CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Amprente >  





Partea I din volumul

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Măşti  
  
Călătoresc pe Nil în jos...  
Iola-mi pluteşte melancolic spre a lacului Victorie.  
Cu piramidele şi sfinxul sunt frate,  
Oglindă veche a cunoaşterii divine  
Care stă să iasă din mănunchiul sinaptic.  
  
Soarele se lasă peste mine  
Şi mă inundă cu-a sa vitalitate,  
Cu-a sa mână credincioasă  
Mă conduce-n a zilei taină  
Şi-n al clipei curcubeu.  
  
Vela se desface tulbure-n bătaia adierii ceasornice  
Şi zbaterea-mi osoasă sporeşte;  
Catargul se loveşte-n ţipete anonime,  
Dihănii de valuri spumoase  
Ce invadează seva suflării mele,  
Gata să mă muşte, gata să mă simtă prăpădit,  
Gata să mă mestece, gata să mă digere...  
  
Cu Nun cel veşnic mă îmbrăţişez  
Şi cu măşti mă învelesc grăbit  
Să nu fiu înghiţit de apele ticăloase –  
Omăt scutier ce se aşterne peste ţarină  
În pragul îngheţului macabru.  
  
Neuronul argilos nu-mi mai poate şopti curat...  
Zac într-un calvar pământesc,  
Lătrături de suferinţă şi dezastru  
Ale moleculelor lut,  
Unde Geb priveşte înmărmurit:  
„Ah, copiii mei, tot lui Seth vă daţi viaţa?”  
  
Fereastra sufletului mi-e acoperită  
Şi gratiile întunecate mă protejează –  
Metereze ale măştilor zidite-n mine,  
Mă fac să rămân Alb,  
Să nu mă depărtez de pana lui Maat  
Şi să nu mă crucific în prihana durerii.  
  
Infernum  
  
Noapte azi este în univers,  
Gerul mă linge pe ciolane –  
Paletă de galaxi a nonculorilor:  
Pion căzut de pe tabla de șah  
Și asvârlit printre ale neputințelor mătci profane.  
Din gunoi încerc să mă ridic  
Și să caut corabia salvării –  
Ape limpezi pe care tânjesc să le străbat…  
Mă învârt într-un cerc circumscris,  
Cu Rafael vreau să mă plimb de mână,  
Dar trandafirul cel alb nu mi-e dat sa-l miros:  
Genunchii-mi cedează, cobor spre pământ –  
Luntrașul plutește cu mine pe Acheron,  
Iar Erebus bate-n mine de zor,  
Ca și când aș merge pe-o altă planetă.  
Fug mai departe-n lume… vreau să-mi adun cuvintele din nimic  
Și să le aștern pe-un verde sicriu de minutar,  
Culori pe care le pun cu grijă într-un cerc cromatic:  
Câmpie Elizee ce mă face să uit de patul durerii din Tartar,  
Corabie a salvarii ce-mi aduce mângâiere mereu  
Și mă face să nu-mi las crucea jos din mâini.  
  
Iarnă de foc...  
  
E iarnă de foc la mine pe stradă  
Și nori de plumb răsar în cale:  
Biet zbucium de lanternă gri-  
Avalanșe care mă înșfaca puternic  
Și nu mă lasă, și nu ma lasă...  
  
Mă simt un cerb împușcat...  
E iarnă de foc în mine  
Și mă zvârcolesc ca peștele pe uscat-  
Călimară spartă de jocurile nămeților,  
Piramidale gânduri satanice  
Care mă aruncă spre sfere necunoscute.  
  
Încerc să scriu cu pană serafică: cerneala e pierdută...  
Sulițe de gheață mă lovesc  
Și cuvinte de sânge țâșnesc din mine  
Stea transformată-n fulgi de zăpadă,  
litere puse aiurea pe pământ, doar de decor.  
  
