CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





CASA…
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Alături, tocmai pe Strada Mare, între Cofetărie şi Florărie, să deschidă cineva o... Casă! Ce-o fi aceea, nu-nţeleg?!  
  
Oricum, e, pesemne, vreun comersant mai bun decât maestrul Bică, pălărierul, dacă şi-a pus ambiţia s-apară în Ţentru, nu? mai rosti Nela ţocăindu-şi buzele cu aplomb inexplicabil pentru felul său de a fi timid.  
  
Totuşi, dânsa ştia prea bine că spaţiul respectiv, care-i proprietatea unei cunoştinţe apropiate, ar fi stat până la calendele greceşti gol, de nu s-ar fi alocat Casei... surprizelor ori cum i-o zice?! Doar pălărierul falimentase...  
  
-Chiar aşa, chiar aşa... se făcu prelungit ecou al nedumeririi Surica, mereu elegantă, frumoasă, prostuţă şi la peste cincizeci, admisă în grup datorită bugetului său de văduvă de general, din care-şi împrumuta cunoscuţii.  
  
-Dar ce? vă roade la ficaţi, sărăciilor?! Pardon, Surico, deşi eşti avută?! aruncă haloul vorbelor Ciuvică, becher pârlit, fost preşedinte al unei firme comerciale bucureştene de anvergură, reîntors în orăşelul de origine şi pricopsit c-o ţiitoare aici, care-i era şi proprietara motelului unde trăsese.  
  
Şi-apoi, minte-ţi trebuie să descifrezi conexiunile de la baza învârtelilor comerciale, mai continuă dânsul... Să nu ne dăm cu presupusul aşa ca fitecine, zic, noi cap avem, doar minte ne mai trebuie... S-aşteptăm să se completeze numele firmei, să culegem date despre patroană şi-apoi vom vorbi, zic.  
  
Aşa se clevetea între membrii unui cerc mic, aflaţi şi la vârsta curiozităţii noncreatoare, deh!  
  
Deşi mina fiecăruia afişa oarece sclipiri de înţelegere, subliniate de zâmbete, care mai de care mai derutante, un privitor perspicace, dar şi cunoscător al faunei orăşelului, ar fi sintetizat semnificaţia atitudinii lor nonverbale: Invidia!  
  
Păi, ce? N-ar fi dat oricare dintre aceşti singuratici de la banlieu să fie în centrul atenţiei ca proprietar al unui magazinel cochet şi cu totul aparte faţă de cele vecine, cum se-arată pe dinafară cel nou... cu faţada pictată în culori curcubeice, parcă inspirată de minunăţia cromatică a renumitului râu columbian, Curcubeu...  
  
Dacă ar fi fost vizibil şi restul înscrisului firmei, încă necompletat, poate ar fi nutrit alte gânduri, ar fi fost şi mai cârtitori. Cine ştie?!  
  
Oricum, în sine, fiecare era nerăbdător s-afle destinaţia şi, de aceea, cu greu îşi camuflau curiozitatea...  
  
Şi cu această ştire azvârlită ca nadă, Quinta de curioşi, adunată în Cofetărie la un ceai de iasomie, avea de tocat cât rămăsese până la-nchiderea locantei...  
  
*  
  
Ajunsă, se aşează pe-o bancă şi priveşte clădirea mică, străveche, refăcută, spre satisfacţia ei, în aceleaşi linii de demult, pe când o vedea de patru-cinci ori pe an, revenind la bunici...  
  
Pesemne, restauratorul o ştia dinainte, e de pe-aici... De-asta a fost fidel autenticei înfăţişări a construcţiei, îşi repetă mereu când o revede.  
  
În vremurile vechi, îi părea un mic edificiu ridicat spre celebrarea solitudinii îndărătnice... aici la marginea târguşorului puţintel populat.  
  
Fie vară, fie iarnă, primea asaltul oamenilor nu mulţi, dar zoriţi şi gălăgioşi.  
  
Atunci zidurile se-nsufleţeau, străluceau din ferestre, iar uşile scârţâiau şi zăngăneau antrenate de-o stranie melodie a mişcării.  
  
Scurtul răstimp, care-o scotea din înţepenire, îi ajungea până a doua zi, când iar se bucura de minuscula doză de vitalitate.  
  
