Plecase de multă vreme bunica şi eu tot mai plângeam, aievea şi-n vis. Ograda şi casa îi purtau încă pecetea. Mă amăgeam că e dusă prin vecini, că vine îndată...
Furişat după cină în iatacul ei, azvârleam împrejur ochi ageri, hulpavi. Îmi părea minunat lăuntrul cel tainic, de mult neumblat. Penumbra tremura ca-ntr-o poveste. Nu-mi aduceam aminte când fusesem acolo ultima dată, însă acum parc-aş fi intrat întâi!
O fereastră micuţă cu gratii se-adăpostea îndărătul unei verzi perdele străvezii. Sclipirea mătăsii da privirii curioase frumuseţea deplin-a grădinii de-afară.
De-a lungul unui perete, patul cu tăblii vopsite în culoarea aguridei îţi arăta din medalioane aurite poze bucolice, odrăslite în culori de curcubeu, prelungind mii de tonuri în ochi şi în minte.
Pe lângă peretele din faţa crivatului, o ladă-nflorată cu lalele şi maci îi ţinea tovărăşie acestuia, ascunzând sub capacu-i încrustat cu scene diurne adevărate simboluri ale vieţii trecute în trudă şi dragoste multă.
Din pavimentul de şamot-al odăii, mângâiat de o scoarţă prelungă, între pat şi lada cu zestre răsăreau parcă minunate flori roz-albe în chenar de frunze lucioase, ţesute de-o mână dibace.
În mijloc de casă, soră cu patul se răsfăţa într-un picior-tulpină o măsuţă. Metalul colorat ca lămâia fusese presărat cu flori de nu-mă-uita de pictorul darnic.
Pe tablaua rotundă a mescioarei trona o casetă de argint cu pereţii filigranaţi, necunoscută mie. Lăsa vederii fluturi-monede şi minunate flori de olmaz - inele, cercei, medalioane şi broşe...
Ţin minte cum a fost de parc-ar fi acum...
M-aplec. Privesc şi respir sacadat. Ca un fur pofticios strecor între laţurile delicate degete flămânde şi dau să înşfac măcar o minune. Vreau s-apuc, nebănuind că lipsa de pază-i himerică...
Gândul e pe cale să devină faptă, când înţeleg că drept pavază e un lacăt gracil in formă de şarpe bătut în smarald, legat ca o fundă de capacul răsturnat.
Ameninţat de privirea mea se mişcă uşor ţintindu-mă cu ochi de rubine sângerii. Desface perfid coada subţire, prelungă şi capul şi-l înălţă spre mine sâsâind uşurel, agitând limba - fâşie de neagră turbalină, despicată în două la vârf.
Fac un gest retractil şi aştept. Micuţa reptilă se-nnoadă ca prin farmec la loc. Repet iar mişcarea de tâlhar, fixând avid păzitorul gingaş. Se desface din strânsoare, se-nalţă mai sus... Limba-i, o furcă abilă, agită ameninţător imnul peltic. Încerc o cutremurare! Mă tem!
Speriat, vreau să fug, să scap de pedeapsă! Dar nu am răgazul, că-n uşa deschisă apare chiar năluca dorită şi glasul bunicii cântă: Eşti aici? Ce bine-mi pare! Degrabă te du la culcare, căci zorii grăbiţi din urmă te-or prinde!