CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Cursa de şoareci
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nepotu-meu Antonel tocmai şi-a tras un Suzuki-Vitara, ca semn al trecerii la alt prefix.  
  
Şi anii, şi maşina mi-l sugerează, dacă pot zice aşa, ca pe un om împlinit. Dar nu-i aşa! Îi place burlăcia... Mereu îl persiflez, că doar Scaraoţchi s-ar încumeta să-l însoare la vârsta lui...  
  
-De ce-aş face-o?! ripostează de fiecare dată când aduc vorba.  
  
Sunt pe deplin mulţumit. Jobul, job! E OK! Casa?! Am, slavă Domnului! Maşină?! E nouă, în rodaj! Mă plimb când şi cu cine vreau!  
  
Chiar, ce-ar fi să te fac cu-o deplasare în afara Capitalei?! mă onorează vineri.  
  
Eu, senior cu apetenţă de hoinăreală prin parcuri, însoţit de baston şi de madama Singurătate, intru-n pofteală şi marşez:  
  
-Și unde mă duci?! lansez hulpav întrebarea, dornic să mă dau cu maşina spre o ţintă de agrement, să evadez din Bucureşti, cum aud că se zice mai nou. Pe vremuri, nu evadam, plecam în excursii, în concedii atraşi de inedit, de frumos...  
  
-Să-ncercăm un Domeniul Stirbey, zic! mă uimeşte preopinentul. Să-i facem un avans următorului Summer well care se petrece în fiecare vară aici!  
  
Nu mă jenez toujours că-s inocent privind ideea unui entertainment, dar fac repede un apel către lexicul meu englezesc pasiv şi surâd când rebusistica mea poliglotă îmi dă cheia pentru Summer well. E, pesemne, o petrecere! Şi sonorizez:  
  
-Aha! La festivalul verii?!  
  
-Eşti mereu la zi cu toate, mon oncle! Să ştii că şi de-asta mă-nclin ţie cu respect, mă-ncredinţează tot Antonel, care, mai zilele trecute, mă umilea telefonic pentru că nu-mi procur online încălţările recomandate de dânsul.  
  
*  
  
Duminică, la ora 8, descindeam din Titan către Buftea. Drum plăcut, timp scurt, că ghiorlanii de, nu invadaseră şoselele, erau în weekend încă.  
  
De intrat pe şoseua către Domeniu, am intrat, însă nedumeriţi de pezenţa patrulelor rutiere şi a unor benzi restrictive postate în capătul fiecărei aleuţe ducând către parc.  
  
Surprinşi de artefactele împodobind zidurile Domeniului, priveam, contrariaţi de realitate, unul către altul...  
  
Antonel, cu musca pe căciulă pentru ceea ce mirosise a rateu, mi-aruncă precum o trompetă asigurarea:  
  
-Și doar m-am uitat pe Net! Site-ul cu Locuri de vizitat nu afişa nici o situaţie specială, restrictivă...  
  
Rulăm pe lângă intrarea principală, neobservând nimic altceva la ea, exceptând banda galbenă vârstată cu negru, despre care nepotu-meu opinează că anunţă ca nepermisă doar pătrunderea autoturismelor.  
  
Ducem Vitara tot înainte ca pionierii, doar, doar aflăm o ciosvârtă de trotuar la umbrar de copaci, s-o parcăm.  
  
Găsim ceva nepotrivit pentru Suzzuki al nostru, dar... Luăm câte o duşcă de plată adusă de-acasă şi... perpedes apostolorum, în ceva timp - lungit de ritmul meu -ajungem la Domeniu.  
  
La poartă, un căpcăun de bodyguard - numele firmei neciteţ, ieşit la spălat - stă crăcănat în fata porţiunii Acces pentru persoane.  
  
Antonel, recunoscându-l, dă să intre, eu rămânând strategic deoparte ca spectator:  
  
-Salut, Gică!  
  
Cum îi ştiu năravul de-a le zice tuturor nemerituoşilor universalul Gică, zâmbesc tâmp şi stau departe, cătând pricină cu bastonul unor pietricele rătăcite în oceanul de ţărână de la poarta regescului Domeniu, gata să persiflez pe antreprenorul parcului, când om fi înăuntru, la iarbă, aer curat şi răcoros...  
  
-Să trăiţi! Da’ ştiu că vă place la noi! răspunde nedezlipit de poartă Cerberul, scoţându-şi şapca şi plecându-se binevoitor şi fericit de revedere.  
  