Aici deprinsese copila de atunci, adică ea, învăţătura că, după clipe grele, vin şi bune, că roata morii se-nvârteşte, ţac, pac ş.c.l. învălmăşite în mintea-i mică, până la urmă, văzute, încercate şi desluşite abia la vârste ceva, ceva mai bogate în ani...  
  
Şi pe-atunci, ca şi astăzi, nu ţinea socotela vremii! Anotimpul era un simplu decor în care exclusiv imaginea ei conta.  
  
Tot neschimbată era şi emoţia trăită aici! Absolut se în-fe-ri-cea în acest loc, îşi lua zilnic linguriţa cu elixir!  
  
*  
  
Seară de seară, Lena închide Casa după ultimul vizitator, securizează tot şi, pe-aci ţi-e drumul...  
  
Aseară, ceva făcu, diferenţa! Dincoace de centru, auzii paşi chinuiţi în urma ei.  
  
Vreun amărât, ostenit de covoada zilei... crezu, mergând înainte. Şi-şi continuă drumul împinsă de dorul de ea.  
  
Sosită, îşi ocupă locul pe bancă...  
  
Tocmai când se simţea ca într-o lojă admirând-o în decorul nopţii autumnale, auzi alături o voce dreasă, urmată de un surprinzător salut:  
  
-Seara bună, Doamna Noastră! Seara bună! sună repetitiv formula într-o tonalitate baritonală plăcută, uşor emoţionantă.  
  
Urmase şi-un pocnit din călcâie, fapt ce-o făcu să-şi lase deoparte surprinderea şi să gândească: Fost militar, ce mai! Intrată în reflex lovitura!  
  
Chiar zâmbise, apărată fiind de gluga protectoare.  
  
Nu căută să priceapă de ce-o numise aşa, Doamna Noastră?! Nimeni dintre noii cunoscuţi nu i se adresaseră în această manieră.  
  
-Permiteţi să mă prezint?! Sunt Toma Mirescu, colonel în retragere, nou înregimentat în oraş, preşedinte al Asociaţiei ofiţerilor rezervişti de aici.  
  
-Da?! făcu puţin confuză de situaţie Lena, incomodată îndeajuns de indiscreţia personajului... Dar buna creştere o-ndemnă să se prezinte şi ea...  
  
Sunt Lena...  
  
Dar n-apucă să încheie, căci domnul colonel se repezi:  
  
- O, dar vă cunosc! Sunteţi Doamna Noastră?! Nu ştiţi c-aşa vi se zice prin oraş? Şi teribil ce vi se potriveşte!  
  
Eu am trecut şi prin faţa Casei... după ce-am privit-o expres de vis-à-vis, doar, doar să vă zăresc... Dar…n-am avut norocul…  
  
De fiecare dată când aţi venit încoace, v-am urmărit... O indiscreţie cu numele îngrijorare i-aş zice... căci la orele astea... şi poliţistul de proximitate se lasă pe tânjeală într-o localitate micuţă ca asta, luată în seamă de infractori mărunţi, dar, infractori, pentru că-i liniştită, pauperă şi locuită de... seniori cu pensii de luat în seamă şi uituci, lăsând adesea uşile nezăvorâte, ferestrele neasigurate...  
  
După clipe de râs autoprovocat de gluma cu hoţii, încheie prezentarea printr-o altă lovire a călcâielor, după care se alătură în stânga doamnei, rămânând prevăzător şi… politicos în picioare.  
  
Lena îl abandonase, aţintindu-şi privirile asupra Gării, da, căci clădirea acesteia o chema seară de seară la un rendez-vous insolit...  
  
Când se ridică, observând că paza este încă prezentă, cu ton calm, civilizat, puţin ironic îi zice:  
  
-Să nu vă supăraţi, dar de ce aţi rămas?! Şi de ce m-aţi urmări?! Ştiţi, eu nu mă tem... La vârsta mea?! Şi-ntr-un spaţiu mic şi cunoscut?  
  
Rostise ultimile vorbe zâmbind de penibilul în care se aflau... Nuanţa vocii fu surprinsă de colocutor care făcu precizarea:  
  
- Din prevenţie! Mă tem! De aceea, Doamna Noastră! Şi-şi semnă răspunsul cu încă o ciocnire a călcâielor.  
  