Afară e viscol tăios,  
Sunt sleit de puteri  
Și condamnat într-o letargie solară...  
E iarnă de foc în jur  
Și eu renasc prin voința de la mâna stângă-  
O Pasăre Pheonixreînviată din propria-i suferință,  
Iar slova de sânge renăscută devine altar de jertfa nesângeroasă.  
  
Introspecții  
  
Plouă în mine cu amurg și răsărit,  
Sărut cerul și pământul cu foc –  
Lac al sferelor albastre spre care tind,  
Iar gțndurile de aramă pendulează între noapte și zi...  
  
Mă așez cu roțile pe caldarâmul lumii:  
Soarele și luna mă privesc cu ale lor raze,  
Iar norii de tămâie zburdă văzduhul tot,  
Peste galben, peste verde, peste alb, peste negru, peste roșu, peste albastru...  
Valuri de cenușă inundă cosmic,  
Mă scufund în universul agoniei și extazului –  
Răvrătit sunt în patul microcosmic,  
Meteor sinaptic ce se avântă nebunește-n căutarea ărcii lui Noe.  
  
Printre cimitire de mașini,  
Printre smârcuri de pistoane și circuite –  
Tină de ADN-uri și genomi lângă care voiesc a sta,  
Ca lutul să fie mai folositor...  
Oare, voi reuși?  
  
Cuvântul îmi va rămâne lege,  
De voi fi învingător sau ratat al vieții,  
Arta cuvântului nu-mi va muri,  
Iar de arca lui Noe vreau să mă apuc mereu.  
  
Cântecul tăcerii  
  
Un cântec al tăcerii aş vrea să şoptesc acum  
Despre ale văzduhului odisee,  
Suflete al meu,  
O auroră boreală a oricui  
Ce-şi lasă ancora vieţii în lume  
Şi vrea să trăiască orchestra simfonică.  
  
Când mările spumegă-n neştire  
Şi valurile tulburi vor să te înece  
Fără să ai nicio vină,  
Prefă-te iubitor în castorul răbdării ce-şi apără soarta  
În al tăcerii baraj,  
Căci valurile se vor linişti mai uşor.  
  
Când vezi iubirea că-ţi stă-n faţă  
Şi nu vrea să se ferească...  
Să nu miorlăi în prostie şi să nu arăţi nimic,  
Ci te transformă în surdo-mutul ce doar simte potent.  
  
Atunci când ghetoul durerii te macină  
Şi te biciuieşte-n zarea nevinovată...  
Să fii martirul tăcut  
Şi să zaci în penitenţa sacră.  
  
Muncitor să fii ca furnica tăcută ce doboară orice greu,  
Drept să fii în sinapsul tăcerii şi-al cunoaşterii–  
Solomon fii-n ţarina ta  
Şi smerit precum biblicul David.  
  
Ia exemplul cel verde al muntelui tăcut  
Şi nu te avânta a vorbi-n deşert;  
Fii credincios precum câinele mut  
Şi sacrifică-te semenilor tăi,  
Ca împreună să vă duceţi de mână-n eden:  
O baladă a fericirii platonice ce-am cântat-o aici,  
Ca să n-o uitaţi niciodată.  
  
Psalm 1  
  
Sfinte Dumnezeule, Sfinte a toată zidirea cosmică,  
Vino degrabă întru ale noastre cripte decadente  
Şi milostiveşte-Te de noi, mlăştinoase cugete  
Care s-au îndobitocit groaznic,  
Sugând în orice chip vlaga ancestrală,  
Doar pentru fericirea lui Ego.  
  
Oh, Părinte... Duhul duhurilor, Soarele tuturor sorilor!  
Lumină lină şi dătătoare de viaţă,  
Te preaslăvesc şi Te preamăresc  
În fiece zi şi noapte,  
Căci Tu eşti slava mea, alinarea mea,  
Odorul şi hrana mea cea veşnică.  
  
