EXTRAS DIN MEMORIA ACCELERAŢIEI DE CURBĂ 

Orice formă de organizare structurală a materiei, după ce îşi consumă energia cu care a fost înzestrată la apariţie, iese din acceleraţia de curbă a universului şi trece în altă formă redefinită. 

Acceleraţia de curbă a universului este cea care determină forma de organizare şi masa oricărei acumulări energetice din univers. 

Interacţiunile ondulatorii dintre formele de energie atrase în aceleraţia universală, determină reacţiile dintre componente, masa, forma, viteza , locul şi rolul în spaţiu şi timp, orbita de deplasare, culoarea şi durata de existenţă sub forma primită iniţial. 

Toate acestea se schimbă prin trecerea în altă formă de manifestare, de mişcare din momentul în care impulsul iniţial manifestat prin energia acumulată, s-a consumat. 

Aceleraţia de curbă a universului devine infinită pentru că orice forţă se naşte din altă forţă şi creează sensul altei forţe, totul ducând la o expansiune continuă. 

Din păcate, această expansiune continuă duce la implozii şi explozii manifestate la nivelul fiecărei forme de organizare a materie şi chiar a universului cunoscut. 

Universul cunoscut nu este infinit. 

Când şi el îşi va pierde aceleraţia de curbă primită din impulsul iniţial şi expansiunea acumulărilor lui ondulatorii vor copleşi forţele interacţionale, va exploda autodistrugându-se. 

Din haosul rămăşiţelor lui, forţele declanşate vor da naştere altui univers, bazat pe o altă structură , pe o altă aceleraţie de curbă la un alt nivel universal. 

Omul a denumit această formă de manifestare a energie universale, moarte. O invenţie lingvistică cu accente de formă a tragediei supreme. 

De ce să ne mai ascundem de noi, aşa este. 

Este finalul formei sub care noi ne-am manifestat în univers într-un anumit spaţiu de timp. 

În mod sigur însă, reapărem în univers, sub altă formă de manifestare structurală. Poate chiar pe planeta Pământ, unii dintre noi. Nu neapărat sub forma unor oamnei ci poate sub forma unui copac, al unei molecule de apă, al unei raze de soare, al unei pietre, al unui nor, sau o adiere de vânt. 

Este posibil chiar să luăm forma aceluiaşi chip. Am avut surpriza colosală să văd un om într-o anumită zonă geografică şi să văd un chip asemănător în altă zonă, total îndepărtată una de alta. 

Era un chip de femeie în sudul României şi acelaşi chip de femeie l-am întâlnit în nordul Bucovinei la peste 600 de km depărtare. Asemănarea era aşa de izbitoare că te punea pe gânduri. 

În Bucureşti am întâlnit un bărbat şi acelaşi bărbat, parcă îl văd zilnic aici la peste 2200 de km. 

Moartea sperie nu prin dispariţie ci prin durerea provocată de forţele care se confruntă în momentul acela. Educaţia, total greşită, pe care religia o tot bagă în capul oamneilor, face din moarte spaima universală a vieţii. 

Sunt totuşi unele culturi care privesc mai realist această formă de manifestare a materiei inteligente. 

Cert este că , de şansa pe care am primit-o , trebuie să ne bucurăm şi să ne manifestăm fiecare în funcţie de ce suntem în stare, ajutaţi de cantitatea şi calitatea informaţiei energetice pe care celula noastră a primit o iniţial. 

Nu degeaba spunea Ovidiu, poetul iubirilor pierdute exilat la Tomis, să cerem fiecăruia ce ştim că ne poate da: 

poetului versuri, femeii iubire, bărbatului vitejie şi ocrotire, copilului joacă, pământului roadă, soarelui lumină şi căldură. 

De anghel zamfir dan