CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  




Autor: Anghel Zamfir Dan         Ediţia nr. 2686 din 09 mai 2018        Toate Articolele Autorului

AMINTIRILE UNUI COPIL EXTRATERESTRU fragment 2
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dar ce credea Mamy, că eu nu vedeam cât de fericită şi mândră se înfoia în propiile ei cuvinte? Că are așa un băiat deștept care seamănă cu ea, cum îi plăcea mereu să se laude la neamurile ei. Ba vedeam, dar o lăsam în pace să pot povesti eu cu Taty despre tot ce voiam noi. Mai mândru eram eu în sinea mea de o mamă așa bună, dar țineam totu secret, să nu să resfețe prea mult. 
  
Profitând de slăbiciunile mele și ale lui Mamy,Taty se întinsese pe canapea și încerca , pe cât posbil , să nu o ia în seamă pe Mamy cu exagerările ei. Pentru moment, cred că voia să uite de acupunctura verbală a mamei și voia să se relaxeze după focul tiradelor ei. Se înșela amarnic însă. Eu atâta așteptam. Aveam un chef de joacă ce nu îmi dăduse pace toată ziua iar acum aveam ferita ocazie să îl pun în aplicare. Mi-am luat un mic avânt și am sărit drept pe burta lui Taty şi ca să nu se sperie prea tare l-am luat direct la întrebări. Taty s-a speriat așa de tare de săritura mea spectaculoasă și mai avea un pic și intră în era supărării. 
  
-Taty, ce-i aia Calea Lactee ? E la fel cum e calea de tramvai de la noi? L-am anesteziat eu scurt. 
  
-Iar începi? Încerca el să se eschiveze. O fi la fel, eu de unde să știu. Nu ți-au explicat cei de la desene? Mă contracară și el la fel de scurt. 
  
-Hai, măi Taty să vorbim serios, are și macaz? Încercam eu să-l atrag în cursa povestitului. 
  
-Ce să aibă? Făcea el pe surprinsul. Macaz, ce macaz? Aaa, macaz, se lămurea el într-un final, ca la tramvai și la tren.Probabil o avea , dacă spui tu, răspundea el pierdut prin sticla televizorului. Apoi, puțin enervat se întorcea spre mine vorbindu-mi cât putea el de autoritar. 
  
-Regy, te rog, mă lași să stau puțin liniștit și după aceea povestim, da? Eu prindeam mișcarea din zbor și voiam să mă asigur că nu se exchiveaz și zice așa, doar să scape de mine. 
  
-Dar îmi promiți? L-am prins descoperit și trebuia să profit obținând un jurământ ferm. 
  
-Promit, îmi răspundea el evaziv. 
  
- Nu așa, ridică-te în picioare și jură solemn, cum mă pui tu pe mine să jur că mănânc tot și sunt cuminte, așa jură și tu. 
  
-Bine, jur ! Dă-te în moașta de zgâmboi că văd că nu mai scap de tine. Și Taty, spre bucuria mea nedisimulată, se ridica în picioare și cu mâna la inima jura să facă ce îi spun eu. 
  
Şi din clipa aceea începeam să-i monitorizez fiecare mișcare și săream iar pe burta lui de bucurie 
  
-Dar ai putea și să stai puțin mai cumințel, să nu mai sari așa pe burta mea, mă apostrofă el delicat ? Te rog frumos, Regy, dă-te jos, așa fii băiețel cuminte și joacă-te cu trenulețul, cu concordul, cu DHLul, cu ce crezi tu, numai scutește-mă şi pe mine puțin, lasă-mă să stau 5 minute liniștit. 
  
Și îl lăsam! Treacă de la mine. Și copii trebuie să fie, uneori, înțelegători cu părinții lor. Să le mai dea și lor o șansă în viață Dar tot afișam imaginea aceea de “iar te-ai îmbufnat”, cum zicea Mamy și plecăm în camera mea să mă joc. Trebuia. Asta era tactica, nu aveam de ales în acel moment. Începeam să mă joc în colțul meu de pe parchet, dar gândul îmi stătea tot la Calea aceea Lactee, sau cum s-o mai fi numind. O fi cumva de lapte, de i se zice așa? 
  
