CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PAŞAPORTUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nici n-ajunse la Metrou, când Angy îşi schimbă dispoziţia. Uşurinţa ei de a trece de la o stare cenuşie către o zonă de seninătate o uimise în ultimii ani?!  
  
Ori de câte ori o supăra ceva, că era vară ori iarnă, transpira vârtos, simţindu-se răvăşită pentru câteva minute, apoi suferinţa diminua şi un flux energizant dinspre lăuntru o anima făcând-o să treacă peste întâmplare...  
  
N-o uita, dar nici nu-i da liber printre gânduri... de nu i se cerea…  
  
Se întâmplă aidoma şi acum! Şi... simţi, culmea, un chef nebun să se plimbe cu RATB-ul!  
  
Făcea mereu asta după ce văduvise... Dacă lua, pe-atunci, tramvaiul 26 cu traseul în circuit, pornea de la Dristor şi se-ntorcea tot acolo, revenind acasă mulţumită ca după o experienţă împlinită!  
  
Reintra în viaţa căminului, se purta ca şi când cineva ar fi dăruit-o cu ceva de preţ!  
  
Ăsta-i remediul! se regăsi Angy. Şi se urcă în tramvai! Acum number 1 făcea ocolul bucureştean.  
  
Oare n-am să mă năucesc? Are traseu circular! glumi ea cu sine... M-am cam mărit?! se persiflă. N-aş mai putea să mă dau în lanţuri la Moşi ca la 22 de ani?! Dar mă ispiteşte o plimbare cu acest tramvai pe Inelul Principal de circulaţie al Capitalei!  
  
Se urcă, s-aşeză pe unul din scaunele din dreapta ale vagonului, privind străzile, maşinile, lumea, într-un fel, emoţionată că i se ivise prilejul să-şi facă damblaua  
  
Dar, nu se ştie cum, deodată îşi aminti că, de ceva timp, 1 împarte traseul cu 10!  
  
Îmi convine! bolborosi. Mereu am fost prima la şcoală! Şi 10-le mă simpatiza!  
  
*  
  
Nici nu-i venea să creadă de ce a fost în stare în seara ceea! Şi cum i-a venit ideea?! Dar unde să fi dormit?!  
  
Trecuse de miezul nopţii când s-a decis!  
  
Acum îi vine să râdă! Brrr! Ba nu! O apucă jalea! Pentru ce să-i pară cumva rău? Nu-şi recunoştea pentru sine regretul unor experienţe neîncercate în anii trăiţi?!  
  
*  
  
-Seara bună, domnule poliţist! îşi încheie Angy frământările, urcând scările Secţiei 13 de Poliţie întrerupându-i acestuia joaca pe mobilul lat cât un tocător de zarzavat.  
  
Nu se miră că nu fusese luată în seamă! I se adresase încetunel şi cu glas nefiresc de bălmăjit, că-şi scosese proteza mandibulară, tocmai să deruteze comunicarea.  
  
Nici ea nu-şi înţelesese vorbele şuierate, darămite preocupatul ăla în haină militară şi cu armă în dotare, cum îl considera apelanta...  
  
Repetă iar salutul şi, până la urmă, îl răpi din lumea touch-screen-ului:  
  
-Buna seara, mamaie! îşi permise neprotocolar ofiţerul de serviciu. Ce problemuţă aveţi alde matale la ceas târziu de noapte?  
  
Tonul parşiv al reprezentantului securităţii cetăţeneşti o inspiră pe Angy, care îl fixă de-aproape privind cruciş cu ochii, de-l ameţi pe sărman cu toată lumina tubului de neon:  
  
-Mă plimbam pe-aci şi, văzându-te cum stai crăcănat în post şi te zgâieşti la celular, aruncând printre dinţi şi câte-un scuipat la distanţă, am...  
  
Dar observatul bagă mobilul în buzunar şi, luând seama la semicercul de stropi lătişori zvârliţi de sine dincolo de ultima treaptă, se zburleşte, luându-şi aerul impus de fişa postului. Şi dă să pună la punct persoana:  
  
-Ce-mi caţi nod în papură, bătrâneţe? o interogă impacient.  
  
Apoi, chiar obraznic, îi aruncă:  
  
-Ce, îţi lipseşte vreo doagă, de umbli creanga în puterea nopţii?! Ia spală putina, c-altfel...  
  