În poala Ta voiesc a sta...  
Ah, Stăpâne al stăpânilor şi Puterea puterilor!  
Inimă curată făureşte-n mine  
Şi nu mă lasa-n voia animalică;  
Iubitorule de oameni, pe Tine Te fericim:  
Scut de apărare al celor fără de apărare,  
Straja cerului şi-a pământului,  
Ai grijă de noi, păcătoşii păcătoşilor.  
  
În toate zilele mă străduiesc a-Ţi face porunca  
Şi a-Ţi mulţumi foarte, pentru crucea ce mi-ai dat-o –  
Mireasma bunelor miresme lumeşti;  
O, Doamne... Atomul neprihănirii! învredniceşte-mă,  
Pe mine, robul robilor inculţi,  
Cu văpaia cunoaşterii mă aprinde,  
Deschizându-mi cutia virtuţilor Tale,  
Ca să pot a-mi ajuta aproapele aflat în nevoi,  
Ca să fiu cu un pas mai aproape de apa mântuitoare.  
  
Ştiu că Te-am mâniat, că Te alung mereu din mine...  
Eu, necuratul care n-am nici măcar o lacrimă de întristare  
Pentru toate greşelile zilnice, cele de voie şi cele fără de voie –  
Neant care mă cheamă disperat  
Şi mă înghite lacom în al său aşternut perfid;  
Te rog, nu-Ți lua ochii de la mine,  
Nu mă lăsa-n bezna meschină a păcatului...  
Înscrie-mă-n cartea vieţii  
Şi mă fă părtaş să gust din darul Tău cel nemuritor –  
Nectar ce inundă văzduhul tot  
Cu a Ta dragoste infinită.  
  
Psalmul 2  
  
Mă învârt obsesiv în jurul unei singure culori:  
Paleta-o văd plină de culori pe care nu le pot percepe -  
Inimi și sinapse cimentate într-un avatar de arama...  
Totusi, nu-mi văd pasul și întreb: care-i calea spre lumină?  
Din pocalul cu venin și nectar mă îmbăt  
Și spre Iordan mă aplec cu sfială:  
Ce vreau eu de fapt?  
Unde-i ieșirea din catacombele abisului?  
Mâna stângă mă strangulează ușor  
Și sfâșie bucăți de argilă din mine –  
Ghiulele de tun ce doboară cosmicul gând:  
Nu vreau să mă lepăd de Legea Ta, Domnul meu...   
Dă-mi ochii cei puternici să-mi cunosc aripile.  
Și cad alarmant în fălcile lui Cerber -  
Înalte cupole de biserici asediate:  
Mic Constantinopol înghițit de propria-i neputință dobitoacă  
Care-l macină neîncetat  
Și merge pribeag în noapte...  
Caut Sionul cel îndeprtat:  
De pământ sunt lipit –  
Eu, clovn împrăștiat ce nu se regăsește  
Și se aruncă-n dialogul roților pierdute...  
Oare, mă voi regăsi vreodată?  
Divine Anonimus, Mare Arhitect, nu mă lăsa să cad!  
Un ultim strigăt mai pot scoate:  
Știu că-s nevrednic și faci precum vrei...  
Ruga-te-voi cu disperare, ajută-mă să mă înseninez  
Și să mă asemăn Tie;  
Înfige-mă în piroane de înțelept  
Și cu a spinilor coroană mă întărește   
Să pot fi oaia cea blândă a țarinei decadente  
Și să-mi pot găsi liniștea în oceanul tumultos.  
  
Iubirea Domnului  
  
De la naştere şi până la moarte,  
Oamenii au năzuinţe deşarte  
De parcă ar fi stăpâni peste lume,  
Iar sufletele rămân cu traume,  
Fără să mai audă vocea iubirii Domnului,  
Ca o neghină în mijlocul grâului –  
Zyklon B ce invadează orice.  
  
Ispitele telurice sunt multe  
Şi lovesc în credinţă cu insulte,  
Care alungă iubirea Domnului  
Din locaşul duhului.  
  