Mă rog, Taty știe, că el “le știe pe toate și nimic ca lumea”cum spune Mamy când se supără pe el. Eu acum nu am de ales și trebuie să aștept să se relaxeze Taty un pic la televizor şi văd eu apoi ce va ieși. Îmi recuperez eu într-un fel timpul pierdut cu televizorul și relaxarea lui. 
  
Taty schimba canal după canal fără să observe că eu eram cu ochii pe mișcările lui. Îl cronometram strict .Cred că îl mai las puțin și îl abordez, iar. Să se termine ştirile astea odată, că toată ziua numai la știri și la fotbal se uită , cum îl ceartă Mamy pe bună dreptate. 
  
-Gata Taty, s-au terminat știrile, l-am atenționat eu cât am putut de blând.( de parcă el nu realizase, dar voiam să-l forțez un pic să fie mai atent, nu cumva să creadă că am uitat ce mi a promis). Acum hai să începem să povestim. 
  
-Ai răbdare , te rog . Știi că urmează vremea , sportul, așa că nu te grăbi (mă molesta el cu o voce de tătic grijuliu ). Dar până atunci, te rog să stai potolit. Dacă erau desenele tale, précis , nici nu respirai. Să putea să nu zică și Taty o răutate finuță. Ce să spun, suntdesenele mele, ce eu mă bag pe fotbalului,sau pe telenovelel mamei ? Fiecare cu ale lui, respect, asta doresc, să fiu respectat. Știu că are un pic de dreptate și tac, mă abțin de la alte comentarii. 
  
Cam așa e, trebuie să recunosc că, de data asta, Taty avea perfectă dreptate. Desenele îmi plăceau așa de mult, că aș fi în stare toată ziua să le urmăresc. Ce bine că au fost inventate, altfel ce ne făceam noi copii fără ele? Mă întreb, chiar, oare cum se jucau copii înaite fără desene? Taty cred că o știe și pe asta, că pe vremea copilăriei lui sigur nu erau .Îl abordez eu mai târziu. 
  
-Bine, bine, am înțeles, am îngânat eu un mormăit adecvat. (Furat de mintea desenelor uitasem să-i răspund).Ce greu mai trece și vremea asta ăi sportul și câte reclame mai bagă. La mine la desene, parcă nu sunt așa de multe reclame. Sau poate sunt, dar nu observ eu. Ce “hoție” şi cu reclamele astea.(cum spune Mamy.) Și are dreptate. În fond, mie dacă îmi plac desenele, mă uit oricum și fără reclamele lor. 
  
Dar acum nu am ce face, suport consecințele televizoarelor astea care” îi dezeducă pe copii cu reclamele lor” cum zice Mamy. (Parcă la filmele ei cu telenovele nu sunt reclame. Oho, și câte mai sunt dar, de ,eu sunt cel necuminte și doar pe mine mă “dezeducă” emisiunile lor. 
  
A apropos, ce o înţelege Mamy prin a fi cuminte, eu nu-mi dau bine seama. În fond ce fac? Mă joc ! Dacă nu am și eu o surioară, sau mai bine zis un frățior, cu cine să mă antrenez la joacă? Mă folosec și eu de cine pot, de Mamy, de Taty, de pisicuța noastră Kim, sau stau la desene. Cu ce greșesc așa de rău?. După ce că tot ei, ca părinți nechibzuiți, sunt vinovați că m-au lăsat singur pe lume, tot ei mă ceartă. Să pună mâna să facă alți doi copii și rezolvă situația. Ce este așa de greu de făcut doi copii? Nu spune Mamy că vorbești cu barza și îți aduce imediat doi copii, chiar o fată şi un baieat, dacă vrei așa. Că eu așa vreau să am o surioară și un frățior. Să vorbească Mamy mai repede că m-am săturat să mă joc singur. Uite, acum dacă aveam o surioară, aveam eu grijă de ea,că ea era mai mică.dar dacă aveam un frățior mă jucam fotbal cu el și Taty scăpa de poevestit, poate. Cred că mai este un pic și se termină sportul. Putem deci să începem povestitul. S-a terminat, în sfârșit, că mult a mai durat. 
  