Crezând c-a pus-o pe fugă, îşi scoase telefonul încercând să se ostoiască după deranjul cu zăltata, cum o bănuia în gând.  
  
-Măi, măi! Ce-ţi sări ţandăra, bobocule, aşa?! îşi continuă Angy provocarea. Nici n-apucai să-ţi zic ce-aveam în gând! Doar ascultă-ncoace!  
  
Apoi, luându-şi inima-n dinţi, înaintează la un pas, aruncându-i:  
  
-Da’ incompetent mai eşti! Cu-aşa comportament neregulamentar faci de ruşine Poliţia Română! Te voi reclama superiorului! îi strigă în clar Angy silabisind cuvintele.  
  
-Pen’ce, babo? sări calul gradul, uitând cine şi ce este adăpostit de întunericul spart anemic de neonul economicos al unui felinar.  
  
-Te desfid, m-auzi?! răcni ca din gură de şarpe madam’Cată nod în papură, aşa, să fie auzită. Văzuse cu coada ochiului un grup de tineri apropiindu-se. I-ar fi dorit martori, chipurile...  
  
-Cum? Mă-njuri? o luă la rost insultatul nepricepând ce-nsemna Te desfid. Atentezi la integritatea mea în timpul serviciului?! se revoltă poliţaiul şifonat la culme.  
  
Pofteşte în Secţie să-ţi treacă pandaliile! Hai, înainte! comandă. Să ţi se facă raport pentru ultraj faţă de organ!  
  
Nici nu terminase bine avertizările, că Angy şi ţâşnise precum o tinerică peste prag, pătrunzând în holul spaţios, c-un perete împodobit de fotolii confortabile, mulţumită că-i mersese planul.  
  
Disciplinată, nu se aşezase până ce nu primise ordin să stea cât să-i dreagă proces-verbal de constatare poliţistul de la birou.  
  
Până să i se ceară socoteala despre cele întâmplate, Angy adormise liniştită pe o margine de fotoliu arborând pe chip un zâmbet angelic, încât fusese lăsată în pace de cel care trebuia s-o investigheze.  
  
Fusese tolerant c-o băbuţă aşa simpatică care-i zisese-n faţă celui de la poartă ce reguli încălca, provocându-l să-şi dea pe faţă arama şi să exagereze în vorbă şi-n faptă...  
  
*  
  
Ieşită pe la ora şapte de la Poliţie, Angy era mulţumită! Îşi făcuse cheful să-nnopteze în clădirea ordinii şi apărării securităţii!  
  
Iha! strigase ca o tinerică înfericită de-mplinirea visului, chiar de nu fusese priponită la bulău după gratii... cum simţise cândva tentaţia.  
  
Cum o Covrigărie de peste drum de Secţie, recomandată de propria firmă drept tradiţională, scosese prima şarjă de-mpletiţi, îşi luă unul cu mac, bombănind până să se răcească Da’ turcoaica-nvălurită şi-nşălvărită din uşa magazinului, tot tradiţională?!  
  
Ridică din umeri, simţindu-se răcorită şi-o porni mai departe.  
  
Dimineaţa însorită era, totuşi, rece. Se bucură c-avea peste tricou geaca de blugi. Îi era bine. Era şi odihnită... 3-4 ore de somn petrecute la Poliţie, nu erau de colea!  
  
Se urcă în 311 până la staţia de metrou Titan. Savură şi datul cu autobuzul, liber la acea oră, dar nu aşa de plăcut ca zborul Săgeţii subterane!  
  
Ieşită din metrou la Unirii, hotărî să vadă şi ea Centrul Vechi despre care se făcuse atâta vorbire la radio şi TV, că s-au renovat clădirile, că străzile, ulicioarele şi-au reluat aspectul vintange, că s-au redeschis cafenele şi cârciumioare ca odinioară... şi că patronii te-aşteaptă în prag şi-ţi fac temenele, doar-doar catadicseşti să intri, ca să facă dever...  
  
Şi, cum o luase pe Stravopoleos, să se-nchine în bijuteria ceea de biserica numită la fel, i se făcu sete, dar nu-ndrăzni să intre la Caru cu Bere, că nu se cuvenea pentru o doamnă singură, ci-şi luă de la un limonagiu ambulant un pahar de zmeurată, pe care-l savură sub copertina unui magazin, mai la vale de vestita berărie.  
  