-Dar nu putem intra? se dă nepotu-meu neconvins de restricţia gestuală a lui Gică.  
  
-Nix!!! grohăie scuipând o gumă de mestecat individul, insistând cu traducerea vocabulei rostite nexam, nixam, canci, ce mai, nu!!!  
  
-De ce? mă arăt afectat de la distanţă.  
  
-Iete-aşa! se măgăreşte către mine, neasociindu-mă cu tânărul domn cunoscut.  
  
Îi explică însă cu plăcere lui Antonel ca la 11.30 avea să demareze maratonul... lui Peşte Prăjit, desfăşurându-se pe şoseaua ce înconjoară Domeniul, precum şi-n interior.  
  
Rămas perplex la aflarea ştirii, eu mă-nfig în vorbă c-un optimism naiv:  
  
-Dacă-i aşa, venim sâmbăta viitoare!  
  
-Ne, ne, ne! în fiştecare vechend o să fie la fel!! îmi respinge visul privind în scârbă la mine.  
  
Dar, ce-ai? Suferi şi tu de ageism? Ţi-e lehamite de bătrâneţea mea?! frământ în minte, încărcat de resentimente, imprecis orientate văzând realitatea şi pe Gică.  
  
Se dă în precizări nepoftit şi unul din iniţiatorii sacrilegiului planificat pe minim 34 de grade, cât arată bordul-smart al Vitarei, pomenind competent de ora finişului- 13.30.  
  
Apăruse din asfaltul încins c-o autoutilitară jerpelită împreună cu alţi inşi, costumaţi civil, peste care arborau vestoane reflectorizante. Unii aveau şi porta-voce chiar!  
  
*  
  
Aflăm lămuririle pe la ora 9.30...  
  
Un calcul mental şi de bun simţ, mă lămureşte c-ar fi ceasuri bune de preumblat pe trotuarele înguste şi la dispoziţia unor vampiri, ţânţari cât bobul de orez şi atraşi de miresmele deodorantelor de Bucureşti, gata să ne soarbă, nu alta!  
  
Între timp, apare şi un poliţist pe-o motocicletă BMW dinspre locul de Start. Face curse încolo şi-ncoace, executând figuri demonstrative pe motor, când în picioare, când aşezat.  
  
Din vreme în vreme, ameninţă cu apariţia participanţilor la maraton, cerând prin staţie Liber nimănui pe drumul pustiu, detestat dinspre trotuare de câţiva căzuţi în plasa nenorocului ca mine şi Antonel.  
  
*  
  
-Vrei o ţigaretă? mă ispiteşte nepotul scoţând un pachet Dunhill din borsetă şi trăgându-mă înspre o bancă umbrită.  
  
Fumez rar şi numai în situaţii de criză trăite în bucătărie, când lenea îmi face şicane împiedecându-mă să fierb un ou, să-mi fac un orez cu lapte...  
  
Consider c-aş putea fuma şi acum, fiindcă mi-e lene să-i urăsc pe toţi, văzuţii sau nevăzuţii locului, dar...  
  
Antonel mă răsfaţă, consider. Aroma tutunului îmi prilejuieşte reverii...  
  
În şoseaua încinsă îşi taie drum şerpuit vreo câţiva inşi, atraşi de gândul victoriei şi poate de postarea pe Facebook, mă gândesc, altfel, nearătând vreo expertiză pentru alergat!  
  
Linia întâi e ocupată de un Sotea, al cărui gabarit îţi trimite gândul spre căpcăunii din poveste.  
  
Aleargă regulamentar, numai privirile sunt atipice, căci e tare supărat de parcă s-ar teme că buzduganul azvârlit spre-nainte ar fi ucis urmăritul fără să-i lase lui satisfacţia.  
  
În urmă, se preling vreo zece neantrenaţi, aproape fără suflu sub povara cămăşilor şi a pânzei cu numărul de paticipant.  
  
Privesc jinduitor spre primul, care ia distanţă, preocupaţi să se aburce pe trotuarul umbrit pe alocuri, doar, doar l-ar ajunge.  
  
Apele curg pe dânşii, încât lasă loc de varii compătimiri neavenite...  
  
Nepotul îmi strigă înveselit arătându-mi câteva persoane semileşinate, cu coatele proptite pe ghidoane, cu ochii împăienjeniţi de sudorile invadatoare ale capului:  
  
-Unchiule, au şi ciclişti!  
  
