CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Literatura > Recenzii >  





IONUȚ ȚENE: „SOLITUDINI - O SUTĂ DE POEZII” Petre CICHIRDAN
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IONUȚ ȚENE: „SOLITUDINI - O SUTĂ DE POEZII”  
 
Petre CICHIRDAN  
Singurătate, izolare...precum barca sau lotca singură, cu  
rame, în zare. Lotca construită de Adam și care așteaptă  
să nu moară. Cât de frumoasă și trupeșă, și arcuită, și ușoară, și  
grea pe uscat pare a fi această barcă care așteaptă să înainteze  
pe apă, barcă pe care Adam a gândit-o în timp și a construit-o în  
imemorabile vremi ca pe o perfecțiune a creației timpului său și  
structurată să plimbe, să lucreze pe apă...  
Un titlu atât de sugestiv, la fel coperta, o carte plină de  
sugestivitate care ne prezintă un creator deloc singur și izolat,  
ci mai degrabă un creator de cântece, de tristeți, ca bocete din  
anturajul biblic, din anturajul călătorului Moise la marginea vieții  
cu bariera pusă, interdicție, de a intra în Canaan...  
Solitudini. Imposibilă destinație, imposibilă întoarcere în  
cetatea în care adastă himere gri și albastre, himere palpabile și  
morgane. O lume a băieților cuminți, netriști, pe străzile imperiale  
învăluite în ceață, ca nori răsfirați care așteaptă să fie torși, lume  
a celor cu ochelari fumurii care ascund orbite goale, străzi cu cer  
acoperit de nori fără păsări alcătuite din cuvinte parcă, toate, și  
sus și jos, fiind parte dintr-o uzină de fum.  
„Vorbele tăcerii sunt acum cântecele noastre” un vers cât un  
poem, deceniu al schimbării de secol, mileniu chiar...Un drum  
înainte, dar mai ales înapoi, fiind drumul ales al Revoluției noastre  
în care „dragostea făcută pe furiș între ruinele/ Unei păci care  
anunță depărtarea apropierii” și mai departe „Cuvintele întind  
aripile chemării neștiute.” („Solitudini”)  
Da, aceasta este poezia care deschide volumul lui Ionuț Țene,  
cu același titlu, „Solitudini” și care ne transmite starile poetului  
în această lume a anilor 2021 în care inceritudinea pentru ziua  
de mâine este marea dramă care îl macină, incertitudine pentru  
ziua de ieri, generic vorbind, care a reușit să o mutileze pe cea  
de astăzi transformând-o în dezastru...Volum de versuri apărut în  
anul 2021 la Cluj Napoca, la Editura „Ecou Transilvan”.  
Citim poezia „Dragoste de zăpadă” și descoperim în albul pur,  
și în dedesubtul orașului pierdut între fulgi, atâta negru de fiori,  
încât nu poate fi dragoste mai sfâșietoare și respirație mai pură  
ca a diamantului în această lume acoperită de zăpadă....Răsuflare  
în buchet de gheață „Ce stinge lumânarea unei iubiri înghețate”,  
întotdeauna iarna, plină de alb, timpul părând ostenit și culorile  
din tablouri par răvășite, chiar depășite...„Inimile încremenite  
aleargă timpul obosit/ Într-un tablou impresionist/ Revărsat de  
troiene/ Peste ramele dezgolite”  
Înșelăciune mare, astăzi, oamenii se ocolesc unii pe alții, cei  
care mai au curajul să iasă din casă, când se întâlnesc se lovesc  
cu cotul: și ei spun că nu se ating, că-și dau binețe...Timpul când  
îi vede își ascunde fața - nu vrea să vadă-trece furios peste ei,  
lasă riduri adânci pe față și le dictează ca un tiran ce este: „Doar  
această zi fără mâine și ieri” este astăzi, doar această zi și câte  
mai urmează veți trăi-o „Fără o frângere de pâine și pahar de vin,  
la cină”. Anotimpul sau „Toamna merge tot mai grăbită pe sârmă”  
iar pe masa goală curg fără rost coloanele din Festivalul de la Rio,  
tot goale și „Pe ritmuri de samba”...Astăzi nu ne-au mai rămas  
decât „lacrimile care absorb transpirația lunii/ După noaptea de  
dragoste fierbinte/ Cu cerul înstelat.” („Înșelare”)... Un poet  
pătimaș după entropia zilelor care nu mai există, care au fost și  
care chema lumea în stradă să sărbătorească și nu să plângă!  
