CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





AŞA SUNT UNELE…
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Deunăzi mă-ntâlnesc cu George, bun amic şi fost coleg de serviciu. De ceva timp nu mai este pilot la Otopeni. A rămas la sol. Nu ştiu unde lucrează. Îmi place cum arată şi dau să i-o zic. Nu mă lasă nici să deschid gura. E zorit să se descarce, îmi zic. Treacă de la mine!  
  
Şi el chiar începe:  
  
-Nu ne-am văzut de mult!  
  
-Drept e, încuviinţez. Am fost plecat din ţară.  
  
Clipeşte des-des şi-un neastâmpăr îi marchează fiinţa. O agitaţie survenită după ce m-a văzut.  
  
Ce anume din mine a scos la iveală aşa stare la prietenul meu? mă chestionez retoric în minte. Mă simt chiar derutat. Un văl străveziu, dar puternic precum pânza de păianjen, mă-nconjoară. E marea laşitate bărbătească, mă persiflez. O dovedesc. Dar cui?  
  
Şi mica pauză de gândire sfârşeşte subit. Fără legătură, amicul se repede:  
  
-Cumva te-ai însurat între timp?  
  
Încep să râd şi-mi eliberez uimirea:  
  
-Nu! Nu am de gând! Nu-n secolul ăsta, cel puţin! Şi iarăşi râd ca de o glumă bună şi-n mare grabă-mi zic: Dar ce i-o fi venit?! Nici n-are anul de când s-a-nsurat!  
  
-Să nu o faci, m-auzi? Nici să nu te gândeşti?! Rămâi aşa cum eşti... Sau să n-o faci din dragoste la prima vedere! Eu aşa mi-m pierdut capul de nu-l mai găsesc!  
  
-Nici o grijă! îl domolesc.  
  
Şi pe moment începe o lungă tiradă ilustrând ponoase făcute de a lui, care mai e şi... blondă!  
  
-Nici nu trecuseră două-trei zile de la întoarcerea din luna de miere, că mă surprinde iremediabil.  
  
-Cum?! Credeai că-n aşa scurtă vreme o şi citiseşi?! mă reped eu spre dânsul sub imperiul convingerii că mulţi dintre bărbaţi sunt nimic în faţa femeilor şi mai ales, în faţa soţiilor...  
  
-Nu! Nici pe departe! N-o auzisem până acum, mai degrabă o privisem, că deh, e frumoasă, n-am ce zice! Stai să vezi!  
  
Era cam ger în ziua respectivă. Se scoală dumneaei să plece la spital.  
  
-Se-mbolnăvise-n luna de miere? mă interesez eu din complezenţă.  
  
-Nici gând! Doar fusesem în Thailanda... fu prompt cu negarea.  
  
De fapt, e nutriţionistă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu!  
  
-Aha! Vin eu de-acasă şi m-arăt interesat. Şi?!  
  
-Nici una, nici două, se face că uită de-o cafea, de-un mic dejun şi pleacă val-vârtej.  
  
Eram cam nefericit, chiar intrigat de omisiunea-i crasă şi n-am tăcut. Am întrebat-o dacă ştie că la bărbaţi fericirea trece prin... stomac. S-a făcut că n-aude ori chiar vorbele mele nu-i ajunseseră la urechi. Cotrobăia zorită prin casă, îmi percheziţiona până şi... diplomatul meu!  
  
-Şi tu?! Ca fost becher până la 40 de ani... punctez vrând s-o exonerez de asemenea gafă maritală.  
  
-I-am cerut să-mi spună ce-ar vrea să găsească. Şi-mi răspunde c-o siguranţă aiuritoare c-ar vrea şi dublura cheii de la maşina ei, motivând că s-ar putea să nu pornească la prima cheie din cauza... frigului!  
  
-A găsit-o? A luat-o? simulez eu că m-ar şicana lipsa precizării.  
  
-Ei bine! I-am găsit-o şi-am lăsat-o în joile ei, sublinie cu obidă însurăţelul.  
  
Urmară clipe de penibilă tăcere, după care George continuă:  
  
-După un timp, contractez o bronşită. Zile şi nopţi m-a chinuit. Buline, ceaiuri cu duzina... Eram extenuat. Mi-era somn, dar tusea-l alunga pe bietul Ene cu străşnicie...  
  
Într-o seară mă dedau odihnei ca pruncul după baie.  
  
-Şi? vreau eu să-l menajez cu o pauză.  
  
-Păi, blonda mea, tocmai atunci s-a pornit să mă zgâlţâie! A durat ceva timp până m-a răpit profundului repaus, rostind o enormitate: Scoală, hai scoală! Am uitat să-ţi dau somniferul!  
  
Mă uimeşte situaţia, dar sunt gata să-i motivez eroarea comportamentală, gândind că era şi ea victimă a nesomnului bărbatului său. Deci n-am replică.  
  
