CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





FAKE FOOD... FAKE PEOPLE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Piaţa Centrală de Carne azi e în dârdoră. Târziu, aseară îi pocnise vestea: Vine mâine!  
  
Vizaţii, cel puţin aşa se simţeau ei, parcă dăduseră în gălbinare.  
  
Serios fragilizaţi de bomba cu peştele de import expirat şi depozitat impropriu taman înaintea Sărbătorilor Pascale în Capitală şi nu doar, avuseseră de îndurat nu glumă, chiar de aici suspiciunile nu se adeveriseră.  
  
Totuşi, tuturor li se-ntipărise fără sorţi de uitare curândă un citat despre fake food: Este inadmisibil ce se petrece pe piața agro-alimentară din România. Astfel de lucruri nu se întâmplă de ieri, de azi, ci de ani buni.  
  
Consumatorii din România sunt cobaii Europei?! Aici se vând mărfurile alimentare de calitatea a doua şi-a treia produse în alte țări.  
  
Am ajuns în stadiul ăsta din cauza faptului că instituții ca ANPC și ANSVSA nu au supravegheat cu maximă atenție, în ultimii ani, piața agro-alimentară din România!  
  
*  
  
La ora deschiderii, deşi matinală, îşi făcuse apariţia!  
  
Singur, singurel, puţin cam intimidat de pustiul halei, privea încolo şi-ncoace, uimit de strălucirea locului curat, perfect ordonat.  
  
Om dincolo de vârsta a doua, bine înjghebat la trup după salariile deocheat ajustate cu perfide afaceri, se lăsa greu la mers, dar şi la gândire...  
  
Nu-şi ierta că acceptase sugestia consilierului personal de-a vizita Piaţa Centrală de Carne după dezastrul importurilor din UE şi pace!  
  
Dădu roată incintei comerciale perfect luminate, că-i şi venea să zâmbească protocolar, crezându-se că trece-n revistă cine-ştie-ce delegaţie simandicoasă.  
  
Păşea rar şi larg umflându-şi pieptul ca la paradă, în timp ce-şi dregea glasul, ca şi când l-ar fi aşteptat vreun speech şi frământa nările aţâţate de aerul condiţionat cam rece.  
  
De fel, carnivor in extremis, împătimit de şniţelul vienez, atât de frecvent în bucătăria mamei sale şi reiterat în meniurile de matur ajuns, se postă în faţa unei tejghele de carne.  
  
-Cât de bine arată marfa, cetăţene! Şi se găseşte din abundenţă, văd! Dar vânzarea? Cum merge vânzarea?! se interesă El cu ochi sclipicioşi, lăsându-i gura apă.  
  
-De obicei, merge binişor. Dar azi, nimic! relată situaţia comerciantul.  
  
-Cum?! întrebă personajul tânjind după un răspuns de neaflat pentru el.  
  
-Foarte simplu! Fiindcă aţi venit Dumnevoastră încă de la prima oră!  
  
A fost interzis accesul clienţilor până la noi dispoziţii, detalie chestionatul în clar şi sigur pe sine.  
  
În momentul acela, cu orgoliul mângâiat, îşi aminti că la micul dejun băuse doar un schwarz, plescăi vocal, îşi aţinti ochii pe-o pulpă de viţel şi comandă:  
  
-Dă-mi patru kilograme de-aici! şi-şi împinse vârtos arătătorul în bucata râvnită, în vreme ce se mişca de pe un picior pe altul ca pruncul încercat de vreo necesitate.  
  
Ca şi când nu l-ar fi auzit, omul de la tejghea rămase neclintit, totuşi privindu-l ţintă. Numai încruntarea petentului, îl determină să-i replice:  
  
-N-am cum să vă ofer cantitatea cerută. N-am cuţit în dotare. Ni le-au săltat din motive de securitate… c-aţi venit Dumneavoastră!  
  
-Merge şi fără cuţit! Dă-mi bucata cerută! Nu contează cât cântăreşte! se grăbeşte înaltul cumpărător.  
  
-Tot nu pot să vând! i-o reteză omul.  
  
Iritat de cumulul de bariere, vizitatorul se indignă:  
  
-Acum ce mai este?! De ce nu-mi onorezi cererea?!  
  
-Chiar vreţi s-o ştiţi?! îi lansă casapul interogarea.  
  
Să vedeţi, eu nu-s măcelar, eu sunt poliţist sub a-co-pe-ri-re! mărturisi fake comersantul.  
  
Revoltat, Preşedintele ripostă ordonând:  
  
-Mergi repede şi cheamă-ţi superiorul, omule!  
  
Se-apucase cu ambele mâini de marginea tejghelei simţind cum i se deteriorează ţinuta oficială. Îl fixă turbat pe inamicul din faţa sa, când acesta-i răspunse:  
  
- Ţţţ! Nu poate veni! E distribuitor la peşte...  
  
Referinţă Bibliografică:
FAKE FOOD... FAKE PEOPLE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3089, Anul IX, 16 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!