...De ce vrei să-l înșeli, Abel, pe Domnul și să-i oferi ofrandă  
numai carne de miel, ar fi spus Cain...înainte de a-și ucide fratele,  
și de ce? doar pentru a câștiga simpatia Domnului? Un poet  
cerebral dar în rezonanță totală cu timpul care tace și fuge, nu  
spune nimic Naturii ființă care nu dă socoteală nimănui din care  
cauză poetul suferă și scrie...„Tăcerea”. „Tăcerea nu este aur și  
nici plumb”...ci doar atunci când Natura vorbește, se exprimă  
prea mult. Și stâncile pun capăt infinitului, depărtării și cascada își  
varsă prinosul în mrejele uitării, da, ci doar atunci când simbioza  
dintre om și pământ există prin aceeași gură arsă a „pământului  
plâns”, tăcerea, da, este precum „Liniștea, furtună albă în roche  
de seară” în impresionistele note care se scurg dintr-o pianină din  
care nu se aude nimic, ci doar clapele albe se văd mișcându-se în  
ritm, fără ca degete să joace pe ele.  
Poezia lui Ionuț Țene nu este numai prezentarea, crearea  
unei stări poetice, ci o înșiruire dintre acestea reușindu-se acea  
îngemănare dintre material și spiritual, la fiecare pas, nenumărate  
semne și însemne, sensuri, trăiri poetice specifice unui început de  
secol XX, ceea ce face din creator un poet teribil! Care nu stă o  
clipă pe loc și care scoate din el cât pentru o cohortă de poeți.  
Teribil poet născut, crescut din teribili poeți!! „Ce tristă și lungă  
e linia vieții, poete/ Cad stele răpite defrumusețea imaginii/ Pe  
roibii stepei agățate agățate umbre căzătoare/ Vocea depărtării  
înserate doare...” („Așteptare”)  
Iată oniricul, stare între trăire și netrăire, posibil între viață  
și moarte, între putință și neputință,desigur îmbogățit de  
simbolismul mai vechi decât este timpul adamic... „Spunem că  
venim și nu ajungem/ Zburăm și stăm prin veșnicia locului/ Venim,  
deși nu învingem/ /Iubim fără să vedem inima  
din treceri/ Floarea timpului ofilește întoarceri”  
(„Alergare”).  
Înaintând în lectura volumului ne apropiem  
de zona centrală, fierbinte, și era de neconceput  
ca strea poetică a autorului să nu  
fie influențată de pandemia care ne supără  
de aproape doi ani! Normal, plăcerea noastră,  
cei care suntem făcuți din același aluat,  
să fim solidari cu el, teribilul poet, care, iată,  
explodează în ritmuri și tonalități nemaiîntâlnite...  
Patria este „frumoasa părăsită”  
fiindcă a fost scoasă la vânzare!... iar noi,  
aici sub Cozia, pe malul drept al Oltului, ne  
plângeam numai știm cui, că, în anul două mii  
doisprezece, statul ne-a fost vândut...Guvernul!  
...Am devenit „termometre ce măsoară febra  
roboților/ Rămășag pentru singurul/ Orb surd  
și șchiop dezmoștenit/ Să asculte cântecul  
lugubru al lupilor/ În fața țării sfâșiate de  
pradă” („Distopie”). O lume imaginată și negativă. Da, ne amintim  
de „Mașina timpului” a lui G. H. Wells, de ce nu, și de „Fahrenheit  
451” cartea lui Ray Bradbury.  