Permiteţi să merg în urma Dumneavoastră, aşa cum am şi venit?!  
  
-Nu mai este cazul, dacă ne-am cunoscut! preciză Lena. Alăturaţi-vă, doar strada e largă şi circulaţia, lipsă, adaugă Lena râzând uşor, mergând pe mijlocul carosabilului pavat cu macadam încă…  
  
Poate sunteţi curios de ce tot vin încoace seară de seară, nu?!  
  
-Aş minţi dacă n-aş recunoaşte! se precipită ex-colonelul.  
  
-Ei bine, aflaţi că locul acesta e pentru mine un real PECO!  
  
-Adica o staţie de Produse Etilate cu Cifră Octanică?! întrebase foarte amuzat şi nelămurit omul, dovedind întrucâtva că-i lipsit de simţul umorului şi de capacitatea de a face conexiuni... Deh, militar nu era?!  
  
-Aici vin să-mi încarc mintea şi sufletul, sărăcite de necesarul energetic trebuitor să mă trezesc într-o altă dimineaţă! explicită Lena intrând într-un ritm vioi, pentru întâia dată, pe drumul spre casă.  
  
Şi, pe urmă, presopunctura tălpilor la sfârşitul unei zile pline de mişcare constituie pentru mine o răsplată pentru agitaţa cotidiană…  
  
*  
  
-Oare ce-nseamnă man-da-la? aruncă undiţa curiozităţii Nela, când intrase-n Cofetărie cu trenciul ud, nelăsat la intrare, aşezându-se pe taburelul rămas liber.  
  
Era octombrie şi-ncepuseră ploile. De la ea, din Băltoace, cum i se zicea cartierului, o pătrunsese apa... Îi ajunsese până la piele...  
  
Uitase de udeală când Lila, Surica, Eva şi Ciuvică o chemaseră gestual, presupunând că strâmbăturile şi agitarea braţelor ar mai eficiente decât vreo vorbuliţă, care, oricum, n-ar fi fost permisă-n local, c-aveau şi ei maniere, nu?!  
  
Niciunul n-avea răspuns... De câteva zile văzuseră şi ei completată firma Doamnei Noastre, dar rămăseseră interzişi... Cum adică ? Ce-o fi aceea, man-da la? îşi ziseseră în parte şi toţi laolaltă...  
  
Surica încercase şi-o gângăveală hazoasă ritmată: mandale/ sandale... Dar se opri mintenaş fiindcă privirea lui Ciuvică i-o ceruse poruncitor. Şi când era vorba de ’mnealui, de faţă ori doar pomenit, văduvioara se topea, nu altceva...  
  
Şi, cum se credeau incluşi în spuma orăşelului, îşi păstrseră cu discreţie nedumerirea, ferindu-se bine să nu le-o afle ai lor sau alţii.  
  
Totul, până acum! Aşteptaseră de la Nela izbăvirea. Însă intrarea ei intempestivă şi afişarea propriei necunoaşteri îi dezarmă.  
  
Îşi vârâră, în consecinţă, nasurile în ceştile cu ceai, insinuând ca exclusivă preocupare savurarea licorii.  
  
De la o măsuţă pentru două persoane fuseseră insistent priviţi de Toma Mirescu, care, îndeobşte, îşi bea cafeaua la ibric înainte de orele 17, cât erau acum...  
  
Azi, întâmplător sau voit, aşteptase Quinta, cum o numea în gând, ocupând singura măsuţă duo, dinspre care putea privi înspre masa din centrul salonaşului fără s-atragă atenţia grupului.  
  
Nu ştia de ce, dar îi suspecta de ceva... Şi, cum făcuse parte dintr-un serviciu de investigaţii ca militar activ, era de la sine-nţeles că detectivul din sine nu adormise!  
  
La rândul său, Nela intuise ce-avea disimulat colonelul si-l suspecta permanent: Ce caută el astăzi aci deodată cu noi?! se miră ea de cum ajunse în local.  
  
<<Nimeni nu-şi putea imagina c-avea o minte brici, că disimula permanent, aşa, de amorul artei, căci părea îngrămădită rău, vorbea greoi, mai mult tăcând când era întrebată...  
  
Urâţică foc, mare cât o pitulice, n-avusese noroc în dragoste...  
  
