CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Idolul
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Daf era cel mai puternic dintre toţi. Şi cel mai vârstnic! Nu s-ar fi încumetat nimeni a zice câte spirale urcate şi coborâte avea la activ! Poate doar Peştera să fi înscris asta în veşnicia ei?!  
 
Era lege! La terminarea curselor după apă, făcea acelaşi lucru. Nu lua-n seamă dacă incursiunea se-ncununase ori nu de câştig! Deloc! Înconjurat de ceilalţi, înainte de-a cădea-n amorţire cu toţii, le povestea cum fusese înainte de...  
 
Ori de câte ori ajungea la pragul despărţitor între viaţa de-odinioară şi cea de-acum, se poticnea. Pur şi simplu nu-şi aducea deloc aminte ce se-ntâmplase, ce fapt hotărâse marea modificare...  
 
Viaţa de-atunci? Colonia lor prospera pe-un strat mirific de nisip, mereu umed, mereu prielnic. Nu ştiau de griji! Apă, îndestul! Lumină şi-ntinderi!  
 
Viaţa de-acum? Ferecaţi în Peşteră! Adăpost monoton, prea searbăd pentru generaţiile din urmă, atât de văduvite de seva din manta, indispensabilă vieţii... Spaţiu contrastant faţă de cel dinainte! Doar strâmtoare şi-o negură de nepătruns!  
 
Şi-ntre cele două vieţi se lăţea întruna înaltul zid de uitare...  
 
Daf trăia şi clipe de renegare de sine. Refuza să se atribuie trecutului! Ajunsese la o stare confuză. Parcă tot ce ştia nu trăise, ci-i fusese transmis de unul ori altul. Tezaurizase atent informaţiile. Îi erau necesare ca unui adevărat conducător ce se găsea, doar avea misia de a păstra vie memoria Coloniei, nu?!  
 
Şi-n aceste circumstanţe, cum să compare întinderea clară de ieri, străjuită de verzi tulpini uriaşe cu groasa, uscata şi neprielnica beznă din adâncul adăpostului de azi?!  
 
Scăpai doar vremelnic de smoala prejmei. Întunecimea se dispersa încet pe măsură ce te căţărai pe lucitoarea spirală. Se-ntrevedea o luminiscenţă portocalie amplificându-se abia când atingeai marginea cornoasă a sălaşului.  
 
Daf escaladase de multe ori muchia dinspre acoperiş ca şi alţii. Însă era singurul ce se-ncumetase odată, demult, la coborâşul coastei dinafară.  
 
Văzuse slab ceea ce simţiseră ghearele sale: tăieturi, adâncituri aşezate tot într-un fel de spirală, dar mult mai grosieră decât cea din interior. Ţepii lui se frecaseră de nişte tuberculi cornoşi uriaşi...  
 
Nu zăbovise însă. Nimerise un moment nefavorabil, în plină zi. Lumina incandescentă aproape-l orbise. Se-ntorsese degrabă în Peşteră.  
 
Regretase mult! Frânturi de amintiri din alte vremuri se insinuau atât de clar. Azi însă, ochii secătuiţi pretindeau confortul întunericului. Doar aşa erau capabili să-şi împlinească menirea.  
 
La-ntoarcere în adâncul habitaclului, vorbise despre descoperirea făcută. Asta o instigase pe Sima cea exaltată să-şi ţipe revelaţia: Acoperişul e făcut din pieile uscate-n veacuri ale tuturor străbunilor!  
 
Slabii de fire îmbrăţişaseră ideea. Şi, când îşi dădeau suflarea din urmă, erau siguri că-şi vor aşterne propria piele solzoasă pe dinafara Peşterii spre ocrotirea celor ce rămâneau în urmă. Trupurile, cărate de câţiva mai viguroşi, erau împinse spre deschizătură şi azvârlite de pe muchie. Nimeni nu ştia ce se-ntâmpla cu ele. Totuşi, precizarea Simei părea a fi rezonabilă, convenabilă chiar, întrucât aveau de-acum speranţa s-atingă eternul!  
 