Așteptam aceste versuri ale protestatarului poet, cum  
spuneam, teribil! Care îmbracă această realitate dezbrăcată,  
de afoni și nepatrioți, așteptam aceste imagini care, asemeni  
bătrânuluii carusel învârtit „în jurul unui ax ruginit”, vorbesc  
despre tot ce este mai rău în prezentul acesta căruia, iată, i-a  
venit timpul să poarte mască…„cu parcuri golite de memorie”, cu  
„iarbă din plastic”, cu „depășiri necontrolate” de fum; vai, vai cu  
„fetele care se transformă-n femei” - țâțoase și arătoase și care  
plimbă cărucioare duble cu gemeni… („Caruselul”)  
Ce nenorocire a cuprins omenirea, bătrâna Europă să nu  
mai știe ce este acela căruia îi spunem rai! Căci numai noi „De la  
Nistru până la Tisa” mai cultivăm în grădini mere, cireșe, gutui,  
mai creștem găini, mai creștem cai! Așa suntem noi, poeții!...să  
considerăm că tot ce-i al nostru, este rai! Și totuși, poetul teribil  
nu greșește: spus-am numai noi, că mai avem mere în rai… „În  
livada aceea de coloane infinite/ Cel mai curat măr mușcă sufletul  
ciobanului/ pictat ca o grădină de Nicolae Grigorescu/ În cel mai  
impresionist tablou înrămat/ De apele nostalgice ale Dunării,  
Tisei și Nistrului… („Colț de rai”)  
După cum constatăm în poezia lui Ionuț Țene, metaforele  
abundă se țin lanț una de alta din care motiv nu vedem în nici  
un loc, cumva, exprimarea prozaică…Metafore create în lexicul  
nostru curat cu expresii și cuvinte latinești, atât de latine și dintr-o  
bucată și fără sensuri multiple, încât nu mai știm care dintre  
noi și restul popoarelor din jurul Romei sunt mai aproape de  
cuvintele lui Dante și…Vergilius…Sensuri multiple, da, create de  
metafore!!...„Sălbaticul aer aruncă brațele vântului/ Chemarea  
lupilor dintre mesteceni/ Zi dezbrăcată de lună” („Goliciune”).  
Doamne, trebuia să ne dăm seama că trăim în 2021, an care  
urmează după 2020, ani în care românii asemeni țiganilor spun,  
dar nu se revolt, că libertatea noastră este cea mai frumoasă,  
și estetică, și căutată bogăție a naturii umane… „Așezat lângă  
colivia goală a canarului/din care triluri seducătoare aud memoria  
ștearsă/ Despre libertatea care și-a luat zborul/ Atât de înălțător/  
În timpul perfect dedicat binelui nostru/ Când fereastra uitată  
deschisă este o crimă/ Despre oameni în uniformă” („Izolare”).  
Încet dar sigur până mai acum un an, doi, rapid în timpul de  
astăzi ne apropiem de esența timpului: poezia „Minunata lume”;  
lume pe care ne-au tot promis-o unii obișnuiți să vorbească  
numai la viitor!...Cât de minunată!...încât astăzi să plângem, să ne  
minunăm uitându-ne în oglindă. Noi adăugăm, desigur, de la noi,  
prețuind poetul: chiar trebuia să ni se întâmple asta? La început  
de mileniu III? Să trăim ca frați lovindu-ne cu cotul și cu „mască  
chirurgicală” peste gură și nas? „Buzele tale au gustul unei măști  
chirurgicale/ Ce operează inima poveștii fără sfârșit/ Privirea  
apocalipsei spală lumina lunii/ De zgura oricărei interogații”…  
„Nulla paga il pianto del bambino/ a cui fugge il pallone tra le  
case.” Două versuri din poezia „Felicita’ raggiunta, si cammina”  
de Eugenio Montale. Ni le-am amintit, acum, citind poezia „Lacăt  
pe parcul copiilor” din volumul studiat și semnat de Ionuț Țene  
și credem, că nu este o mare deosebire între  
poetul teribil de la Cluj Napoca și generația  
lui Montale…Noi l-am citit prin anii ”70 într-o  
traducere de Tudor Arghezi…Vedeți ce lume  
am trait noi? Și ce lume trăiesc acum, alții decât  
noi? Transfigurarea plânsului unui copil care  
