CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Spiritual >  




Autor: Alexandrina Tulics         Ediţia nr. 3323 din 05 februarie 2020        Toate Articolele Autorului

Alexandrina TULICS - PIETRELE ALBE (POEME)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AU FOST MARTIRI CU DOMNUL ÎN CELULĂ  
 
... Când nu mai pot să văd și să aud  
Ce se întâmplă-n lume,  
Când sufletul mi-e plin de suferința lor,  
M-așez în sfântă rugăciune  
Și trag c-urechea la apusul,  
Celor ce sunt astăzi, grâu și gălbenele  
Sau susur lin în albia unui izvor.  
Ei nu-și mai plâng durerea de-acol 'de unde sunt,  
Nici lacrimile nu le mai zăresc  
Dar ma îndeamnă  
să nu uit, nicicând să n-ostenesc  
Și-n apa de izvor apusă să-i privesc...  
Au fost martiri cu Domnul în celulă!  
Au sângerat-n bătăi tot împreună,  
Acoperit-au semeni cu lacrima când răii îi loveau,  
Ologii de bătăi i-au dus în spate sau de mână.  
I-au primenit în rugăciuni pe unii,  
Ce-n ''jumuleli de vorbe'' pe Dumnezeu-L huleau.  
Le-au arătat și rănile și Calea Celui,  
Ce-atâta Îl batjocoreau!  
Au înălțat în temniți, Catedrale!  
Cu lacrimile-au aprins lumini  
Să vadă orbii dincolo de ziduri  
Și la Lumină au strigat 'AMIN! '  
Mă-ntorc cu ochii-n lacrimi la oameni- catedrale,  
La Dumnezeu lor atâta de iubit,  
Din truda suferinței aș îmbrăca în alb de cale  
Drumul Golgotei, celor ce-au suferit.  
 
 
O VARA MEA CU OCHII VERZI...  
 
Suspină pomii-n frunze aur. . .  
Își iau a Dios de la crengi,  
Cu umezi-ochi ceața privește  
'Ntr-un suspin de abur des  
Cum draga vară iar se risipește  
Și-un bun venit  
Se vede-n pomii desfrunziți.  
În foșnet se distinge jalea  
De vara în frăţietate,  
De fericite-mbrătișări  
Pe ramurile-n verde,  
Atâta de bogate !  
Își cântă-sec trestiile melodia,  
Un ritm uscat așa ca ele,  
Zbor în zig-zag se vede clar pe cer  
'N plecări de păsări,rândunele  
Aș vrea să fiu eu zborul lor  
Dincol' de nori și stele. . .  
Suspin iar vara sub un ram  
Și parcă nu mai simt atâta bucurie,  
De unde-n vară ascultam  
Iubita ciocârlie. . .  
Mi-e cald sub pleoape, sau transpir ?  
Cu gândul la soarele-n apus,  
-O, vara mea cu ochii verzi,  
Un' să te caut, unde te-ai dus?  
Prin frunze proaspăt îmbrăcate  
'N-arămi și aurul regal,  
Mă-ndrept spre casă pe-nserate,  
Cu gându' la coloritul de pe deal.  
 
 
AM VRUT  
 
...Am vrut să rup din curcubeu, bucăți,  
Din el să-mi fac maramă,  
Din nori să-mi fac un pat de fulgi,  
Pe el Iubirea să m-adoarmă.  
Am vrut să plâng cu stropi de ploaie,  
Peste sufletu-nsetat  
de părtășii de curăție,  
Să-l-ndrept spre Cel Înalt.  
Am vrut să zbor ca porumbeii,  
Să duc până la margini de pământ,  
Solia vieții fără moarte,  
Puterea sfântului Cuvânt.  
Am vrut s-adun ca și albina,  
Nectar din orice floare,  
S-aduc la stupul veșniciei,  
Prin ascultare,miere ce nu moare.  
Am vrut să mă îmbrac în stele,  
Să fiu cât mai aproape de Luceafăr,  
Să lumineze peste mine,  
'N lumina-I să m-acopăr...  
Am vrut să fiu un izvoraș,  
Ce curge-n curăție,  
Să Te slujesc, curgând sfios,  
'Mbracată-n in subțire.  
 
