CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





LA ISICA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În Isica de Romanaţi, de la intrarea în al XXI-lea veac, s-au rearanjat ceasurile de tihnă săptămânală pentru bărbaţi!  
  
S-a mutat ziua de Obor, sâmbăta, după care să se odihnească la întâlnirea voluntară de după-amiază, adăpostită de crâşmar!  
  
Doritorii de consfătuire pentru treburile comunale ori de alt fel, eventual, politice, pot să vină la cârciuma lui Raicea, în fapt, un restaurant după standarde în trend, căci, dacă se-adună peste 15 inşi, au rabat de 15 % la băutura consumată.  
  
Nu se ştie ce-au economisit de când au fost atraşi de ofertă, dar nu importă, câtă vreme li se-aplică ra-ba-tul de fiecare dată!  
  
Acu, la finele anului de graţie în curs, dezbat de câteva sâmbete problema bugetului.  
  
Cum se dau oneşti români de Romanaţi, îi munceşte pe toţi gândul găsirii unor căi de peticeală a bugetului găurit, găsit de partidul de la putere, apreciat ca şubrezit, mai, mai să dea-n boale...  
  
La consfătuirea de azi s-au oprit asupra chestiunii impozitelor!  
  
Cum s-au adunat 17, comandă fiecare ce-i pofteşte buricul, oricum, niţică tărie că-i decembrie, friguţ şi le-au cam îngheţat ăle minţi...  
  
*  
  
-Impozitul pe ferestre ar fi indicat?! debutează dup-o sorbitură Nea’ Mitru, fost îngrijitor la Dispensar. Şi tot el îşi răspunde că desigur, mai ales că s-au îndeşit propitarii de vile cu 2-3 caturi şi cu şir de ferestre! Păi, nu?!  
  
-Aşa, aşa! îl aprobă câţiva din corul dinspre care se desprinde şi vocea lui Raicea, alăturat pe neobservate.  
  
Mustăcind a glumă vicleană, aruncă şi el colea:  
  
-Parcă-i şi văd pe ăi mai strâmtoraţi c-or să-şi zidească ferestrele, orbecăind prin dărăpănături...  
  
Murmure şi râsete se-mpletesc dând cale deschisă altuia.  
  
Titi Pascariu pomeneşte de impozitul pe pălărie. Are 78 de ani, a fost agent veterinar în sat şi doar iarna n-a purtat pălărie.  
  
-Vara, de pai, primăvara şi toamna, de fetru! adică din pâslă subţirică făcută din lână! Şi, uneori, din păr de animal! specifică. Ce?! N-aţi auzit?!  
  
-Fetru?! Ce naiba zici acolo?! se intrigă Bălu Cristache, împopoţonat veşnic, după ’89, c-o caschetă de camuflaj de la ginere-său, ofiţer hotarnic la Albiţa, localitate de graniţă cu Moldova.  
  
-Şi cum să se ştie c-ai plăti asemenea dări?! tatonează precaut Tănăsache, gros la ţinută şi greu la judecată.  
  
-Ce să-ţi dea?! se-nfige-n el Bălu împroşcându-l bogat cu salivă din gura-i pustiită de dinţi, minunat de ce prostii întreabă unii.  
  
-Ţi-ar! Cum de nu?! face lumină Antonel Surdu, supranumit râzăreţul satului. Contibuabilului i s-ar înmâna un ecuson doveditor! Ştii, ca peticuţele de firmă de pe tricouri şi de pe toate ielea din magazine!  
  
-Dar nu-i de-ajuns chitanţa?! îi pâlpâie o îndoială aiuritului de Adel, factorul poştal, tăntălău din fire.  
  
-Nu-i destul! se dă mare firoscosul de Tache Ciuculescu, gata, gata să-şi ardă buza cu chiştocul devenit prea scurt. Ecusonul s-aplică la pălărie...  
  