-Gata Taty, s-a terminat, hai să mergem la mine în cameră că” e mai intim”, cum zice Mamy. Se vedea de departe că Taty nu prea avea chef. În fond, nu avea motive , doar fusesem cum a zis el, “cuminte”.Așa că l-am luat de mână (cum o lua el pe Mamy uneori), și mai silit, mai de bună voie pe baza liberului consimțământ, cu ciomagul ( cum zicea Bunicul că a intrat el în Colectiv, plecăm amâdoi spre dormitorul meu. Pe traseu, Taty se mai înviora puțin și își recăpăta mâna aceea specifică povestitului. 
  
-Vezi, dacă ai fost cuminte . (o lua el mai pe ocolite). Acum putem începe să povestim! Despre ce oare să povestim noi? Gesticula el teatral. Știi povestea aia cu “Fata Babei și Fata Moşului” 
  
-Era odată o …. 
  
- Stai măi Taty, l-am întrerupt eu brusc. Mă subestimezi. Termină cu inepțiile astea că mă dezamăgeşti crunt cu babele și moșii tăi. Ce eu mai sunt de fata babei, sau cum mai zici tu acolo? Astea-s povești pentru bebe mici. Eu am trecut de mult de faza asta. Pentru mine sunt perimate rău astfel de povestioare. 
  
- Ce să zic de fundulețul tău.Dar tu de ce povești ești? 
  
-Păi nu ai zis tu că eu sunt deja băieat mare, spune povești pentru copii mari. Nu ziceai tu că, în ziua de azi copii au evoluat și le trebuie altfel de povești. Ce zmeie, ce babe, ai să trecem la lucruri mai serioase din care să învățam amândoi ceva bun, ceva util. 
  
-Serios, așa am zis? Se amuza el(cam fără rost). Atunci hai s-o facem, continua Taty teatral. Mie însa nu-mi ardea de teatrele lui, vorbeam serios. 
  
-Mamy! Vezi că noi trecem la capitolul “povestit lucruri serioase” . Să faci bine să nu ne deranjezi, ok? O anunța el pe Mamy destul de neinspirat, dar îl lăsăm, ce puteam să-i fac. De la mintea lui Taty, te poți aștepta la orice,cum spune Mamy 
  
Mamy cred că nici nu auzea bombăniturile lui. Și bine făcea, că atât ne trebuia la amândoi să audă ea imprundența verbală a lui Taty. Ne putea costa povestitul și nu cred că puteam să suport una ca asta. Bine că am rezistat și Mamy nu a auzit. Acum să nu mai pierdem vremea mai bine intru direct în subiect. 
  
-Taty,așează-te, te rog, pe canapea și zi-mi mai întâi despre cum se jucau copii când nu aveau desen, apoi despre despre Calea Lactee, apoi despre Concord, despre Naveta Spațială . Hi să vorbim, să povestim. 
  
-Hooooo, ajunge, se amuza Taty fără ca eu să înțeleg de ce, mai ai multe despre care vrei să povestim ? Stai să o luăm metodic, să vorbim întâi despre vremea când nu erau desene. 
  
-Păi când nu erau inventate desenele astea faimoase, noi copii care trăiam la țară, ne jucam cu ce găseam prin curte, pe la maidan, pe izlaz când mergeam cu vitele la păscut, pe uliță cu vecinii noștri, sau la școală cu toți copii din curtea școlii. 
  
-și cum vă jucați, cu ce vă jucați, ce jucării aveați? 
  
Vă jucați cu mercedesuri SLK, cum mă joc eu? 
  
Ce mercedesuri, tu glumești, poate cu moscviciuri, că pe vremea aia mercedesurile nu ajunseseră pe la noi, dar nici pe alea nu le aveam. 
  
-Ce sunt alea moscuviciuri, cum zici tu? 
  
- Erau niște mașini rusești, furate de la nemți, dar noi ne jucam cu ce aveam, în funcție de anotimp. Primăvara, de exemplu, cea mai frumoasă joacă era să mergem la pădure să culegem brândușe.e Erau primele floricele ce ieșeau din zăpadă după primii ghicei.Aveau niște floricele albe, roze și în pământ un fel de ceapă- ceapa ciorii cum se zicea popular. Noi scoteam brândușa din pământ și mâncam ceapa aia. Dar mai mult joacă era de noi, că mergeam mult pe jos, cu mulți copii și râdeam și făceam glume de dimineța până seara când ne întorceam acasă, obosiți și morți de foame. 
  
