Gustând din măr - Din volumul In colivie (in curs de aparitie editoriala)  

 

Piesă într-un act  

 

Personajele: P1, P2, Litră şi Zamă.  

 

Decorul: O peşteră care iniţial este confundată cu un tunel.  

 

(Este semiîntuneric.)  

 

P1: Ne-am rătăcit.  

 

P2: Nu se poate. Acesta e tunelul în care mi-am petrecut copilăria. Veneam aici cu prietenii şi treceam dintr-o parte în alta a muntelui. Ce-i drept, e mult de atunci.  

 

P1: Tunelul copilăriei tale este un labirint.  

 

P2: E adevărat. În copilărie părea vesel şi primitor, astăzi e plin de capcane. Dacă nu suntem atenţi ne lovim de roci ascuţite, alunecăm în gropi adânci. Cândva drumul a fost lin.  

 

(Câţiva lilieci planează pe lângă cei doi.)  

 

P1: E o peşteră! Liliecii trăiesc în peşteri.  

 

P2: E un tunel săpat de om, dar a trecut mult timp peste el.  

 

P1: Rocile acestea au fost lustruite de apă. E plin de rămăşiţe de stâncă încă nedizolvate de apă. Ştiam cum se numesc. Da, îmi amintesc, speleoteme.  

 

P2: Te înşeli. Nu ai vizitat multe grote şi amesteci lucrurile. Poate şi-a mai regenerat muntele măselele peste tunelul săpat de om.  

 

P1: Locul acesta nu e un tunel. E din ce în ce mai înfricoşător. Doar natura îşi poate săpa casa tainelor în acest fel.  

 

(Cei doi ajung într-o fundătură.)  

 

P1: Acum ce mai spui?  

 

P2: E posibil ca în urma unui cutremur tunelul să fi suferit uşoare modificări.  

 

P1: Noi ce facem?  

 

P2: Ne întoarcem pe aceeaşi cale.  

 

(Cei doi încearcă să găsească drumul, dar ajung lângă un râu subteran.)  

 

P1: Un râu! Prin tunelul copilăriei tale trecea un râu?  

 

P2: Prin tunel nu trec râuri.  

 

P1: Unde m-ai adus? Mi-ai promis că-mi arăţi un tunel prin care poţi traversa dintr-o zonă în alta, dar tu m-ai dus într-o peşteră şi acum rătăcim fără să găsim o cale pentru a scăpa din acestă capcană.  

 

P2: Cred că am greşit. Tunelul meu era în partea de Est a muntelui.  

 

P1: Noi am pătruns în munte prin partea de Sud-Vest.  

 

P2: Am uitat acest amănunt. Am gustat în copilărie din dulceaţa mărului ascuns în inima muntelui, iar astăzi, dornic să redescopăr drumul de altă-dată am păşit greşit.  

 

P1: Şi m-ai tras după tine în aceeaşi capcană.  

 

P2: Cred că nu este momentul să ne facem reproşuri unul, altuia, ci e momentul să căutăm o cale de a birui întunericul ce ne-nconjoară.  

 

P1: Mi-ai întins mărul ca Eva lui Adam şi îmi ceri să tac? M-ai dus într-un loc al morţii şi eu trebuie să-mi plec capul.  

 

P2: Dacă ai fi înţelept ai căuta să te eliberezi din acest loc fără a arunca neputinţa ta în spatele altuia.  

 

P1: Te-am considerat prietenul meu.  

 

P2: Eu te-am considerat prietenul meu. Un prieten adevărat te ajută, te încurajează, ar merge până la sacrificiul suprem.  

 

P1: Îmi pare rău că te dezamăgesc.  

 

P2: Acum am înţeles.  

 

P1: Ce să înţelegi?  

 

P2: Mi-ai fost prieten atâta timp cât ai avut nevoie de ajutorul meu.  

 

P1: Tu m-ai adus aici, e de datoria ta să mă eliberezi.  

 

P2: Era de datoria ta să analizezi cu atenţie fiecare lucru. Puteai să accepţi propunerea mea de a cunoaşte tunelul, puteai să o refuzi. Eu nu te-am obligat la nimic.  

 

P1: Am avut încredere în tine.  

 

P2: Dar şi raţionament. Ţi-am spus că tunelul se află în partea de Est a muntelui. Şi tu ai greşit.  

 

P1: Trebuie să plec de aici.  

 

P2: La început mărul a fost dulce, pe urmă te-ai înecat cu el asemenea Albei ca Zăpada.  

 

(Încercând să găsească o ieşirea ajung într-o galerie.)  

 

P1: O galerie. De aici nu mai ieşim. E un adevărat labirint.  

 

P2: Haide pe aici, cred că e o ieşire!  

 

(Ajung într-o sală.)  

 

P1: Din galerie în sală. Să mai ascult de tine? Mă inviţi la bal?  

 

P2: Am crezut că e o ieşire.  

 

P1: Aşa cum ai crezut că acest gol natural e un tunel. Acum o să fac eu primul pas.  

 

(P1 zăreşte o posibilă ieşire şi aleargă spre ea. Ajunge în apă.)  

 

P1: Sifoanele!  

 

(P2 se uită cum P1 încearcă să reziste în apa rece.)  

 

P2: E o galerie total inundată.  

 

P1: Ajută-mă!  

 

P2: Spuneai că vei găsi drumul cel bun.  

