CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Paradoxul lui Zenon?!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zdrang! făcu defel surprinsă portiţa casei când se pomeni dată la o parte de perechea de pumni tineri, dar grozav de convingători. Se legănă încoace şi-ncolo doar aşa, ca să-i facă în plac vântului, azi mânios din cale-afară.  
 
Cam chinuise din balamale nevoiaşa-nghiontită, dar uitase... De ce să se lamenteze acum?! Doar pentru o-mpinsătură?! Şi luă decizia să-şi strunească ţâţânile, astfel încât să nu clintească în faţa impulsului!  
 
Bine-am făcut, gândi el, când am educat-o aşa! Să fie docilă, să nu opună rezistenţă, să lase drum liber că doar asta-i misiunea ei, nu?! Da, umilă, umilă, domnişoara Sesam şi dependentă! Dacă nu de formula magică, cel puţin de imboldul pumnilor mei!  
 
Aceeaşi corvoadă zile în şir fără număr. Parcă şi ea, măiastra împletitură din fire metalice prinse de-un cadru rigid, ştia că-l macină ceva de nemărturisit. Şi încasa cu stoicism zvâcnetul frământărilor sale.  
 
*  
 
Scăpat şi azi de prima oprelişte, alerga, alerga, adevărat urmaş al teribilului Spyros, căci finişul cursei îl ademenea cu cel mai tentant trofeu!  
 
Cei şase-şapte sute de metri ai străduţei înguste fură izbăviţi parcă într-o clipă şi nu-l costară nimic, nici respiraţie modificată, nici articulaţii respondente.  
 
Ar fi vrut să zboare, nu altceva! Astăzi ar putea să i se-mplinească visul! Da?! Chiar, ce-ar fi?! Şi scoase un lanţ de OOO-uri deschizător de culoar printre cei care treceau.  
 
*  
 
Când ieşi în bulevard, huzurul spaţial de pe strada lui încetă. Se circula greu. Şi pe motiv de autumnală vijelie, şi pentru că ziua trecuse în porţiunea post-meridian, paşii tuturor, voit cadenţaţi, se dezlipeau cu greu din îmbrăţişarea lascivă cu mocirlosul pavaj.  
 
Aci, lume şi iar lume! Înfriguratele siluete îndemnau care încotro, nepăsătoare de el şi de graba ce-l sugruma.  
 
De le-ar fi luat seama trecătorilor, de le-ar fi conştientizat chipurile, ar fi-mpietrit, ar fi eşuat statuie în mijlocul trotuarului, nu alta! Nu voia să-i vadă! Îi erau inamici! Doar ei purtau vina că n-o ajunge din urmă niciodată! Aşa că-i ura la fel de mult pe cât se temea de-aceştia! Nişte umbre acolo şi gata! îşi impunea să-i considere. Anonimatul acestora îl energiza.  
 
Vitregia sorţii îl făcu să prindă o-ndrăzneală de ne-nchipuit ba, mai mult, să devină pentru ceilalţi o adevărată ameninţare, un modern Hannibal ante portas.  
 
Fără nici o grijă de partenerii în deplasare, încercă să menţină viteza. Trebuie s-ajung! Degrabă! îi vuiau intolerant în auz imperativele, acutizându-i stresul. Dacă nici azi nu-şi împlinea dezideratul, atunci când?!  
 
Buff! Buff! şi din umărul drept împletici doi gemeni maturi. Loviţii se uimiră concomitent:  
 
-Ce-i, cumplitule, te poartă vântoasa?! îl chestionă unul.  
 
-Bagă de seamă, că treci printre vii!! completă celălalt năpăstuit.  
 
Printre vii, cum de nu?! Dar eu? Eu nu-s viu? hâhâi el privind într-o parte. Şi cumplit mă vreau! mai şuieră. Dar se-opri, căci nu ştia cine îi juca feste. Culmea, acum era flancat din dreapta de ceva ca un alt sine, leit în tot şi-n toate!  
 
Frisonat de imagine, mai aruncă pieziş o privire întârziată. Nu vedea cu ce greşise!  
 
Şi-n iuţeala-i negândită nici că se sinchisi, alergând mai departe.  
 
Îndârjit, dădu de-a rostogolul pe-o fetişoară cu trotineta-i cu tot, lăsând în urma sa lărgime şi plânsete. Dar ce plânsete!  
 
