CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





ORA 15
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dina, Flora şi Mira sunt prietene de la grădi. Viaţa le-a despărţit destinele. Totuşi, periodic, s-au intersectat. Asta le-a ajutat să nu se uite, măcar să se apeleze din când în când.  
  
La pensie ajunse, sunt libere şi independente, câteşitrele îşi au copiii la casele lor, soţii, plecaţi înaintea lor dincolo, aşa ca să aibă cine le primi când îi vor urma.  
  
Au ce face în general: autogospodărirea, shopping prin farmacii, vizite de curtoazie la medicul de familie... Şi tot aşa.  
  
Timp bun din săptămână activează la fel de dăruit şi eficient ca odinioară.  
  
Dina, spre pildă, medic de meserie, dă asistenţă medicală în satul natal, aproape de Bucureşti. O duce şi aduce zilnic maşina primarului la pachet cu gratulările şi consideraţia cuvenită pentru gestul ei filantropic.  
  
Au tentat-o şi cu mulţumiri materiale, dar n-au avut acceptul ei. Cui spune se cruceşte! Dar fiecare, cu păsărica lui! cum se zice.  
  
Băiatul ei n-o înţelege, cum nu-nţelege şi că-i refuză orice ajutor oferit, în schimb, primind bucuroasă audierea vreunui spectacol de muzică rock, când se iveşte ocazia. Precizează că asta o-ncarcă de energie pozitivă, mai ceva decât audierile făcute la cască, în sala de spectacole uitând că anii au trecut...  
  
Flora a lucrat la Igiena toată viaţa. Frumoasă foc, s-a grăbit la măritiş. N-a terminat şcoala decât după 40 de ani, când i-a venit mintea la cap şi voiau s-o facă responsabilă de unitate.  
  
Şi nici atunci nu s-ar fi îngrijit de sine, de nu-i murea într-un accident bărbatul. Dispăreau cu el necazurile pricinuite de alcoolism, dar şi ceva din venitul adus celor doi copii.  
  
Optimistă, fire puternică şi la propriu şi la figurat, lucrează şi la 70 de ani, dar nu ca manichiuristă, cum a fost o viaţă, ci ca vopsitor într-un atelier manufacturier de jucării de pe lângă un Cămin de bătrâni. Câştigurile, multe sau puţine completează bugetul stabilimentului.  
  
Întrebată de-şi măreşte venitul lucrând, glumeşte răspunzând afirmativ. N-ar spune că este într-un program de voluntariat, ferească Sfântul, apărându-şi cu smerenie sufletul de încălcarea unui sfat creştinesc Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!  
  
În sfârşit, Mira, fost consultant la un Centru de recreere şi dezvoltare pentru copii între şase şi optsprezece ani, o viaţă iniţiase şi realizase programe pentru dezvoltarea personală şi integrarea socială a minorilor. Poate şi de asta îşi menţine o sănătate spirituală de invidiat, spre deplina mirare a celor care-i afla despre ocupaţia ei, nedumeriţi că n-a fost răpusă ori împuţinată măcar de aşa muncă.  
  
Pensionară încă teafără şi plină de energie, cutreieră zone geografice nevizitate la vreme în ţară, admirând, fotografiind, intervievând referitor la obiectivul văzut.  
  
Asta face vara şi parte din toamnă. În rest, e citadină şi sedentară, totdeauna la dispoziţia amicelor, cu excepţia dimineţilor pe care le ocupă cu pregătirea materialelor pentru alcătuirea unui portofoliu de fotografii artistice, întrucât anual participă la un concurs de artă şi fotografie organizat în Irlanda şi a cărui laureată fusese în repetate rânduri.  
  
Chestionată de curioşi cum de o senioară e lăsată să recidiveze în asemenea cadru, îi priveşte şugubeaţă, afirmând că nu peste tot se fac discriminări, nu toţi organizatorii sunt atinşi de fobia ageismului... Şi tace, nu înainte să le recomande consultarea dicţionarului şi-a Internetului.  
  
*  
  
Şi anul acesta, ca mereu din anii 2000 încoace, se întâlniseră pe 1 octombrie, de Ziua Pensionarului în Centrul vechi al Bucureştilor.  
  
După o scurtă promenadă pe străduţele gălăgioase înţesate de tineret, mai ales, se-ndreptaseră către Caru’ cu bere puţin după 11. Le fusese recomandat să se înfiinţeze înainte de ora dejunului pentru pensionri, între 11 şi 13, întrucât avea să se petreacă o paradă a chelnerilor localului dedicată celor pe care îi celebra evenimentul zilei. Şi aşa făcuseră.  
  
