O codrule bătrân
Ce străjuiești cetatea,
În asfințit te-nvălui cu privirea,
Îți sorb sublimul verde
Și freamătu-ți ascult,
În timp ce gândul călător
Mă poartă-aievea
La anii care-n goană au trecut.
La vremea când copil în sat
Lipsit de griji și de nevoi,
Mă cuibăream la sânul mamei,
Ori veselă-alergam pe deal
Și-apoi pe prispa casei,
Cătam la mama iar și iar.
Azi locuința mamei e nemărginirea,
Dar gândul la ea-i încă viu,
Și uneori aș vrea să fiu copil,
S-alerg pe deal, să merg pe prispa casei,
Și-apoi să țesem vise în culori…
O codrule bătrân, mi-atât de dor!
