Ridurile mele sunt mărcile furtunilor,
Urmele uraganelor
ce mi-au trecut peste frunte
Mâinile mele sunt o briză de mare
Cu miros de nisip și de valuri,
Pieptul meu, catedrală de cenușă,
Păstrează în altar o inimă
ce simte chemarea stelelor,
Sunt făcută din fum și din pulbere
Corpul meu e un drapel în bătaia vântului
Spiritul meu este un nor rătăcitor
Sufletul, plămădit mi-e din tămâie.
În inima ta mi-am ascuns aripile
Și nu contează că-s rănite de-arsura cenușii
Doar înalță-mă puțin în brațele tale
Voi zbura spre zări cu lumini tăinuite,
jinduind orizontul întoarcerii.
