Eşti vinovată că trăieşti în mine,
Sunt vinovat că mă ascund în vreme,
De neguri niciodată nu te teme,
Eu sunt potirul viselor senine.
Mi-e sufletul o mare care geme,
Alungă-mi dorul, râul de suspine,
Preschimbă răsăritul în rubine
Să îngheţăm eternul în poeme.
Cât timp te-adăpostesc cu pasiune
Să fii lumina mea spre infinit,
Iar eu să fiu mereu acea minune
În care tu , adânc, te-ai odihnit.
De soarele în mine va apune
Sunt vinovat că te-am adăpostit.