Când fu să plece, înţelese că băuse răcoritoarea lângă vitrina unui Atelier-Foto.  
  
Geamurile vitrinei şi uşii ascundeau interiorul după câte o draperie de mătase precum tabacul.  
  
Curioasă nevoie mare să mai vadă şi ea un asemenea magazin, că acum toţi se pozau pe mobil, intră.  
  
Fu teribil de surprinsă când îi răsări înainte un tip între două vârste, el însuşi, un vintange.  
  
C-un păr lins, dat, pesemne, cu briantină, despărţit de o cărare pe mijlocul căpşorului, prea mic pentr-un trup cât prăjina, vestimentat retro, dar fără sacou, având cotiere de satin corbiu peste antebraţe, la gât c-un papillon alb cu picouri negre, cu pantaloi gris la dungă şi pantofi de lac lucioşi ca două libărci mişcotinde, omul o lăsă mută.  
  
-Sărut mânuşiţele, Doamna mea! Poftiţi, vă rugăm! Doriţi a picture? concretiză el întrebarea c-un englezism.  
  
Şi, făcând trei paşi înapoi, înhăţă un tac, indicându-i clientei sale galeria de portete:  
  
-Ca să vă inspire şi să vă convingeţi de arta fotografiei la noi! Remarcaţi!  
  
Angy, cu o teribilă prezenţă de spirit, nu se arătă uluită precum gâlgâia în interior. Nu! Ba, dimpotrivă!  
  
Îşi sumeţi cap şi bust cum văzuse prin filmele lui Odinioară amânând răspunsul pretins de artist.  
  
Ce şarlatan?! Mă crede modest mobilată cerebral?! Nu haina îl face pe om, Monsieur farseur! se împăună către sinele său Angy, care avea şi şcoală, şi destulă experienţă de viaţă.  
  
Dar, după stilul în trend de abordare a bătrânilor, seniorilor nu li se mai recunoaşte nimic valid! gândi ea persiflând... Şi, de ce?! Pentru că nu mai pot fi trecuţi prin calibror, precum fructele?! Fiindcă au riduri, păr puţin şi le-au căzut dinţii?! Ce, smochinele, în genere, confiatele, nu-şi au savoarea lor, implicit, valoarea lor?!  
  
-Apreciez, apreciez, dar sunt grăbită! Am o boală incurabilă. Acum vin de la spital. Am fost externată, căci nu mai este nimic de făcut... îi reteză elanul fotografului făcându-l să-nţepenească şi-mpungând cu tacul nasul unei minunate domnişoare dintr-un portret în sepia în vreme ce-o fixa pe Angy pritr-un pince-nez antedeluvian...  
  
Doresc un portret ca paşaport în Marea Plecare, să-l ducă nepoată-mea în faţa convoiului! Ştiţi, am aşa ceva în dotare! Nepoata-mea Dora îmi seamănă leit! Mă adoră şi se mândreşte cu mine!  
  
*  
  
Precizările primite îl scot din înmărmurirea provocată de lipsa comunicării artistice cu Angy şi îi recomandă sec scaunul cocoţat pe-o estradă, asemănătoare cu piedestalurile catedrelor şcolare dintr-un secol de mult depăşit.  
  
Peretele din spate, acoperit cu buchete reale de levănţică, trimetea un parfum de vrajă, de care, totuşi, nu se lăsă ademenită:  
  
-Deci, maestre, cât mă costă un portret, cap şi bust, adăugă Angy, vrând să-i atragă atenţia asupra faptului că, la vârsta ei, era prea destul să iasă-n poză exclusiv componentele astea fizice!  
  
Fotograful, om în toată puterea cuvântului, onest, dar şi tare superstiţios, luând în seamă destinaţia pozei, raţionă fulgerător şi-o ului cu răspunsul, tocmai când ea îşi făcea pe neve monetarul banilor înghesuiţi în buzunarul interior al gecii:  
  
-Nimic, Doamna mea! Nimic! Ţinând cont c-aţi fost prima clientă de astăzi şi atât de matinală, prin a vă fotografia, vă asigur, că-mi fac mâna! Deci, exersez!  
  