Pământenii plini de păcate,  
Se transformă-n reci maşini deteriorate,  
Fără să simta iubirea Domnului,  
Care se preschimbă-n apropierea sfârşitului.  
  
Dumezeule mare şi sfânt!  
Nu distruge cugetul omului frânt...  
De marile vicii excesive  
Şi de groaznicele instincte agresive.   
  
Din dragostea Ta cea atotputernică  
Ai îndeplinit profeţia biblică,  
Aducând profanei suflări  
Mii de binefaceri şi alinări,  
Prin venirea şi jertfa lui Mesia  
Care a tămăduit lumii toată ticăloşia.  
  
Mângâiere  
  
În viaţa cea pământească,  
Grijile pentru trai sunt multe,  
Iar sufletul începe să amorţească  
Din cauza păcătoasei credinţe oculte,  
Pe care oamenii vor s-o ocrotească  
Şi să pregătească minţii inculte,  
Mare amăgire drăcească.  
  
Duhul pierdut se naşte din profana aviditate,  
Animalică stare, himerică existență  
Ce ispiteşte ne-ncetat  
Şi nu poate avea mângâiere,  
Ca un meteor desfigurat,   
De o groaznică durere,  
Care l-a cuprins treptat,  
Cu himere fără frontiere.  
  
În vlaga telurică nu există calmare,  
Decât la Bunul nostru Tată Ceresc,  
Unde suflarea muribundă poate găsi alinare,  
Iar argila plină de necuraţi se arcuiește,  
De hainele fărădelegi ale cugetării amare  
Care-n fiecare zi se smintesc.  
  
Meteorule, nu-ţi pierde al tău spirit!  
Întoarce-te la Dumnezeu şi comuniunea harică,  
Ce te opreşte din răul urlet  
Şi te duce la fericirea biblică!  
  
Rugăciune  
  
Iisuse, Fiul fiilor potenţi şi decadenţi,  
Din ceruri te-ai pogorât  
Și în chinuri cumplite ai murit,  
Din dragoste pentru răscumpărarea sufletelor noastre.  
Doamne, mântuiește duhurile noastre profane,  
Ce nu se mai satură de fărădelegi.  
  
Fecioară maică, Maria, cu totul te-ai desăvârșit Tatălui ceresc,  
Și pe Hristos Fiul ai născut cu Duh Sfânt,  
Iar noi pe cruce l-am osândit.  
Doamne, ne povățuiește pe-a ta cale;  
Doamne, nu-ți lua fața de la noi,  
Și nu spune că nu ne cunoști.  
  
Doamne, vino, Doamne!  
Și uită-te la slaba noastră credință.  
Doamne, nu-l lăsa pe satan să câștige lumea cu amăgiri –  
Suflete căzute în prăpastia pierzării,  
Ce caută scăpare bogată.  
  
Pe cei ce se zbat, linişte dă-le;  
Punând toiagul peste noi, ne ajută-n neputinţele noastre  
Şi ne luminează cugetul păcătos –  
Neuroni îngropaţi în deşert nocturn  
Ce vor să se ridice din nou la Tine, în veci.  
  
Iartă-ne, Doamne!  
  
Doamne, Stăpânul meu! pe oameni din rai i-ai aruncat,  
Şi pentru neascultare i-ai pedepsit.  
Iartă-ne, Doamne!  
Şi ne păzeşte în tot timpul vieţii noastre,  
Iartă-ne, Doamne! şi nu te mânia pentru păcatele noastre.  
  
Îngerilor! în Sodoma şi Gomora, distrugerea aţi prevestit-o,  
Şi pe Iov cel bun de la pieire l-aţi salvat.  
Iartă-ne, Doamne!  
De poftele cele rele şi ca pe Iov salvează-ne de la pieire,  
Punând îngerii să ne păzească de răutăţile lumii.  
  