- Păi nu mâncați ceapa aia a ciorii cum îi ziceați voi, de ce mureați de foame ? I-am ziso și eu, să mai râd și eu de el, nu numai el de mine. 
  
- Pe moașta cu ceapa ta. Dar stai să îți spun, continua Taty cu o poveste deosebită. Cel mai frumos ne jucam când venea ,,Scaloianul,,. Noi, copii făceam o păpușă din lut,,, 
  
- Cine venea, măi Taty, Scaraoski? Bunica de la Igești așa îi zice. 
  
- Nu mă întrerupe, te rog, taci și ascultă, făceam o păpușă de lut, îi puneam două bețe și ziceam că sunt picioarele și alte două bețe și ziceam că sunt mâinile, îi legam o cârpă la cap, o puneam pe o scândură și ne duceam să o îngropăm la marginea satului. Toți copii ne făceam că o plângem și în felul acesta se zicea că ne rugăm să plouă, mai mult sau mai puțin, în funcție de cum era nevoie. 
  
- Scaraoski e altceva deșteptule, apoi ne jucam ,,paparudele,, 
  
- Paparudele sunt alea urâte și ploate, știu, că așa îi zicea Bunica la o vecină-,,ce boali umbli așa că o paparudă,, îi zicea Bunica la Doamna aia și Doamna râdea și nu se supăra, zi, mai spune, gata, ascult. 
  
- Fetele își legau în jurul brâului boziile rupte de pe izlaz și se făceau că dansează în jurul unui foc aprins din vreascuri, iar noi băieții le udam cu apă din gârlă în timp ce ele se rugau să vină ploile de vară. Vara nu prea ne jucam. Mergeam cu vacile la păscut pe izlaz, ne scăldam sau jucăm ,,țările,, Toți copii se așezau într-un cerc și un copilintra în cerc și arunca o minge cât putea de sus în timp ce striga o țară pe care tu ai aleso.Eu aveam România, de exemplu,când el aruncă mingea și striga țara mea, eu trebuia să prind mingea în timp ce el fugea, dacă nu o prindeam,,treceam eu în locul lui. Apoi ne puteam juca ,,zdrichea,, 
  
-Măi taty, folosești niște cuvinte de leșini de râs- zdrichea, izlaz, scaraoski, paparude, scaloian-ești tare, mai zi, îmi place cum spui. Cred că toată ziua stăteați afară, nu ca mine care ies în fața blocului spionat de Mamy să nu mă fure cineva. Mai zi, te rog. Ce era aia zdrichea? 
  
-Tăiam două bețe, unul mai scurt și îl ascuțeam la ambele capete, ca pe o țepușă, iar altul mai gros și mai lung. Făceam o gropiță în pământ și puneam bățul acela mic și ascuțit, zdrichea cum îi ziceam noi, aia era zdrichea, în așa fel încât unul din captele ascuțite să fie ieșit un pic pe marginea gropiței. Cu bățul ăla mare și lung, loveam zdrichea în capătul ieșit din gropiță. Zdrichea se ridica din gropiță învârtindu-se și trebuia să o lovești în timp ce se învârtea în aer și să o arunci cât puteai de tare și de departe, să nu o prindă cel cu care jucai. Dacă o prindea, treceai tu la prins și el trecea la gropiță și lovea zdrichea. 
  
-Ce tare, măi Tat, să mă înveți și pe mine, să jucăm și noi zdrichea ta în fața blocului. 
  
- Pe moașta, în fața blocului, vrei să râdă lumea de noi și să o facem de râs pe Mamy? 
  
Spre sfârșitul verii, când se coceau pepeni,mergeam la ,,Bostană,, și dormeam noaptea în colibă 
  
-În ,,Coliba Unchiului Tom,,? Mi-a povestit mie Mamy ceva cu colibă. 
  
-Ce Tom, era coliba pe care o făcea Bunicul și în care stătea el să păzească pepenii, să nu îi fure hoții. Dar hoții tot furau.se târau pe ascuns prin lanul de porumb care mărginea bostana noastră și tot furau. 
  