Pe neaşteptate câştigă în rapiditate, căci, în tevatura creată, cineva parcă-i dăduse maşinăria copilei, iar el, da, el, acum de-un stat cu fetiţa, rula, rula, îndepărtându-i pe nedoriţi cu chiuituri în loc de sonerie...  
 
Nu-i plăceau văicărelile! Copiii, nici atât! Chiar zâmbi drăceşte. Satisfacţia-i sardonică fu observată de-o băbătie care protestă pe loc:  
 
-Diavole, te infiltrezi printre noi?! Ţi-arăţi chipul?! N-ai decât! Dar păsuieşte mlădiţele... declamă într-un tremolo vocal distinsa pipăind maşinal nişte mătănii de chihlimbar.  
 
O auzi. Chiar îi înţelese dojana... Însă n-avea ce-i face, era şi el o mlădiţă! Acum, competitivă în lupta care pe care din stradă!  
 
Şi-apoi, trebuia s-o prindă din urmă! Neapărat!  
 
Ea trecuse şi azi agale prin faţa casei lui precum în fiecare zi. Ca un făcut, picioarele nu-l ascultaseră. O amorţeală îi cuprinsese tălpile. Până să-şi revină, fata era departe, deşi păşea fără grabă...  
 
Iar distanţa?! Cum s-o micşorez?! Mintea-i tremura de spaima paradoxului lui Zenon. Un avans, oricât de mic, urma să-l împiedice la nesfârşit pe-Ahile s-ajungă broasca ţestoasă… Aşa o pierduse de fiecare dată.  
 
Poftim! Şi-acum la fel?! Avea de ce să se teamă! Mormanele astea umblătoare! Să le dea în lături, să le izbească! Trebuia s-o prindă! Doar de-asta îi păsa!  
 
Cu ochii întorşi către sine, înverşunat, repezit ca un topor, mai despică o pereche de seniori, lăsând-o pe doamna în baston fără sprijinul sigur al însoţitorului ajuns pe caldarâm.  
 
-Pesemne că n-ai suflet! îi fugi pe lângă ureche părerea exprimată de invalidă.  
 
-Ce suflet, dragă?! Brutele sunt văduvite de articolul ăsta! preciză destul de calm domnul abia ridicat de nişte persoane binevoitoare.  
 
În fracţiunea de secundă ce urmase îi apăru în faţă un tablou teribil: Ea, peste ani şi ani, bruscată, aflată în mare nevoinţă, implorându-l s-o ajute! Apoi El însuşi, săltat de mâini prielnice, străduindu-se a o linişti... Se zburli tot strâns în menghina nemiloasă a simţământului trăit. O luă iarăşi la goană, expulzat de obida celor din jur.  
 
-Se perverteşte radical spiţa umană! debită cu voce stridentă un cocoşat cu statură de copil. N-aude, n-a vede! N-a greul pământului! mai bolborosi critic insul furând teribil din atenţia cuvenită vinovatului.  
 
O pală de vânt îi strecură şi lui ecoul ziselor pline de necazul constatării.  
 
Şi?! Ce vină am eu? Mă grăbesc! Cu gândul ăsta pipăia medalionul ce i se zbătea în dreptul sternului îndemnându-l să zorească. Pentru o minută fugi cu mintea la Ea în alt fel.  
 
Doamne, ce asemănare! Chipul Ei?! Aidoma cu-al mamei. Trebuie să-i spun că-i leită… Pe mama am pierdut-o demult, din vina mea! Dar pe Ea o voi apăra! Sunt în stare! Numai s-o ajung şi să-i vorbesc! S-o asigur că nu va păţi nimic. Nici c-o floare n-o s-o ating! Nici c-o răsuflare! Cu nimic! Şi nici nimeni altcineva! Îi voi fi paznic fidel, atât!  
 
*  
 
Nu ştia de când fugea. Nu stăpânea nici un reper temporal. Nici locurile nu le mai recunoştea.  
 
Of! Bulevardul ăsta! I-am uitat şi numele. Cum i-o zice? Dar ce? La ce-mi trebuie? Aşa! Ca să ştiu pe ce drum am trudit zile-ntregi urmărind-o! îşi deşira gândurile cu voce gâjâită ca de motor stricat.  
 