Dar n-apucă să-şi ducă ideea la bun sfârşit, că intervine tot Surdu:  
  
-... ca insignele vânătorilor, de, cocoţate pe coperitoare să strige... trofeele!  
  
Ce n-aţi văzut?! Are şi Cezar Gubendreanau, fostul viceprimar... mai spuse mustăcind şi gândind în sine c-ăsta marca trofeele gâsculiţelor pescuite cu zâmbetu-i de coţcar...  
  
-Apăi, aflaţi, că-mi cumpăr şi eu pălărie, se făli şi Tase al Marghioalei, cam sărăcan şi de tot sub papucul nevesti-sii. Iete, aşa de-al nambii! se antelăudă pelticul.  
  
-Și Marghioliţa?! Te-o probozi până la moarte, află! îl avertiză Adel, nepot de soră al pomenitei.  
  
-Dacă! îi închise gura unchiu-său.  
  
-Eu mă gândesc şi la impozitarea urechilor, strecură încetişor Aureliu cel lung, lung precum plopul şi gingaş precum o codană neieşită la horă...  
  
Iertaţi ar fi doar cei c-una tăiată! Și hăhăi ceva momente... adăugând apoi consideraţii despre importanţa lor, după care, continuând:  
  
Străbunicu-meu Fane purta un cercel de argint în urechea dreaptă când livra trufandale primăvara prin Bucureşti, ca semn că-i zarzavagiu oltean din Romanaţi.  
  
-Cercel zici?! se minună unul, sosit între timp.  
  
-Ooo, ce onoare, ce onoare! făcu Antonel, fost coleg de liceu cu intrusul.  
  
Vedeţi bre cine-ntreabă?! Este ezact poietul nostru, Marienuş Drăghia, stâlci el vorbele ca să-l ironizeze pe versificator.  
  
Apoi, alăturându-se noului-venit, Aureliu îi devoală misterul:  
  
-Păi, cercelul de argint era fitanţa doveditoare că nu negustorea de capul său, ci cotiza pentru asta la un zarzavagiu, propitar cu acte-n regulă!  
  
-Aha! scoase pe gât poietul dovada priceperii. Aha! mai repetă ’mnealui, semn că se prinsese.  
  
Ca la comandă, tăcură toţi. Sorbiră din pahare ce mai aveau şi, pentru că numeric, se apropiau de 50, ieşiră la aer, pe terasa stabilimentului, ca să nu se strice cu Raicea... să aibă loc alţi consumatori.  
  
Şi, ca pe vremuri, în joaca de copii, când unul îşi învârtea de-o mână ceata, fiecare făcându-se pe loc stană de piatră... înţepeniră cu toţii, de parc-ar fi retrăit şmerchezul jocului ăluia, aşteptând ca învârtitorul să treacă pe la fiecare şi, hlizindu-se dinaintea lui, să-l gâdile perfid la guşulină, care, cum era mai priceput, unii chiar purtând la pieptare pene ori fulgi ...  
  
Îi trezi la mişcare iar patronul restaurantului, mereu la curent cu ce mişcă în localitate, de se mirau toţi...  
  
Unii, de când cu trecerea la Epoca Online, puneau informarea cârciumarului pe seama reţelelor de socializare, nu doar pe legăturile cu firmele ce-l aprovizionau...  
  
Cu mutriţa-i rotunjoară şi rozalie, pe care se roteau ca două mărgeluţe ochii, făcu doi paşi intrând în cercul propunătorilor şi debită pe-un ton, de nu ştiai dacă-i glumă ori nu:  
  
-Ascultaţi la mine-ncoace! Mitrică, fi-miu ăl mic, de-i Secretar de Stat, mi-a pomenit de taxa pe barbă!  
  
Acu’ eu nu-s precis dacă-i adevăr ori şagă, dar... sunt încredinţat c-ar merge ca focu’?! Ăăă?! Ce ziceţi! Şi făcu stânga-mprejur îndreptându-se către maşină.  
  