Alţii, lucizi cum era şi Daf, respingeau iluziile. Gândeau doar la ce ştiau că este primordial pe moment. Doar apa era esenţială! Şi ca s-o afle, nu precupeţeau nici un efort.  
 
În căutarea licorii vieţii, trebuia să ieşi pe muchie, spre afară...  
 
Daf alesese vreo şase dintre tinerii cei mai puternici şi le hotărâse menirea, alături de-a lui: Cărăuşi.  
 
Sima îmbrăcase transformarea în haina ritualului mistic. Adesea Cărăuşii retrăiau durerea sfâşietoare din momentele când ghearele semenilor încrustaseră canale fine printre spinii ce le-mpodobeau spinările. Toate, direcţionate înspre capete! Pe ambele laturi ale acestora, aceleaşi unelte chinuitoare adânciseră nişte minusculi pori. Astfel, pielea tâmplelor se-nmuiase devenind buretoasă, gata să...  
 
Daf văzuse în cealaltă viaţă o excrescenţă moale, poroasă pe-o tulpină-gigant din spaţiul Coloniei. Curios, o atinsese. Imediat, sub presiunea ghearei sale, picături de apă se iviseră argintii la suprafaţă.  
 
Conexiunea cu trecutul îndemnase creator imaginaţia lui, conducând la desăvârşirea transformării Cărăuşilor.  
 
Daf se socotise. Simţea că era nevoie de reguli pentru atingerea ţintei. Astfel, grupul de Cărăuşi respecta o simplă strategie impusă de modificările ambientale. Dacă portocaliul din Peşteră devenea, în timp ce urcau, excesiv de luminos, iar strălucirea spaţiului - copleşitoare, întrerupeau cursa. Erau semne că lumina drastică stăpânea dincolo. Dimpotrivă, nepercepând modificări de tonuri, continuau să urce, afară urmând să-i întâmpine întunericul.  
 
Odată ajunşi pe muchie, se prindeau de creastă cu ghearele celor patru labe şi aşteptau. Se petrecea un minunat fenomen despre care Daf le spusese şi pe care Sima îl preschimbase îndată în semn de milă a Idolilor. Aerul nopţii trecea pe ţepii reci ai spinărilor picături de rouă. Acestea se prelingeau cuminţi prin canalele subţiri înspre tâmplele Cărăuşilor, îmbibându-le îndestul pielea fină a zonei.  
 
Încărcaţi, cei şapte luau drumul înapoi până-n adâncul spaţiului c-un exces de precauţie. Erau aşteptaţi de fraţii însetaţi, care deîndată le mângâiau tâmplele cu trompele delicate şi lungi, stâmpărându-şi nevoia de apă.  
 
Uneori, nu des, înafara Peşterii ploua. Atunci apa pătrundea în şuvoaie necontrolate în interior. Era şi bine, şi rău. Pe de-o parte, mantaua Peşterii se-mbiba de apă, redevenind pentru un timp rezervor preţios al vieţii, pe de altă parte, mulţi dintre ei piereau sub torenţii nestăviliţi ce spălau interiorul portocaliu şi lucios al adăpostului!  
 
Accidentele nu le diminuaseră elanul! Acţionau, căci nevoia o cerea...  
 
Un timp bun le mersese aşa. Avuseseră apa dorită. Însă Daf observa că, treptat, o slăbiciune se insinua în aducătorii ei. Drumul devenea mai greu, se lungea timpul unei curse, iar fiecare întoarcere era o piatră de încercare. Se aluneca, se rupeau ţepi, se frângeau gheare...  
 
Dacă era în toane rele, Sima, adevărată cobe, profita de situaţie şi-i ameninţa cu blestemul Idolilor. Reitera elucubraţiile tot mai des şi mai des, exasperându-i pe toţi, chiar înspăimântându-i.  
 
O astfel de ieşire a Simei îi stârnise odată şi lui Daf o manifestare necugetată. Debusolat că n-o putuse aduce la înţelegerea faptelor pe instigatoare, îi oprise elanul prezicerilor printr-o lovitură dură aplicată cu trompa direct peste ochii acesteia şi aşa slăbiţi.  
 