Hristoase! calea mântuirii, oamenilor le-ai arătat-o,  
Iar noi n-am voit a asculta de tine, Doamne!  
Iartă-ne, Doamne!  
Că de păcate suntem robiţi  
Și de acum vom lua aminte de-ale tale-nvăţăminte.  
  
Vânzătorule de învățător, pe-al tău învăţător ai vândut  
Și noi în chinuri l-am omorât.  
Iartă-ne, Doamne!  
Că pe al tău fiu n-am cunoscut,  
Şi lancea-n coastă i-am înfipt.  
  
Apostol sfânt ai fost lui Dumnezeu  
Şi cheile raiului în dar le-ai primit,  
Iar noi în temniţă te-am pus.  
Iartă-ne, Doamne!  
Şi porţile cereşti în veci nu le-nchide sufletelor noastre.  
  
Mesia  
  
În vremuri roase de ani,  
Pământul clocotea-n păcate mari,  
Și steaua omului cădea ne-ncetat,  
În haosul amar al satanei.  
  
Dumnezeu, vedea demonii stăpâni pe lume,  
Cum făceau voia șarpelui viclean,  
Și pe oameni supunându-i la cazne cumplite,  
Ce-i împingea-n hăul fără fund al pierzării  
Nemaiputând vedea lumina astrului divin.  
  
În noaptea cea întunecoasă,  
Vega, se arată-n genuna nopții,  
Întinzându-și brațele luminoase  
Și, vestind marea venire a Domnului,  
Care va mântui toată suflarea omenească  
Și va lua asupra Sa toate nelegiuirile noastre.  
  
În ieslea cea săracă,  
O lumină coboară din cer   
Și îngerii încep să cânte venirea lui Mesia,  
Care era așteptată atât de mult de oameni.  
  
Magii și păstorii, venind înaintea Domnului,  
Daruri au adus în semn de cinste  
Ș-au lăudat numele cel sfânt al părintelui ceresc,  
Care făcuse ultimul legământ cu neamul omenesc  
Și-l scăpase de la pieire.  
  
Îți mulțumesc, Doamne!  
  
Sara, înainte de somnul pământesc,  
La icoană mă-ndrept smerit  
Și Domnului mă rog.  
Îți mulțumesc, Doamne! că ziua toată am dus-o liniștit,  
Fără să fac rău oamenilor.  
  
În scurgerea vieții mele,  
De toate am avut pe masă și-n casă,  
Fără să duc lipsă de nimic.  
Iți mulțumesc, Doamne! pentru toate câte-am avut,  
Fără să poftesc la cele ale aproapelui.   
  
Pe cărarea societății am urcat  
Și-am fost călăuzit în întuneric,  
De lumina aleșilor povățuitori.  
Îți mulțumesc, Doamne! pentru sfaturile oamenilor drepți Ție,  
Care m-au îndrumat în viață, făcând voia Ta.  
  
În viața mea telurică,  
Am învățat să-mi duc crucea durerii  
Și să ridic fața senină la orice obstacol hain.  
Îți mulțumesc, Doamne! pentru crucea mea cea iubită,  
Care mă întărește-n credința, nădejdea și dragostea soarelui divin.  
  
La naștere am fost pândit și secerat,  
De înfricoșătoarea și cruda moarte,  
Care dorea să mă ia dintre cei vii.  
Îți mulțumesc, Doamne! că m-ai lasat să trăiesc  
Și să-mi pot duce misiunea profană la capăt.  
Jertfa  
  
În negura multor veacuri,  
Multe stele merg pe greşite drumuri,  
Care sting din lumină  
Şi alungă învăţătura divină,  
Din profanele inimi,  
Ce provoacă multe patimi,  
Iar lăcomia se preschimbă-n lege  
Şi lupta pentru sine devine fărădelege,  
Din cauza năzuinţei de a ajunge zeu,  
Care neagă pe Dumnezeu.  
  
