CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  




Autor: Ana Podaru         Ediţia nr. 2648 din 01 aprilie 2018        Toate Articolele Autorului

OGLINDA MARTIRIULUI- după Întoarcerea la Hristos de Ioan IONALIDE

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oglinda martiriului (blestemul durerii)  
 
Un gând despre,, Întoarcerea la Hristos'' de Ioan Ianolide  
 

 
 
Ana PODARU  
 
Priveam în jos prin hubloul deschis din burta păsării de oțel lăsând pentru o clipă cartea,, Întoarcerea la Hristos'' de Ioan Ianolide deschisă, pe poalele rochiei mele de lână roșie. Mă întorceam din România după o scurtă vizită acasă. Trecusem cu ochii minții prin ,, documentul pentru o lume nouă'' trăind cu sufletul fiecare durere a oamenilor ce l-au apărat pe Hristos cu prețul vieții pe timpul regimului comunist din anii 1941-1964. Acolo în temnițele securității de la Aiud, Pitești, Târgu -Ocna, Țurcanu ,, trebuia să le curețe creierul bucățică cu bucățică'' oamenilor iubitori de Hristos, Ioan Ionalide, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Constantin Oprișan, Pr. Gheorghe Calciu, Gheorghe Jimboiu, prin metode Marxist-Leniniste in domeniul ,,reeducării'' de către oameni ca Țurcanu care au chinuit și torturat sufletește, criminali comuniști hrăniți cu gustul sângelui izvorât dintr-un munte de monstruozități ale arhivei comunismului creat de cei ca Ana Pauker și Teohari Georgescu, oameni stăpâniți de ură ce și-au dus ,,experimentele'' terorii până la flăcările iadului, deschizând porțile infernului oamenilor nevinovați ce le-au căzut pradă colților însetați de suflete după cum spune și Radu Gyr în ,,Scrisoarea tatii'': ,,Fiule, fiule, ce lungă e calea!/Ca-n basm, pân' la tine sunt mări și țări,/ trenuri, păduri, jandarmi și ocări/ și stele ce nu ne știu jalea'' om de cultură condamnat la moarte pentru poezia,, Ridică-te Gheorge, ridică-te Ioane'' poezie socotită manifest anticomunist, Radu Gyr mărturisind, strângând cu putere zăbrelele temniței:,, m-am pipăit și, pe mâinile mele, am găsit urmele cuielor Lui'' sau Vasile Blănaru Flamură în ,,Celula Zero'':,, Câte înfrângeri, câtă trudă, câți fiori/ pentru noi ce-am fost uciși de mii de ori!''. Oameni de cultură obligați să renunțe la Hristos în schimbul vieții ca Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Petre Țuțea, Petre Pandea, Vasile Voiculescu, George Manu, Dinu Pillat, Alexandru Mironescu,Virgil Carianopol alături de oamenii lui Dumnezeu, preoți și călugări supuși regimului de exterminare, închiși în temnițe sau deportați, unii dintre ei ca Părintele Cleopa Ilie ascunzându-se în munți pentru a putea lupta alături de părintele Arsenie Papacioc ce spunea:,, Noi înfruntăm ateii la ei acasă''. Multe poezii scrise în temnițele comuniste au rămas mărturii vii:,, Mi-s ochii triști și fruntea obosită/ de-atâta priveghere și-așteptare/Mi-e inima bolnavă, istovită/De grea și îndelungată așteptare/ și plânge ca o pasăre rănită''(Poezie), sau:,,Nu plângeți că mă duc de lângă voi/ Și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi/Cu hoții în același cimitir... Luîndu-l pe Iisus ca Împărat/ Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă/ Luându-mă cu deavolii la trântă''(Rămas-bun)- Valeriu Gafencu, aceste poezii au trecut în eternitate scrise pe foaia de pergament a sufletului, fiind interzisă în pușcării au fost memorate și transmise prin viu grai în secret, temnițe în care se spunea:,, Aici s-a terminat cu Hristos!'', deci, orice formă prin