El îi repetase atunci pentru a mia oară că nu Idolii le ameninţă existenţa, nu! Ei au dispărut de mult, tunase explicaţia, s-audă şi refractara. Decăderea fizică a Coloniei, acea fatigabilitate evolutivă, se datora exclusiv lipsei de... apă sărată.  
 
Un flash îi ascuţise mintea iar pentru conexiuni. Conştientizase astfel că, în timpurile vechi, nisipul Coloniei era excedat de apă salină, ce le conferea consistenţa minerală necesară fiabilităţii speciei. De asta beneficiase chiar el din plin! Dovadă sta vigoarea-i nealterată, chiar şi la vârsta lui înaintată!  
 
Improvizând nepăsare faţă de precizările lui Daf, Sima se retrăsese mai mult jignită decât îndurerată fizic. Şi depărtându-se, jurase într-un crescendo gândit vindicativ păstrarea nealterată a convingerii ei că Idolii nu sunt pierduţi, că soarta Coloniei se va ameliora prin credinţă!  
 
*  
 
Abe nu condusese inspirat în ziua respectivă. Se comportase ca un inocent, gândea el menajându-se. De fapt, toată ziua fusese un... prost! Ca finanţist, ca soţ, ca tată, ca şofer! Mai ales ca şofer! Tot autopersiflându-se, realiză că dusese Range Rover-ul second-hand în extremitatea parcării, mult prea departe de hypermarket. Nu c-ar fi vrut, însă ora neprielnică îl influenţase. I se păruse că sunt infinit de multe maşini. Nu se putuse concentra, motiv pentru care nu zărise nici unul din spaţiile rămase libere. Asta era! O bătaie strică, nu şi-o promenadă! adaptă la circumstanţe zicerea înţeleaptă despre bătaie şi mâncare.  
 
Ajuns la peron, apucă maşinal un căruţ imens. Nu realizase că era destinat cumpărăturilor cu gabarit atipic! Dădu nepăsător din umeri ţintind cu privirea bonul de casă de aproape un metru lăsat de utilizatorul anterior. Asocie această imagine cu lista de cumpărături. Se scotoci tare iritat prin buzunare. N-o află. Noroc cu mesajul strident primit! Apucând mobilul pus în buzunarul de la spate al pantalonilor, dădu şi de hârtie! Cum să fi ajuns acolo? În fine! Important era că o găsise! Uită pe loc de mobil.  
 
Scrisul lătăreţ al nevestei strigă de pe o fâşie de ambalaj - de la ce, nu putea şti - într-o desăvârşită ordine alfabetică, produsele necesare. Necazul era c-amestecase obiectele de uz casnic cu produsele alimentare ori de igienă! O preocupase în mod exclusiv... alfabetul! Abe pufni dezgustat de aşa silinţă la o dezordonată ca ea.  
 
Oricum, parcurgerea listei îl trezi binişor! Să iau apă minerală! Şi apropo de apă, să iau şi lichid de parbriz, chiar şi o sticlă de scotch, înşiră grijuliu. Neapărat nişte scobitori! N-am ajuns la stomatolog, iar molarul ăla cariat adăposteşte resturile mai ceva ca o ghenă! Ultima constatare-l dispuse. Odată echilibrul refăcut, îşi aminti cât de greu se-ncălţase dimineaţa. Pe de-o parte, nu fusese în stare să împerecheze nişte amărâţi de ciorapi, pe de alta, nu erau niciunii nerupţi la călcâie! Doamne, ce-o păzi consoarta mea?! Şi oftă scurt, hotărât să-şi ia încă o duzină.  
 
Întărâtat de asemenea frământări, se necăji mai tare ca-n alte dăţi de-mbulzeala din market. Enervat, tăia calea unora, depăşea la limita unui contact zguduitor pe cei ce-mpingeau cărucioare ultrapline, înghiontea persoane greu deplasabile şi tot aşa...  
 
