CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





TUTELCA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mitică al Turbăcenilor era de mic un mare mincinos. Încolo, era şi nu era de luat în seamă!  
  
Slab ca o jordea, de-i ziceau în sat Beldie, înşirat din călcâie până-n scăfârlie, că-i privea de sus pe toţi de-o vârstă cu el şi nu numai!  
  
Capul era podoaba sa! Şi pe-afară, şi pe dinăuntru!  
  
Acoperit cu o clăiţă gălbioară de păr ce se-ntuneca oţârâşică spre Gustar, că-şi râdea zicând că s-a copt precum roadele pomilor gata să fie luat în seamă şi preţăluit ca şi ele; apoi, se-nălbea trecând prin Răpciune, Brumărel şi Brumar, de-ajungea în Undrea albiu rău de tot, c-ai fi zis că e moş, nu copilandru.  
  
Eu aşa-l ţin minte, fiindcă mă făcuse muma mai la vale de Beldie cu vreo cinci ani! În fapt, l-am descoperit de-un Ajun... Venise cu uratul...  
  
Abia făcusem grai şi-mpleteam vorbele cu multă caznă... El mă uimise, cât eram de năpârstoc, cu faţa lui tânără şi-mbujorată de ger care se iţea de sub clăiţa colelie.  
  
Deşi vlăjgan, nu se ţinea scorţos. Chiar de căta în sus cu privirea, nu se-nfumura, nu! Iar de-l întrebai de ce-o face, dădea vina pe ochii de peruzea. Şi-ţi spunea serios că privirile sale-s rupte din Cer, dar păcătoasele îşi slăbesc albastrul de-atâta uitat împrejur. De-asta cată el spre Cer să mai apuce din culorile Înaltului!  
  
Gătând lămurirea, îşi lărgea în zâmbet gura, lingându-şi uşurel buzele subţiri şi roşii, de-ai fi jurat că le-a pătat gustând boabe de merişor, nu alta!  
  
Nu era nici urât, nici frumos Mitică! Dar avea pe vino-ncoa blestematul, chiar de capu-i era între două urechi mari-mari ca şi toartele târnelor de cărat toate ielea prin curte ori pe la câmp.  
  
De-ţi râdeai de dânsele, nu se necăjea, ba mai mult, deodată îl apuca dragul de dânsele şi le mângâia îndelung. Le şi botezase. Le zicea galenele mele! Cu ele capta veşti, zvonuri şi le dăruia tuturor aşa cum le auzise ori îmbrăcate în ţesături de cuvinte, adevărate poveşti, în care apăreau şi foşnete, şi murmure, şi zumzete din preajmă sau de mai departe.  
  
De-a mirarea la Mitică erau şi labele picioarelor, lungi peste jumatea metrului, că fericitul stăpân le folosea pe derdeluş ca pe schiuri! Le zicea tălpigile mele!  
  
Dar cea mai de seamă podoabă îi era mintea! Cu ea uimea ascultătorul, să fi fost adevărată ori închipuită istoria spusă.  
  
*  
  
Ager, cu chemare la vorbă, Mitică, cel mai adesea, minţea frumos de credea şi el!  
  
În plus, mai purta cu sine în buzunăraşul pieptarului o tutelcă. Zicea şi din ea când povestea. Era de-a minunea! Grozav de mândru de şuieriţă, când nu cânta o lua din pozănarul de la piept privind-o!  
  
Când era singur, singurel, îşi zicea cu ea starea, când molcom, când trist, după cum îi poruncea inima. Tot cu ea vrăjea urechile înainte să băsnească ceva.  
  
În fine, tutelca era o bucată din sine, parcă i-o puseseră ursitoarele la gură să spună, să tot spună celor din jur!  
  
Cineva ştia mai mult dspre tutelca lui! Şi-ntr-o zi de toamnă târzie, acela îl asmuţi la spovedanie despre asta pe Mitică.  
  
Erau la o clacă. Depănuşau la porumb. Lume, de tot felul, unii mai tineri, alţii mai copţi, când Miron al Anei sparse zumzetul cu vocea-i cântată.  
  
Cam de aceeaşi vârstă cu Mitică, era tare feteteu! Şi este ştiut că cine stă printre fete şi muieri ia de la acestea şi fel de purtare, dar şi poveşti despre unii, despre alţii, bune să fie zise-n şezători şi probozite pe nedrept de multe ori cu spusa vorbe de clacă.  
  