De cum păşiseră înăuntru, tânăra de la pupitrul relaţional le ieşise înainte, conducându-le spre masa rezervată de fiul Dinei, situată în sala din stânga uşii batante, de unde li se oferea o perspectivă frumoasă şi către interior, şi către afară.  
  
Câteşitrele, uşor sensibilizate de atmosfera din ilustrul restaurant, priveau nostalgic ambientul cu arcade, vitralii şi picturi, loc înfrumuseţat şi de amintirea trecerii pe-aici a câtor şi mai câtor personalităţi, despre care aflaseră din tinereţe... Nu era oare Caru’ cu bere locul favorit al scriitorilor şi actorilor? Şi de-ai casei nu erau consideraţi mai cu seamă un George Coşbuc, un I. L. Caragiale?!  
  
Amicele mâncau mulţumite. Încet, cu ceva precauţie şi la două mâini, că deh, se aflau... în societate. Îşi trimiteau priviri vesele pe deasupra ochelarilor, încântate de ocazie.  
  
Când, însetate fiind, dădură să ciocnească halbele ca să-şi ureze viaţă lungă, fură surprinse de bipăitul concomitent al telefoanelor.  
  
Sunetul diminuă din elanul simţit anterior... Băură totuşi... Apoi luară seama la smartphone-uri rămânând interzise!  
  
Culmea! Toate primiseră acelaşi mesaj: Vei muri la ora 15! Semnatarul? Număr privat!  
  
Începu nebunia!  
  
Prima intră în panică Mira:  
  
-Regretabil! Nu credeţi?! li se adresă celorlalte, ca şi când acestea n-ar fi fost în aceeaşi barcă. De mine ca de mine, parol! Dar portofoliul meu gata pregătit?! Oare mi s-ar da premiu post-mortem?! Dar cui să-i pasez sarcina?! Măcar să-l fi avut pe-un stick! Le-aş fi cerut ăstora să trimită materialul în Irlanda de pe vreun computer de-al lor!  
  
-Nu-ţi vine-n minte cine ar putea să... îndrăzni Flora s-o ajute... dar în sine ştia că Mira nu le avea decât pe ele două ca imediat sprijin de când îi plecase fata în Elveţia, iar ele habar n-aveau de nimic! Ele se bucurau nespus de premii! Şi unde mai pui, anul ăsta ar fi fost a şaptea participare la concurs! Când se gândea cum precedentele se-mpliniseră mai toate cu Premiul Întâi...  
  
-Pe cine să sune? se-auzi şi vocea sleită a Dinei. Cui să ceară ajutor, dacă nu nouă?! Dar şi noi...  
  
N-apucă să mai adauge ceva, că Mira bălmăjea ceva despre SMURD-ul care nu putea fi chemat anticipat, aşa, pentru orice eventualitate?! Că doar n-avea să fie un cataclism general, urmau să moară doar ele, nu?!  
  
Şi văzu cum prietena se-ntoarce spre masa vecină întrebând nişte domni dacă au primit şi ei vreun SMS cu ora morţii.  
  
După ce se holbaseră pe muteşte la cucoană, nonrespondenţii, atinşi parcă de o glumă neavenită, plini de aroganţă, îşi săltară privirile spre boltă, izbucnind în râsete grosiere...  
  
Pe de altă parte, Dina reintrase sub cupola echilibrului manifestat de cum îşi primise, de s-ar putea zice, verdictul. Chiar fusese calmă. Foarte calmă!  
  
De câte ori nu-şi repetase că şi moartea este la fel de firească precum naşterea?! Apariţia şi dipariţia formelor de viaţă sunt în firea lucrurilor, nu?! Deci şi ea moare, după cum s-a născut!  
  
-Hai fetelor, regăsiţi-vă! Asta-i! Trebuia să se-ntâmple odată şi-odată, nu?! li se adresă celorlalte, având însă aerul întoarcerii spre sine, spre o minimalistă arie a îngrijorării: casa e în ordine şi curată; mâncare, în frigider; facturile, achitate la termen. Ce mai, e totul în regulă!  
  
Neprimind nici un feedbeck, adoptă o altă manieră de comportare. Ieşi iar înspre Flora şi Mira cu gândul să apere trioul în care fusese o viaţă înregimentată:  
  
-Știţi, am luat şi pensia! E pusă bine-binuţ, atât de bine, cât să n-o găsească nimeni! Ha! Ha! Ha! râse pe bune.  
  
Celelalte auzeau şi n-auzeau, dar izbucniră în lacrimi, nu în râs cum credea ea când completase:  
  
-Poate c-ar fi trebuit să las un bilet?! Mai bine nu, că prea n-ar simţi nimeni că m-am dus! Măcar aşa, o să fie o tevatură întreagă să găsească ceva parale pentru una-alta...  
  