O imensă greaţă îl încerca în faţa rafturilor de pe care tot zmucea lacom produsele. Se-nfiora de prăbuşirile generate în urmă-i, dar nu se-ntorcea nici măcar să constate dezastrul, darămite pentru vreo corecţie.  
 
Revenit în parcare, azvârli haotic achiziţiile în portbagajul maşinii. Îl izbi un iz neplăcut... De când nu-l igienizase?! Aplecându-se pentru culegerea ultimului pachet din cărucior, simţi cum îi alunecă mobilul din buzunarul pantalonilor.  
 
Citind mesajul ignorat la sosirea în hypermarket, simţi că-l trăsneşte ceva-n moalele capului. Catastrofă! Cum fusese posibil?! Holly îl atenţionase încă de dimineaţă că e aniversarea băiatului, nu?! Să nu cumva să uiţi de ziua copilului! îl lumină tardiv SMS-ul. Îşi aduse aminte că se impunea un party cu tot dichisul: baloane, tort, lumânărele, confetti! Asta ca să compenseze omisiunea matinală! Căci uitaseră, da, uitaseră ce zi era! Copilul bolborosise ceva la micul dejun despre darul aşteptat de toţi când mai împlinesc încă un an... Grăbiţi, le intrase pe-o ureche şi le ieşise pe alta...  
 
Ce să fac? Sunt suprasolicitat şi eu! replicase în gând reproşului bănuit al consoartei. Se făcea că nu ţine minte ce atribuţii are biata! Şi, în plus, omitea cu bună ştiinţă sarcina ei! Sărmana, aflată în ultima lună, se străduia să ţină pasul... cu slujba, cu gospodăria, cu iritarea băiatului din ultimul timp, panicat de iminenta ivire a surioarei, nu a unui frate sperat...  
 
Nici cadou, nici tort, nici cele necesare petrecerii! Sub nici un chip nu se va întoarce în vacarmul din hypermarket! Exclus!  
 
Pe de altă parte, să-l întâlnească pe Liam astă-seară cu mâna goală?! Cum?! În drumul spre casă nu se mai aflau magazine!  
 
Şi zăpăcit de nemernice automustrări, se tot foia pe lângă maşină, nevenindu-i nici să urce, nici să... când zări sclipind ceva nu departe, într-un ghiveci ornamental înalt, total păgubit de vreun element vegetal. Abe identifică un... melc. Era chiar unul marin! Şi-aminti şi specia! O cochilie de rapană cu mult peste dimensiunea unui pumn de-al său! Da, cu mult!  
 
Se-apropie, o smulse din pământul în care îşi avea înfipt vârful, admirând-o în irizările crepusculare, fermecat de frumuseţea spiralelor, de coastele încrustate longitudinal, de orificiul vălurit de-un portocaliu sidefat. Fu chiar tentat s-o ducă la ureche s-audă oceanul, dar observă la vreme că interiorul scoicii era punctat cu nişte forme mişcătoare minuscule. Aprecie că-s doar fire de pământ mobilizate de curenţii de aer şi scutură îndelung captura. I-o dau sărbătoritului! Un cadou! îşi spuse mulţumit de sine. Scăpase!  
 
*  
 
În acea zi, vrând să-ncheie o dispută cu năbădăioasa de Sima, Daf le dăduse liber Cărăuşilor. Apă trebuia, să meargă ei înainte, el avea să-i ajungă.  
 
Mai era puţin până la marginea Peşterii când simţi zguduitura. Dintâi se prinse cu ghearele de spirală. Urmă continuarea strategiei, deschise larg ţepii pentru asigurarea cu cât mai multe puncte de sprijin.  
 
O rotire bruscă îl trimise înspre curbura opusă a peretelui. Se trezi alunecând către adânc. Nişte fisuri mai largi îl ocrotiră de noua salvă de zdruncinături.  
 
Spre nenorocul celorlalţi, mişcările dezordonate îi răzleţiră taman în exterior, împrăştiindu-i în aer, spulberaţi într-o cădere fără sfârşit...  
 
Continuară din când în când replici de mai mică intensitate, definitivând distrugerea Coloniei. Daf, ameţit încă, rămăsese pironit, apărat de peretele din adânc.  
 
