CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Pamflet >  





Jilțul fermecat
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o cetate mare numită Bucurstadt, așezată de Dumnezeu la încrucișarea drumurilor dintre Soare Apune și Soare Răsare. Și în cetatea aceea era un mic palat numit Cotropeni. Frumos, îndestulat, împrejmuit cu zid nici mare, nici mic, exact cât trebuie pentru un loc unde oamenii se bucurau cândva de toate anotimpurile. În palat erau săli mari, luminoase, cu mese, scaune și multe obiecte meșteșugit lucrate, să fie pe plac invitaților stăpânului.  
 
Despre stăpânul palatului începuse de multă vreme să umble în popor (mai în șoaptă, mai în gura mare) o vorbă ce nu-i făcea deloc cinste. Se obișnuia în acele timpuri ca oamenii să zică stăpân oricărui om ce lua stăpânirea palatului, chiar dacă cei mai mulți dintre ei semănau la fapte și vorbe cu cele mai josnice slugi. Numai că orice slugă rea devine în casa (ori palatul) lui cel mai aprig comandant, sau are grijă să pară așa, stând țeapăn ca mortu', vorbind apăsat și cât se poate de rar. La mulți se pare că prinde de minune metoda.  
 
Falșii boieri cu pricina luau stăpânirea câte patru sau opt ani, după o taină numai de ei știută; poporul bănuia cum stau lucrurile, dar și dacă ar fi știut exact, tot n-avea ce să facă, pentru că fiecare stăpân al palatului avea stăpân prin alte țări (cam multe, e drept). Și chiar despre această taină umbla și vorba în popor: se spunea că stăpânul palatului trebuia să stea în timpul domniei lui pe un anume jilț din încăperea cea mare, un jilț fermecat. Oamenii au început să creadă asta de zeci de ani (alții crezând că vraja lui e făcută de sute și poate mii de ani), din pricina purtării stăpânilor vremelnici ai palatului: chiar și cei care veneau mai smeriți, cu vorbe bine ticluite la ei, ajungeau în scurtă vreme după așezarea pe jilț să-și schimbe năravul, ori doar să și-l dea pe față, ziceau unii. Cei buni deveneau răi, cei răi se făceau și mai răi, cei deștepți se prosteau, cei proști se făceau și mai proști, cei cuminți parcă înnebuneau, cei mândri se slugărniceau. Și tot așa, din rău în mai rău, cu scurgerea anilor după o răzmeriță rămasă (ori păstrată) nedeslușită în lumea poveștilor. Iar cu sfetnicii lor – minune rea! – se întâmpla același lucru. Pesemne că vraja se lua repede printre mai-marii din palat.  
 
Și cam tot ce făceau era de-a-ndoaselea, că toate numai la chinul și prăpădul poporului duceau. Ce mai încoace și-ncolo, slujitorii palatului au început să bage de seamă că nenorocirea celor mari de la jilț se trage. Și, când stăpânul mai pleca prin țări străine, să se lumineze cum trebuie să-și strunească mai bine poporul (că asta le place cel mai mult slugilor puse în vreo dregătorie), slujitorii se tot învârteau pe lângă jilțul fermecat, doar, doar vor afla care e buba lui. Nu după multă trudă au aflat și au dat la rândul lor de veste noilor slujitori: încă din ziua aducerii jilțului în palat s-a așezat sub el un pui de drac. Ca toți puii, a crescut, s-a făcut flăcăiandru și apoi s-a întremat bine de tot. Cronicarii încă nu s-au hotărât cine au fost iscoadele trădătoare ce au tocmit jilțul greșit pentru palat. Întremarea nefârtatului e pusă și pe seama veștilor aduse necontenit de stăpânul jilțului de la alți stăpâni de jilțuri mai mari și mai fermecate. Nu era vreo îndoială că stăpânilor de palat așa de mult le plăcea să umble peste tot spre nenorocul poporului.  
 
Povestea nu s-a terminat aici, pentru că dracului de sub jilț i-a picat în mână o oglindă vrăjită ce-i ziceau smartphone și s-a conectat la toate jilțurile, oricât de mari, de aurite, de neînsemnate ori șubrede ar fi fost. Și cum oamenii s-au trezit (e un fel de-a spune) dintr-o dată bine izolați și cu bisericile bine păzite (ar fi fost cele mai periculoase locuri pentru el), jilțul fermecat și-a băgat farmecele cam peste tot.  
 
Și mai umblă o vorbă de demult, de când a venit Dumnezeu pe pământ, vorbă ce tare adevărată mi se pare: că toți cei care prea mult vor să stea pe jilț n-au fost nici înainte și poate niciodată oameni cu frica lui Dumnezeu, că unde e frica de Dumnezeu, dracul n-are nicio putere.  
 
V-aș fi urat noapte bună, dar acum nici noaptea nu mai e un sfetnic bun.  
 
Referinţă Bibliografică:
Jilțul fermecat / Alexandru Mărchidan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3388, Anul X, 10 aprilie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Alexandru Mărchidan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Mărchidan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!