care dragostea față de Dumnezeu era promovată trebuia să supraviețuiască doar prin puterea credinței și prin mijloace miraculoase. La sanatoriul de la Tg. Ocna erau întemnițați toți cei ce căpătaseră bacilul tuberculos după torturi îngrozitoare, înfometare frig și teama terorii. Acolo viața părea mai bună alături de moartea ce le șoptea înfiorător zi de zi la urechi. Radu Gyr făcea ,, Mătănii" cu genunchiul plecat și cu privirea plină de îndumnezeire astfel:,, Doamne fă din suferință/ pod de aur, pod înalt/și din lacrimă velință/pentr-un pat adânc și cald... Din veninul strâns în cană,/ fă miresme ce nu pier/ și din fiecare rană/o cădelniță spre cer'' alături de Demostene Andronescu care care-și stăpânea ,,Îndoiala'' prin versurile:,, De-atâta vreme urc târâș, pe coate/ Și-am smuls prin cățărare-atâți luceferi/Că de-o mai ține mult urcușul, poate/ Doar cei prea-nalți să mai rămână teferi/ Târâș, pe brânci, cu sufletul la gură/ Urc muntele cu-nchipuite creste;/ Din tot ce-am fost mai sunt o picătură./Mai este Doamne, Până-n pisc... mai este?!!''. M-am oprit undeva printre pagini la cazul M, unde Hristos este sacrificat de din nou prin tânărul ce renunță la el de teama morții, ajungând în barca deavolilor, torturând la rândul lui martirii neamului, dar ftizia punând stăpânire pe trupul lui firav ajunge aproape de patul de chin al lui Valeriu și revine în brațele binelui fiind pătruns de sentimentul de vinovăție, iar atunci când mâinile-i sunt spălate de către Ioan Ianolide, mâini pline de mizerie și sânge, cu o privire tristă spune că nu merită să fie spălat, că acele măini poartă sângele fraților și prietenilor, mâini cu care i-ar fi ucis și pe ei, fiind sfătuit să se roage pentru păcatele lui el sărută mâna celui ce-i spală rănile asemeni scenei de pe Golgota murind frumos, fiind pătruns de rugăciunea îndreptată către el de prietenii din temniță, murind cu puterea iertării semenilor. Mă întrebam dacă această ,,sfântă nebunie'', aceste sacrificii umane au fost de folos acestei țări când toate conducerile ministeriale jertfesc prin temnițe spital suflete nevinovate. Priveam în gol prin același hublou, undeva mai aproape de cer, undeva unde nici păsările cerului nu au forța de a ajunge, norii parcă mă chemau undeva în trecut, iar un sentiment de durere mi-a stors o lacrimă pe care am șters-o cu dosul palmei lăsându-mi gândul hoinar undeva în trecut când lucram la un spital în cadrul secției de Pneumoftiziologie. Acolo trăisem secvențe oarecum asemănătoare, unde oamenii distrofici, cu ochii afundați în orbite, veneau cu speranța vindecării. Unii aveau caverne uriașe, pline de puroi bacilifer, alții aveau pleurezie sero-fibrinoasă, chinuiți de tuse seacă uneori sfârșind prin hemoptizie. Unii dintre ei mureau în mâinile noastre asfixiați de sângele ce țâșnea inundându-le căile respiratorii găsindu-și sfârșitul în mâinile noastre neputincioase cu ochii ieșiți din orbite de teama morții ce-i secera fără milă în fața noastră. Eram o mână de oameni, iubitori de oameni, lucram în condiții mizere, fără a ne proteja de bacilii tuberculoși răspândiți peste tot. Eram sub presiunea sistemului și a șefului nostru ce lucra de mulți ani în sistem, demonizat și fără milă-i chinuia psihic, torturându-le mintea și semânându-le frica în suflet. Era o strategie prin care storcea bani pe foile de boală, internându-i în repetate rânduri chiar dacă nu mai erau contagioși smulgându-i din viața de familie, întemnițându-i asemeni deținuților de la