Amicul meu, târât de şuvoiul mărturisirilor, dădu drumul altei plângeri.  
  
-Cum puteam să mă supăr pe ea? Nu prea! Avea şi are în continuare un aer de inocentă care ţi-o face simpatică... doar mi-e nevastă! Dar când s-a referit la mama, n-am reacţionat, am fost doar mai atent.  
  
-Dar ce-a comis vis-à-vis de soacră? manifest eu interes.  
  
-Mă informa că ea-i cumpărase mamei un şampon cu volume control, însă regreta calitatea substanţei, fiindcă, preciza cu năduf, încă o mai auzea.  
  
Mi-am zis în mine că eu sunt de vină că n-o respecta pe mama şi-mi propuneam să remediez atitudinea asta în timp.  
  
Să-ţi mai spun? Poate plictisesc.  
  
-Nu, defel! Dacă ai început, descarcă-te! Eu am un dar: ştiu s-ascult! Ce cred, îţi voi zice, de mi-o vei cere!  
  
-Aşa să fie!  
  
Vine într-o zi tare intrigată acasă. Din una în altă îmi devoalează cauza stării. O pâra pe adjuncta ei care-şi bătuse zdravăn fiul pentru că la ora de geografie nu ştiuse unde este Parisul.  
  
Revoltată şi încurcată mi-a mărturisit că un master-chef de la cantina lor vine pe jos, locuind foarte aproape, în Paris!  
  
Dau să râd, dar se impune anume respect pentru bietul meu prieten. Sunt numai ochi şi urechi în continuare.  
  
-Dar de ce te chinuiesc eu cu văicărelile mele? Nu-ţi vine a-ţi crede urechilor?! Dar hai să te şi amuz! Vrei?  
  
-Bine, fă-o! îl sfătuiesc eu ca un real ticălos.  
  
Înainte să-nceapă, ia o faţă veselă, iar ochii sticlesc drăcesc:  
  
-Mai dăunăzi, vin acasă şi m-aşteaptă cu lacrimi pe obraz şi bandaje pe ambele urechi. Înduioşat pretind drăgăstos lămurirea situaţiei după ce-o consolez.  
  
-Şi? încerc eu să-i scurtez expozeul.  
  
-Nimic formidabil! Ea călca şi a fost sunată pe mobil. Neatentă, şi-a dus pe rând fierul la urechea dreaptă, apoi arzând-o, la cea stângă.  
  
Când termină, râde amar şi mărturiseşte cireaşa de pe tort...  
  
-Într-o seară a venit acasă târziu plângând, cu hainele rupte şi încălţările cu tocurile scâlciate. Căzuse într-un canal, dar sublinia că plânge de bucurie că n-a fost capacul pus, că nu ar mai fi ieşit niciodată de-acolo cât era de întuneric!  
  
Amicul părea c-obosise. Păşeam umăr la umăr îndreptându-ne spre metrou. Drept să mărturisesc, mă resimţeam împovărat după aflatele de la George! În sinea mea-l compătimeam.  
  
Aveam de gând să-i spun asta, când apare înainte-ne o tipă minunat dotată şi la trup, şi la figură, zâmbind larg amicului. El se scutură de straiul plângăciosului şi, devenind vertical şi bucuros, mi-o prezintă:  
  
-Amice, iat-o pe Bombonica! Ea este soţia mea!  
  
Surprins, mă-nclin precum sud-coreenii când salută, aplecându-mă excesiv. De ce? aţi fi tentaţi să mă interogaţi. De teamă să nu fiu recunoscut de ‘mneaei!  
  
Cât durară pupicii şi-alte comicării maritale de circumstanţă, mie-mi zbură gândul spre ultimul zbor către New York.  
  
Abia decolasem, când o însoţitoare de bord îmi reclama o călătoare ce ocupase abuziv un loc de la Business Class, deşi plătise pentru Economic Class, după cum dovedea şi biletul. Se impunea, deci, să se aşeze în spate. Dar refuza.  
  
Mai aflam că tipa îşi susţinea doleanţa, motivând, printre altele, că o frumoasă ca ea doar aşa poate ajunge cu bine la destinaţie!  
  
Pe clipă, fac un scurt raţionament, mă ridic şi, condus de stewardesă, mă-ndrept spre blondă şi-i spun ceva la ureche în limbajul ei!  
  
Ca frisonată sare şi se duce glonţ către locul plătit, nu înainte să-mi mulţumească pentru precizare!  
  
V-aţi arăta curioşi precum copilotul şi restul echipajului privitor la magia făcută?! Păi cum altfel?!  
  
O informasem că Business Class-ul n-ar fi mers la New York!  
  
Referinţă Bibliografică:
AŞA SUNT UNELE… / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2382, Anul VII, 09 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!