Dar într-o zi, Bunicul i-a prins pe niște ,,draci de copii,, cum zicea el. Era Marin al lui Sadalcă, Vasile al lui Darie și George al lui Chimon. Erau prietenii noștrii cu care ne jucam și pășteam vacile pe izlaz. Dar nu i-a certat rău și nici ni i-a bătut. Bunicul i-a aliniat pe toți trei la marginea porumbului și le-a zis așa: 
  
- Mă drăcuşorilor, dacă vreți să nu vă spun la părinții voștri că v-am prins la furat vă oblig să mâncați toți pepenii pe care i-ați furat,aici, de față cu mine și nepotul meu.Gata,executarea,strigă bunicul la ei mai mult să îi sperie. Și ei, de frică și rușine că au fost prinși și de teamă să nu afle părinții lor, au mâncat imediat cei trei pepeni pe care îi furaseră. Dacă a văzut așa, Bunicul le-a mai adus el încă trei pepeni, să se sature, poate așa nu mai fură. Ei iar i-au mâncat imediat. 
  
Atunci Bunicul s-a supărat și le-a ziso direct. 
  
- Băi nemâncaților, păi văd că pe voi nu vă mai satură Dumnezeu, mai bine vă las să furați decât să vă mai dau eu alți pepenei de bună voie. Și toți ne-am pus pe un râs de se auzea pe toată câmpia. Dar facem un târg, le-a zis Bunicul, veniți o dată pe săptămână și vă dau eu câte un pepene la fiecare, numai să nu vă mai pună Necuratul să veniți la furat.Că dacă vă prind,e vai și amar de voi, clar? 
  
-Clar, am înțeles, au răspuns toți trei și au rupto la fugă bucuroși că au scăpat. Peste trei zile însă, Bunicul i-a prins iar la furat, dar tot nu i-a pârât la părinții lor. Sunt copii, măi nepoate, ce să le faci, așa sunt copii, și eu făceam la fel când eram ca ei.Dar ia zi, tu furi, mă întreba Bunicul râzând? 
  
- Eu nu fur Bunicule, Iau, i-am răspuns,, 
  
- Și furai, Taty? Ce rușine, erai un furăcios ca pritenii tăi de pe izlaz.Am să te spun Mamey că furai, Mamyy, țipam eu să audă Mamy, Taty era un furăcios când era mic, fura pepeni, să știi. 
  
- Nu pepeni furăm, pârâciosule, furăm struguri din via Colectivului. 
  
Să vezi, ce aventură. Într-o seară eu și Gheorghiță al mamatușei Victoria am plecat la furat de struguri. Era așa de întuneric afară că luna nu avusese chef să iasă în noaptea aceea. Gheorghiță, să facă el pe deșteptul a zis că e mai bine să ne târâm prin vie, că în felul acesta paznicul nu o să ne vadă, dar noi, de jos, o să îl putem vedea. Ca să ajungi la vie, însă trebuia să trecem prin livadă de cireși. Am trecut noi tiptil să nu facem zgomot și când am ajuns unde bănuiam noi că începe via, am început să ne târâm pe lângă tufe. Cred că Gheorghiță nimerise pe un rând și eu pe alt rând. Nu am mers prea mult când, deodată, liniștea aceea înspăimântătoare a fost spartă de un strigăt de care noi ne temeam cel mai mult 
  
- Stai că te-am prins, s-a auzit că un trăsnet peste toată via pe care abia o zăream în întunericul acela de plumb. 
  
-Stai, nu mișca,se auzea mereu. Mai ești cu cineva, zi să nu îți dau câteva ciomege peste spinare, zi repede să nu mă răzgândesc. De frică, Gheorghiță a spus imediat 
  
-Sunt cu băiatul lui nenea Sadu, m-a pârât el înspăimântat. De spaimă eu amuțisem,nici nu mai respiram inima îmi bătea așa de tare că m-am dat de gol imediat. 
  
-Ia îşi mă, țipa paznicul cât îl ținea gura, să nu vin și să te scot eu. De frică am ieșit, ce era să fac. 
  
-Voi erați, măi nătărăilor, păi așa se fură? Cred că sunteți cei mai proști hoți pe care i-am prins vreodată, râdea paznicul de noi. Ce căutai Ghoeghiță în colibă să îmi strici somnul? Abia adormisem și eu și m-am trezit cu tine pe cap. 
  