 

P1: E gheaţă! Nu mai rezist!  

 

(P2 întinde lui P1 o scândură găsită în aproiere. P1 se agaţă cu disperare de scândură şi P2 îl scoate afară din apă. P 1 tremură de frig.)  

 

P2: Cred că au mai fost şi alţi oameni pe aici din moment ce am găsit scândura aceasta.  

 

P1: Mi-a tare frig. Cred că o să mor în grota aceasta.  

 

(P2 îşi dă sacoul jos şi-l oferă lui P1.)  

 

P2: Eu ţi-am fost prieten adevărat, dar tu nu ai înţeles.  

 

P1: Dacă nu găsim o ieşire cât mai repede din acest labirint o să mă prăpădesc.  

 

P2: Vino!  

 

(Cei doi fac câţiva paşi şi se prăbuşesc.)  

 

P1: Acu nu mai simt frigul.  

 

P2: Ce-a fost asta?  

 

P1: A fost un puţ.  

 

P2: Înţeleg.  

 

P1: Ce înţelegi?  

 

P2: A fost o galerie în podeaua peşterii.  

 

P1: Mormântul nostru.  

 

P2: Priveşte!  

 

P1: Unde?  

 

P2 (arătând un urcuş spre o altă deschizătură în munte) Un drum.  

 

P1: Un horn.  

 

P2: Un horn:  

 

P1: O galerie verticală ce pleacă din tavanul altei galerii.  

 

P2: Să mergem!  

 

(Cei doi pornesc spre galeria descoperită.)  

 

P2: Aproape am ajuns.  

 

P1 (privind în jur) În locul de unde am plecat.  

 

P2: Poate acum descoperim drumul cel bun spre lumina de la gura peşterii.  

 

(Se aud voci.)  

 

P1: Taci! Mai e cineva în peşteră.  

 

(Cei doi ascultă şi pornesc spre locul de unde aud vocile.)  

 

Litră: Nu eşti bun de nimic, Zamă!  

 

Zamă: Nici cu tine nu mi-e ruşine, Litră!  

 

Litră: E ultima dată când te mai ascult. De astăzi înainte ori vei face cum îţi spun eu, ori întrerupem orice colaborare.  

 

Zamă: Şi până acum tot cum ai vrut tu am făcut. Nu m-ai ascultat niciodată.  

 

Litră: Pentru că nu gândeşti bine.  

 

Zamă: Eşti învechit.  

 

Litră: Până ce te convingi că părerile mele sunt cele bune.  

 

Zamă: Aşa vrei tu să crezi.  

 

Litră: Mereu mi-ai dat dreptate la final.  

 

Zamă: Din cauza ta am pierdut diamantul în râu.  

 

Litră: Nu ai fost atent pe unde calci.  

 

Zamă: Puteai să-l recuperezi.  

 

Litră: Nu m-ai ascultat când ţi-am spus să intri după el.  

 

Zamă: De ce eu?  

 

Litră: Fiindcă te camuflezi bine în apă. Eu sunt cam obosit.  

 

(P1 şi P2 se apropie de Zamă şi Litră.)  

 

Zamă: Avem asistenţi.  

 

Litră: Cine sunteţi?  

 

P1: Ne-am rătăcit.  

 

Litră: În căutarea diamantelor.  

 

P2: Noi căutam un tunel.  

 

Litră: Şi aţi găsit un diamant.  

 

P1: Nu am găsit niciun diamant.  

 

P2: Ne-am rătăcit şi nu mai găsim ieşirea din grotă.  

 

Zamă: Ar trebui să-i lăsăm să putrezească aici.  

 

Litră: De ce v-aş arăta calea spre lumină? Mâine o să veniţi după bogăţiile de aici cu întăriri.  

 

P2: Nu. Eu sunt un om corect. Mi-am adus prietenul într-un loc ce-mi era drag în copilărie şi vreau să-l conduc acasă în siguranţă.  

 

Litră: Acesta e locul meu. E casa mea. Cine ajunge aici nepoftit, nu mai poate pleca.  

 

P2: Noi nu dorim diamante. Singurul diamant pe care-l dorim e libertatea.  

 

Zamă: Par sinceri.  

 

Litră: Veniţi!  

 

(Cei patru trec printr-o galerie plină de minerale.)  

 

P1: Ce de diamante!  

 

Litră: E comoara mea.  

 

(Cei patru ajung la lumină.)  

 

P1: Mulţumim!  

 

Litră: Să nu vă mai prind pe aici!  

 

P2: O să ocolesc acest loc. Vă mulţumesc că mi-aţi salvat prietenul.  

 

(P1 se reîntoarce la peşteră a doua zi.)  

 

P1: Credeau că voi rămâne indiferent în faţa bogăţiei. Peştera aceasta e şansa mea. Odată ce am gustat mărul, doresc să-i mănânc şi seminţele. Şi când mă gândesc că ieri mă plângeam de ghinionul de a vizita grota. Astăzi mă simt înviorat. Nici de moarte nu mi-e teamă.  

 

(P 2 intră în grotă. Abia de face câţiva paşi şi un cutremur îi blochează uşa spe lumină.)  

 

Litră şi Zamă observă din exterior tragedia.  

 

Litră: A gustat din măr şi acum suportă consecinţele. Noi ne-am mulţumit cu puţin, un litru, o zamă, el a dorit totul şi a plătit cu tot ce a avut.