. 
  
Când au ajuns în dreptul porții Elenei, fratele i-a lăsat singuri și el a intrat în casă fără să își facă griji de sora lui mai mică. Avea încredere în ea și în prietenul ei pe care nu-l cunoștea personal , dar auzise numai de bine de el. 
  
-Vii mâine la Uța, i-a zis el în timp ce o ținea de mijloc și se juca cu buzele ei fermecate. Parcă gusta din ceva ce nu era în stare să descrie, dintr-o prăjitură, dintr-un strugure copt în vie până toamna târziu, mirosea a măr copt și erau așa fragede buzițele acelea înroșite ca o căpșună coaptă la soarele primăverii când o săruta! Buzițele ei i se fărâmau în gură și el începea să se piardă, să se topească și îl lua niște călduri de începea să îi fie rușine de el. 
  
- Vin, îi șoptea Elena toată frântă în brațele lui, să vii să mă iei pe la ora patru. Să îi ceri voie mamei. Tata nu este acasă că trebuia să îi ceri voie și lui. Dar am să îi spun de tine când vine. Mai sărută-mă o dată și gata. Fierb toată când mă săruți și așa îmi place de mor. Hai fugi că te prinde dimineața pe aici, i-a zis ea râzând dându-i cu greu drumul la mână. 
  
Și a plecat. Mergea cu capul întors și o urmărea cum deschide poarta și se pierde sub umbra lunii ce lumina toată curtea și casa lor. Ea îi făcea mereu cu mâna și își ducea mâinile la gură, semn că îi mai dă un pupic de despărțire. 
  
Era o comună mare, cu mai multe sate lipite de ea. Vlădiceasca, partea de est ce începea de la Valea Ciumaților și se întindea pe lângă malul Mostiștei până spre Valea Căpitanului. Cătunul, așezat sub buza dealului ce mărginea cotul Mostiștei imediat după zăgaz. Și Lunca. 
  
Așezată pe malul opus era cea mai mare dintre localități, în afară de zona centrală. Avea școala ei, pescăria, moara, magazin-de toate. Dar cel mai interesant era faptul că, cele mai frumoase fete din toată comuna locuiau și se nășteau mereu aici. Până și cea mai frumoasă țigăncușe posibilă pe lumea asta , tot aici se născuse și locuia. 
  
Era o fată curată, îngrijită, mersese la școală și era educată, cu bun simț și dorită de mulți băieți de români, Florența, cum o chema, un nume frumos. Niciuna nu se compara cu prietena mea de atunci, cea care semănă și o întrecea în frumusețe chiar și pe Sofia Loren și purta și numele Elenei din Troia, exact ca filmul care rula la noi la cămin pe vremea aceea de basm. Chiar și cei mai importanți oameni ai localității locuiau aici. 
  
Frații Benga, considerați printre cei mai inteligenți fii ai comunei, Zglobiu, directorul școlii centrale, Dobrin, șeful pescărie locale, Geles, morarul, cel care suferea de boala motocicletelor. Se zvonea că într-o zi, în timp ce mergea cu motocicleta la București, în curba de la Ștefăneșri a piergut-o pe Gelesoaica de pe motocicletă și s-a trezit fără ea după ce trecuse de Fântâna Doamnei, la peste cincisprezece km de căzătura. Când s-a întors după ea să o caute ar fi găsit-o stând pe o bancă de vorbă cu două țațe. Dar nu l-a certat. Cică i-ar fi zis doar atât. 
  
-Așa te-am învățat eu să iei curba, mă deșteptule? Dacă nu cădeam peste oaia aia care păștea liniștită pe șanț, acum rămâneai fără mamă. Gelesoaica era o femei multă, cam plinuță și în curba aia a doborât-o forța centrifugă tocmai când îi dăduse o musculiță în ochi și a vrut să se frece. 
  
Toți lăutarii vestiți ce cântau pe la nunți și botezuri locuiau pe Luncă. Se adunaseră sub bagheta violonistului lor într-un taraf ce participa la toate evenimentele din raion și au ajuns chiar până în faza regională a tarafurilor sătești. Tocmai atunci însă îi fugise de acasă fata lui nea Lache, cel care cânta la bas și nefiind în formația completă au fost descalificați. Au făcut ei contestație dar s-au ales doar cu desființarea tarafului pe motiv că nu sunt serioși și își bat joc de concursuri. 
  
