CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





VORBĂRIE URBANĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cutreier zilnic prin cartier c-un cap-reportofon şi mă ticăloşesc, metamorfozându-mă într-un fur însetat de zâmbete şi persiflări …  
  
Reîntors în vizuina mea, la ceas de seară, i-ascult pe amicii singurătăţilor mele zeflemesitoare şi mă bucur că nu sunt unicul anapoda, că sunt şi alţii, că, de fapt, suntem toţi... Deţinem, fără să ştim, sarea şi piperul vieţii?!  
  
*  
  
Aştept la semafor. În rând cu mine, pe buza trotuarului, nesinchisindu-se că-i auzită, o cucoană între două vârste debitează în cantul unui smartphone despre soţul ei:  
  
-Da, da! Şi-atunci i-am spus că… bag divorţ, că s-a terminat! Mi-am luat o ţigară şi-am ieşit în faţa vilei să mă calmez.  
  
-....................................................  
  
-Ce-a zis?! Nimic! Dar după câteva minute, am auzit o bubuitură...  
  
-……………………………….  
  
-Îhî! Păi, n-are permis?! Are!  
  
-....................................................  
  
-Ei, aş?! Nooo... nu s-a împuşcat! Când am intrat în living, se delecta cu licoarea zeilor... Taman deschisese o şampanie mizerabilul!  
  
*  
  
Când să trec strada, un agent de circulaţie, irascibilizat de soare, de serviciu... de toate, îl chestionează pe conducătorul auto al unui Matiz cocoţat pe trotuar, taman în spaţiul de acces al pietonilor:  
  
-Cum aţi reușit, cetăţene, să vă urcaţi aici?! V-aţi grăbit?! N-aţi mai avut răbdare să faceţi dreapta?!  
  
-Păi, domnule agent, eram sub influența ființelor psihotrope!  
  
-Vreţi să spuneţi a substanțelor ?  
  
-Nu, nu!! Eram cu soacră-mea și nevasta în mașină. Şi-amândouă ţipau la mine! A mea, s-o iau înainte! Mamă-sa, voia la dreapta! se lamentează omul.  
  
Intransigent, poliţistul n-arată nici pic de compasiune şi, scoţând tipizatul, pretinde poruncitor:  
  
-Daţi-mi, vă rog, numele şi prenumele!  
  
-Dar ce, am înnebunit? Pe urmă, cum mă mai numesc? răspunde prompt sărmanul dovedind în clar că totul i se trage... din familie.  
  
*  
  
M-amuz de ce-aud, înfericit ca soacră-mea e duuusă de multă vreme... Nici n-am cunoscut-o, biata...  
  
Dau să intru în piaţă, când îmi răsare-n faţă o precupeaţă-voiajoare, adică, n-avea loc la tarabă şi-şi aşezase surplusul ogrăzii pe colţul uneia, pesemne, cu îngăduinţa autenticului chiriaş, un moş.  
  
-Cât costă acest bidiviu?! înfig baritonal în urechile sale întrebarea ţintind cartonul cu preţul ofertant al mărfii.  
  
-Da’ ce? Nu vezi că-i cucoş? ripostează ofuscata negustoreasă oacheşă, fulgerându-mă cu nişte priviri smolii.  
  
-Păi, mă uitam la preţ! răspund proptit în picioare ca-ntr-o răşchitoare şi-i trag un zâmbet lătăreţ şi tâmp.  
  
Ies din piaţă înveselit, nu fără să smulg o frunză ditr-un smoc de busuioc şi să fiu lăudat de precupeaţa păgubită:  
  
-De ce nu cumperi dacă-ţi place mirosul, zicea-ţi-ar popa cu cădelniţa şi chita de busuioc?!  
  
Îi las sfârşitul urării în seamă şi-o apuc spre intrarea în parc, soarele năpustindu-se asupră-mi pentru făcutele unora şi-nregistratele de mine.  
  
