CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Ganduri >  





Un gând pentru o carte
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sunt cuvinte care te schimbă, care îţi modifică într-o clipă percepţia asupra vieţii, sunt gânduri care strigă: Existăm şi noi!  
 
Omul este un univers de trăiri, intensitatea lor şi registrul în care se desfăşoară depinde de fiecare în parte. Nu iubim mai mult sau mai puţin, iubim pur şi simplu, vibrând la acel ceva, acel- "je ne sais pas quoi" - ceva venit dintr-o lume necunoscută. Trebuie să admitem că nu toţi simţim şi iubim la fel, suntem unici şi în drumul nostru de" nicăieri către nicăieri" suntem prinşi în vârtejul numit dragoste.  
 
Romanul, pe care acum l-am terminat de citit, m-a trimis într-o altă lume şi îmi aduce în faţă idei şi provocări noi. Suntem iubire sau iubirea este o mică parte ce trăieşte în noi?  
 
Aş vrea să cunosc care sunt trăirile celor ce au citit această poveste, o istorie care dincolo de aparenţă ne aduce o multitudine de aspecte, mesaje şi întrebări la care nu vom primi poate niciodată răspuns.  
 
Autorul ne poartă cu blândeţe, cu un sentiment de calm printr-o altă realitate, una creată dintr-o trăire de moment. Intensitatea ei este însă atât de mare, încât dă impresia unei întregi existenţe, precum un Da Capo al Fine dintr-o operă clasică. Emoţiile sunt profunde, descriere fiind pe măsura acestora: " Mirosea doar a mare; un miros mineral şi vegetal, dulceag şi greu, a fiinţei vii şi a fiinţei moarte-aşa cum miroase la marginea tuturor mărilor sărate şi calde." Scenele se desfăşoară cursiv, într-o curgere lină, fără să existe discrepanţe între imaginile care redau experienţele umane, mediul natural şi trăirile filosofice.  
 
Deşi complex, romanul formează un tot unitar, un plin vorbind despre necunoscuta iubire.  
 
Pe mine m-a regăsit şi totodată m-a schimbat acestă poveste, m-a îndemnat să scriu puţin despre ea, pentru bucuria mea şi a celor ce au citit-o sau o vor citi.  
 
Referinţă Bibliografică:
Un gând pentru o carte / Ana Maria Bocai : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1734, Anul V, 30 septembrie 2015.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Maria Bocai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Maria Bocai
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!