CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Împăcare
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ana-Cristina POPESCU  
  
 
  
Împăcare  
  
 
  
(Din volumul de teatru pentru copii „Reuniune“  
  
 
  
Monodramă  
  
 
  
Decorul: O clădire ca fundal. O bancă în fața clădirii și un tei.  
  
X (stând pe bancă): Și totul a început cu o ploaie, o ploaie caldă de vară. Eram în fața căminului și ascultam cântecul ploii. Câtă muzică, Doamne! Ce frumos cânta ploaia! Parcă o aud și acum. Era o muzică a durerii destinată să spele greșelile, să curețe noroiul conștiinței, o muzică destinată să sape un gol atât de adânc, încât să nu mai poți ridica pleoapele obosite spre o altă rază de lumină. Doamne, câtă ploaie! Și ce cântec straniu! Un cântec al vieții mele, o viață ce a alergat dintr-o groapă în alta. Tot ce am clădit prin muncă aruncam într-o clipă în câte o groapă ivită pe drum. Mă împiedicam și groapa mă ademenea ca o sirenă. I-aș fi dat și ce nu aveam. Ea înghițea totul, iar eu rămâneam mut în fața neputinței și începeam o nouă construcție pentru o altă posibilă groapă. Ploaia aceea de vară cânta munca zadarnică și greșelile vieții mele. Ce greșeli? Am avut încredere în oameni și de câte ori aveam un petec de ceva alergam sa-l ajut pe cel ce-l consideram prietenul meu. El primea darul și eu rămâneam în urmă. Închideam ochii, înțelegeam că cine oferă, nu mai are și căutam să găsesc o ieșire din valurile în care m-am aruncat, dar când mă aflam la un pas de țărm ajutam pe altcineva fără a cere nimic în schimb și mă afundam din nou în valuri. Eram omul care se încredea în om. Of, ploaia aceea mi-a arătat cât de mult am greșit. Eram în acest cămin. M-au abandonat aici cei ce mi-au dat viață și aici am rămas ani și ani. M-au lăsat pradă vulturilor. Eram asemenea lui Păunaș ascuns de mama lui, Agripina, în căpița de fân. Probabil scriitorul Gala Galaction a văzut dincolo de căpița aceea de fân și plânsul copilului. A văzut pericolul ce l-a pândit din văzduh. A văzut vulturii aceia ce i-au zărit lacrimile și l-au răpit pentru a-l sfâșia. Departe de căldura mamei, în căpița de fân nesigură am căutat prieteni, dar fiecare prieten și-a urmărit interesul. A așteptat asemenea vulturelui, un scâncet ca apoi să mă sfâșie. Mereu mai lăsau câte o bucată care să se regenereze și ei să poată iarăși sfâșia rodul. (Se ridică de pe bancă și face câțiva pași.) Cântecul apei era așa de viu. Mi-am văzut în el întreaga-mi viață, iar viața mi-a fost sfâșiată de vulturi. Trebuie să o iau de la capăt, dar nu mai am putere. Cântecul ploii părea prohodul a tot ceea ce am fost și mai sunt. (Se plimbă.) Da. Mirosul! Mirosul acela de după ploaie. Cântecul a încetat și aerul era atât de curat. Ploaia a curățit totul. Dar viața mea? (Se oprește o clipă.) E încă plină de mirosuri. Teiul acesta în floare îmi amintește de evaluările periodice. O viață plină de cântec și miros mă frământă și nu găsesc drumul. (Se așază pe bancă.) Dumnezeule! Miros de plăcintă cu măr! Ce frumos a fost în vara aceea când o femeie de la țară m-a primit în casa ei două luni. Era o femeie cu frica lui Dumnezeu. În fiecare vacanță de vară alegea un copil de la cămin și-i făcea viața fericită, fie măcar și pentru o clipă. Poate unii se întreabă de unde atâta fericire adunată într-o plăcintă cu măr? Nici nu știi unde se poate ascunde fericirea! Merele, câtă simbolistică are mărul! Poate însemna fructul oprit cules din mâinile jumătății tale. Mărul și dragostea dintr-o grădină