Chiar încep o fugă gen maraton, dar nu-mi este dat să continui, căci vecina de la parterul blocului meu mă abordează frust eludând salutul:  
  
-Ai auzit?! Cică nu mai trebuie din 2017! m-atacă îmboldindu-mă auditiv.  
  
-Bună! suplinesc eu golul lăsat din grabă... Ce?! Ce nu...  
  
Însă vecinica mă ia la zor:  
  
-Păi nu ţi-am zis că nu mai trebuie?!  
  
-Mi-ai zis, dar nu şi ce! o lămuresc luându-o blând să-i tai din înverşunare.  
  
-Ștampila, dom’le! azvârle din scurt.  
  
Vocabula ştampila, adevărat feedback, mă propulsează:  
  
-Ahaa... păi, de o grămadă de ani nu mai e necesară pe acte oficiale! Dar, aşa e la noi, semnătura nu e sigură... se pare.  
  
-Aşa nu se mai poate!  
  
Dar preşedintele Asociaţiei de ce are?! Dar casieria? Ba pune, ba nu pune pe chitanţa de încasare a banilor pentru întreţinere, declamă exasperată.  
  
Vreau să se se facă, dom’le, o şedinţă la Asociaţie, să mi se spună clar ce şi cum!  
  
-Păi n-ai văzut?! e afiş la intrare... anunţă o întrunire pe teme stringente – trotuar, gard, ţevi, pisici stradale, parcarea în scara blocului a scuterelor; năvala puricilor şi a şoblanilor... tot tacâmul! o readuc în universul habitaclului nostru.  
  
-Când zici că e?! Să vin musai! Tre’ să mă lămuresc! declară civic şi onest ea.  
  
-Pe 24... o scurtez iar, deja plictisit de rolul meu de avertizor cu care m-am procopsit, tam-nesam.  
  
-Când e 24? se surprinde disperată colocutoarea.  
  
-Curând... mă ticăloşesc eu, decăzut chiar şi-n proprii mei ochi.  
  
-Să-mi iau liber! trepidează dumneaei.  
  
-Păi, cred că e sâmbăta viitoare, precizez, milostivindu-mă.  
  
-Nu-i nimic, îmi iau vineri, să fiu sigură că n-am să uit! zice apăsat decidenta.  
  
-... aprob nimicnic pe muteşte angajamentul vecinei.  
  
-Hai, că plec! O zi bună! aud şi, ca o nălucă, dispare încotro nu ştiu.  
  
-Multă să-nă-ta-te...  
  
...mintală aş completa eu în gând, dar mă inhib de la orice incriminare când mi-amintesc ce-a păţit sărmana la măritiş?!  
  
După noaptea nunţii, mirele a-ncuiat-o în apartament şi duuus a fost...  
  
De ruşine, biata măritată n-a strigat după ajutor, n-a făcut vălvă nici mai târziu... A adus vorba de asta tată-său, după divorţul ei...  
  
*  
  
Alerg, scăpat ca din capcană, fericit. Înconjur parcul de două ori şi mă retrag pe una din insulele antropice aparţinătoare, mai exact pe cea denumită a Seniorilor!  
  
Parcurg lenevos istmul mărginit de un zid de papură care mă amăgeşte, transportându-mă cu gândul înspre Deltă.  
  
O adiere plăcută îmi răcoreşte fiinţa, când mă trezeşte scurt un dialog venit din spate, de la ceva depărtare:  
  
-Vă temeţi de... crah? rosteşte subţiratică o voce necunoscută, continuând convorbirea începută dinainte, probabil.  
  
-După 30 de ani de căsnicie, să vă zic drept, nu mă mai tem de nimic! replică ferm un glas răguşit, dând într-o tuse tabagică.  
  
Încetinesc mai abitir pasul. Vreau să-i văd! Mai ales pe temerarul, pe neînfricatul pensionar!  
  
