CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





MOMENTE VERNALE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Ai început să miroși a fraierşi regret, îmi zice azi Nae, un cunoscut, surprins că mă vede-n grădina blocului fasonând locul, dar neîncheindu-şi constatarea, din ce motiv, nu ştiu. Stă aproape, tot supraetajat şi el, mai înspre Piaţeta Ambrozie !  
  
N-a salutat, n-a precedat cu vreo introducere, colo, remarca de la început.  
  
Nu-l mai văzusem de ceva timp şi n-am ripostat negativ. Îndeobşte, persiflez, ironizez, satirizez, după caz şi stare, doar-doar să nu se lase cu supărare. Dar acu’, nu.  
  
Îmi văd înainte de greblat, luptându-mă cu nişte frunze învălătucite pe dup-o creangă, toate viguroase de parcă nu-i sfârşitul iernii, ci toamna, devreme! Şi-n minte regret că nu m-am bucurat de-o iarnă ca lumea... În fine...  
  
Îmi convine şi această grăbită vernalia cu soare-ndrăzneţ! Totuşi, nu-i sigur că se va-nstăpâni, că iarna ţine, vorba ţiganului, ianuarie-fe-martie, când vin şi Babele, aplic şi eu cunoştinţele-mi...  
  
Insului nu-i vine a crede că nu i-am replicat şi se holbează intrigat, în vreme ce-şi scoate o ţigaretă, o freacă uşurel între degete să-i desfacă nodurile, o bate precaut de latul mâinii s-o niveleze, că nu se face, bănuiesc, s-o expună flamei aşa în neorânduială, nu?!  
  
Stă pe trotuar luându-mi seama cum lucrez. El, crăcănat, în poză de relaxare, eu, plin de avânt şi energie, în ciuda suferinţelor acute ale coloanei spinale.  
  
-Ascultă, n-ai o brichetă, cumva?! mă abordează acum ceva mai omeneşte.  
  
Catadicsesc să-i dau curs cerinţei doar după ce-am aranjat o altă grămăjoară de frunze.  
  
Mă ridic, mă îndrept cu-o lentoare pisicească rearanjându-mi statura. Îmi scot mănuşile protectoare, le culcuşesc pe-o tufă numai jordii ţanţoşe, îmi extrag port-ţigaretul, apuc o papiroasă, mi-o aprind, trag cu poftă câteva fumuri şi, numai după ceva momente, mă-ndrept spre gard de-i întind şi lui aprinzătoarea.  
  
Pare surprins, căzuse la daruri urmărindu-mi gesturile, poate chiar îşi luase adio dinspre fumat, cine ştie?!  
  
Utilizează stângaci obiectul împrumutat, chiar îşi pârleşte buricele degetelor şi-n vreme ce-mi înapoiază bricheta, zâmbeşte cam tâmp scuipând din gros peste arsură... ca s-o amorţească, pesemne?! Apoi o porneşte la drum...  
  
Printre copaci, un zvon- o părere sau chiar adevărat- circulă spre mine ca scuză:  
  
-Voiam doar să-l şicanez că roboteşte pentru bloc şi-acum, la bătrâneţe...  
  
Nu reacţionez! Eu muncesc! îmi zic zâmbind un pic drăceşte, îndesând uscăturile într-un sac...  
  
*  
  
-Să trăieşti, Emile! mă consideră nepotu-meu, zâmbindu-mi larg dinspre portiţa părculeţului.  
  
-Salut, Boss! îi răspund în aceeaşi notă. Are şapte ani, e pe-a-nâia şi-l îngrijesc eu cu soţia de când tată-său s-a pornit aşa de grăbit în Plecarea cea Mare... Copilul nu l-a uitat... doar şi l-a dosit într-o cămară a sufletului său.  
  
În casă, n-amintim de doi ani raporturile familiare! Am renunţat, lesne de-nţeles, chemându-ne pe nume ca-ntr-o frăţie, ale cărei destine sunt săptămânal conduse de unul din cvartetul rămas: un Boss răspunzător de trei subordonaţi, câteşipatru cu sarcini domestice democratic stabilite. Îi place şi băiatului, ne convine şi nouă joaca, e zviduitoare a durerilor şi ne mobilizează.  
  
Simulez oarecare sobrietate când l-aud, deşi bucuria revederii năpârstocului mi-a cam atenuat avântul şi-aş lăsa pe mâine, cum e vorba, ce pot face astăzi.  
  
Omuleţul îşi face intrarea şi împinge c-o scurtătură frunzele-n ghemotoace ca să mi le aproprie. E înăltuţ, subţiratic, dar legat destul pentru anii săi.  
  
-Milule, mă alintă, n-ai grijă că nu port mănuşi! Am pielea tare, nu fină precum a ta, mă lămureşte dumnealui, nebănuind ce date-mi furnizează cu vorbele astea... adică, a simţit şi-astfel diferenţa între anii bunicului şi-ai săi...  
  
