CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





DE FLORII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Copilă fiind, petreceam la bunici vacanţele.  
  
Satul, aflat la şes, îşi ridica mândru casele pe fundaţii înalte din piatră de râu, străjuite de ronduri de flori şi apărate de livezi cu pruni şi corcoduşi, cu meri şi peri, prinşi în hore la oarece distanţă de nucii, mereu bătrâni şi noduroşi ca mâinile muncite ale bunicilor...  
  
Îmi plăceau grozav primăverile petrecute la ţară. Forfota din natură, îngemănată cu freamătul muncii la câmp şi-n gospodării mă ameţeau, făcându-mi somnul dulce şi prelungit ca să călătoresc prin vise...  
  
Şi tare, tare mult îndrăgeam clipele petrecute cu Măria, când o amuţeam cu poveşti cunoscute din cărţi ori născocite de mine...  
  
*  
  
-Aură, scoală ghia! Acu’ se face de prânz, iar oarăle ţipă, vor apă!  
  
Şi Joiţa-i dădu să bea lu’ Brebenel! Îţi trimisă şi lu’ tălică o strachină cu lapte înspumat să sorbi dup-ăl somn lung şi lenos! mă ademeni Măria Ricăi din vecini.  
  
Aproape de-aceeaşi seamă cu mine, stâmpărase la ei păsările şi vaca, lăsându-le în seama lui Moş Nimănui ca să-şi vadă prietena sosită de la Bucureşti.  
  
Şi eu, sumeţită din ţoalele patului, numa-n cămăşuţă, m-aplecam peste pervaz, ridicam pofteala sorbind-o până la fund, purtând ca totdeauna sub nasu-mi obraznic o gogeamite mustaţă de la spuma groasă a băuturii.  
  
-Să trăieşti, Mărie şi să mai greşeşti! zbieram împuternicită şi plină de curaj să-nfrunt ziua, să dau o mână de-ajutor Bunei ori să mă fac nevăzută la joacă alături de pretenara mea, cum apucasem a-i zice încă de multă vreme...  
  
Şi chiar de era până-n Florii şi era friguţ, îmi spălam şi mâinile, şi ochii, şi gura afărucă sub mângâierea soarelui şi a privirilor amicei, doar c-un an mai vârstnică.  
  
*  
  
Aşezate pe treptele casei Ricăi, privegheam cuminţi gospodăria în lipsa ălor mari, tăinuind una şi alta...  
  
-Aba Aură, cum ziceai că ierea visul tău despre Florii?! mă iscodi Măria, cam vicleană şi dornică de-o zicere aşa de bună-dimineaţa.  
  
Măriei îi sunau vorbele mele precum cântecul, căci aşa mi se spovedise odată şi orice auzea de la mine se făcea... o poveste.  
  
Chiar mici fiind, îmi ceruse întâi să-i spun un pobete cu capa! De-aia păstrasem şi obiceiul, şi vorbele!  
  
-Aaa, mă bucurai de pofteală. Şi nici una, nici două, mă pusei la-nşir’te mărgărite, căutând a mulţumire către pretenara pentru-aşa prilej.  
  
*  
  
Nea Faimă stărostea un sătuc prin ţinuturile udate de râul Galben, un petec de humă, adevărat pământ al făgăduinţei înfericit de Dumnezeu cu rodnicie şi oameni harnici, smeriţi Cerului.  
  
În locul acela se ţineau cu sfinţenie rânduielile vieţii, căci bătrânii se-ngrijeau să le-nfăţişeze ălor tineri rostul şi frumuseţea lor. Ba mai mult, îi ajutau cu sfat potrivit când erau la neputere, până dovedeau cazna.  
  
Într-o primavară-vară, că se pusese devreme căldura, Faimă o chemă la sine pe fiică-sa, isteaţa şi mândra Sofia. Să tot fi avut şase-şapte ani.  
  
Îmbucurată de poruncă, alergă iute-iute s-afle pricina strigării. Tată-său rostuia ceva la îngrăditura ogrăzii, rămasă cocoşată în urma ninsorii furioase, întoarse după Sărbătoarea Mărţişorului.  
  
-Ce e, taicule?! se grăbi copila să-ntrebe.  
  
