CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PIAZA REA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Foste colege de facultate şi locatare în acelaşi cvartal, ne vedem rar, slavă Domnului şi doar în drum spre sfântul lăcaş. De ce aşa?!  
  
Tare curioasă a şti cine mai trece-n zilele noastre pe sub Iisus Hristos, cunoştinţa mea dă semne de nervozitate astăzi, în Vinerea Mare, chestionându-mă cu aplomb:  
  
-Dar eşti grozavă, tu! Ce te-a-ndemnat să treci de-a buşilea, că mă şi pufnea râsul când te-am văzut între ălelalte târându-te în patru labe?! Eu am defilat graţios pe lângă...  
  
Şi se pomeni dând drumul unui zgomotos şi hârâit şuvoi de ha-ha!-uri şi, spre sfârşit, semn al oboselii coardelor vocale, de ho-ho! -uri.  
  
De fel, am replica la mine în orişice minut! Însă acum, trăiam o inhibiţie... Doar eram în curtea bisericii, tocmai săvârşisem un ritual... Brrr! Chiar nu voiam să intru în dialogul ce-l forţa.  
  
Dar, ţi-ai găsit?! I-a repugnat absolut lipsa vreunei replici dinspre mine şi m-a încolţit:  
  
-Auzi, tu?! Şi alui meu i-au slăbit urechile! se prevalează ea înciudată de muţenia mea. Ia câte alea toate! N-are ce să mai dreagă, e trecut de optzeci!  
  
Dar tu? De ce nu te cauţi?! Să tot fii cu două cincinale mai pionieră decât el?! Tre’ să te tratezi, altfel rişti să dea vreo maşină peste tine!  
  
Ajunsă la momentul ăsta, aruncă spre mine o privire, ţintuindu-mă ameninţător.  
  
Impulsionată de o politeţe minimală faţă de însoţitoarea mea, îi precizez, ca s-o răpesc presupunerilor încercate:  
  
-Dar, chėrie, n-am încă hipoacuzie, mulţumesc Domnului! Doar cu ochii şi coloana stau mai rău.  
  
-Bine, bine! Ochelaristă te ştiu din facultate, că şi vorbeam cu Lila, geamăna mea, că ţi se trage de la studiu, că luai numai note mari?! Chiar, n-ai picat niciodată şi tu?! Aşa, ca omul, de-amorul artei!  
  
Şi iar urmă o repriză de râs. De astă dată, într-o tonalitate diferită, uşor nostalgică...  
  
-Acum de ce te-ai întristat, o persiflez eu?! Că n-am fost eu restanţieră ori că tu ai fost?  
  
Vorbisem la-ntâmplare, glumind. Dacă îi plăcea subiectul, ce-aveam să fac?!  
  
Neatentă la nuanţe, nu se prinse de încercarea mea şi-mi răspunse promt:  
  
-Ba eu am şi amânat examene, am şi căzut... Da’ ce, nu-ţi aminteşti când toată grupa noastră a picat la Poalelungi, excepţie făcând...  
  
Dau afirmativ din cap. De fapt e o falsă aprobare... Noi două eram în serii şi grupe diferite, iar Gramatica Istorică n-o făcuse cu despotul pomenit, ci cu altcineva... Şi, preluând iniţiativa, încetinesc să văd ce intenţii are prietena.  
  
Ca şi când ne-am fi înţeles, o face la dreapta şi, dându-mi tinereşte un puternic umăr, mă direcţionează către parcul alăturat.  
  
E aprilie, deplină primăvară şi o dispoziţie sufletească mă-mbie să dau curs ghiontului. Îmi place grădina. Trimit, ca beneficiară, un mulţumesc arhitectului-proiectant, teribil de inspirat! A făcut posibilă naşterea unei oaze civilizate de odihnă.  
  
Locul are conturul unui bob de fasole, dungat pe mijloc de-un iaz artificial, linie demarcantă între spaţiile de joacă, de agrement şi parcul propriu-zis.  
  
Din centrul apei, atenuând decibelii dinspre sporturi şi zbeng, baletează către cer o arteziană, pe timp de noapte luminată.  
  
Şi tovarăşei mele-i place aici. N-o spune, dar îndeamnă săltăreţ pe alei. O coteşte spre fântână şi, cum o bancă e liberă, se trânteşte în mijocul ei.  
  