-Poftim?! Nu mi s-a mai întâmplat în ăşti şaptezeci de ani trăiţi! reacţionă uimită beneficiara. Şi, fără să mai lungească vorba, se aşeză pe scaunul din faţa unei oglinzi de budoar, de unde înşfăcă o perie de păr de-şi netezi părul tuns de-o viaţă à la Mireille Mathieu.  
  
După ce-şi pieptănă cu arătătorul sprâncenele-i minunat arcuite de Dumnezeu, îşi apăsă una de alta buzele încă rozalii, se ridică netezindu-şi hainele, de parcă ar fi urmat s-o pozeze întreagă...  
  
Realizând că nu se purta chiar firesc, întâi c-avea să-şi imortalizeze chipul pentru eternitate, al doilea, că i se presta a picture pe daiboj, urcă rapid piedestalul şi se-aşeză degrabă pe scaunul indicat.  
  
-Oh! Nu, nu! Încă un bob zăbavă! se manifestă îngrijorat pozarul şi fugi de după aparatul antediluvian, precipitandu-se înspre masa de toaletă.  
  
Apucă de-acolo, dintr-un sertăraş, un rouge nou-nouţ şi-i ceru permisiunea să-i finiseze apectul chipului înainte să-i transfere imaginea pe hârtia fotografică.  
  
Luată pe neprevăzute, Angy n-avu timp să refuze ori nu. Creatorul de imagini îi atinse buza de sus cu vârful lătuţ al rujului. Năstruşnicul încremeni pentru secunde, privind cruciş înspre gura femeii. Apoi, mâna îi lunecase mai departe, definitivând desenul.  
  
Încântat de retuşul gurii, îşi băgă tărtăcuţa sub pânza cernie a mecanismului-foto strigând piţigăiat:  
  
-Lingeţi-vă uşurel buzele şi, la semnalul meu din mână, pronunţaţi Cinzeacă, pentru expresia gurii, vă rog!  
  
Auzind cuvântul ce-avea să spună, Angy se porni pe-un râs... întâi mai uşurel, apoi, în cascade, încât îl contaminase chiar şi pe maestru, nu alta!  
  
Nu-nţelegea legătura Cinzeacă-poză şi pace!  
  
*  
  
Ieşită în stradă, observă că soarele bătea spre miezul zilei. Zâmbi îngăduitoare. Doar e a din urmă poză! Şi, unde mai pui, şi cadou?!  
  
Cică să-şi facă mâna?! îşi zise. Şi, deodată, curiozitatea o-ndemnă să deschidă plicul.  
  
O apucă ameţeala! I se părea, că parfumul de levănţică îşi făcuse efectul acum abia năucind-o, încurcându-i minţile...  
  
Se şterse la ochi... şi văzu acelaşi lucru, imaginea ei... dar cu decenii-n urmă!  
  
Clipi minute-n şir, strânse pleoapele-n neştire, cum o învăţase oftalmoloaga când i se plânsese că-i obosesc ochii... De ce să-ţi dau medicamente, dacă n-ai cataractă?! Nici! se cam răstise, când ea-i spusese de lacrimi artificiale, nu-ştiu-de-care... cum lua fiu-său, la 48 de ani...  
  
Privi încă o dată fotografia. Acum, de la distanţă... că, nişte puşti, lungi cât felinarul, trecând pe lângă ea o luaseră peste picior:  
  
-Ce? Îţi place poza? Ţi-ai dori să fii şi matale gigea, mumoasă ca fata din poster?! îi aruncase unul c-o voce răguşită de la răceală ori de la tutun, nu-şi dădu Angy seama...  
  
-Dar eu îs! Azi mi-am făcut-o! Pe Stravapoleos! le strigase, la care, unul scund, îndesat şi ţigănos îi aruncase lăutăreşte Fost-ai lele cât ai fost.../ Dar, acum, eşti ştir cu borş!  
  
Îi uită pe ţânci, întorcându-se la... Oare, nărodul ăla îşi râsese de ea şi-i pusese vreo făcătură în coperta cu numele ei?!  
  
