Oare ce aştepţi de o viaţă tristă
sperând că orice dacă vrei se poate?
Mergi fără opriri pe ultima pistă
ce nu se-abate.
Nu te uiţi la ce rămâne în urmă
ar fi mult prea grea coborârea-abruptă.
De când ai intrat resemnat în turmă
pierzi orice luptă.
Şi totuşi visezi, mai aduni speranţe
azvârlite-n jur. Stai şi mai speri încă
să găseşti cândva câteva nuanţe
şi-n bezna-adâncă.
Ochii osteniţi se-mpânzesc de ceaţă,
nu mai vezi în jur codrii şi izvoare,
care în trecut fremătau de-o viaţă
clocotitoare.
Şi aştepţi. Nu şti ce aştepţi de-o vreme
în timp ce în zări un trist corn răsună,
dar în minte n-ai lacrimi şi blesteme,
ci voie bună.
Anatol Covali