Deșteptul de Gheorghiță, cică, în timp ce se târa prin vie,a vrut să se uite în spate să vadă eu pe unde sunt și în următoarele clipe s-a trezit cu niște picioare la nas. Miroseau așa de urât că a vrut să o rupă la fugă, dar când s- a ridicat a nimerit drept în peretele colibei și atunci paznicul decât a întins mâna spre el și l-a prins. 
  
Paznic era chiar vecinul nostru, Aurică al lui Dinu Sadalcă dar noi habar nu aveam. Nu ne-a făcut nimic.Ne-a chemat mai aproape de el și ne-a zis mai încet. Lui îi plăcea tare mult să facă pe filozoful. 
  
-Măi tăntălăilor, dacă nu știți să furați, nu vă apucați de meseria asta, ați auzit, asta este o meserie, e cea mai veche meserie practicată de omul inteligent, să știți. Veniți încoa să vă dau eu struguri. Luați fiecare câte o lădiță de struguri și valea, să nu vă prindă cineva să spună că le-ați furat.Să nu dea Necuratul să spuneți la cineva, că vă tund, ați auzit? 
  
Auzisem ce era să mai zicem am luat lădițele și am plecat terminând definitive cu furatul de care nu prea eram în stare. 
  
-Ce aventuri, măi Taty,dar cine era Necuratul, cum spui tu, ăla care nu se spală? 
  
-Ăla o fi, mai bine o întrebi pe Mamy, că ea știe mai bine și Taty se puse pe un râs că iar mă scotea din atmosfera povestitului. Dar nu l-am slăbit. Hai, mai zi, că mie îmi place să recunoști ce prostioare zici că făceai când erai mic, măi Tay, mai zi, cum te mai jucai? 
  
-Păi, ce să mai zic, venea iarna, ne dădeam cu sania, sau cu patinele pe gheață după ce îngheța gârla tun, altfel ne era frică. Mergeam cu colindele. 
  
-Vrei să zici că știi să patinezi, dar când am mers împreună la Patinoar ai spus că nu știi. Ai mințit deci, te-am prins cu minciunica. 
  
-Nu am minți, serios, noi ne dădeam pe ghață cu şpanga. 
  
-Cu spanga, ce pisici mai este și aia spangă, întrebam eu total nedumerit? Folosea Taty niște termeni arhaici pe care doar el cred că îi mai știe și e în stare să îi pronunțe. 
  
-Mă deșteptule, deșteptul lui Taty, noi, cine avea șansă să facă rost de o bucată de vinclu, mai bine zis, că tare greu se găsea. Le îndoiam la capete, cum sunt îndoite schiurile, dacă știi, ne așezam cu bocancii pe ele, țineam picioarele desfăcute să nu ne pierdem echilibrul și cu şpanga ne împingeam în gheață și ne luam viteză. Spanga era o bucată de țeavă ascuțită la un capăt în care băgam un băț lung, ca o suliță, să zicem, și cu aia ne propteam în gheață și ne luam viteză. Așa patinam noi, nu ca voi cu patine de firmă,,și pisicii voștri de răsfățați. 
  
-Dar să vezi ce a pățit un copil. De Bobotează, oamenii spărgeau o gaură mare în gheață și luă de acolo gheață să umple ghețăria pentru anul care urmă, așa se țineau unele produse la rece și se putea face vara înghețată. 
  
- Păi nu aveați frigider, așa săraci erați, întrebam eu total mirat de ce spune Taty ? 
  
-Mamyy, țipam eu să mă audă, Taty nici frigider nu avea când era mic, să știi și să îi zici. 
  
-Dacă mă mai pârăști, să știi că nu îți mai povestesc nimic, făcea Taty pe supăratul. Mamy râdea pe înfundate și a mai adăugat și ea o pastilă, să râdem toți trei. 
  
-Și acum face pe boierul, spunea mama râzând, în timp ce își vedea filmul ei preferat la televizor. 
  
-Zi ce a pățit copilul ăla care nu a fost cuminte, și te iert, am glumit și eu cu Taty meu care povestea așa de frumos. 
  
- Viorel al lui Logofătu Ilie, îl chema. Avea cele mai tari patine dintre toți copii. Tatăl lui lucra ca templar la SMT și îi făcuse un fel de tălpici pe care le băgase între muchiile de la vinclu.În felul acesta bocancul putea avea o mai mare stabilitate făcând priză mai bună cu lemnul. Făcea Viorel niște figuri pe gheață și își lua o așa mare viteză că îi lăsa paf pe toți copii. 
  