Faimă întârzie răspunsul. Se pierdea în faţa fetişoarei ăsteia de drag ce-i era de dânsa. Mai apoi, lăsând securea deoparte:  
  
-Cre’ca n-ai uitat?Nu mâine, ci poimâine sunt Floriile!  
  
-Păi, dar, cum să uit?! se apără zâmbind Sofia. Şi căzu pe gânduri cu ochii zăbovind peste răzoarele de dinaintea casei, băltind sterpe de fir de iarbă ori de floare...  
  
-Apăi de-asta te chemai! făcu părintele fericit în sine de priceperea Sofiei de-a-i înţelege nu doar vorbele, ci şi gândurile!  
  
S-ar găsi cumva rost de vreo crenguţă verde şi de ceva buruieni d-ăle colorate?!  
  
-...de floricele, adică? îi îndreptă firoscoasă vorba cu fruntea plecată a iertare pentru îndrăzneală. Păi?! Merită-ncercare!  
  
*  
  
-Nu zisăşi Aură că se-ntorsese viscolul şi grădiniţa era pârlită? Ori nu pricepui eu?! se-arătă încolţită de bănuieli Măria.  
  
-Ba! Chiar aşa! N-aveau cum avem noi acum zambile, narcise ori altceva! În schimb, avea fata o minte brici şi multă, multă credinţă în Marele şi Bunul Dumnezeu!  
  
-A, a, a?! îşi uită Măria, plină de curiozitate, gura deschisă.  
  
*  
  
A doua zi, devreme, cu-nvoire de la mamă şi tată, fetişoara a pornit-o la vale, ţinând-o tot pe lângă apa Galbenului. Ştia un cot lărguţ, unde totdeauna aerul părea mângâietor, cu multişor mai cald ca-n alte locuri. Poate acolo s-afle ce căuta?!  
  
Tot drumul a murmurat rugi către Domnul, să dea barem peste câteva floricele, s-aibă ce sfinţi la biserică şi să le-atârne apoi la icoană.  
  
Când ajunse în poeniţa căutată, uimirea îi puse grea stăpânire pe inimă şi gând. Nici o floricică nu se încumetase a se ridica dinspre pământul înfrigurat de ultima zăpadă viforâtă...  
  
Sofia zăbovi ce zăbovi, plimbându-şi ochii pe de-a rândul, când un bulgăraş sticlos îi fură privirea! S-arata ca o topcă de-a de care joacă băieţii în spatele şcolii!  
  
O fi fost meşterită mingiuca din cârpe împistrite sau ce?! Se-aplecă luând seama la bulgăraşul pe care-l simţea moşmondit laolaltă cu tina geruită, într-atât de lucios, de alunecos era. Îl puse în pozănariul cojocelului şi făcu întoarsă calea, mulţumită şi nu prea, totuşi... c-o pradă, cum îi plăcea să zică atunci când nu avea mâna goală.  
  
Ajunsă acasă la prânzul ăl mare, îşi găsi părinţii tăinuind înaintea casei sub ocrotirea unui soare încă sfios. Văzuseră că Sofia n-avea nimica-n mâini şi aşteptară spusa ei.  
  
-Săru’mâna, mamă şi tată! Primesc demâncarea chiar de n-am adus decât asta de pe unde am umblat?! Şi azvârli de pietrele drumuşorului ce lega poarta de uşa casei topca din cojocel.  
  
Alde mamă-sa şi tată-su n-apucaseră a întreba ce-avea în mână, c-auziră un zgomot subţirel ca de gheaţă fărâmată de soare şi...  
  
*  
  
-Și ce? se iţi fierbând Măria Ricăi.  
  
-Păi, prăpădita de mingiucă se sparse, iar din suferinţele sale se născură... încercai explicaţia.  
  
-Aba, Aură, la ce-ţi râzi de mine acuşica?! Ce se născură, a?! făcu pretenara cu ceva obidă.  
  
-Puzderie de flori!!! Care galbene, care albastre, care înroşite... precizasem bucuroasă de găselniţa poveştii îndrugate Măriei.  
  
Aceasta îşi aruncă privirile spre prejmă şi sfârşi cu drag:  
  
-...şi aşa făcu rost Sofia lu’ Faimă de buruienile împistrite ce-aveau să călătorească spre biserică... de Florii!  
  
Referinţă Bibliografică:
DE FLORII / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2648, Anul VIII, 01 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!