Cum singurul cu faţa-mpodobită de-o barbă dalbă ca de stareţ în prelungirea unor mustăţi bogate şi pleoştite peste gură, era poietul, acesta interveni:  
  
-Imposibil! O taxă pe barbă ar deranja toată populaţia masculină haştagrezist din ţară şi Diaspora!  
  
Păi, asta e semnul Be Eu! Şi-nseamnă europenizarea noastră, e un garant al căpătării accesului în spaţiul Schengen, adică Schengen Area! se dădu el ştiutor al politicii externe, al statutului ţării în Uniunea Europeană, al drepturilor românaşilor etc. Cum să-l impozitezi?!  
  
-Bine, bine! se băgă-n vorbă iarăşi Antonel. Mă ştiţi, îmi zice Surdu! Poate d-asta n-am auzit că-n zona de circulaţie liberă prin Europa s-aibă acces doară... bărboşii?! explicitându-şi nedumerirea nu doar prin vorbe, ci şi prin zâmbra feţei întoarse înspre Marienuş.  
  
-O dare pe barbă ar salva guvernarea în funcţie, ca-te-go-ric! se-auzi cântat glasul diaconului Marcu, înăcrit să-i ţină isonul popii Târnă în biserică de-o viaţă, privind cu ochii măriţi cercul vorbitorilor, ca şi când ar fi socotit câte bile albe ar lua părerea sa, după care, scuipă satisfăcut firele de tutun restante pe buze... că el, şi-acum, îşi făcea papiroase din tutun Virginia cultivat de-ai lui!  
  
-Susţin şi eu ideea! bălmăji însuşi Sulger, ginerele preotului. La câţi popi îs în ţară…şi la bănetul strâns… ar avea de unde achita şi-o taxă specială, nu?!  
  
Nimerica nu-l observase infiltrându-se între participanţii la dezbateri pe Mehmetu’, administratorul de la şcoală, meşter bun la toate şi fotbalist dotat, managerul, acum, onorific, al reprezentativei de fotbal din Isica  
  
Îmbătrânise, dar nu arăta! Era tot cu faţa luminată de zâmbet şi cu ţinuta lui mlădioasă de om care nu se-ngrăşase nicicând în viaţă de câtă mişcare făcuse.  
  
Făcu, de unde se afla, trei paşi înainte, îşi dădu bobârnacu-i arhicunoscut în cozorocul şepcii cadrilate de Sherlock Holmes şi propuse:  
  
-Treceţi pe listă şi... lăsă expres o pauză, după care silabisi, pesemne că să se facă înţeles, plata pe fri-că!  
  
După zisa-i, şi-aprinse o ţigaretă şi trase din ea, mulţumit c-o făcuse şi... p-asta!  
  
-Brava Nene, ăi fi mata Alesul după cum te desemnează poricla Mehmetu’, dar pe ce te bizui să ceri una ca şi-aceasta?! Ăi fi frun curajos, ceva?! stărui băiatul lui Șică.  
  
Cu atâţia Neculai în jur, cosătenii îl strigau după porecla tatălui, vestit de-a lungul a două generaţii pentru găselniţa lui de-a scăpa de... colectivizare.  
  
Se râsese mult şi nu se uitase că Șică Năstase se bejenise, da, fugise în lume, doar ca să nu răspundă pentru litra lui de ogor... în faţa comuniştilor, lăsând-o pe muiere cu doi plozi de crescut şi, până la urmă, înscrisă şi-n colectiv!  
  
Mehmetu’ nu-l băgă în seamă, doar preciză:  
  
-Să fie taxaţi pentru frică ăi ce s-au sustras efectuării serviciului militar, întâi!  
  
Şi-apoi să dea banu’ pentru asta şi cei ce-au răbdat n-au zis nici pâs, când s-au pus ăia de ieri pe noi, aşteptând cu mâinile-n sân revoluţia!  
  
Asta vreau! mai spuse şi plecă în drumul său, lăsându-i cu gurile căscate pe ăilalţi, stânjeniţi că Nea Gicu le spusese verde în faţă multora c-au fost laşi!  
  