 
O, DULCE MAMĂ, VINO!  
 
Măceșe cu fețe de jar,  
Pere, gutui în ferestre,  
Aromă adusă de mama  
În casă, pentru iarnă,  
'Mi colindă sufletul  
În emoții celeste.  
Brațul de lemn lângă focul aprins,  
Blide cu aburi pe masă,  
Ochii-ndreptați către cer  
-Doamne, ține-mi copiii cuminți!  
Mă-ntorc iar acasă.  
Pâine prăjită pe plita încinsă,  
Nuci sparte cu miez dulce,  
Coșuri cu mere-n aromă-livezi,  
Înapoi. . . la voi, cum m-aș mai duce!  
Ghete de iarnă-mbrăcate în lână,  
Mânuși calde și ceaiuri fierbinți,  
-O, dulce mamă. . . vino!  
Mă ia de mână, du-mă-n copilăria  
Anilor cuminți.  
Nasuri lipite de castele de gheață,  
Așteptate cu nerăbdare în dimineață,  
Cerul sclipind felinare stelare  
Mă privesc,  
Ștergându-mi lacrimi amare.  
-O, dulce mamă, vino!  
Mă ia de mână, du-mă-n copilăria  
anilor cuminți!  
Ține-mă strâns în brațe,  
C-afară și-n 'năuntrul ei,  
Sunt lupii cu ochii pe țară,  
Ce-aduc în iarna ei suferință  
Şi lacrima-amară!  
 
 
DĂ -MI DRAGOSTEA  
 
Doamne, dă-mi genunchii ce i-am uitat în vale  
Când pe coasta veche mă urcam,  
Când mi-am pierdut năframa, învelitoarea  
Și-ndrăgostită după Tine alergam. . .  
Dă-mi lacrimile zorilor din zi  
Când Te-așteptam să vii 'naint-de soare  
Și bucuria-alinului iubit  
Ce-n rugi, mă trimetea în dulce, la culcare. . .  
Dă-mi dorul după dulce-n gând  
Să nu Te las să pleci de lângă mine nicio clipă,  
Când Te-adunam în porii vieții, inimii în gând,  
Ca nu cumva, să fac de Tin' risipă. . .  
Doamne, dă-mi lacrima din razachiii-apusului,  
Când soarele se uită înapoi cu adânc-tristețe  
Și pacea-n rugi din nopțile târzii,  
Când Te țineam captiv  
Iar inima-mi șoptea  
-Nu Îl lăsa să plece...  
Dă-mi dragostea iubirii peste zi,  
Când soarele-și arată-n raze-a sa putere,  
Primește-mă, că mi-este dor de dor,  
De Tine, de iertări și mângâiere...  
 
 
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!  
 
'Mi-apare-nainte copila zâmbind,  
Cu fața ''mânjită de soare''  
Cu părul bălai și surâs îngeresc,  
C-ale frescelor cu nume mare.  
Mă privește insistent cu ochii-nverziți  
De bogăția darului-cer,  
Cu-obrajii-nroșiți de atâta dulceață  
Dintr-ale bătăturii cu miros de fâneață.  
Face un pas. . . apoi se oprește,  
Parc-ar vrea să mă-ntrebe ceva. . .  
La părinți nu se gândeșt,că e stăpână  
Pe tot ce-i oferă vișinii, nucii și via.  
O văd cercetând cerul când uită să plouă,  
Mânuțe-și-mpreună, roșite de nuci,  
Murmură vorbe doar de Domnul știute  
Și pleacă în rugă dincol' de uluci.  
Îi zăresc parcă răspunsu-n privire,  
Așteaptă îndată să plouă,  
Să vadă apa sărind în buluci,  
Fericită în haina cea nouă.  
Mijește în lacrimi bunicul pe scară,  
Cu viața schimbată și-n astă vară,  
C-au venit fetele de la oraș,  
Bătătura-i plină din zori până-n seară.  
Fetița dispare pe deal,se-atârnă de pruni,  
Mănâncă cu poftă chiuind după ulii,  
Și-ncepe să cânte despre străbuni. . . Caliacra, Turtucaia,  
Așezămintele vechilor români,  
Învățate-n pătul la curat de porumb, de la Tataia.  
Se-aud glasuri pe vale, vite mugesc,  
Copiii zbiară la oare,  
O bunică. . . ar fi vrut să aibe-n tristeți,  
Și fața-n lacrimi se-nmoaie.  
-Sandă! Lucie! Tania! Mariană! . . Haideți!  
E gata mâncarea, veniți frate!  
Le-adună bătrânul mijlocind rugi la ospăț.  
Grăbite, se-ntrec, se ridică mulțumind, îndestulate.  
E seară, a noapte, cucuvelele-și strigă,  
Prezența-n negura groasă.  
Copilițe cu-obraji luminați de lampa cu sticla slab ștearsă,  
Ascultă povești și cântări, la curat de porumb,  
Colindând Caliacra, Turtucaia, sub luna ce răsare,  
Adorm pe sacii de glozii curați că doar sunt ACASĂ!  
La bunica dorită atât de mult la: ROMÂNIA MARE!  
 