Când realizase că stenodactilografia sa, modest remunerată, nu-i complinea aspectul, se văzu nevoită, ca s-atragă atenţia, să-şi camufleze trăirile! Şi reuşi!  
  
Când se pensionase, păstrase tactica, sprijinită din plin de fizicul minion.  
  
Mototoală fără aspect, lentă în ceea ce făcea şi miorlăită la vorbă, se făcu plăcută şi agreată de companionii prezenţi, devenind pentru ceilalţi femeiuşca atemporală şi, totodată, un partener de dialog dinainte învins, capturat!  
  
Într-ascuns, Ciuvică, cel mai luminat din Quintă şi sarcastic peste poate, o botezase antinomic Prăjina! Şi numai ce-o vedea, năzdravanul, îi zâmbea de plăcere, încât îi provoca Suricăi mari suferinţe la vezica biliară.  
  
Când era absolut raţional, o gratula în gând - Rabinul.  
  
Supranumele ăsta i-l sugerase o butadă despre doi evrei, aflaţi în conflict, cărora sfătoasa căpetenie da dreptate fiecăruia-n parte şi amândurora, când se aflau la un loc.  
  
Exact proceda şi Nela când era vreo dispută între dânşii. Tot de la ea se-aştepta răspuns la întrebări, fiind aşa domoală... poate şi... calculată?!>>  
  
Şi cât petrecu în Cofetărie, Rabinul intui că insul, alias colonelul, are certă legătură cu Doamna şi, implicit cu… magazinul!  
  
*  
  
În acea dimineaţă autumnală, dar cu reminiscenţe calorice văratice, Ţentrul fu trezit, încă de la prima oră, din liniştea-i obişnuită, de nişte sonuri muzicale atrăgător de vesele dinspre Casa Mandala.  
  
Rarii călători observaseră şi uşa magazinului gătită cu tot felul de ilustraţii geometrice colorate, care îi ademeneau s-afle ce-i cu ele, fapt ce le supradimensiona tentaţia de a-i trece pragul...  
  
În fapt, erau mulţime de diagrame, în care, cercuri şi pătrate erau combinate aiuritor şi atractiv, aşa-zisele mandale.  
  
Că reprezentau simbolul cosmosului, după unele religii orientale şi c-ar facilita conexiunile posibile cu divinitatea în timpul concentrărilor şi al meditaţiilor sau că sunt folosite în psihologie, unde Carl Gustav Jung le gândeşte ca simboluri ale individualităţii, nu ştiau.  
  
Aveau s-afle ceva lămuriri din afişele promoţionale care împestriţaseră orăşelul, vestind că sunt un sprijin pentru sănătate...  
  
<<Nişte plăcute-nade pentru orice chichiţ ce necăjeşte dispoziţia... sănătatea?!>> gungurise pentru sine Lila, având alături afişul căpătat în vreme ce tasta s-afle mai mult dintr-un site despre chestiunea de faţă.  
  
Era singura din Quintă care cocheta cu Google-ul!  
  
Fiică-sa, om de afaceri în Capitală, îi dăruise de onomastică o tabletă, iar de aniversare un computer, aşa, să-i ţină tovărăşie.  
  
Fata călătorea mult şi-i explicase mamei ce-i o vedere, o conversaţie pe Messenger, ce-nseamnă să poţi naviga prin lume în ceasuri de singurătate… să-ţi lămureşti multe, vechi sau noi, să citeşti, să te bucuri de filme ori de spectacole, stând în căsuţa ta…>>  
  
Prin centru şi nu doar, apăruseră şi tineri, atrăgători şi amuzanţi ca nişte clovni, purtând pancarde inscripţionate cu invitaţie expresă la Casa Mandala, unde, anunţau, se-nmânează gratuit cărţi de colorat cu mandale, pentru copii, pentru adulţi.  
  
Ca şi când ar fi fost expres avertizată, Quinta se-ncoţopeni de-ndată la magazinelul azi mai atractiv ca în zilele anterioare... Ba chiar pretinseseră ca să intre printre primii!  
  
Cei cinci colportori de ştiri, ca şi restul auditoriului, aflară de la cine nu se aşteptau, explicitări privind mandalele.  
  