Dar, ce să vezi?! Din liota de bărbaţi îşi luă avânt, dând coate în stânga şi-n dreapta, Lică, ultimul prim-secretar P.C.R. pe Comună.  
  
Deşi cocoşat, rămas aşa după o poliomielită infantilă, omul învăţase carte, devenind economist.  
  
Recrutat de tânăr în organizaţia de partid pe comună, se purtase frumos cu toţi consătenii săi, când ajunsese organ.  
  
Astfel, câştigase încrederea isicenilor şi-i reprezentase în numele partidului de guvernământ, zbătându-se pentru localitate şi starea oamenilor, menţinând Depozitul de Fermentare a Tutunului, înfiinţat de pe vremea regalităţii, luptându-se pentru ridicarea unui duplex-policlinică şi farmacie, făcuse demersuri la Judeţ, pentru înfiinţarea unui Liceu Agricol şi... câte altele...  
  
-Le-aş sugera guvernanţilor şi... o dare pe umbră! răspică Lică zâmbind mieros, tăcând apoi lăsându-i să dezlege dânşii propunerea.  
  
-Adică, eu cred, să fie arşi la buzunare toţi teleleii care taie frunza la câini ori freacă menta, în loc să-şi asume ceva... se repezi Antonel, pensionar CFR şi membru în Consiliul local. Cam ăia fac degeaba umbră pământului, nu?!  
  
-Și eu adaug drept plătitori în drept la speţa asta, se pronunţă diaconul Marcu, privind cruciş către Raicea proprietarul restaurantului, unde sătenii-şi depuneau toate paralele în contul hoţomanului vânzător de băuturi înşelătoare... şi pe umbrarele prăvăliilor deschise...  
  
-Aaaa! Adică pe copertine?! Nu?! lărgi sfera umbrei Sulger, înciudat şi el pe deţinătorii de marketuri care împânziseră locul cu ispitele de import.  
  
La precizarea din urmă, o rumoare frământă pe oamenii adunaţi, peste care se lăsase pe nesimţite amurgul unei zile reci.  
  
Era şi efectul apariţiei Şefului de Post, care speriat de mulţimea încropită se interesa de nu fac ei cumva o răzmeriţă...  
  
-Bună seara, Don’ Şef! N-avea grijă! Ne dispersăm noi, că nu suntem haştag rezistenţi! încercă să-l calmeze Antonel Surdu, ca de la oficialitate la oficialitate.  
  
Am găsit neşte surse pentru ajustat bugetul de către guvernanţii actuali... Eu le-am înregistrat pe smartphone... Le vom discuta în Consiliul Comunal şi, omologate, ca să zic aşa, de isiceni, să fie înmânate Senatorului ce ne reprezintă în...  
  
Ultimile vorbe nu se mai auziră, întrucât fură acoperite de sutele decibelilor scoşi din boxele unei maşini a Radio Romanaţi care pregătea o seară specială pentru tinerii isiceni, că deh, era vineri şi-ncepea weekendul, nu?!  
  
Adunarea se sparse ca un târg de duminică, numai în urma lor două muieri, bătrâne şi nu prea, se-ntrebau hâtre, pontuindu-i pe lătrătorii dinainte:  
  
-Nu ziserăţi, măi, fire-aţi ai Iacă-cui şi de taxa pe viaţă! se auzi dinspre ’mnealor.  
  
Chiar aşa! Cum de-o făcurăţi uitată?! pronunţă în clar Ţaica Luxa lui Nădrag, de-o are pe fiică-sa asistentă medicală în Anglia şi care-i vorbise mamă-sii de aşa bir, plătit de locuitorii Regatului Unit cinci secole, din al XV-lea încoace o sumă fixă dată de fiecare persoană cât a trăit...  
  
Referinţă Bibliografică:
LA ISICA / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3271, Anul IX, 15 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!