La un momenta dat însă Viorel a sărit cu patinele peste dâmbul ce apăruse din cauza gerului și a dispărut. Norocul lui a fost că unii copii l-au văzut și au fugit repede să îl ajute.Căzuse într-o copcă din aia făcută de oamnei pentru a lua gheața necesară la ghețărie și se dusese la fund. Apa era foarte adâncă și din cauza vitezei Viorel intrase sub gheață și se vedea acum cum se zbate să nimerească copca spre a ieși la suprafață. 
  
Nu reușea însă, se îndrepta exact spre locul unde nu era copcă și noi copii îl vedeam cum se zbate sub gheață fără să putem a-l ajuta. Cătălin al lui madam Zglobiu însă a avut idea să bată cu şpanga făcând un fel de găuri ce duceau zgomotul spre gaura copcăi. Viorel cred că a înțeles mesajul, el știe cum, și a început să înnoate spre locul unde nu mai era gheață. Când a ieșit la liman a sărit pur și simplu afară din apă. Un copil i-a întins spanga, Viorel s-a apuct cu mâinile disperat de spangă și am reușit să îl scoatem din apă. 
  
Era așa de ger afară însă că imediat după ce l-am pus pe gheață Viorel a înghețat tun. Ziceai că este o statuie de gheață efectiv, toată apa înghețase pe el. Mai mulți copiil l-am luat de picioare de umeri și de cap și am fugit cu el la mal. Norocul lui a fost că Doamna Vasileasca, învățătoarea noastră care locuia chiar pe malul Mostiștei a văzut tot. L-am dus în casă la dânsa, am început să spargem ghața de pe el cu un ciocan, l-am desbrăcat de haine și l-am pus în pat unde Doaman Vasilescu a început să îl învelească cu tot ce credea dânsa că o să îi facă bine. 
  
Degeaba însă, nimic nu l-a mai putut ajuta pe Viorel. Când a venit Preotul, Moașa, un fel de doctor al satului, a zis că îi pare rău dar nu a putut să îl salveze. Și din păcate Viorel a dispărut dintre noi. 
  
-Și unde s-a dus, am întrebat eu tare afectat de poveste. 
  
-La cer a mai spus Taty ce căzuse și el peste gânduri, sau gândurile peste el ( mă rog, el știa ce se întâmplase). Să îl trezesc i-am zis să îmi spună ceva despre Calea Lactee, să ieșim din zona poveștilor triste despre copii care au pățit ceva rău. 
  
Taty s-a reaşezat tacticos pe canapea şi-a luat mina aceea de la el de la serviciu( unde zice că era mare şef) și îl simțeam cum caută cele mai bune explicații spre a înțelege eu ce este cu căile astea. 
  
Luase mâna unui om important, chiar a unui om serios. Dacă l-ar vedea Mamy în clipele astea festive précis ar face din nou ,,prostia să se îndrăgostească iarăși de el,,.(Am auzit-o eu pe Mamy spunând asta, vara trecută, când dormeau ei amândoi în podul casei de la Igești) 
  
-Calea Lactee, Calea Lactee , repeta întruna mai mult pentru el. 
  
- Ce faci Taty, ai început să vorbești singur, l-am tras eu de mânecă să îl trezesc la realitate. 
  
-Ei, vorbesc singur, mă tot gândesc de unde moașta ai mai scos-o tu și pe asta cu Calea Lactee. Ce să-ți spun eu ție despre Calea Lactee și să mai și înţelegi ceva, bombănea el mai mult pentru sine că pe mine oricum nu mă interesau nedumeririle lui. Eu voiam să povestim și atât, resturile îi priveau pe alții. 
  
-Lasă înțelesul pe seama mea, tu spune ce știi că văd eu ce înțeleg până la urmă, l-am luat din scurt să înceapă mai repede povestitul. 
  
-Da, am găsit, să începem,eşti pregătit? Dar să stai cuminte să nu mă întrerupi, ai înțeles? 
  
-Stau, nu vezi, numai 
  
Referinţă Bibliografică:
AMINTIRILE UNUI COPIL EXTRATERESTRU fragment 2 / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2686, Anul VIII, 09 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!