Latura din stânga fiind mai mare, mă cheamă discret, îndemnându-mă să nu mă cred sub nici un fel discriminată!  
  
Abia sosită, companioana mea îşi lasă binişor pleoapele în jos. Respiră greu, dar ordonat, semn că se odihneşte. Circumstanţa oferită de soartă mi-este oportună. La aer curat, în mijlocul naturii, îmi refac într-un fel bioritmul slăbit.  
  
E aprilie şi un liliac din apropiere avertizează c-a înflorit expediind pe uşoare adieri ceva parfum şi către banca noastră...  
  
Mă rog în mine ca timpul să-şi oprească fuga. Îmi e bine! Nesperat de bine! Minutele de olfactoterapie au învins durerile fizice şi nu doar. Parcă plutesc!  
  
Şi camarada mea, îmi zic, e alinată de atmosferă?! Dar mentalul meu o stârneşte la trezire agitată:  
  
-Da’ ce, tu?! M-ai lăsat să dorm? De-asta nu-mi place să mă plimb cu tine! Mergi încet, bocăneşti cu bastonul în asfalt şi taci, taci ca mutu’ de m-apucă somnu’!  
  
Îi zâmbesc uşor stingherită, nu de necazurile mele, ci de constatarea că ne-am aflat întâmplător în acelaşi loc şi că, invitată, am făcut câţiva paşi împreună... Și tac.  
  
Iar nu poate să-nţeleagă scurta mea reculegere. Văd asta din zbuciumul piciorului său drept, hâţâind cu repeziciune şi banca.  
  
Peste ceva timp uită că-s indezirabilă şi-mi propune ca mâine să venim împreună la împărtăşit. Îmi explică şi de ce mă vrea însoţitoare:  
  
-Pentru că nu-mi place să circul singură dis-de-dimineaţă! Detest anturajul exclusiv al celor de la Salubritate, ce să fac?! Mă suni când eşti în faţa scării mele, da?  
  
Nu pot s-o refuz! Nici la senectute nu-mi place să-i fac pe cei din jur să se simtă frustraţi. Accept deci şi-o invit să ne ridicăm.  
  
-Auzi?! Dar să ştii că merg cu tine doar dacă... Şi-ncepe lungul şir de condiţii... Le rosteşte sacadat... Şi sunt multe... Dar cine-o mai aude?! Îmi îngădui şi eu o pauză... Mă las furată de amintiri... de expertiza mea în ceea ce o priveşte...  
  
A doua zi, o culeg dupa o aşteptare depăşind sfertul academic. E uşor înnourată şi recunoaşte. Nu-i prieşte sub nici o forma sculatul devreme, accentuează.  
  
Spre bucuria mea, parcurgem drumul spre biserică într-o binecuvântată muţenie.  
  
Dar n-o ţine mult, căci, odată intrată în sfântul lăcaş, energia stopată iese brusc la iveală. Un dinamism exacerbat îi dă curajul unor iniţiative nepotrivite aici. Se metamorfozează într-un ghem de nonconformisme şi democraţie greşit înţeleasă!  
  
Devenită de la prima oră sfredelul mişcării din biserică, după închinăciunile pe la icoane, aşezată pe jeţul Sf. Anton, se socoteşte cât se socoteşte, apoi îmi face o chemare ştrengărească.  
  
Obedientă, mă aţin după ea. Ne oploşim la unul din grupurile de spovedanie. Șirul are conformaţia unei semilune din motive dictate de spaţiul de trecere. Ea freamată a nerăbdare ca un copil nestăpânit.  
  
La scurtissim interval, răsună repetitiv cel mai anglo-saxon NEXT, urmat de un vivant şi milităros MAI CU VIAŢĂ! MAI! Îndemnul iese din gura unui părinte vârstnic, ajutat şi gestual.  
  
Drept să zic, asta mă cam distrage din cumpătata mea stare. Uimirea creşte când observ cum din şirul dornic să-şi descarce păcatele înainte de a se împărtăşi din vinul bisericesc, se repede în pas de recrut câte cineva, mai volnic ori mai puţin, mai tânăr ori mai vârstnic, numai să nu tulbure indicaţia intempestivă a părintelui.  
  
