CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





UMORUL NEGRU S-A MUTAT... LA SAT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Terminasem pe la sfârşit de Brumărel o sesiune de consulting pe standarde la Mina de Grafit din Băiţa.  
  
În autobuzul care avea să mă ducă spre Capitală, se urcaseră şi doi moşi. Aşa-i strigase sclifositul şofer, Tedy, ce- şi declinase identitatea cu o clipă înainte de-a demara.  
  
Era dis-de-dimineaţă, şi-aci sub dealuri, cam nor şi-ameninţări de ploaie.  
  
-Moooşilor! Plecăm acuşica! îi chemase ţângăul de şofer pe doi bărbaţi, opriţi mai depărtişor şi neatenţi la claxonul de pornire al autocarului-navetă.  
  
Să fi avut aceştia la cincizeci de ani... Aşa, în bezna dis-dimineţii, băteau mai mult şi păreau gemeni, o ilustrare vie, dublată a vorbelor despre un adevărat bărbat-cruce de voinic.  
  
Unul dintre dânşii era descoperit şi cu obrajii invadaţi de-o barbă surie. Avea pe mâneca hainei înlănţuită o panglică îngustă de mătase neagră, semnul îndolierii...  
  
Tot el trăgea aprig dintr-o ţigară pe care-o ţinea strâns între degetul mare şi index, atât ajunsese de mică. Pufăia şi tăcea, privindu-l concentrat pe cel din faţă, vorbăreţul.  
  
Acesta îşi împinsese mult dinspre ceafă peste frunte o pălărie de pai şi-i grăia pătimaş ceva anume, întărind spusa cu zvâcnetul palmei stângi ridicate în dreptul pieptului ca un diapazon care-i dăduse tonul inimii îndurerate şi-l mai controla pe parcurs.  
  
-Păi, oamenii ăştia nu-s bătrâni, să le zică moşi nepricopsitul ăsta?! o auzii pe-o femeie cam la etatea celor doi. Ocupa-n maşină un scaun dinaintea mea  
  
-Păi, păi! îi preluă vorba din gură un munte de femeie, aşezată lângă cea necăjită de vorba-moşi. Vai de bieţii oameni! mormăi ca pentru sine voinica. Cine ştie ce necazuri trec?!  
  
*  
  
Autobuzul se-ncadrase pe autostradă... Motorul torcea un fel de uţa-uţa, încât călătorii, pătrunşi din staţie de recele dimineţii, uitară vorbele... Liniştea caldă a lăuntrului îi apăra de zumzetul de afară, de claxoane, de... orice. Se-auzea numai cântecul motorului.  
  
Nu ştiu de-adormiseră toţi, dar ştiu că pe mine mă cam luase o moleşeală plăcută...  
  
Păcat că nu mă lăsasem în voia somnului... Vinovat nu fusese altcineva decât nesuferitul de Tedy.  
  
La o trecere de cale ferată, aşteptând cam de multicel, şoferul ne-aruncă:  
  
-Fiindcă sunteţi cam toţi oameni mărişori şi fără putere în faţa somnului, fiindcă nu e bine să adormi într-o maşină neasigurat şi... pentru multe altele, v-aş propune să zicem colea şi ridică de măciulie microfonul, câte-o poveste, mincinoasă ori trăită, aşa să treacă mai uşor timpul.  
  
Vă prindeţi, neamule?! ne chestionă cam ghiorlăneşte Tudorică, alias Tedy.  
  
-Ce zice?! Ce zice?! se dădu curios un bătrânel sclivisit în haine de doc bejulii, palide ca şi chipu-i pergamentos. Îşi tot activa cu mâna un audionova la urechea stângă...  
  
-Cică să gevlăim cevaşilea, ca să n-adormim... sări filantroapa voinică.  
  
Dac-am fi spart colea neşte sămânţă, ce bine ne-ar fi fost!  
  
Trecu şi trenul. Pornirăm şi noi, dar cam fără putere, traficul fiind aglomerat...  
  
Deodată, Tedy suflă şi bate în microfon:  
  
-Se-aude?! repetă de câteva ori, anunţându-ne că ne va zice una, o-ntâmplare auzită la un radio, nu ştia care, că el ascultă la nimereală...  
  
*  
  
Îşi luase aer în piept şi-ncepuse:  
  
Ghiţă, milogul satului se târa în Ziua Cucului pe-o uliţă marginaşă, cătând cu ochii un semn de pomenire. Era flămând având şi traista goală şi, maţul, la fel...  
  
La o poartă înstărită, unde al’dată primea miluire, zări ceva... Se opri chiorându-se printre uluci, urmărind cum un bărbat cu-o lance spăla ceva întins pe-o uşă scoasă din ţâţâni şi culcată-n bătătură, lângă cioşmea.  
  
Bătrânul, pricopsit de vreme şi nevoinţă cu-o coşcogea cocoaşă, se-ndreaptă din şale, aruncă departe toiagul şi, prinzându-se cu ghearele-i negre de-o blană din gard, îşi vâră focoasele-i slăbite prin crăpătură şi...  
  
-Și ce?! făcu călătoarea voinică.  
  