pierde mingea cu care se joacă între scările  
blocurilor de locuit și tristețea parcului cu lacăt  
închis să nu se joace copii din cartier…Păi cum  
să se joace dacă nu merg la școală…Stați să  
vedeți că acuși îi vacinează și pe copii!...cât de  
curând, dar nimeni nu promite scoaterea măștii  
de pe față măcar pe trotoare. Normal, fiindcă  
trebuie să fim proști!...doar noi singuri ne-am  
dat aceste pensii nesimțite în raport cu salariul  
modificat ori de câte ori a fost nevoie peste  
noapte! Dar să citim în continuare această  
poezie semnată de poetul declanșat, care își  
trăiește timpul obsevând ceea ce este mai rău  
după 23 August 1944 și care ni se întâmplă  
nouă chiar acum, după 2012… Repetăm, lucrurile trebuie căutate,  
adevărurile, încă de atunci, de când nu mai avem stat! Vai, vai,  
rușine să vă fie nemernicilor să ne despărțiți pe noi cei de 65 de  
ani de copiii și nepoții noștri…Într-o târâtură de țară în care și  
copiii, și nepoții, nu pot trăi în marea lor majoritate fără părinți  
și bunici! Uitați-vă în jurul vostru și spuneți-ne dacă mințim!?  
„Copiii își vizitează clandestin bunicii/ Hoții și vardiștii au devenit  
istoria asfaltului/ Care sare șotronul/ desenat cu clor/ Nu mai știu  
dacă este zi sau noapte și lună”…  
Chiar așa am ajuns, cei de aici de sub Cozia și de pe Valea  
Oltului, fără curaj și speranță, precum cei ca noi din orașul de pe  
Someș, din capitala a doua a țării, Cluj Napoca…noi și mai proști,  
căci numărul de milițieni l-a depășit pe cel de cumpărători din  
supermarchete; și glumeți, și trădători, cum ne spun mai toți  
cunoscătorii de popoare căci noi am fost primii la ras din fața  
luminii soarelui, și găinile!, și porcii!, în gripele porcine și aviare,  
în timp ce alții se prefăceau…Ai noștri, și atunci în combinezoane  
sucind gâturile la frumoasele noastre păsări fără asemănare, găini,  
și atunci acești nenorociți, umblând mascați și în combinezoane  
albe ca halatele lor de dedesupt, să nu li se strecoare virușii  
între picioare…Mare răutate este în acest popor, răutate care  
vine chiar din interior și nu dinafară!… „Văd roboții pe stradă/  
Cu pistoale și procese verbale/ Care sancționează aerul/ Pe care-l  
respire umbra morții/ Și teama unei plase goale cu alimente/ de  
la magazinul din colt închis de ceva vreme” („Ordonanță”)  
Vreau să mă opresc, să citească fiecare cartea, căci mai bun  
de citit, altceva, acum…nici vorbă! Dar mai am aici o notă la poezia  
„Pandemie”: minunată poezie, minunat popor, minunată pandemie,  
ursul este veșnic mâncăcios și tot așa de mincinos...mor,  
mor, mor! Ce rușine ne este de noi înșine văzuți de undeva de  
mai sus, poate chiar din ceruri!... „Ne rupem de cer la ordin/ iar  
isteria umblă în pielea goală pe stradă/ Râzând de molima noastră/  
Care deja și-a făcut culcuș în inimă”…O carte care se înscrie  
în rândul cărților de mare valoare apărute chiar în acești ani de  
răstriște și jale pentru oamenii simțiți și despre care am avut  
și noi onoarea să scriem în fiecare număr, lună de lună, în cele  
patru reviste de cultură scrisă, sfidând pandemia și restricțiile  
care s-au impus în isteria globală pandemică și pe care  
românii care ne conduc, nu au vrut să rateze ocazia unei afirmări  
mondiale! Mai mult decât globale, așteptând bani și iar bani dați  
Referinţă Bibliografică:
IONUȚ ȚENE: „SOLITUDINI - O SUTĂ DE POEZII” Petre CICHIRDAN / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3795, Anul XI, 22 mai 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!