Doar era scris în mare: A moment for Miss Angy! Să nu însemne asta, că-i a ei?! Cum, nu?! Asta scria: O clipă pentru doam... Dar se opri... ca să precizeze pe urmă: pentru domnişoara Angy! Şi zâmbi pentru prima oară în ultimile zeci de minute...  
  
Îşi aduse aminte când a-nvăţat s-audă şi chiar să citească-n gând vorbe în engleză... urmărind ani în şir Tânăr şi neliniştit!  
  
Fusese şcolită cu sovietica din clasa a patra pană la terminarea liceului, iar să ciripească precum François Villon ăla cu-al său Mais où sont les neiges d'antan? doar în patru ani de liceu!  
  
Când devenise fana serialului american, se familiarizase auditiv cu americana, dar percepând-o inferioară englezei lui Shakespeare, care-i încânta simţul muzical...  
  
Oricum, după atâta vizionare, deprinsese a înţelege vorbele, căpătând convingerea c-avusese o nativă stofă de filoloagă, precum aprecia universitarul ei, Petru, dar nu ştiuse...  
  
Se oprise în dreptul ruinelor Curţii Vechi când se tot minuna de ce-avea în mână.  
  
Şi, deodată, simţi un leşin, o neputere pe lângă întunecarea vederii şi-un ţiuit înfiorător în urechi! Avu noroc să se rezeme de barele metalice protectoare.  
  
Când îşi mai reveni, reluă cu-nfrigurare precizările: Sunt eu, chiar eu! Aşa eram pe la şaptesprezece ani! Oooo! Leită cu nepoată-mea Dora! Zicea lumea că semănăm, dar nu-mi se părea... Acum, na, iată proba!  
  
Înviorată de imagine, prinse avânt. Se-ntoarse pe Stravopoleos dorind să-i mulţumească pozarului pentru darul făcut.  
  
Cât o dura minunea de pe hârtie, să-i laud arta măcar! Ca să vezi! Acu-mi vine-n minte numele Atelierului-Foto! Da, da! Îi zice Captura Tinereţii! Să vezi şi să nu crezi! Ce inginerii utilizase oare să-mi dreagă faţa şi să mi-o ducă încolo, departe-n trecut? raţionă ea, dându-se firoscoasă, dar încă nelămurită!  
  
Trecuse încolo şi-ncoace de Caru cu Bere de mai multe ori, dar nu mai găsise Atelierul-Foto.  
  
Întrebase chiar în două rânduri pe nişte trecători, dar niciunul nu-i confirmase că-n ultimii douăzeci de ani să fi fost aşa magazin aici! Doar un atelier de montat oglinzi şi termopane de lux! Atât!  
  
Necăjită, Angy se-opri la vitrina cu miranze. Aici avu alt şoc! Din geam o privea aceeaşi tânără a cărei fotografie o purta în plic!  
  
Măi, măi! Cum asta?! Ce fantasmagorie să fie? Nu e doar o părere! Am, într-adevăr chipul din poză! Sunt chiar eu?! se tulbură mai adânc...  
  
Lacrimi şiroind îi ardeau faţa... Încercă să le şteargă, dar zadarnic! Ochii deveniseră izvoare de nestăvilit... Sta dinaintea vitrinei şi plângea cum plâng cei mici, chiar şi după ce-au pierdut din vedere ce-i duruseră când începuseră jelania...  
  
Şi-o străfulgerare de gând, aidoma unei suliţe jucăuşe trimise de soarele pitit încă sub plocada norilor, îi stopă supărarea...  
  
Se mai oglindi, ce se mai oglindi în geamul vitrinei, îşi aruncă privirea peste plicul cu minunea, când altceva o ului!  
  
Dar ce văd?! Mâinile-mi sunt la fel de bătrâne şi noduroase ca şi azi-dimineaţă când rupeam din covrigul tradiţional turcesc?! Ca să vezi? Cinstit, cinstit, artistul, dar m-a înşelat prin omisiune! Ce să fac?!  
  
Nu-i nimic de făcut decât să-mi văd de drum, c-altfel, nemulţumitului i se ia darul! Nu? îşi zise în sine de-a râsu-plânsu, că nici nu mai ştia cum să se aline de pacostea căzută din senin peste dânsa.  
  
Referinţă Bibliografică:
PAŞAPORTUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3208, Anul IX, 13 octombrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!