Prezentatorul, nimeni altul decât colonelul Tone Mirescu, în ţinută albă, sportivă fu desemnat în faţa tuturor de Doamna, ca manager al afacerii.  
  
Acesta se-achită cu brio de una dintre atribuţiile înscrise în fişa postului, informand pe curioşii prezenţi ce-i mandala  
  
În plus, apariţia lui Mirescu certificase acel respect resimţit de locuitorii semnificativi sau doar interesaţi pentru deţinătoarea Casei Mandala, iar pentru Nela, confirmarea bănuielii sale.  
  
*  
  
Cele petrecute în ziua oferirii Cărţilor de colorat mandale le scurtcircuitaseră minţile celor din Quintă, nu alta!  
  
Luaseră câte una pentru copii şi câte una destinată adulţilor. Le răsfoiseră şi... nu fuseseră nici uimiţi, nici entuziasmaţi. Ba, chiar se uitsera ca mâţa-n calendar... dar nu le aruncaseră, nu! Le puseseră, însă, la-ndemână, pentru ziua în care, poate, i-ar fi chemat... amintirea, interesul ori cine-ştie-ce.  
  
La o vreme, începuseră să bântuie prin orăşel tot felul de... vorbe.  
  
Unii cârcoteau despre Doamna... Că, adică, ce căutase în oraş? Cine şi ce fusese înainte? Alţii, se-ntrebau despre rostul magazinului... Cui servea o astfel de prăvălioară?! Scotea ceva capital?  
  
Cele mai multe voci se refereau la mandala. Era clar că reţinuseră vorba, că le adusese ceva in viaţă.  
  
Copiii se grozăveau cu măestria în colorarea cărticelei.  
  
La fel, şi unii adulţi, dar ceva mai discret, între intimi ducând chiar vorbe de bine, cum că le-ar plăcea, fiindcă le stimulează imaginaţia ori că-i calmează mâzgăleala curcubeică... şi câte altele!  
  
Tot Nela fu persoana porta-voce a unui anunţ. Se petrecuse în cartierul ei o minune!  
  
Lui Mugur al Bănuleascăi, ştiut locuitorilor din Băltoace drept un adolescent paranoic şi agitat, îi adusese tată-său o carte cu mandale şi, nemaipomenit, n-o azvârlise cum făcea de obicei cu alte volume, chiar o păstrase, petrecând în compania ei ore bune după ce venea de la şcoală.  
  
-Ascultaţi încoace! li se adresase amicilor strânşi la un ceai de iasomie, să vă mai spun una bună:  
  
Fetiţele unei cunoştinţe, de patru şi şase ani fiind, frumuşele şi excesiv de zvăpăiate, netolerate nici la grădiniţă pentru nestarea lor, duse la un pediatru din Bucureşti fuseseră diagnosticate cu sindromul hiperkinetic.  
  
Exceptând o alimentaţie anume, controlul socializării micuţelor cu alţi copii şi o strategie personalizată în petrecerea timpului în căminul familial, medicul afirmase că stadiul în care se agasea ADHD-ul la surori nu presupune tratament medicamentos.  
  
Dar, ce să vedeţi? Insinuase ideea mandalei şi-n consecinţă, le sfătuise părinţii să procure copilelor câte o Carte de colorat mandale.  
  
Revenite acasă şi aşezate în faţa unei asemenea cărţi, în scurtă vreme se eliberaseră de unele dintre manifestările de copil agitat, de hiperkinetic...  
  
-Nu mai spune?! se cruci Eva şi în vorbă, şi în faptă, holbându-şi ochii către Înaltul.  
  
-Eu, întâi n-am crezut, vă zic drept, preciză Nela, însă, aflată în vizită la familie, am constatat cu ochii mei că minunile, altădată în veşnică mişcare şi neinteresate decât de zbânţ, au deprins activitatea distractivă a coloratului.  
  
Acum, stau mai multă vreme preocupate, nemaiagitându-se, atrase grozav de trusa de culori din dotare şi, chiar de nimerita cromatică a rezultatelor.  
  
-Adevărată performanţă! şopti Lila pe jumătate convinsă. Or fi bune şi-mpotriva insomniilor mele?! mai spuse privind în jos, zâmbind. Pesemne era uşor jenată de indiscreţia săvârşită.  
  