Treptat, treptat, se redeprinse cu nemişcarea, cu liniştea. Pentru nimic nu ar fi putut estima timpul scurs de la catastrofă. Îşi luă inima-n dinţi şi-şi desfăcu ghearele prinse de crăpăturile salvatoare, să-şi mişte labele înlemnite de-atâta-ncordare. Constată că-n cădere i se irosiseră o mulţime de ţepi... Cioturile rămase, deşi dureroase, îl făceau să-nţeleagă momentul, să realizeze că trăia...  
 
Dar ceilalţi? îl cutremură sinele său. Ceilalţi?!...  
 
Investigă adâncul, strigându-i. Ascensionă precaut, cu greutate. Ţipă. Nimic. Mai sus, o apelă pe Sima. Tăcere. Îi chemă din toţi rărunchii pe Cărăuşi. Un calm rău prevesitor! Fusese în zadar să nădăjduiască. Gata! Duşi erau...  
 
Atinse gura Peşterii. Era sleit. Aproape să-şi dea suflarea, rămase pironit locului. O minune! De neunde îl plesni înviorător o ploaie grea de apă... de apă sărată!  
 
Se lăsă mângâiat de ea în lungul şi-n latul corpului, percepând efectul rapid şi eficace! Biata Sima, câtă dreptate avusese! Numai un Idol putuse înfăptui asta! Doar un Idol! Dar de ce abia acum?!  
 
*  
 
Seara, Liam devenise apatic... Aşteptările îl istoviseră... Îl dezamăgiseră şi de astă dată...  
 
Ce părinţi! mărunţea el gândurile. Nici Happy birthday! spus dimineaţă! Nici petrecere, seara! În loc de aşteptatul tort, clătite! Dar mai rele ca nicicând! Ţepene şi arse! Pierduse jeleul de portocale de pe una tocmai la calea jumătate între farfurie şi... gură! Cum nu făcuse niciodată, buna şi răbdătoarea-i mamă eliberase un sunet ca de maşină de pompieri! Brrr! îngheţase el de sperietura provocată.  
 
Iar tată-său?! I-adusese înfăşurată în celofan galben, rămas de cine ştie când prin cămară, o scoică! Sau ce-o fi! Înţelesese bine? Prezentarea preţioasă îl năucise! N-o reţinuse...  
 
Halal părinţi! îşi spuse iar, înghiţindu-şi o lacrimă ce voia să cadă. Cum vor fi cu el când va veni Sis?! Mai rău! Poate şi faţă de micuţă, la fel?!  
 
Şi-n sufleţelul său de şase ani miji un fior, pentru prima dată prielnic aceleia care le va întregi familia. O va ocroti de bănuitele neajunsuri servite lor de părinţi! Sigur va face asta! Hotărârea luată era dovada elocventă că se născuse şi dragostea de frate!  
 
Cât zăbovise-n living, Liam nu scăpase din ochi cochilia aşezată pe servantă, trimiţând într-acolo toate gândurile şi sentimentele ce-l încercau.  
 
Când cina se terminase, mulţumi cuviincios, spuse Noapte bună! ducând darul cu atenţie crescândă până ajunse în dormitorul său de sub atic. La fereală de ochii părinţilor, aşeză cu smerenie minunăţia pe pat, o mângâie cu veneraţie, străbătut de-o infinită duioşie, ridicând-o la rangul de singura lui prietenă!  
 
Aplecat deasupra cochiliei, covârşit de-amarul zilei aniversare, slobozi un potop de lacrimi. Apoi, uşurat de toată supărarea, se lăsă purtat lin spre tărâmul viselor...  
 
Acolo, un alt băieţel ogoia şi hrănea o făptură cu ţepi rupţi şi gheare solzoase. Creatura îi răspundea cu băgare de seamă, atingându-l c-o trompiţă lungă, gingaşă, nostimă... adevărată mângâiere trebuitoare la vreme de creştere...  
 
Referinţă Bibliografică:
Idolul / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2130, Anul VI, 30 octombrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!