În partea centrală a comunei, aproape de malul Mostiștei aveau magazinele cei mai bogați oameni ai comunei, Macrea, Costică Vasilescu căsătorit cu sora bunicului meu. Dar cel mai de seamă loc din toată comuna, era de departe șoseaua ce se zicea că a fost pietruită de nemți, locul pe unde se plimbau toți tinerii comunei înainte de a se strânge la film sau la bal în căminul cultural. 
  
În seara aceea urma să fie un mare bal organizat de Petrică cu participarea extraordinară a lu Fane, acordionistul. După ce și-a călcat cămașa lui favorită cea de culoarea coniacului, cu care dădea moarte în gagici când ieșea pe uliță, și-a tras pantalonii aceea galbeni ca paiul s-a încălțat cu pantofii cei noi de o sută treisprezecxe lei și a plecat spre Luncă să o ia pe Elena. 
  
- Nu e acasă Lenuța, a ieșit maică-sa la poartă să îi dea vestea îngozitoare. Am trimis-o la sora ei cea mare la Frimu să aibă grijă de ăia mici. Mi-a zis să îți spun că o găsești acolo dacă vrei să o cauți. 
  
- Am înțeles, a răspuns el sufocat de ciudă și de emoție că a dat peste mama ei. 
  
- Să stai și tu cu ea să o ajuți, dar să fiți cuminți că dă boala în voi dacă aud că s-a întâmplat ceva, ai înțeles? Mama Elenei era o femeie dintr-o bucată, îți zicea una și atât îți trebuia dacă făceai altfel. 
  
Am înțeles, a plecat el împleticindu-se să iasă mai repede din raza vizuală a viitoarei lui soacre. 
  
Când a ajuns, Elena se juca în curte cu ăia mici. Alergau toți după pui și speriau toate orătăniile din ogradă. Pisoii fugeau și ei după pui și cățelul lătra de mama focului când l-a zărit pe intrus. 
  
Elena era îmbrăcată într-o rochiță trandafirie cu flori de toate culorile, așa de transparentă că ziceai că nu are nimic pe ea. Când l-a văzut pe prietenul ei a alergat spre el așa de tare că sânii îi săreau din rochiță răzvrătindu-se ca două țepușe de care el s-a lovit fără a avea timp să se ferească. Și-au tras un pupuic repede, fugitiv în timp ce se strângeau în brațe cu atâta foc sugrumându-se unul pe altul. 
  
- Ce frumos miroși, i-a zis el privindu-i chipul luminat de soarele verii. 
  
- M-am jucat cu ăștia mici, ne-am tăvălit prin iarbă, pe sub pomi, ne-am jucat cu pisoi, cu eduțul acela zăpăcit și cu puiuții. Sunt scumpi rău și mie-drag să am grijă de ei. Ce bine că ai venit, mai pupă-mă că doar m-ai atins, vreau să mă pupi mai bine cum știi tu, îi zicea Elena prinsă într-o exuberanță copilărească. 
  
-Stai cuminte că ne văd ăștia mici și ne spun la ai tăi, încerca el timid să scape de pupături amintindu-și de ce i-a zis mama ei. 
  
- Și ce dacă ne spun, ești băiatul meu cel drag și mama știe de noi, i-a zis Elena și i-a tras ea un pupat de i s-au înmuiat genunchii, nu alta. În momentele acelea simțea că nu mai are niciun echilibru, că se topește tot lipindu-se de gura ei, de sânii ce îl înțepau prin cămașa lui de culoarea coniacului. 
  
Mai stăm un pic și îi băgăm la culcare pe ăștia mici și apoi noi facem ce vrem. Sora mea și cumnatul vin pe la ora nouă, au zis, așa că avem timp să mergem și la bal. 
  
Cei mici au adormit ca două păușele după zbenguiala la care i-a supus Elena cu dragostea ei pentru copii. Îi priveau amândoi minunându-se de ce înseamnă copii la vârsta când sunt ei cei mai scumpi și încep să meargă în piciorușe, să alerge și să facă năzbâtîi drăgălașe. I-au învelit pe fiecare cu pătura lui și i-au lăsat să doarmă liniștiți după ce au închis ușa la dormitor. 
  