-Aşa-i! sunt de acord. Şi îndemn, îndemn, să termin mai degrabă.  
  
Observ că nu şi-a dat jos rucsacul din spate şi-l întreb din priviri şi gestică.  
  
Amuzat de calea de comunicare aleasă, răspunde prompt:  
  
- Îl menajez! Cum să-l agăţ pe cine ştie unde? Doar îmi poartă între şcoală şi casă cărţile, rechizitele, mă apără de ploaie sau de soare, uneori chiar şi de vreo glumă a vreunui target shooter...  
  
Apoi, oprindu-se din lucru, vine lângă mine şi se destăinuie:  
  
-Știi, colega mea, Dana, nu-l iubeşte. Îl nesocoteşte, chiar i-a dat şi o poreclă! Îi zice Parazitul.  
  
-Cum, cum?! mă interesez eu foarte serios.  
  
-Stai să-ţi zic... mă stâmpără Boss.  
  
Ieri, la ora de comunicare în limba română, Doamna a-ntrebat clasa ce-nseamnă pa-ra-zit?!  
  
Andrei, vecinul meu de bancă, a explicat că e acel ceva care stă pe spatele altuia.  
  
Când ni s-a cerut un exemplu, Dana a strigat fără să se gândească: ruc-sa-cul!  
  
Toţi am râs. Chiar şi Doamna. Numai Dana a ţinut-o una şi bună că ea-şi duce cărţile într-un Parazit! Auzi la ea?!  
  
-Asa sunt fetele, glumeţe! îl dumiresc numai că-n gând risipesc răutatea ,, cu minţi puţintele!”  
  
*  
  
Când să închei găteala grădiniţei, mulţumit de ispravă, trec în revizie făcuta, inclusiv zona bătătorului de covoare şi, ce să vezi?!  
  
Deoparte, sub nişte beţigaşe încă înzorzonate de frunze adăpostite de sârma protectoare a îngrăditurii, zvâcneşte uşurel a scăpare o mingiucă, jumătate ghimpoasă, jumătate cu ochi şi botic, iţindu-se către lărgime!  
  
-Aha! Te-am scos la călduţă lumină, lunaticule! Ori zarva stârnită te-ndeamnă către fereală?! Cunosc, cunosc, preferi noaptea?!  
  
Te vei fi rătăcit de adăpost, bietule, hai?! vorbii eu înveselit de-aşa întâlnire nesimţind ca studentul meu se-află doar la doi paşi, înfericit şi el de aşa plăcută descoperire.  
  
-Miluţule, ce-i de făcut cu această fioroasă jiganie?! se precipită cu simţire tăinuită Boss.  
  
-Nici o grijă despre dumnealui! Nu vede prea bine micuţul, dar boticul ăsta ca degetarul, precum şi urechile îi sunt buni sfătuitori!  
  
Fii sigur, găseşte drumul spre adăpost, îmi liniştesc eu nepotul, luându-l de după umeri, să ducem în alee sacii ca să fie ridicaţi de factorii stradali de răspundere.  
  
-Iar noi? întreabă copilul privind cu jind înspre colţul ariciului. Mergem sus cu mâna goală?!  
  
Ce va zice Nicole să ne vadă nevoiaşi? aruncă ’mnealui o nadă, închipuindu-şi-o tristă pe bunică-sa din pricina ariciului lăsat...  
  
-Păi, ce să spună? zic spăşit din vorbă, căutând în minte o rezolvare a situaţiei, pe când Boss, oprit în alee, nu s-ar fi lăsat dus spre apartament.  
  
Şi nu termin rostitele, c-apare de neunde salvarea: un mâţoc precum portocala, tremurând tot, nu ştiu precis, dacă de răcoare sau de bucuria întâlnirii.  
  
-Îl ducem sus, Milule?! se repede doar cu vorba nepotul, nepunând mâna pe blănos până să zic eu da ori ba!  
  
-Să-l săltam! şuguiesc eu, intrând în jocul salvării. Văd că ţi l-a trimis ariciul, aşa drept scuză şi consolare!  
  
-De ce scuză?! pretinde Boss lămurire.  
  
-Că n-a venit el! adaug căzut în mintea copiilor, dar încântat pentru asta.  
  
-S-o facem, zic! se-ndeamnă copilul, înfericit pentru achiziţie.  
  
Şi-n vreme ce urcăm la noi, îi strecor promisiunea că-i voi spune legenda ariciului, sortit de Dumnezeu să fie temător pentru viaţa lui şi, ori de câte ori se vede în pericol, să se facă ghem, să-şi zburlească ţepii, ca nimeni să nu-i pricinuiască neajunsuri.  
  
Referinţă Bibliografică:
MOMENTE VERNALE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3348, Anul X, 01 martie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!