Ajung în parcul insular. Are o intrare amenajată, prevăzută c-o urare de Bine aţi venit în parcul Dumneavoastră, al seniorilor! O poartă batantă din împletitură de sârmă vopsită în roşu, te face să răreşti pasul şi să şi zăreşti Harta Insulei şi Instrucţiunile de folosire...  
  
Ca mereu, râd de-aşa precauţii...  
  
De la o vreme, Administraţia parcurilor s-a întrecut pe sine! Au adus la poartă şi o gheretă prevăzută cu bodyguard, despre atribuţiile căruia vă voi povesti cu alt prilej.  
  
În fine, mă afund în marea de verdeaţă şi copaci, căutând o bancă.  
  
Sunt multe, dar, din păcate, parţial ocupate, căci sunt duble-faţă şi spate, cum se găseau şi-n Cişmigiu cândva la marginea locurilor de joacă pentru copii.  
  
Ce să fac? M-aşez. Sunt singur, pe partea mea. Pe cealaltă sunt doi bătrânei. Îi simt cu chef de vorbă şi mă încânt să mai adaug ceva la înregistrările mele ilicite.  
  
Nu-mi termin gândul când aud:  
  
-Ce faci? vocalizează primul.
-Nimic, rosteste celălalt.
-Şi nu te plictiseşti? se contrariază interesatul.
-Dacă nu sunt întrerupt, nu! clarifică blazat chestionatul.
 
  
Peste un timp, se dovedeşte că întreruperea suferită îi face bine şi-l împinge la socializare:  
  
-Tu cum o mai duci? Văd c-ai slăbit grozav! Ai vreo dietă nouă?  
  
-Da. Legume ! Cartofi, morcovi, sfeclă... zilnic... sună lămurirea.  
  
-Nu-mi spune?! Dar cum?! Le fierbi sau le prăjești? măreşte vocea curiosul, plescăind uşor a pofte asmuţite.  
  
-Le sap! este lovitura de graţie a convorbirii, care mă face să zâmbesc, nu ştiu de ce, mulţumit.  
  
*  
  
Intenţionam să mă ridic. Le-ascultasem indiscret schimbul de cuvinte, când săpătorul simte un chef de răcoreală şi-aruncă înspre celălalt momeala:  
  
-Auzi, când ieşim de-aici, n-ai vrea să luăm la piciorul podului câte un şpriţ rece?! În localul ăla serveşte un fin de-al meu, om de încredere! Ne arde nişte mici, uite-aşa de mari! gesticulă el.  
  
Hai, vii?  
  
-Parcă-mi făcuşi poftă! Un şpriţ mare... în pahar aburit... visează invitatul.  
  
-De care să fie?! se interesează iniţiatorul demersului. Roşu ori alb?!  
  
-Mi-e indiferent. Oricum nu-l văd. Numa’ rece să fie!  
  
Și tipii se ridică să plece. Îmi este familiară figura legumicultorului.  
  
Pare că percepe frământarea mea, mă salută, când să facă primul pas, zâmbind mefistofelic...  
  
Realizez de unde să-l iau. Din librăria de pe Ressu! Răsfoiam acolo deunăzi nişte cataloage cu Pictură modernă, cand am auzit lângă mine:  
  
-Aveţi Hemingway? sunase vocea-i.  
  
-Da! Bătrânul şi marea. Doriţi?! se oferise cu amabilitate librăriţa.  
  
-Desigur. Daţi-mi, vă rog, marea! ceruse pişicherul cu voce mieroasă, dar de om nevoiaş...  
  
*  
  
Îndestulat cu încă o porţie de vorbărie urbană, o iau la picior ca... un maratonist câştigător, zâmbind în mine că nu m-am vâjâit în zadar.  
  
Referinţă Bibliografică:
VORBĂRIE URBANĂ / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3159, Anul IX, 25 august 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!