Zbor albastru prin speranţă ca să strâng sute de stele
spre-a ciopli grăbit din ele cea din urmă cutezanţă,
ca la tot ce-a ajuns zdreanţă să fac splendide nacele
pentru visurile mele cărora le dau nuanţă.
Ciocârlii în mine cântă,aud susur de izvoare.
Mângâi tandru orice floare ce-mi surâde şi mă-ncântă.
Spre-mpliniri visu-mi se-avântă.Străluceşte-n mine-un soare
ce cu raze sclipitoare lacrimile mi le zvântă.
E desigur o minune care-mi arde în fiinţă
aruncând în suferinţă şi în plâns seminţe bune.
Cânt pe-ale iubirii strune,cred că totu-i cu putinţă,
prinde viaţă-orice dorinţă şi-n surâs durerea-apune.
Stau mirat privind în vreme anii ce-au trecut degeaba
când aveam plină cocioaba de mâhniri făcute gheme
şi cum viaţa-mi nu mai geme şi un iureş este graba,
îi ucid tristeţii gloaba şi-armăsari fac din poeme.
Anatol Covali