Pe Hristos îl avem vie pecete,  
Care s-a jertfit pentru ale noastre suflete  
Şi pentru îndreptarea păcatelor diabolice,  
A murit în chinuri groaznice,  
Pe dealul Golgota, munte al durerii  
Unde lumea era forfota,  
De înspăimântata crucificare,  
Care a provocat multă îngrijorare.  
  
De-a lungu` multor vremuri,  
Duhurile se amăgesc-n pofte mari,  
Iar cugetul vrea decât mângâierea dezmăţului,  
Care-l înfundă-n aviditatea abisului,  
De focul arzător al nesațului,  
Ce provine din ispitele diabolice.  
  
Omule, nu te lăcomi-n vicii!  
Întoarce-te la viaţa mântuitoare a crucii,  
Unde ai pe martiri, mucenici, cuvioşi...  
Mari îndrumători luminoşi,  
Care s-au sacrificat pentru adevărata credinţă  
Și pentru aproapele aflat în nevoinţă.  
Lacrimi de pocăință  
  
De la căderea lumii-n păcatul strămoşesc,  
Protopărinţii au avut un amar eşec,  
Din cauza ispitei păcătoase,  
Care permanent îi atrase,  
Să nu asculte porunca divină,  
Ce le stinsese sufletele de la sfânta lumină.  
  
În trecerea multor ani,  
Oamenii înebuniţi după bani,  
Se aruncă-n cugetul fărădelegii,  
Umplându-și mințile de înșelătoare aspirații,  
Care nu doresc căință  
Și vor să rămână-n amăgitoarea conştiinţă –  
Răutăciosse fulgere ce emană prostie.  
  
Odată cu împlinirea profeţiilor Mesianice,  
Telurica suflare este iertată de greşelile diabolice,  
Iar Dumezeu a dat mari taine apostolilor,  
Îndreptând cugetele aştrilor,  
Prin puterea Duhului Sfânt,  
Care a distrus împărăția balaurului înfrânt.  
  
Povățuitorii adevărați sunt ai Domnului ucenici  
Şi sunt permanent dornici,  
Să îndrume pe calea cea curată, mii de suflete,  
Care sunt mult amăgite.  
  
Stelelor, uitaţi-vă la ale voastre păcate!  
Întoarceţi-vă de la eterna moarte  
Şi rugaţi-vă cu lacrimi de pocăinţă,  
Ca să fiţi izbăvite de veşinica suferinţă.  
Vicii  
  
În grijile lumii oamenii se înfundă  
Și după neajunsuri mereu colindă,  
Făcându-și viața anevoioasă  
Și plină de dezamăgiri ce apasă.  
  
Stelele urcă adesea pe treptele mari ale societății,  
Stăpânind din ce-n ce mai mari bogății  
Care le cuprind în mrejele aroganței  
Și le aruncă-n poftele abundenței.  
  
Pe fiece zi trecătoare,  
Meteorii se afundă-n vicii amare,  
Stingându-le divina lumină,  
Care-i lasă-n întunecimea meschină.  
  
Învățătura satanică devine lege  
Și suflarea muribundă alege,  
Să-și risipească traiu-n păcate,  
Ca un sălbatic fără moralitate.  
  
Mândria, invidia, îmbuibarea...  
Aduc mari agonii peste toată omenirea,  
Care se apropie de groaznicul sfârșit,  
Unde astrele mor negreșit.  
  
Sufletelor, nu vă depărtați de la credința creștină!  
Plecați de lângă ispita haină,  
Care mințile vi le adumbrește-n răutate  
Și permanent vă amăgește cu adevăruri blestemate.  
  
Credință  
  
Lumea-n care viețuim,  
Ne face mereu să greșim,  
Din cauza năzuințelor deșarte,  
Care ne vor transforma-n stele inerte.  
  
Ceasornicul împărat nu doarme –  
Toiag ce ne îndrumă mereu  
De ispitele demonilor sunt amarnice,  
Care ne despart de comuniunea cu Dumnezeu  
Și ne vor readuce la credința păgână a lui Tezeu.  
  
