CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





LEGENDA BIVOLULUI DIN... RÂVNITA
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Erau ori nu erau acasă alde tătuţu şi mămuţa, Bunica Raveca, tare meşteriţă la povestit, le bucura nepoţilor serile de iarnă.  
  
Lângă sobă, încălduriţi, Aura şi Harică, se-aşezau pe lângă Buna, cerşindu-i din ochi plata pentru cuminţenia lor de peste zi.  
  
Aura, fiind mai mare, lua de la prăvălioara de peste drum trei roşcove lunguieţe şi cărnoase, să-şi îndulcească sufletele în timpul petrecut împreună.  
  
Drept e ca Raveca o gusta înainte să-şi înceapă vorba, mustrându-se: Îs mai rău ca ţângăii ăştia de pofticioasă!  
  
De astă dată, fiind ultima seară a vechiului An, pusese pe măsuţa rotundă câte ceva de-ale porcului - tobiţă, caltaboşi, slăninuţă, nişte murăturele şi azimă caldă, coaptă sub ţest. Erau şi trei cănuţe cu niţel vin pentru fiecare, ca să-ntâmpine Noul An cum se cuvine. Alătură şi roşcovele, ca multumire, la sfârşit.  
  
Nelipsit şi trebuincios, focul vetrei le-mbujorase chipurile, infericindu-i pe câteşitrei.  
  
Şi, fiindcă era o seară mai acătării, aprinse şi petromaxul să fie lumină ca ziua.  
  
Când gătă pregătirile, îşi netezi încetunel părul pe sub testemel, îşi frecă chipul, ca şi când se cerea înviorare şi-şi cotrobăi prin minte şi suflet prilej de poveste: Despre ce?! De pe-aici?! Din alte zări să fie povestea?!  
  
În timpul ăsta prichindeii aşteptau cuminţi răsfoind Almanahul satelor, fata arătând cu degetul câte o ilustraţie, tălmăcind pe rând înţelesul găsit...  
  
Raveca zâmbii în sine. Trăsese cu ochiul pe fila în care cu desene aurii se-nsuma un horoscop, iar degeţelul băiatului se-odihnea pe-un BIVOL cam lătăreţ, proptit îndărătnic în picioarele din spate. Şi, pe loc, hotărî: Despre bivol le-oi zice! Chiar aşa! Doar Anul Bivolului va sa vina!  
  
*  
  
-În Râvnita, alde Turbăceanu sunt ştiuţi din străvechime! Şi nu degeaba, nu!  
  
De ani şi ani, toată partea bărbătească poartă însemnul neamului, căci îs mătăhăloşi la-nfăţişare şi delăsători, de se pune carnea pe dânşii, rămânând, spre deznădejdea lor...  
  
Bălani la chip, cu ochi negrii şi tufe de sprâncene, îşi ţin pletele de tăciune retezate de din josul urechii, de se cârlionţează, fie de sudoare, fie de udeala ploii şi-i fac mai cu vino-ncoa’, începuse Raveca.  
  
Ăi mici deschiseseră gurile, însetaţi parcă. Îşi priveau cu respect bunica, minunaţi de ce dăruită era!  
  
-A, ba, chiar aşa -i nea’ Onică de di la deal, spuse Harică.  
  
-Păi, cum dar?! hotărî Aura. E omul daichii Nicu şi se cheamă Turbăceanu! Aşa să ştii, ţâcă! îi limpezi fratelui Aura bucuroasă.  
  
Şi Buna mai zise:  
  
-Dar ce e al neamului ăsta şi numai al său e fruntea teşită şi lată, lată de lasă lumina să le prelungească nemaivăzut feţele.  
  
Şi calcă încet și cu băgare de seamă, parcă sfătuiţi de dincolo de vreme să nu se răpeadă.  
  
-E precum arăţi! Moşmondiţi, nevoie mare! chicoti Aura, molipsindu-şi fratele care-ncepu să râdă grozav, repetând vorba moşmondiţi care-i gâdila urechea.  
  
-În vârful degetelor, cătinel, ținându-și răsuflul, au trecut printr-un șir de-ncercări, care mai de care mai de iznoavă! mai zise bătrâna.  
  
Tot de-a mirarea e c-atunci când îmbătrânesc, nu le cade părul, nu, doar se face dalb-dălbiu, strălucitor precum roua în zori ori ca bănuţii de-argint din toartele purtate-n urechi de fetiţe, de le ţin loc de lămpaş nopţile când îs la drum…  
  
Le plăcu tare copiilor gândul luminării cu capetele albii ale Turbăcenilor şi iarăşi chicotiră îndelung.  
  
Bunica folosi zăbava să rupă economicos dintr-o roşcovă ţinând-o în strânsoarea dinţilor mult, ca să-i stoarcă dulceaţa toată până s-o înghită.  
  
Îi urmară exemplul şi micuţii. Aproape uitaseră c-aveau de gustare ceva! Şi-ncepură s-apuce încetunel între buze teaca dulcie, economisind-o, cum făceau cu ţurţurii de la streaşină ca să nu-i prăpădească prea repede.  
  
Raveca reluă povestea:  
  
-Dar de-i apuci la-ntrebări, să-ţi spuie de unde-şi trag numele, se împosochează, îşi înfing bărbia-n piept, fornăind pe nas ca alte alea, de seamănă grozav cu nişte buhai!  
  