Tg. Ocna, nu, nu exagerez pentru că acești oameni ce aveau nevoie de hrană cu conținut ridicat caloric rămâneau uneori nemâncați fiind lipsiți de suplimentele ridicate de la bucătărie, suplimente ce plecau spre cabana doctorului pentru muncitorii ce săpau în piatră, muntele dându-i loc unde să-i ducă pe acești oropsiți ai sorții, bolnavi ce abia puteau respira, erau urcați în mașini și duși la muncă sub privirile noastre. Uneori aveam mâinile încleștate de furie, munceam sub teroare, scriind sute de scrisori medicale, condici, epicrize, urmărind cu atenție evoluția fiecărui bolnav. Eram o echipă tânără, asistenți bine pregătiți ce cunoșteau protocolul internațional de administrare a medicamentelor antituberculoase, eram terorizați psihic, amenințați că ne vom pierde serviciul dacă nu ne ținem gura și dacă nu-i facem treaba celui ce jurase hipocratic că-și va dedica viața bolnavilor. La fel ca și-n ,,Întoarcerea la Hristos'' de Ioan Ianolide aveam și noi cazul X, Y... oameni ce-și pierdeau viața prin neglijența acestui doctor, el fiind interesat de îmbogățire, nu de salvarea vieților acestor suferinzi. Infirmierii nu mai aveau timp să se ocupe de bolnavi fiind obligați să spele mașina lui în plină iarnă, sau pe timp de ploaie, fiind obligați să calce toate lenjeriile venite de la cabană. Saci întregi veneau zi de zi, erau spălate și călcate de personalul medical, iar dimineața erau urcate în mașina lui, apoi urmau drumul,, crucii'' către cabana din Straja. Aceste lenjerii, pături de lână fiind luate din magazia spitalului pentru secția de tuberculoși, dar nu ajungeau pentru mult timp în magazia secției, dispăreau în mod miraculos bolnavii fiind înveliți cu zdrențe, cearceafuri rupte, pături roase de molii, rupte, vechi de când lumea. Totul pleca spre cabana doctorului, chiar și paturi primite de la ajutoare, marginile de inox erau tăiate cu flexul și saltelele noi erau urcate în mașini și părăseau incinta spitalului într-o liniște de mormânt. Nimeni nu reclama, doar șușoteli pe la colțuri. Să luăm cazul Z... un domn adus pe o targă de la un alt sanatoriu, cu insuficiență renală cronică, sub dializă, internat în salonul cu 8 paturi undeva la perete. După vizita medicală, după discuția cu medicul, bolnavul nu mai reușește să-și controleze mental pornirile și la prima vizită a unui membru al familiei cere un cuțit pe care și-l înfinge în inimă de față cu ceilalți bolnavi, întors cu fața spre perete. Este luat de urgență cu targa de către personalul de urgență, sub privirile îngrozite ale colegilor de salon și moare în ambulanță către alt spital de hemoragie... Caz închis, ca multe alte cazuri, fără anchetă, fără vinovați... Fac această paralelă între viețile acestor oameni chinuiți nevinovat, un timp al terorilor comuniste și un timp contemporan cu noi și mă regăsesc în cuvintele de început ale lui Sergiu Mandinescu despre ,,această carte mare și sfântă'': ,,De-aș avea o aripă de înger/și cerneală de besne,/poate că atunci mi-ar fi lesne/să mă adun din toate risipirile,/ să-mi scriu amintirile/și să spun tuturor de ce sânger...''și cred că ne urmărește blestemul durerii.(...)  
 
Referinţă Bibliografică:
OGLINDA MARTIRIULUI- după Întoarcerea la Hristos de Ioan IONALIDE / Ana Podaru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2648, Anul VIII, 01 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ana Podaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Podaru
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!