Puterea satanică se mărește din veac în veac,  
Aducând semințiilor probleme aparent fară leac,  
Vor lovi tare evlavia mare a cugetului  
Și vor înlătura din pamânt povețele Domnului.  
  
Poftele noastre cresc pe zi ce trece,  
Ca mari instincte animalice,  
Care voiesc să alunge Sfântul Duh  
Și să stingă slova speranței divine din văzduh.  
  
Meteorilor, nu stirbiți sabia hristoiției!  
Alungați din suflet ticăloșia corupției  
Și căutați corabia mântuitoare a legilor cerești,  
Care vă va scăpa de suferințele diavolești.  
  
Credința adevărată-n Dumnezeu este,  
Căci El este Cel ce mereu ne ocrotește  
Și desăvârșit ne iubește,  
Prin tot ce ne dăruiește.  
  
Imnul învierii  
  
În slovele vechi ale pământului,  
Se citește despre împărăția demonului,  
Ce robise mințile oamenilor  
Și le ducea spre veșnicia suferințelor.  
  
Dumnezeu, din iubirea lui desăvârșită,  
A dorit să ridice omul din amăgirea făurită,  
De mândrul înger Lucifer,  
Care a căzut din binecuvântatul cer.  
  
Odată cu venirea lui Hristos,  
Tot teluricul păcătos,  
Îngrozindu-se de dumnezeieștile minuni,  
Se chinuie să apere păgânele confesiuni.  
  
Iudeii nu l-au vrut pe Fiul Omului,  
Care arăta calea sacră a adevărului,  
Ucigându-l prin groaznica crucificare,  
Murea pentru a noastră salvare.  
  
După trei zile de la răstignire,  
Iisus biruie moartea, împlinindu-și a Sa menire  
Și se înalță plin de strălucire,  
La edenul încărcat cu eternă fericire.  
  
De peste două mii de ani încoace,  
Pământenii, sfinții și îngerii cântă eficace,  
Imnul învierii Domnului,  
De se cutremură porțile celestului.  
  
În timpul acesta de mari crize morale,  
Balaurul viclean, îndemnându-ne să alegem a sa cale,  
Cădem în ispita sa cea necurată  
Și uităm de învierea cea sfântă,  
Ce-l are în centru pe Mesia  
Care a vindecat lumii toată ticăloșia.  
  
Iubi-te-voi, Doamne!  
  
Lumea-n care trăiesc,  
Punându-mi obstacole-n viața ce mi-o croiesc,  
Cu dalta învățăturii curate,  
Mă face să strig cu tenacitate:  
Iubi-te-voi, Doamne!  
Căci Tu mă ferești de greutățile eterne.  
  
Lupta cea pentru sine,  
Preschimbând oamenii-n ființe meschine,  
Mă face să fiu atent la ispite  
Și să spun cu luare aminte:  
Iubi-te-voi, Doamne!  
Căci Tu mă ajuți să lupt cu ale pământului genune.  
  
În curgerea permanentă a timpului,  
Stelele se îndeletnicesc cu slova vicleană a șarpelui,  
Făcându-mă să mă demoralizez in fața hulelor  
Ce le primeam pentru trupul meu ce seamănă cu al bestiilor  
Și care mă face să urlu către Tine:  
Iubi-te-voi, Doamne!  
Căci Tu mă îmbărbătezi-n fața deznădejdii haine.  
  
Urcarea mea pe treptele societății,  
Făcând meteorii să cârtească datorită intereselor proprii,  
Mă fac să plec din comunitate  
Și să spun cu inima smerită către Cerescul Părinte:  
Iubi-te-voi, Doamne!  
Căci Tu vei îngriji mereu de mine.  
  