Acum nepoţii se opriră din ronţăit râzând în hohote, ăl mic spunând încântat buhai! buhai!  
  
Până să le treacă, fiindcă nu ţin ranchiună, ăi tineri spun că nu ştiu, ai bătrâni, c-au aflat cândva, dar... au uitat ca pământul.  
  
Văzând purtarea asta, râzăreţii satului scormoniră ce scormoniră dezlegând şarada.  
  
Tainele numelor, ca şi altele petrecute în sat, se desluşesc din poveştile bătrânilor, lăsate moştenire urmaşilor cu datoria să le zică şi altora, să-i lumineze ori să le veselească ceasurile la taină, la clăci ori în alte locuri.  
  
-Înseamnă că s-a descoperit, ce mai?! consemnă Aura firoscoasă.  
  
-Da, da! o asigură Buna. Cică li s-ar trage numele dintr-o furie ce-l împinsese înspre turbare pe un stră-stră-stră-stră-strămoş, capul primului pomenit Turbăceanu.  
  
-Şi de ce turbase bietul? se nedumiri ţâncul tare compătimitor.  
  
-S-ar întreba şi azi oricine-ar pofti, de nu i s-ar lumina mintea, zise Raveca.  
  
Însă, aflând povestea, dai şi de uscătura din pădurea Turbăcenilor, care nu prea si-ar dori să recunoască a fi al lor şi făptaşul ce-şi botezase cu aşa urmaşii.  
  
Istorioara e scurtă!  
  
Străbunul despre care se face vorbire, om înstărit bine, cu strânsătura multă prin muncă, avea şi-un bai! Era lăcomos grozav, neiertând pe nima de-i era dator chiar şi-o leţcaie!  
  
Se-ntâmplase c-avea numa’ un creițar datorie la dânsul un becisnic din vecini.  
  
Lipit pământului de sărac, omul întârzia cu-ntoarcerea bănuţului, înfuriindu-l peste poate pe bogătan!  
  
Dură totul până într-o zi, când sărmanul bătu în poartă şi-i întoarse băncuţa, dar îl şi puse pe jar pe avut... care sărise la el:  
  
-De unde ai banul? Cine ţi-i a dat?! Și cât primit-ai?! zăpăcindu-l pe om de cap de-atâta iscodeală.  
  
Cum nu-i plăcea să mintă, bietul om îşi dădu laptele-n păsat şi slobozi pe gură adevărul gol-goluţ!  
  
Ce urmă fu de pomină pentru hapsân! Află:  
  
-Aseară, când era să mă pun în pat, câinele bătuse rău. Ieşii în ogradă şi zării un săcăteu! Să fi fost încărcat cam c-un banicior de boabe, mă socotii.  
  
Bucuros nevoie mare c-aş avea de mămăligă pe-a doua zi, dădusem a-l sălta, dar, nema!  
  
Era ca plumbul! mai lămurise, dar nu îndestul întrebatul.  
  
Aţâţat nevoie mare şi de curiozitate, dar şi de tărăgănarea răspunsului, roşu ca racul când îl scufunzi în clocotul apei, aproape turbat de năcaz, bogatanul izbucnise:  
  
-Da’ ce-avea, pietre de moară sau ce?!  
  
-Păi, să nu-ţi vină a crede, nu alta?! Era plin de creiţari, ca ăsta întors ţie, unia mai mari şi chiar foarte mari! râsese mulţumit fostul datornic.  
  
S-auzim de bine, vecine! Mai făcu ’mnealui şi punându-şi clopul în moalele capului zori către casă, mulţumit şi încrezător că vecinul nu mai era înciudat.  
  
Zavistios pe înfericita înavuţire a sărmanului, bogatul ticlui un plan: căsăpi un bivol din cireadă şi-l prefăcu în strai de speriat, luându-l pe sine.  
  
Aşa înhăimurat, îl strigă pe Ion şi, dându-se drept Satana însuşi, îi ceru ce dobândise acesta, ca să-şi împlinească ce-avea el:  
  
-Păi, nu cunoşti vorba că banul e ochiul dracului?! Dă-mi bănuţii lăsaţi la tine, din zbârcă, de către mezinul meu, Scaraoţchi?!  
  
Bietul, înspăimântat şi de vedenie, şi de răsunetul poruncii dinspre arătare, îi dădu săcuţul, încredinţat că nu-i bine să ţii în mână ce nu-i al tău, mai ales ban!  
  
Pleznind de mulţumire, lăcomosul, odată ajuns acasă, azvarli în cunie gologanii, dupa care încercă să-şi zvârle din spinare pielea bivolului... numai că ea i se alipise de trup şi cap, de parc-ale sale ar fi fost de mereu.  
  
Degeaba făcu rugăciuni către Domnul! De pomană urlă furios! Nu putu să-şi lepede tovalul de pe sine în ruptul capului!  
  
Ba, mai mult, turbat de furie, începu să mugească precum îi era dat să facă orice bivol năcăjit foc, ca un turbat, nu alta!  
  
*  
  
Satul află întâmplata, iar din acea zi, îi pieri din minte numele de dinaintea năpastei omului şi-i numi pe-ai lui şi pe nepoţi Turbăceanu, mereu legându-le numele de bivolul turbat din cireadă!  
  
Referinţă Bibliografică:
LEGENDA BIVOLULUI DIN... RÂVNITA / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3653, Anul X, 31 decembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!