Încurajat de semnul dat dinspre auditoriu, Tudorică dramatiză momentul:  
  
-Păi, se dădu în spate cât putu el de repede şi, căzând în genunchi, îşi plecă ţeasta goală de păr, se luă cu mâinile de tiugă şi-ncepu să plângă ca din gură de şarpe bolmojind: Doamne feri! Iartă-l Doamne, că nu ştie ce face!  
  
Şi boci până când se ostoi.  
  
Pe urmă, o porni scuipându-şi în sân de teamă şi nedumerire, făgăduindu-i Ocrotitorului că-n veci nu va mai primi pomană din mânurile unor nenorociţi ca cela...  
  
*  
  
-Da’ ce-i aceea lance?! vru să ştie o fetişcană aflată pe-o banchetă din primul rând.  
  
-Păi, ce? De un’să ştie omul? răsună vocea cuiva tare înfipt şi supărăcios.  
  
N-auzişi că povestea-i de la radu?! Hâm! mai scăpă amuţind.  
  
-Dacă nu cunoaşte, la ce dă din lioarbă?! se-ncurcă în mirare o altă voce bărbătească şi tare hârâită.  
  
-Eu ştiam că lan-ce se cheama, în vechime, un fel de suliţă, nu?! îşi scoase din amintirile scotocite, chiar prima nedumerită, fătuca din faţă.  
  
Tot ea, bănuitoare de nu ştia ce, îl puse pe Tedy să repete pronunţia cuvântului.  
  
Dură ceva până s-o facă, timp în care m-abţineam cu greu să nu intru-n zarva cimiliturii.  
  
-Lan-ce! se conformă cam ofuscat de cerere, poate şi că duce spre Capitală aşa nătărăi...  
  
Şoferul tăcu resemnat de voie, de nevoie. Dădu drumul radioului, dar nu să-l audă toţi, nu! Încetunel, doar pentru sine.  
  
În autocar liniştea fusese gonită de şuşoteli între călătorii parca-mprieteniţi de nerezolvarea temei de vocabular.  
  
Pe fondul acesta răsună vocea moşului îndoliat, care cam strigă:  
  
-Lance se zice pistolului de la capătul furtunului de udat, aflaţi! Iar flăcăul ăsta este din Băiţa şi de necazul păţit de mine zise...  
  
-Cum?! Cum?! se rostise repetat din toate părţile.  
  
Omul ieşi la interval şi, întors cu faţa spre noi şi cu spatele spre şofer se mărturisi:  
  
-Nu mă ştiţi, nu vă cunosc, dar vreau să lămuresc totul, ca s-aflaţi adevărul.  
  
Eu sunt văduv şi n-am copii. Sunt şofer pe Tir la nemţălăi.  
  
Tata trăia în Băiţa singur-singurel. Primea de la mine bani lunar, însă avea şi pensie. Îi da mâncare şi-i spăla o babă din vecini.  
  
Săptămâna trecută, mă repezisem să-l văd, dar nu l-am mai găsit în viaţă. Se instalase la bătrân rigor-mortis.  
  
-Ce? Ce?! răsună maşina de corul neştiutorilor.  
  
Răbdător, omul oftă şi reluă:  
  
-Rigiditate postmortală, adică înţepenise, doar murise de cu seară.  
  
Era musai a-l spăla şi îmbrăca pentru drumul ăl mare!  
  
După legea-n vigoare, este nepermis a păstra un mort în casă mai mult de-o zi. Trebuia depus în biserică.  
  
Ce-aveam de făcut?! Baba zicea că, de-ar fi mai moale, l-ar primeni... Dar...  
  
Necăjit şi-nstrăinat de sat, muncesc în afară de douăzeci de ani, sunt de acord cu povaţa ei... Și, ca să-l poată îmbrăca, îl scoatem pe uşa de la cunie în bătătură, să-l inmoi udându-l bine cu lancea de la furtunul de grădinărit, adus tăicuţei demult, să-i fie la nevoie...  
  
-Aşa s-a petrecut?! strigă zdrumpeşa ridicându-se, dându-l deoparte pe mărturisitor şi se încoţopeni cu mâinile-n şold lângă Tedy, poruncindu-i s-oprească pe banda de salvare, c-are să-i spună ea ceva, ca să ţină minte cât o trăi.  
  
Spurcatul făcu întocmai. Opri lâng-o dumbrăvioară, printre copăceii căreia se pierdu împreună cu legiuitoarea.  
  
În scurtă vreme reveniră! Ea, roşie la faţă şi năduşită, el, cocârjat de lovituri şi cu figura-nvineţită.  
  
Plin de politeţe, o lăsă pe femeie să urce-ntâi.  
  
Apoi, înainte să se-aşeze la volan, abia ţinându-se pe picioare şi învârtind în mâini şapca ferfeniţită, se rugă de iertare omului, juruindu-se că n-ar fi vrut decât să ne facă să râdem de-am fi ghicit ce văzuse milogul...  
  
*  
  
N-am să uit nicicând călătoria dinspre Băiţa către Capitală, cum nu voi uita că, de, umorul negru s-a mutat la sat...  
  
Referinţă Bibliografică:
UMORUL NEGRU S-A MUTAT... LA SAT / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3229, Anul IX, 03 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!