Doar ochii erau acum de el! Ochii, stârniţi de abulica-i dorinţă, i se păstraseră credincioşi. Îi simţea că se aflau mult înaintea lui, că-i deschideau drumul despicând turma împiedicaţilor ăstora care-şi târau picioarele să-i facă lui în ciudă. Bariera nimicnică se cerea dată la o parte!  
 
Şi, când ideea triumfului visat îi dădea ocol, se trezi la realitate! Tocmai acroşase pe un altul. Acesta reacţionase printr-un strigăt aidoma unui lătrat strident care-l readusese pe sprinter între cei care circulau atunci şi acolo… Atinsul, un tip cu siluetă de fus, anormal de-nalt, îl surprinse c-o privire lăcrimoasă de câine oropsit de soartă. Pentr-o clipă fu siderat de-o trăire umană. Bietul! rosti.  
 
De astă dată se opri mirat de ceva. Apoi se întâmplă...  
 
Ochii înstrăinau din puteri nărilor. Acestea, inflamate de-o mireasmă ce-l chema poruncitor, tot mai poruncitor, îi ghidau acum înaintarea! Simţea plăcută vântoasa rece a după-amiezii. I se părea aidoma unei perii mătăsoase care-i atingea mângâietor trupul, atât de mângâietor că-l înfiora...  
 
Iar corpul? Ce se petrecuse cu el? Alerga, tot alerga, numai că mult aplecat! Adus spre orizontalul pavimentului, se oripila de cenuşiul tinei umezite de stropii de ploaie ce-l şfichiuiau ca un bici magic.  
 
Fugi! Fugi! Acelaşi îndemn! Numai că acum i se lăsa grozav de uşor, pur şi simplu tăia preajma ca vârful unei săgeţi.  
 
Asemănarea îl bucură. Apoi urmă o alarmantă nevoie de aer. Şi cum nările nu-l mai slujeau ca lumea pentru asta, întredeschise gura. Dar abia desfăcută, limba ţâşni în afară, propulsată de un ocean de salivă, atârnând flască în jos, orientată spre îmbinarea din dreapta a maxilarelor, îmbălate abundent...  
 
Era fericit! Mormanul, groaznicul morman de năluci, fostele piedici, îi luaseră seama! Ori frica?! În fine, treaba lor! Acum îi croiau ei înşişi cale! Drept e, unii mai prietenoşi, alţii, temători. Oricum, nu se mai lovea de-aceştia! Şi nici altceva nu-l mai obstrucţiona! Nu!  
 
N-o mai vedea. Dar nu-i păsa. O percepea că-i atât de aproape! Acum, acum avea să i se alăture! Vor fi ca la o întâlnire! Grozav!  
 
Se pomeni ajuns la esplanada de la Monument, golită parcă anume ca să treacă Ea. Silueta fetei avea o elegantă demnitate, nealterată, ba dimpotrivă, accentuată de ritmul alert în care mergea.  
 
Constatarea îl animă teribil! Porni în salturi ce-i probau imponderabilitatea visată de mult! Spaţiul dintre ei se subţia.  
 
Fata ducea cu lejeritate pe antebraţul drept poşeta într-un contrabalans delicat cu braţul stâng, insinuând cui o privea părerea că se precipită spre a-ntâlni pe cineva drag.  
 
Dar nu imaginea asta îi umplu toată fiinţa lui, ci neasemuitul parfum… amestec de întâmplat, visat, sperat, de clipa-ntâi a lumii şi de moarte… Îl răscoli un ultim gând: Ahile a prins din urmă broasca ţestoasă?!  
 
Şi bucuria îi gâlgâi în piept atât de puternic, încât dădu pe loc drumul unui geamăt prelungit în scheunat.  
 
*  
 
Seara nu se lăsase încă. Mai mult, norii şi ploaia dispăruseră, făcând loc limpezirii cerului, iar în depărtare pâlpâiau ultimile aşchii solare inflamând presimţirea unei sărbători.  
 
Trecuseră demult de Monument, în pas alergător, o fată şi-un zăvod ciudat, cu ochi de om înfericit…  
 
Referinţă Bibliografică:
Paradoxul lui Zenon?! / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2137, Anul VI, 06 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!