Sensul vieții  
  
În fiece zi petrecută-n viața asta fermecătoare,  
Ce zugrăvește cu o frescă ispititoare  
Mă face să fiu atent la orice pricini banale  
Ca să nu fac celor din jur rele.  
  
Peste tot pe unde-am călătorit printre mulțimi,  
Tot auzeam întrebări sâcâitoare de la anonimi:  
Care este sensul vieții noastre?  
Care este rostul existențe noastre?  
  
Oamenii, crezând că pot afla răspuns la orice probleme,  
Ascultă slovele oricui, provocând în minte numai dileme,  
Care îi tranformă-n bestiile meschine din romanele fantastice:  
Mulțimi acustice ce nu mai percep cântecele ecleziastice.  
  
Trenul ființei noastre merge înainte fără oprire  
Și sensul vieții ni se deslușește: o mare licărire,  
În viața împlinită de Mesia,  
Arătând lumii că se poate ajunge la euharistia ce alina  
Lupta pentu căutarea bogăției perfide  
Și pentru satisfacerea poftelor stupide,  
Devenea o stare chinuitoare pentru fiecare,  
Căci nu găsiseră leac de vindecare.  
  
Imnul lui Brâncoveanu  
  
Cândva a fost un domnitor,  
Om onest, cu frică de Dumnezeu,  
Nerenunțând la credința strămoșească  
Mănăstirile și bisericile cele multe  
Le-a-mbrăcat într-o nouă podoabă  
Care a adus frumusețe și grandoare.  
  
Patria mumă n-a lăsat-o-n voia osmanilor barbari  
Care nu se mai săturau de atâtea subjugări,  
Cucerind fără milă an după an  
Popor după popor...  
Au lăsat numai bălți sângerii  
În lunga memorie a timpului istoric.  
  
Pace și înflorire țării a adus  
Cultura noastră a promovat-o și-a sprijinit-o,  
Iar slova divină a Evangheliei  
A publicat-o pentru prima dată-n țară  
Ca oamenii s-o aibă la căpătâiul cugetării.  
  
La Stanbul a fost dus smeritul voievod  
Cu tot cu cei patru fii și sfetnicul Ianache  
Și în temnița Edicule, turcii i-au închis,  
Suferind multe cazne cumplite  
Ei tot n-ați crezut în Allah.  
  
Martiriul lor, al familiei Brâncoveni:  
O stea vie rămasă-ntipărită-n sufletele noastre,  
Ca a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare,  
Va dăinui-n veci ca un mare ocrotitor.  
  
Fecioară Maică  
  
Fecioară maică, curată Marie,  
Maica celor alungați în amarul pribegiei  
Și alinătoarea celor ce plâng deznădăjduiți.  
Pe Tine cu adevărat te fericim în vecii vecilor,  
Căci fără prihană pe Dumnezeu Cuvântul ai născut.  
  
Ajutătoare grabnică a celor ce se pocăiesc –  
Scut apărător al celor asupriți de-ale lumii ispite...  
Pe Tine te fericim și cântare-ți aducem  
Ție, lumină călăuzitoare a celor ce te cheamă.  
  
Preabinecuvântată Stăpână Născătoare de Dumnezeu...  
Ah, Muma pământului străbun!  
Ție uneia-ți aducem mulțumire și te fericim –  
O, Măicuță Sfântă... Ocrotitoarea neamului decadent.  
  
Potența celor slabi cu duhul,  
Mângâierea celor ce n-au mângâiere,  
Hrana celor ce flămânzesc după al tău Fiu...  
Pe Tine te fericim până la sfârșitul veacurilor.  
  
Praf celest ce te-așezi pe fiece stea muribundă  
Și rămâi nemuritor în ale noastre cugete profane...  
Pe Tine, pacea familiilor... te fericim,  
Că-n fiecare femeie te regăsim pe tine, Fecioară maică. 
Referinţă Bibliografică:
Partea I din volumul MASTI / Alexandru Enache : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2148, Anul VI, 17 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Alexandru Enache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Enache
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!