Cu o aripă
De zborul frânt al frunzelor ce mor
Se înfioară aerul de seară.
E trist, iubito, si îmi este dor
De chipul tau zâmbindu-mi prima oară.
O frunză sunt și eu prin timp zburând,
Căzând în gol în nopțile sihastre,
Plutind domol pe al fericirii gând,
Un pelerin fidel iubirii noastre.
Tu prinde-mă in palmă ca pe un vis,
Priveşte-mă ochi preț de-o secundă,
Să te iubesc, inima mi-am deschis.
Descânta-mi fruntea cu privirea blândă!
O aripă îți cer, îngerul meu.
Tu știi oricum prea bine a zbura
Și fără ea. De-ajung la Dumnezeu,
Te voi veghea și eu de pe o stea.
