Drumul parcurs de Centrul Internaţional „La Strada” – de oameni şi de organizaţie – se măsoară nu în metri şi kilometri, ci în ani şi decenii deja. Sunt 15 ani de muncă de la înregistrarea oficială a organizaţiei, în 2001. Cu această ocazie, au fost sistematizate o serie de date, mai mult sau mai puţin relevante activităţii organizaţiei.
1. Am creat şi am menţinut Linia Fierbinte Anti-trafic 0 800 77777 care a înregistrat în total 87.967 de apeluri. Asta e ca şi cum fiecare locuitor, de exemplu, al raionului Drochia, de la mic la mare, din toate cele 40 de localităţi, ar fi sunat cel puţin o dată pentru ajutor la Linia Fierbinte şi ar fi primit consiliere şi sprijin;
2. Am lansat Telefonul de Încredere pentru Femei 0 8008 8008 care oferă consiliere şi suport în regim 24/24 de ore şi este unicul Serviciu naţional de consiliere telefonică. Peste 11.000 apelanţi consiliaţi;
3. Am crescut 10 generaţii de voluntari: cca 200 de tineri şi tinere au participat activ la informarea semenilor despre migraţie securizată, relaţii armonioase în familie şi navigare sigură online. În cei 15 ani de muncă am ajuns practic în fiecare a doua şcoală din ţară;
4. Am deschis Camera de audiere a copilului victimă sau martor al infracţiunii, care a devenit şi un „laborator de instruire” pentru judecători, procurori şi masteranzi în efortul nostru comun de a asigura o justiţie prietenoasă copilului;
5. Am lansat şi administrăm primul portal informaţional din Moldova, care promovează un Internet sigur pentru copii
www.siguronline.md ;
6. 10 proiecte de legi şi 5 strategii şi planuri naţionale la care am contribuit şi pe care le-am promovat în cele trei domenii de activitate „La Strada”: prevenirea traficului de fiinţe umane; prevenirea violenţei în familie; prevenirea exploatării sexuale comerciale a copilului;
7. 23 de cercetări şi studii realizate în cei 15 ani de activitate au stat ulterior la baza mai multor acte legislative, mecanisme de colaborare naţionale şi regionale, programe de asistenţă şi suport pentru victime şi grupuri de risc;
8. Peste 10 campanii naţionale de sensibilizare care puneau pentru prima dată pe agenda societăţii aspecte necunoscute sau ignorate ale traficului de persoane, violenţei în familie şi exploatării sexuale faţă de copii;
9. Peste 1500 de profesionişti instruiţi: asistenţi sociali, psihologi, profesori, procurori, judecători, preoţi, poliţişti etc;
10. Peste 450 de femei şi copii victime ale violenţei în familie şi exploatării sexuale asistaţi de avocaţii şi psihologii „La Strada” ;
11. Peste 50.000 de tineri informaţi despre migraţie securizată, relaţii armonioase în familie şi navigare sigură online;
12. Trei module de instruire profesională elaborate şi implementate: Psihologia judiciară (master Universitatea de Stat din Moldova); Audierea copiilor victime şi martori ai infracţiunilor (curs la Institutul Naţional al Justiţiei); Relaţii armonioase în familie (disciplină opţională pentru liceu).
13. Am editat peste 30 publicaţii – rapoarte de cercetare, analize juridice, ghiduri şi suporturi metodologice;
14. Am lucrat cu nouă guverne;
15. Am jucat la 10 nunţi şi am urat „Bun venit !” pentru 15 bebeluşi.
-------------------------------------------------------------------------
Datele se regăsesc şi în cartea “Drumul La Strada - 15 ani”.
Pentru informaţii suplimentare apelaţi:
Tel. 0 (22) 23 49 06 (extensia 1).
Persoana de contact este Eugenia Maxim – Coordonatare a Programului “Educatori de la Egal la Egal”, Centrul Internaţional „La Strada”.
-----------------------------
Anastasia CUCURUZ
Chişinău, Moldova
10 decembrie 2016