Te uită, mamă, pomii râd,
Nechează-n ei flămânzii muguri,
Tu nu-i mai vezi şi-ades oftând
Strângi amintiri în sparte ciuturi.
Te strig, dar glasul mi-ai uitat,
În ochii tăi se face seară
Şi-ţi pare atât de-ndepărtat
Printre lumini ce stau să moară.
În trup de ceară – suflet ars
Porţi zbuciumul din toiul vieţii,
Ating uşor al tău obraz
Şi-ţi simt adânc duhul-blândeţii.
Te uită, mamă, sunt chiar eu,
Copil pierdut prin lumi de gheaţă
Din cer surâde Dumnezeu,
Iar tu ai înflorit cu viaţă.
