CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Imagini >  




Autor: Anca Popescu         Ediţia nr. 3259 din 03 decembrie 2019        Toate Articolele Autorului

Plângea un gând mâhnit de căprioară

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
 
 
Plângea un gând mâhnit de căprioară...  
 
de Anca Ioniță-Popescu  
 
 
 
Când iarna cuprinsese-n mâini de gheață,  
 
Cu viscoliri și cu nămeți, pământul,  
 
Nimic nu mai părea să aibă viață...  
 
Iar în tăcerea albă-numai vântul.  
 
 
 
Se-oprise viscolul. De-acum era teroarea:  
 
Că albul, frigul, foamea, pot să doară  
 
Și-n ochii ce adulmecau ninsoarea,  
 
Plângea un gând uimit, de căprioară.  
 
 
 
I s-a părut că a zărit departe  
 
În câmpul alb, o ramură mai verde  
 
Și de pădure, iată, se desparte  
 
Sperând cumva că-i prima care-o vede.  
 
 
 
Dar tot așa, din haita-nfometată  
 
În ochi cu năluciri deja nebune,  
 
Un lup, zări crenguța înghețată  
 
Rămasă verde doar printr-o minune!  
 
 
 
Se furișă grăbit sperând că haita,  
 
Nici n-o să-i simtă lipsa; dar ciudat...  
 
Când el dorea atâta: numai creanga,  
 
O pradă se ivi neașteptat...  
 
 
 
Privi înfometat la căprioară  
 
La trupul ei cuminte și curat  
 
Și-un gând miji sub ochii lui de fiară:  
 
Să o mănânce-ncet, sau dintr-odat'?  
 
 
 
Se lăfăia în proaspătul răsfăț  
 
În nări având mirosul crud, de sânge  
 
Îi mirosea a carne și ospăț  
 
Dar ce e asta? Căprioara plânge?  
 
 
 
Cu ochii-aceia mari și-așa mirați  
 
Cerea, cumva, cruțată ca să fie...  
 
Când orișicare dintre-ai haitei frați  
 
O sfâșiau demult, cu bucurie?  
 
 
 
Deși nu mai văzuse-n viața sa  
 
Vre-un lup cum sfâșia o căprioară,  
 
Ea intuise ce se va-ntâmpla  
 
Și resemnată, aștepta să moară...  
 
 
 
Ce rost avea să lupte, sau să fugă,  
 
Când nici să fugă încă nu-nvățase?  
 
Ci înălță spre ochii lui o rugă:  
 
O ultimă plăcere să îi lase...  
 
 
 
Să îi cedeze ei crenguța pentru care  
 
Ieșise din pădure. Nu-i așa...  
 
Că asta nici nu e prea mult, de vreme  
 
Ce el, oricum, o va mânca pe ea?  
 
 
 
El se făcu că n-are trebuință  
 
Și-i lăsă drum spre creangă, dar deodat'  
 
Din ochii ei căzu o grea sentință:  
 
Că, totuși, ce va face, e păcat...  
 
 
 
Nu mai știa ce har se împlinise;  
 
Se strânse-n el scâncind înfiorat  
 
Că prin crenguța care-i întâlnise,  
 
De căprioară se simțea legat.  
 
 
 
Când ea se-ntoarse și plecă-n pădure,  
 
Pierzându-se-n adâncu-ntunecat,  
 
Simți în el tăișul de secure  
 
Al dorului de ea și de păcat.  
 
 
 
Se-ntoarse-n haita lui fără de veste  
 
Ducând în ochii-i cenușii de fiară  
 
O mică, incredibilă poveste  
 
Cu lupul îmblânzit de căprioară.  
 
 
 
Și-n câmpul alb, imaculat și rece  
 
Ca-n viața noastră, poate, câteodată,  
 
Știind că iarna asta, totuși trece,  
 
Crenguța stă cuminte...e-nghețată.  
 
 
 
Av.Anca Ioniță-Popescu, Poet, Scriitor, membru al LSR-Fil.Olt & USE, Publicist  
(Mirajul Oltului, Clipa Literară (și Redactor),  
Popas Jurnalistic și Literar-artistic (Redactor și Secr.Gen.de Redacție).  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Plângea un gând mâhnit de căprioară / Anca Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3259, Anul IX, 03 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Anca Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anca Popescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!