-Măi frăţioare, se-adresă cu dulceaţă Miron către al Turbăcenilor, nu-i nima în Râvnita care să nu ştie de ce-ţi dau pe-afară poveştile! Şi orişicare îţi ştie vicleşugurile fie când îi vesteşti, fie când vrei să-ţi râzi de ei.  
  
-Vezi, vezi, dădu fuguţa drumul graiului Mitică, nu te-ntrece cu vorba! Acuşica îţi găsesc şi ţie pricină! Şi nu pe ocolite, ci de-a dreptul, Iubăreţule!  
  
Blagloslovitul cu poreclă se făcu că nu-i pasă. Îi dădu înainte cu interesul avut. Ţintea mai mare preţuire dinspre fetele din jur dacă-l va dezbrăca de tot de hainele tainelor pe râvnaciul său şi-i aruncă:  
  
-De, de, că unii se-ntreabă de ce ţii după tine paiul ăla, măi Vulpoi?!  
  
Porecla-i reamintită îl făcu pe Mitică să-l coboare pe Miron, râzând şi de om, şi de năravul avut, doar aşa , să-i mai scurteze ăl nas.  
  
O fi, machea, o vărguţă din băsnelile tale? Vreo vulpiţă te-o fi dăruit?! Să n-o uiţi?! Ori ce?! mai înşiră Iubăreţul.  
  
Şi se puse pe-un râs copilăresc făcând cu ochiul către a mai proaspătă victimă a zâmbetelor sale.  
  
*  
  
În Râvnita era un făcut! De vreunul era mai altfel decât ăilalţi, era umărit ca de poteră, să-i fie descoperit şmerchezul. Odată găsit, era purtată aflarea pe şoptite şi, când buba era coaptă la om, se găsea unul mai firoscos de punea degetul pe rană!  
  
Cam asta se-ntâmplă şi acum cu povestea despre tutelcă. Doar că, de astă dată, urmăritul nu tremură, nu şovăi, ci arătă că are mintea deschisă, că-i place că lumea vrea să-l ghicească, să ştie cum este, c-acceptă porecla şi-i dădu drumul:  
  
-Bine-o nimerişi, frăţioare! E un dar! Nu-i de la vreo verică, ci de la bâtu Ion al Dinei, învăţător pe cinste de-aci din Râvnita. Ţi-l aminteşti?  
  
-Cum nu, cum nu?! Da ce? Ţi-a dat-o premiu? Parcă n-ai fost cu coroniţă nici în primare, nici în ălelalte?! vru să-l ardă Miron.  
  
-Nici gând! Nu, doar ca recunoaştere a harului meu de povestitor şi pentru bucuria ce-i făceam cu năzdrăvăniile aduse de mine în căsoiul său vechi şi singuratic, unde trăia la bătrâneţe! Aşa să ştii!  
  
-Ei, ei! Te puseşi iar pe minţit?! Dacă se simţea rău singur, de ce să-ţi fi dat ţie suflătoarea? mai încărcă Miron înciudat vina mincinosului.  
  
-Să-ţi spun? Să nu-ţi spun?! Dar respect adunarea! Aşteaptă şi ea răspuns la întrebarea pusă de tine şi, chiar de m-o crede un singur suflet, va fi bine!  
  
N-am luat premiu, dar eram singurul din clasă cu 10 la istorie! De nu credeţi, întrebaţi încolo, încoace pe ăi de-un leat cu mine!  
  
Când vorbea Domnu’, adică bâtu Ion, cum îi zic azi, că nu mai e, dar îl cinstesc, rămâneam cu gura căscată, aşa-mi plăceau poveştile sale istorice!  
  
De la el mi s-a tras darul meu! Îmi plăcea Domnu’, îmi plăcea istoria povestită! Voiam s-jung precum el!  
  
-Măi să fie, se oţărî Miron. Şi cu tutelca?! În locul premiului?! luă în derâdere curiosul pe Mitică.  
  
Dar din dar se face raiul! mi-a zis Domnu’ într-o zi, întinzându-mi tutelca. O am de la bunu-meu. Cu ea şi-a cântat bucuriile, tristeţile... Tu cântă ce simţi! Dar nu uita, copile, că ea a chemat cândva la datorie satul meu la o înfruntare cu neamţul !  
  
*  
  
Lexic:  
  
beldie: prăjina, jordea  
  
râvnaci: doritor  
  
şuieriţă: fluier  
  
tutelcă: instrument de suflat  
  
Referinţă Bibliografică:
TUTELCA / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3180, Anul IX, 15 septembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!