edenică îndulcit într-o plăcintă e visul ascuns printre norii plini de ploi. Mereu am rătăcit gustul, pe urmă am pierdut bucata cea bună și m-am rătăcit pe mine asemeni Albei ca Zăpada ce a prins a gusta partea otrăvită a mărului. Acum stau pe această bancă. În spatele meu se află viața ce am trăit-o până acum câteva zile, până când o ploaie de vară a spulberat totul. Clopoțelul a anunțat finalul anilor de studiu, anilor petrecuți la cămin. Trebuie să las totul în urmă și să plec mai departe, dar unde? Puteam rămâne șef la un atelier. Eram foarte priceput, atât de priceput, încât toți mă rugau să-i ajut. Oboseam învățându-mi colegii, ca într-un final să pățesc asemenea fetei moșneagului din povestirea scriitorului Ion Creangă, să rămân fără truda mea, toată osteneala să-mi fie furată de fata babei care mi-a ținut o clipă coșul încărcat. Unii colegi și-au găsit un loc de muncă în cămin. Unii la atelierul de tâmplărie, alții la atelierul de croitorie sau de pictură. Eu am lăsat în urmă totul. Am pășit totuși optimist spre poarta largă a lumii. Mă gândeam că las în urmă neînțelegerile, situațiile nearmonioase dintre fata moșneagului și fata babei și pășesc mai departe pentru a găsi soluții de ieșire din orice stuație dificilă. Ajuns în fața porții, în fața libertății, picioarele mi s-au împietrit și am găsit un sprijin în această bancă. Câte un trecătot milos îmi mai dă din când în când câte un colț de pâine. Într-o zi am cerut unui trecător un leu să-mi cumpăr o pâine, pentru că niciun om nu m-a observat datorită goanei lor după treburi, dar trecătorul m-a amenințat că o să cheme poliția, pentru că cerșetoria este o ilegalitate. Ce să faci? Sunt oameni și oameni. Cel care m-a amenințat a plecat. Eu am rămas tot aici, tot pe acestă bancă, în fața închisorii mele și nu găsesc nicio soluție nu știu încotro să mă duc. Ciudat este că nimeni din clădirea lăsată în urmă nu mă observă sau poate mă observă, dar nu le pasă de frunza ce se zbate în furtună. Ei își văd de viața lor. M-au abandonat asemenea prepeliței ce și-a lăsat puiul neputincios la marginea lăstarului. Era și firesc nu putea să-și piardă pui sănătoși pentru un pui ce era deja osândit la moarte. Toate s-au dus și parfumul teiului și aroma plăcintei cu măr. A trecut într-o zi pe lângă mine un cioban. Mi-a făcut o ofertă bună, să mă ia slugă la oi. Îmi oferea o bucată de pâine și un loc de dormit alături de turma ce o păstoream. M-am gândit că am părăsit o închisoare spre o altă îngrădire a libertății și am refuzat. Ciobanul mi-a spus că sunt leneș, că îmi place să stau doar cum mâna întinsă. Nu, nu stau cu mâna întinsă. Ar fi prea dureros, dar nici o viață în sclavie nu aș suporta. Până la urmă știu ce am de făcut. O să las în urmă clădirea ce mi-a fost adăpost, mamă și tată, banca ce m-a găzduit câteva zile, o să ascult notele ploii de vară și o să fiu asemenea ei, o să pășesc spre necunoscut cu încredere. Astăzi poate o să car câteva bagaje și primesc un colț de pâine, mâine pun câteva cărămizi la vreo construcție, dar poimâine o să am propria mea colibă unde să pun capul liniștit, netulburat de nimeni. Totul este să mă accept așa cum sunt. Da, totul în viață este o împăcare. Doar în momentul în care te împaci cu o situație poți să mergi mai departe. Împăcat cu tine însuți vei putea să vezi lumina stelelor.  
  
Referinţă Bibliografică:
Împăcare / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2249, Anul VII, 26 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!