Parc-o şi văd pe noră-mea arătându-se oripilată, frângându-şi mâinile alea nemuncite o zi şi regretând că-n loc de ascunzătoare n-am avut şi eu un safe box, ceva...  
  
Şi iar o dădu pe râs, însă mai sănătos, mai convingător!  
  
De obicei mai rapidă în reacţii, de astă dată Flora rămăsese într-o tăcere inertă. Pesemne se gândea. Îi trebuia timp. La ce?! S-aleagă strategia acţionării.  
  
Cum era cea mai întreprinzătoare din triou, fiind încredinţată că la mijloc era o farsă, decide să-l dovedească pe făptaş.  
  
Sună hotărâtă la Orange, Serviciul clienţi, sperând în debutul unei eficiente investigaţii.  
  
Spre stupoarea ei robotul o ţine o mie de ani, i se pare...  
  
Când legătura e validă, începe o turuială arţăgoasă, de fapt, o convorbire exigentă din parte-i, căci doar ea se auzea, firesc:  
  
-Vreau să reclam ceva...  
  
-…  
  
-Da! Desigur, desigur! Sunt de acord să-nregistraţi apelul!  
  
-…  
  
-Așadar… La numărul ăsta am primit de la un număr privat un SMS! V-aş ruga să aflu expeditorul!  
  
-…  
  
-Cum adică e absolut imposibil?! Daţi-mi, vă rog, un desfăşurător!  
  
-…  
  
-Cum să n-aspir la clarificare?! Păi el, cine-o fi acela, poate să lanseze mesaje halucinante şi eu să rămân cu paguba psihică ori să dau ortu’ popii neştiutoare?!  
  
-…  
  
-Și, la urma urmei, de ce daţi numele abonaţilor voştri tuturor neaveniţilor?!  
  
-…  
  
Făcu o scurtă pauză să-şi tragă răsuflarea, după care continuă ca o mitralieră somarea:  
  
-Vedeţi ce se-ntâmplă?! Eu, bunăoară, primesc zilnic mesaje publicitare, ba pentru oale, ba pentru biciclete medicinale ori excursii în Suedia... Ieri-alatăieri eram invitată la vot de nişte golani no name!  
  
Ce naiba? Vă dau în judecată! Numai să nu se adeverească SMS-ul de azi!  
  
-…  
  
-Cum care SMS? Păi nu ţi-am spus? N-ai zis c-ai înregistrat apelul? Atunci derulează-l şi lămureşte-te, că eu n-am timp... clipele îmi sunt numărate...  
  
Dezarmată de ratarea vreunei clarificări, azvârli telefonul cât colo şi se preocupă de mâini. Şi le frecă îndelung zâmbind a regret... Parc-ar fi zis: Şi voi săracelor, cât aţi mai trudit! Şi-acum nu'ş-cine vă retează avântul, bietelor! Şi câte-o lacrimă cât bobul se prelinse pe laturile obrajilor ei atât de frumoşi chiar şi acum...  
  
Timpul alergase teribil, mai ceva decât în alte ocazii... Şi cum să fi fost altfel, când era, clar, vorba despre viaţă şi... moarte?!  
  
Fiecare cu telefonul focusat pe cadranul-ceas, cele trei prietene aşteaptă...  
  
Odată cu ele, înlemniţi, spăsiţi şi tare condescendenţi şi domnii ghiorlani de-adineauri sunt în espectativă. Li se pare că visează. Probabil că le tremură mai ceva decât norocitelor anumite părţi din trup, dar nu se sinchisesc! Cu ochii aţintiţi spre condamnate, ar vrea să nu se-ntâmple groaznica fatalitate!  
  
Cum au rămas doar câteva zeci de secunde până la ora fatidică, doamnele prinse de mâini, stau ca odinioară la grădi unite, atunci în jocul vieţii, acum, în lanţul dinaintea morţii, întărite de constatarea că şi dincolo de moarte rămân prietene!  
  
Totul li se pare că se dilată... zgomote, glasuri deformate... imagini derulate cu încetinitorul... inimile în tic-tac morbid... fixitatea dureroasă a pupilelor înjunghiate de fulgere intermitente din ce în ce mai ascuţite în minutul 59 al orei 14!  
  
Înlemnite în aşteptare, văd urieșizate cifrele orei 15! Şi de-atâta concentrare aproape că nu percutează un alt SMS răsunând concomitent din câteşitrele telefoane!  
  
Dar Flora nu se dezminte nici acum! Cercetează rapid şi eficient ecranul şi dă glas mesajului primit, clar, și de fete: Vei muri la ora 15, dar nu azi!  
  
Referinţă Bibliografică:
ORA 15 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2543, Anul VII, 17 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!