CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





Liliana Moldovan:Poezia ochilui interior
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poezia ochilui interior 
  
Liliana Moldovan 
  
Am descoperit destul de recent, în cadrul producțiilor editoriale apărute anul trecut, o antologie inedită coordonată de Gheorghe Vidican, apărută la Editura Aureo din Oradea. Este vorba despre „Ochiul de litere: volumul III” ce reunește creațiile de poezie ori proză ale unor autori care văd doar cu lumina sufletului și cercetează lumea cu puterea minții, dând dovadă, prin compensație, de o sensibilitate aparte, ce, nu de puține ori, inundă lumea cu creații literare pline de dramatism sau texte care se remarcă printr-o fascinantă încărcătură poetică. Elementul de certă originalitate este dat de caracterul multicultural al antologiei, concepută ca o carte bilingvă, fragmentele de proză ori de poezie etalând, alternativ, creațiile unor autori români sau maghiari. În plus, trebuie remarcat că toți autorii prezenți în carte au fost premiați, la ultimele 10 ediții ale Concursului de Creație Literară pentru Nevăzători „Pașii Profetului”, care a aniversat anul trecut 30 de ani de la prima ediție. 
  
Antologia, realizată de scriitorul, Gheorghe Vidican reunește, în cele 141 de pagini ale volumului, poezii și texte în proză scrise de 20 de autori. Printre aceștia se regăsesc, poeții Estera și Valentin Bălan, pateneri de viață dar și „parteneri de carte”, fiindcă ei sunt autorii unui volum coligat, apărut în condiții grafice de excepție și anume „Oglinzile oazei”(de Estera Bălan) și „Peregrin prin Imperiul Esterei”(de Valentin Bălan). 
  
Estera și Valentin Bălan 
  
Antologia „Ochiul de litere” nu este primul volum colectiv în care sunt prezenți cei doi autori. Scriitorii botoșeneni, Estera și Valentin Bălan, regăsindu-se și în alte volume colective precum : „Constelația Homer”(2017), „Clepsidre înaripate” (2018), povestea lor de viață personală și literară fiind redată într-un capitol consistent din „Reportajele Bucuriei” (2019). După cum scriam în „Reportajele Bucuriei”, Estera și Valentin Bălan au simțit fiorii creației poetice în perioada adolescenței și au început să scrie poezie înainte de împlinirea majoratului. Talentul lor poetic a dospit în timp, expresiile lirice s-au cizelat peste ani, temele de meditație poetică și-au extins aria de interes, iar astăzi, Estera și Valentin Bălan sunt doi autori consacrați, binecunoscuți în spațiul cultural din Botoșani. 
  
Poeziile selectate de cei doi autori pentru a fi incluse în ediția din 2020 a „Ochiului de litere” s-au născut pe fondul unor experiențe de creație fertile, care au dospit în timp, s-au maturizat din punct de vedere stilistic, devenind garanția literară a unor poeme excepționale, a căror valoare a fost remarcată și răsplătită cu premii la toate edițiile concursului „Pașii Profetului”, la care s-au înscris. Rondelurile Esterei sunt oglida unui suflet delicat care respiră frumusețe prin toții porii și reușește să-și exprime dragostea pentru frumosul lumii prin intermediul unor versuri ce ți se lipesc de suflet. Să luăm spre exemplu prima strofă din „Rondel marin” prezentă în antologia „Ochiul de litere” : 
  
„Lăcrimau pe harpe și viori 
  
Albatroși în palid strai de-apus, 
  
Când șoptirea mării ne-a sedus 
  
cu un val de taine și fiori.” 
  
Poeta se lasă sedusă de misterele acestei lumi, de sunetele inconfundabile ale naturii și ale viețuitoarelor ei, sufletul autoarei este ca o amforă care adună misterul lumii și îl trasformă în rondeluri delicate, pline de culoare și de versuri îmbrăcate în haina unor figuri de stil extrem de reușite,: „tăcerea mării e ca un vals de taine și fiori”iar albatroșii se îmbracă în „palid strai de-apus”, „nisipul este brodat cu alge” iar valurile devin catarge și „sărută țărmul poemelor” („Rondel marin”). Fie că intră în dialog cu natura înconjurătoare sau surprinde vreun detaliu important al trecerii de la un anotimp la altul ori se cantonează pe descrierea unui obiect sau eveniment din natură, Estera Bălan, dansează pe portativul versurilor cu deosebită ușurință și candoare. 
  
„Iubirea ta la mână mi-e brățară” – scrie poeta, iar capul bărbatului iubit, tainic așezat pe umărul ei, devine pecete. Iubirea, așa cum apare în Rondelurile Esterei Bălan, are pasul ritmat iar sub imperiul acestui ritm perfect, liniștea dă consistență „tăcerilor din plete” și clipei care zboară”. 
  
Dacă Estera Bălan își exteriorizează sentimentele prin intermediul gândului poetic, expunerile poetice ale lui Valentin Bălan sunt rezultatul unor interiorizări de factură filozofică. Valentin Bălan jongleză cu tăcerile, cu singurătatea și cu chipul femeii iubite care devine fluid și zglobiu. „Te caut și uneori de găsesc/ Dar mereu ești alta și alta și alta” – scrie poetul care „obosit pe întunericul adunat pe tălpi” se închide „în tăcerea unui cânte adânc foarte adânc/ ca o fântână secată la marginea dinspre cuvânt a cerului”. („Tăcerea”). Surprinzător, baladele scrise de Valentin Bălan abundă în imagini vizuale extrem de reușite care răstoarnă sensul percepțiilor vizuale în favoarea unui tablou cu imagini altfel conturate : 
  
„Era-n amurg sau era-n zori? 
  
Te învelisem c-o privire 
  
Pe patul nostru viu de nori, 
  
Iar tu ardeai de fericire! 
  
Era în zori sau în amurg, 
  
Iubito când citeam poema 
  
Din părul tău bogat și lung 
  
Ca al matronelor din Roma?” („Baladă între amurg și zori”) 
  
Valentin Bălan își invită cititorii să ia un loc la un spectacolul poetic intim și îi provoacă să guste din magia iubirii. Este vorba despre un spectacol defășurat nepărat în doi și neapărat în prezența naturii. Ca și în rondelurile Esterei Bălan, în baladele compuse de Valentin Bălan, lumea naturii sau lumea cosmică, își organizează întreaga energie și frumusețe în jurul unor sentimente de iubire împărtășite. 
  
Versurile scrise de Estera și Valentin Bălan, se susțin reciproc, se îngemănează în jurul unor cuvinte potrivite și răsar din adâncul unor sentimente de extremă puritate scoțând la iveală seva unui talent remarcabil și al unei sensibilități care depășește granițele emoțiilor obișnuite. 
  
În final, e bine să atrag atenția că toate creațiile incluse în volumul „Ochiul de litere” demonstrează – după cum scrie Paul Aretzu, în prefața cărții – „competențe estetice, rafinament, vocație autentică, un imaginar bogat”. 
  
Estera și Valentin Bălan se încadrează, cu prisosință în granițele acestei elogioase definiții. 
  
LILIANA MOLDOVAN 
  
UZPR 
  
Referinţă Bibliografică:
Liliana Moldovan:Poezia ochilui interior / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3770, Anul XI, 27 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!