 
PLÂNSUL BĂTRÂNEI MAME  
 
Cu poalele cernite-n bătrâneţe  
Şi mâini osoase aşezate pe genunchi,  
Cu ochii-n ceaţă, dar privind spre ceruri,  
Scrutează cu privirea... dorind s-audă vechiul cânt.  
Cu barba tremurândă, în rugi ce nu mai contenesc,  
Pe care-alunecă în mângâiere  
lacrimi ce nu o mai rănesc,  
Bătrâna mamă-ţară-şi înghite şi-azi suspinul,  
Căci fiii cei născuţi îs... duşi...  
şi-n locul lor, domneşte crud... străinul.  
I-a înjugat!  
Copiii cei rămaşi, în datorie,  
Îi biciuie vechilii cei străini,  
Pe toţi cei ce trudesc pe glie-n sărăcie,  
Scuipaţi în ţara lor de ''domni'', trufaşii cei străini.  
Copiii-n suferinţă, ea nu-i mai recunoaşte!  
Au devenit duşmani, se poartă ca străini.  
Se vaită biata mamă, privind ''în ceţi'' spre soare,  
La sânul pentru fii, ea îi adapă pe păgâni.  
Dar, de... s-ar mai schimba ceva?  
Gândeşte buna mamă,  
Căci glia-i în suspin şi puterea-i, doar tăciuni !  
Oftează-n greu Bătrâna,cu trista ei privire înspre zare,..  
Au mai trecut şi alte timpuri necurate,  
Popoare lacome cu feţe desfrânate,  
Lăsat-au răni dar au ştiut s-o aline,  
Voinicii, fiii ei?  
erau viteji, ce parcă ''rodeau pâine! ''  
Dar, parcă cum e-acum  
N-a fost, chiar niciodată!  
Când nu mai ai pe cin' striga:  
"Fecior! Băiete! Dragă fată!"  
Nefericită e,de parcă n-ar trăi-n ţarina sa.  
Jeleşte biata mamă cu mâinile în poală,  
De sub pământ voinicii îi aud jelirea,  
Bătrâna se-nfioară,  
Se-aude-un freamăt sub picioare,  
Parcă... se trezesc, se scoală!  
-Se-ntoarce brav-poporul de-altă dată,  
Ce îşi dădea viaţa pentru ţara-mamă, binecuvântată?!  
'N suspin, a aţipit plângând,cu gândul la eroi,  
La mine,sau la tine? !  
Dar... CINE SUNTEM NOI?  
 