-Nici a biciclişti pârâţi n-aduc ăştia, îi refuz eu aprecierea arătărilor pe roţi! şi cerşesc vizual o altă ţigaretă.  
  
În vremea cât mă nicotinizez, croiesc un plan, căci tocmai trece un agent de Poliţie vorbind tot cu nimeni prin staţie.  
  
-Vă salut, domnule ofiţer! zic eu parşiv, deşi însemnele ierarhiei militare sunt de subofiţer.  
  
Un moment, v-aş ruga?! Sunt octogenar, cardiac şi proprit aici ca un şobolan în cursă. Cum vipia e în toi, înlesniţi-mi evadarea din prizonul acesta!  
  
Înhăimurat în ţinută perfect apretată şi netezită, cu figura înţepenită de amimie, vestind că-l aşteaptă în curând un Parkinson, bietul staţionează privind prin mine şi necorectând-mă privind gradul acordat.  
  
O clipă, mă inhibai, dar îmi trecu.  
  
-M-aţi auzit?! îl chestionez c-un ton mai puţin vindicativ. Doresc să plec... Maşina e la o sută de metri...  
  
Înmărmuritul nu e hipoacuzic şi-mi retează pretenţia:  
  
-Puteţi părăsi localitatea după 13.30 şi dă să facă stânga-mprejur.  
  
Antonel, deja marcat nervos de surpriza inumană ce ni se făcuse, tocmai se-ntoarce din susul traseului, de unde nu se arată nici ţipenie de maratonişti.  
  
Fierbe ca Etna înaintea erupţiei fiind, pe cale de consecinţă, să ultragieze poliţistul rutier aflat în exercitarea funcţiei.  
  
Eu, întrezărind pericolul unui incident, m-aliez gestual cu alţi cinci-şase oropsiţi ca şi noi începând tratativele cu poliţistul care nu mă ia în seamă.  
  
Se afiliază la nucleul petenţilor revoltaţi şi doi pescari amatori, invocând urgentarea plecării pentru a nu li se degrada captura, întrucât n-au sursă refrigeratoare în hârbul de maşină posedat, dupa cum recunosc ei.  
  
Grupul se măreşte ca dospit de soare, alipind şi-un grup de copii de la o şcoală specială, în plimbare prin Buftea.  
  
În centru, eu, secondat de nepotu-meu, aducem sarcastice aprecieri adresate Poliţiei Române, compătimind-o, printre alţii, pe Doamna Ministru, silită să lucreze cu incompetenţa crasă, cu săracii în deontologie profesională, cu absurditatea patentată, cu...  
  
Pe nevăzute şi neauzite, apare insul cu BMW-ul.  
  
Şi-a lepădat cascheta, doar e mare pârjol! Părul, tuns în trend, e ca o blană de castor taman ţâşnit dintre ape. Faţa îi este un rac imens, fiert, tocmai bun de pus pe masă lângă un sos răcoritor de vin şi verdeţuri.  
  
Mă remarcă drept lider de grup şi-n vreme ce turează motocicleta, mi-aruncă refuzul:  
  
-E absolut imposibilă orice implicare a maşinilor! Periclităm siguranţa alergătorilor!  
  
-Care maratonişti, domnule poliţist?! vociferez eu, înaintând ca un vaşnic veteran şi făcându-mi mai sonor ritmul deplasării cu bastonul.  
  
Simt ceva consideraţie dinspre indivizii de-alături şi forţez nota: Dar, spre liniştea tuturor, dacă ne-aţi excorta?!  
  
-Au dreptul ăsta exclusiv oficialităţile! sare ţâfnos ca un miliţian de odinioară ofuscat, tocmai când un Suzuki Vitara staţionează silit lângă petenţi şi din care nepotul coboară şi mă consideră oficios:  
  
-Poftiţi, poftiţi, Excelenţă!  
  
Slujbaşul cu BMW-ul, auzind, mă îmbie să urc, asigurându-mă de râvnita excortă cu girofar, iar în urmă, rulează un lung şir de maşinuţe înfericite de oportunitate...  
  
Ne ocroteşte nimicnicul însă la derută, căci şoseaua la care ne-ndrumă duce numai spre... Piteşti.  
  
Referinţă Bibliografică:
Cursa de şoareci / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3110, Anul IX, 07 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!