Mă minunez în sinea mea de-asemenea scenariu, întrerupând constatările ca să implor Dumnezeului iertare pentru aşa simţ de observaţie nestăvilit şi păcătos cu care m-am născut.  
  
Spoveditorul pare a fi rudă cu prietena mea. Ca şi ea, dă pe-afară de indiscreţie, dialogând cu plecatul sub patrafir tărişor de tot, încât să fie auzit şi de restul.  
  
Între timp se produce o larmă printre copiii întărâtaţi de aşteptare şi-n zadar avizaţi de-acasă de ce trebuie să facă sau nu în lăcaşul bisericesc.  
  
Până la urmă, doamna lumânăreasă le stinge tuturor ciuda ce li se insinuase în inimi şi rosturile bisericeşti primează.  
  
Preţ de câteva minute, camarada mea dă semn că e incomodată de spectacol. Se-ntoarce către mine cu degetul mare al stângii înfipt în tâmplă, sprijin vârtos pentru celelalte răsfirate într-un zbeng insolit, iţindu-şi nasul către părintele prea expresiv. Sensul mişcarii e mai mult dacât evident...  
  
Niciunul, globalizez mental, nu se-ncadrează cutumelor impuse într-un asemenea lăcaş, dar n-ai ce face!  
  
Simt nevoia să cer benevolentia Domnului ridicând ochii înspre Dânsul. Dar n-apuc să-mi închei ruga, deoarece un îndemn sonor, scurt şi drastic îmi e adresat:  
  
-Lasă-l p-ăsta cu spovedirea lui cu tot! Nu vezi ce mult zăboveşte?! Hai la celălalt!  
  
Şi mă târaşte iute vis-à-vis, unde un alt slujitor al Domnului îndepărta şoptit păcatele mărturisite ori nu de enoriaşi.  
  
Îi vine rândul. Nu îngenunchează, cum o roagă părintele, ci îşi trage un scaun lângă el. Îşi potriveşte singură patrafirul şi mărturiseşte scurt şi sonor:  
  
-Părinte, n-am păcate! Dac-am făcut vreodată vreunul, am plătit cu vârf şi îndesat pentru că l-am suportat pe-al meu până la vârsta asta!  
  
Se ridică, nemaiaşteptând semnul crucii şi mă împinge în locul ei.  
  
Şi părintele, şi eu suntem puţin răvăşiţi de furtuna de-adineauri...  
  
Nici nu m-am ridicat bine că-mi replică:  
  
-Spovedanie a fost asta?! L-ai plătit?! Eu nu! I-am umflat banii puşi pe taler la-nceput! Să trecem la împărtăşit!  
  
Copleşită de poruncă, nu mai raţionez ca o entitate vivantă conştientă cel puţin... O apuc spre şirul indicat. Ea se află înaintea mea. Ne despart doi copii şi-un domn.  
  
Linguriţa cu-mpărtăşanie distribuie cu calm şi evlavie din sângele Lui. Conştientizez ritualul. Momentul mă-ncălzeşte la propriu, la figurat.  
  
Abia de-apuc să mă-nchin, că mă simt smucită. Pentru a câta oară?! Înaintez grabnic, împinsă de companioană cu ambele mâini.  
  
Coborâte de pe ultima treaptă a scării bisericii, îmi dăruieşte încă un râs hohotitor şi o precizare:  
  
-Bun, am făcut-o şi pe-asta! Spre case-acum, că văd o foameee!!!  
  
O ia la drum ca gonită! Abia de pot să-i ţin ritmul. Mă lasă de izbelişte până la urmă, nu înainte s-arunce peste umăr:  
  
-E formidabil! Ştii, de câte ori te-ntâlnesc, ceva rău mi se-ntâmplă!  
  
Rămân interzisă şi-mi vine să mă scuz...  
  
N-apucă să-şi explice afirmaţia, c-o văd căzând. Călcase pe o pietricică şi-atât i-a trebuit.  
  
De mâncat, desigur o fi mâncat după ce-a încălţat ghetuţa de ghips, căci SMURD-ul a fost promt.  
  
N-a vrut s-o însoţesc la spital, doar sunt piază rea?! L-a chemat pe-al ei pe mobil...  
  
Referinţă Bibliografică:
PIAZA REA / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2305, Anul VII, 23 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!