-N-avem decât să-ncercăm, se afilie la idee şi Eva, cea mai bine făcută şi de nebănuit a fi insomniacă.  
  
Pe mine doar mă ştiţi?! Ce mi-e în guşă, şi-n căpuşă. Sunt bine mersi cu toate!  
  
N-am ştiut ce-a fost văduvia, ce fu menopauza…  
  
La pensie ajunsă, nu mi-am plâns în pungă… N-am fost depresivă niciodată, chiar de măritişul mi-a fost grozav de scurt.  
  
Nici agronomia nu mi-ar fi înlesnit să fiu mironosiţă şi să mă-ncurc în… aşa nimicuri?!  
  
De când mă ştiu, merg pe bicicletă, îmi car singură lemnele din stradă în magazioară şi tot aşa, nu mă dau în lături de la nici un efort... Numai cu somnul sunt certată în ultimii ani... Nici măcar cititul nu m-adoarme...  
  
-Ei, cucoanelor, interveni Ciuvică, după cum văd, v-aţi deda şi la mandale, numai să vă scuturaţi de bătrâneţe?!  
  
Se făcu linişte pentru o clipă, când Nela reluă înr-o manieră uşor agresivă, necunoscută până acum lor:  
  
-Măi băiete, brânză-n bete, văd că ne pui beţe-n roate în tentativa noastră de-a ne bucura de somn.  
  
Şi, dacă mi-ai permite, netaxându-mă pentru sugestie, cred că după concentrarea impusă de potrivirea culorilor aplicate pe-o mandala, ai face şi tu paşi către detoxifierea de tabac şi câte alea, nemaisupărând-o pe consoartă cu sforăitul tău de furnal... Hi, hi, hi! chiţcăi, trecând la ipostaza familiară lor.  
  
Strategia cu râsul îi întârzie lui Ciuvică plata poliţei pentru Rabi, toate cucoanele amuzându-se înălţând sprâncenele, nedumerite, că, adică, de unde şi până unde era Nela informată că...  
  
Doamna Ştie-Tot le preluă uimirea transmisă exclusiv nongestual şi punctă:  
  
-Știu! Am antenele mele?! Ce să fac?!  
  
Apoi, îndreptându-se din tors către singurul bărbat al cercului:  
  
-Ciuvi dragă, pot dezvălui sursa?  
  
Întrebatul, ca orice bărbat, nebeneficiind de-o minte întortocheată şi plină de vicleşuguri ca femeile, îi dădu aprobarea pretinsă.  
  
Nela se veseli ca un prunc povestind cum ea însăşi propovăduia despre binefacerile Cărţii de colorat mandala şi, din vorbă în vorbă cu madama lui Ciuvică într-o zi, aflând de horcăiala cu care-şi garnisea somnul ’mnealui, sugerase a-l îndemna la acţiune de câte ori îl vede că stă!  
  
*  
  
Bine c-am revenit la... matcă! răsuflă Lena la sfârşitul zileii, amintindu-şi de strategia cu gratuitatea Cărţilor la deschidere.  
  
Ce-nseamnă românul?! îşi zise râzând îngăduitoare. S-apuce de la tine ceva pe daiboj, că te face prieten pentru vecie! Zilnic, tot mai mulţi cumpărători…  
  
Întorsese anunţul de pe uşă. Vorba CLOSE distona cu luminaţia, parcă festivă, din magazin. Şi tot plin de lumină erau şi chipul, şi sufletul ei!  
  
Nici n-ar fi putut fi altfel?! Îşi aflase rostul revenită aici după anii de peregrinari prin ţinuturile Extremului Orient.  
  
Acolo a-nvăţat ce-i mandala, acolo a înţeles că este o reală psiho-cosmogramă, căci are puterea s-atragă privirea către centrul omului, de fapt, spre unitate între om şi divin…  
  
Şi, cu gândul c-oferise, prin slujba oferită, şi colonelului o motivaţie plăcută pentru traiul senectuţii, după cum ajutase pe mulţi din orăşel să-şi afle tămăduirea, stinse luminile, închise comoara de magazin şi-o apucă degrabă înspre Gară, cum făcea în fiece seară…  
  
Referinţă Bibliografică:
CASA… / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3236, Anul IX, 10 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!