-Mergem în sufragerie și dormim și noi să fim odihniți când mergem la bal, i-a zis Elena în timp ce îl lua de mână și îl trăgea după ea. S-au întins amândoi cu fața în sus pe canapeaua din sufragerie și priveau în tavan niciunul din ei neștiind ce să facă. Elena s-a întors cu fața spre el și îl privea ținându-l strâns de mână. S-a întors și el spre ea și o privea așa speriat, așa timid, nu cumva să își închipuie ceva rău despre el. S-au apropiat unul de altul și stăteau așa cuminței îmbrățișați doar mângâindu-se încet sau strângându-se din când în când unul pe altul. 
  
- Ești ca un fruct împârguit, ca o cireașă coaptă și așa te-aș culege, așa te-aș mânca toată, i-a zis el încet mângâindu-i obrazul cu palma lui tremurândă. 
  
Știu că sunt coaptă deja și eu simt, dar trebuie să fim cuminți că așa se cade. Doar să ne privim, să ne mângâiem și să ne sărutăm avem voie, altfel ai mei ne-ar omorâ pe amândoi dacă ar auzi ceva rău. 
  
- Știu, vom fi cuminți și vom îndura, mama ta mi-a atras atenția când am venit să te cer. Mi-a zis să fim cuminți că dă boala în noi dacă aude ceva de rău, i-a zis el și amândoi au început să râdă pe înfunfare, nu cumva să îi trezească pe cei mici. 
  
- Am să te respect până când intrăm și ieșim cununați din biserică, jur!!!!!!!!!!!!! Să ții minte ce am jurat acum. Un sân mai rebel se zărea ieșit un pic din rochița ei trandafirie, dar el nu avea curaj să îl atingă, să nu pățească ceva, să nu o sperie. Rochița era pe jumătae ridicată și i se vedeau pulpele goale, ispititoare dar nu ar fi pus mâna să le atingă nici dacă ea îl ruga. Când Elena s-a întors cu fața în sus suspinând de o durere ascunsă i se vedeau și chiloțeii ei de culoare albă. În mijloc erau ceva mai ridicați dar a evitat să se uite să nu își facă rău privindu-se. 
  
- Nici să ne sărutăm nu e bine acum, a zis Elena oftând. Să fim cuminți și să îndurăm toate durerile pe care ni le producem singuri. Dar să mă ții strâns de mână, să îmi mângâi părul, chipul, obrajii și să mă privești în ochi mereu în timp ce mă atingi. Doar asta vreau. Îmbrățișează-mă și ține-mă strâns lipită de tine să simt cum ne topim unul în altul contopindu-ne definitiv. Plângeau amândoi și așa tare se strângeau unul pe altul că ți s-ar fi făcut milă de ei de i-ai fi văzut. 
  
Elena a adormit ca o cocă mică ce se visează adormită în brațele tatălui ei. Când sora și cumnatul ei au intrat în casă și i-au văzut, s-au închinat. Nu i-a certat. Cumnatul i-a mișcat încet pe amândoi și așa speriați s-au trezit, așa rușinați că le venea să intre în pământ de jenă. 
  
-V-ați odihnit, le-a zis el părintește, semn că îi înțelege și nu o să îi pârască. Sora ei aluat-o în brațe pe Elena și a încurajat-o cât a putut să o ajute să nu mai fie așa speriată. 
  
- Avenit și bunica Maria cu noi, așa că o să mergem toți patru la bal să dansăm, i-a zis sora ei și Elena a înțeles că se poate bucura de discreția ei. 
  
Când au intrat în salon, Fane începuse să cânte melodia aia a lui tărăgănată, după care, vorba lui George al lui Chimon: ,,zici că dansezi un tangou cu un znop de coceni dăla udu,, 
  
Elena își lăsase capul pe umărul lui și se legănau amândoi într-o baladă imaginară a tristeții din care doar ei știau câte trebuie să îndure. 
  
- Ce frumos ai povestit, a scris cea fără nume după ce citise povestea postată de necunoscutul ei. Și v-ați iubit după ce ați ieșit din biserică, v-ați căsătorit? A întrebat ea curioasă foc. 
  
-Nu. 
  
-Atunci ai fost un idiot, scuză mă că îți zic. 
  
Referinţă Bibliografică:
fragment din cartea ,,dragoste virtuală,, / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3000, Anul IX, 19 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!