 
N-ATINGE-NTUNERICUL, SUFLETU-N ZBOR  
 
Nici porumbeii când corbii se-nalță;  
Nu piere grâul sub ger,  
Nici adevărul,  
Când minciuna limba-și răsfață!  
Nu plânge lumina  
Când negura geme,  
Nici dulcele-n rod  
Când amarul în om fierbe.  
Nu-și uită lin- zborul,  
Cârduri cocoare,  
Când turme de oi plâng în vale,  
Cu ochii spre cer... soare...  
N-atinge-ntunericul sufletu-n zbor,  
Când un nenorocit strigă  
'N plâns spre Creator;  
Nu-i fură din har și onoare,  
Când în urma-i,umbre  
Trimit rușini să îi zboare.  
Nu moare soarele când bate furtuna,  
Nici porumbeii când corbii se-nalță,  
Nu piere grâul sub ger,  
Nici adevărul,  
Când minciuna limba-și răsfață!  
 
 
ALB DE CER, ALB DE PĂMÂNT  
 
Cănd ceru'-nfloreşte  
Şi-şi scutură ramul,  
Mă-mbracă în alb,  
Şi-mi trimite balsamul.  
Când mirese-petale,  
În alb râd în vale,  
De dragu'-nfloririi,  
Cerului Alb,  
Iar teiul răspunde,  
În miresme regale,  
Parfumuri trimise Cerului Alb,  
Cireşul e nins de albul cel alb.  
Se scutură albu-n salcâmi  
Iar dorul din mine se duce  
Spre albul,albul tărâm.  
Când norii cei albi  
În iubire se-adună,  
Să cânte în alb,pe alb drum,  
Curcubeie răsar,cântând împreună.  
Când lebede albe,  
Îşi plimbă pe ape,  
Penele lor albe,curate,  
De alb - plutitor,  
Când,  
Se văd fumuri albe  
Din case văruite,  
Iar albul zilei,  
E pe-asfinţite  
În alba credinţă şi rugă Divină,  
O albă cântare,  
Spre cer, spre Lumină,  
O cântă un suflet,  
Albit în Iubire,  
Iar Duhul Cel Sfânt,  
O duce...  
Albului, Sfânt, Mire.  
 
 
RĂDĂCINI DUMNEZEIEȘTI  
 
Când m-ai creat,mi-ai pus la rădacină,  
Iertări,iubiri din jertfa Ta,  
Din constelați,clipocit de stele  
Și luna-n nopți să-mi mângâie,odihna.  
Un coș de pulbere de stele,  
Ai răsturnat în al meu zâmbet,  
Fulgi-albi cari' să-mi acopere cărarea,  
Când rătăcesc de albii-nuferi,curat -umblet.  
Iar roua,bobițele de ape,  
Un râușor de lacrimi,  
Să-mi spele întristarea,  
Când nu Te simt aproape.  
Foșnit de crengi când mă ascund de soare,  
Și o potecă în urcus, ai scris-n genunchii mei,  
Să mă opresc din alergări,  
Să mă-ntâlnesc cu Tine în iertare.  
O harpă-n legănare de ungere-divină,  
Și-un bob de grâu pentru sărac,  
O mângâiere pentru mama plânsă,  
Și un flanel,copiii să-i îmbrac.  
Un zâmbet... cât un curcubeu!  
Să-i pot iubi pe toți din jur,  
Să le zâmbesc cu drag,căci nu-i al meu,  
...Este surâsul Tău...  
În păr mi-ai pus argint-înțelepciune,  
Unde traiește curăția-n gânduri, fapte-bune.  
În inimă,un picur de cristal,  
Din Unicul Pahar.  
Pe buze miere-aur, sfânt mi-ai dăruit,  
Dulceața Ta din stâncă,  
Un vers,o melodie care cântă,  
Despre iubirea Ta- onoare și jertfa Sfântă.  
Când în genunchi mă-nfățișez,  
Aceste rădăcini le-nmănunchez,  
Le-aduc-naintea-Ți,Doamne Sfinte,  
Să mi le curățesti în sângele Tău sfânt,  
Să Te trăiesc cuminte.  
--------------------------------  
Alexandrina TULICS  
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.  
Februarie 2020  
Referinţă Bibliografică:
Alexandrina TULICS - PIETRELE ALBE (POEME) / Alexandrina Tulics : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3323, Anul X, 05 februarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Alexandrina Tulics : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandrina Tulics
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!