CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  





Scurtă istorie a împărțiri timpului, de la clepsidră la ceasul atomic de azi
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scurtă istorie a împărțiri timpului, de la clepsidră la ceasul atomic de azi 
  
Încă din cele mai vechi timpuri, cu multe mii de ani în urmă, oamenii au privit stelele şi au încercat să le înţeleagă. Au observat mişcările Lunii, ale Pământului, poziţia Soarelui şi a altor aştri. Astfel, au întocmit primele calendare, menite să le organizeze timpul, activităţile zilnice şi periodice, anotimpurile, treburile, evenimentele importante. 
  
În Antichitate, reperele în ceea ce privește timpul erau destul de vagi: 
  
- Prezent, trecut și viitor; 
  
- Răsărit și apus; 
  
- Anotimp cald și anotimp rece. 
  
Având un mod de trai simplu, oamenii știau că atunci când este lumină trebuie să muncească, iar când este întuneric trebuie să doarmă. Celelalte noțiuni precum ora, minutul și secunda, sunt inventate de civilizațiile noi și, în mod surprinzător, relativ recent. 
  
Primii care au manifestat un interes mai ridicat față de noțiunea de timp au fost egiptenii, care au inventat așa numitele ceasuri solare în jurul anului 3500 înaintea Erei Noastre. 
  
Ei au decis să împartă ziua în 12 părți egale, în funcție de umbra pe care un obelisc (un băț poziționat vertical) o proiecta pe pământ. La cele 12 ore de lumină, ei au adăugat și cele 12 ore de noapte și, în acest fel, a luat naștere ziua de 24 de ore, așa cum o știm și noi astăzi. 
  
Exemple de ceasuri solare au fost descoperite, mai târziu, peste tot în lume, de la Roma până în America de Sud. Deși ceasurile solare au reprezentat prima formă de măsurare și indicare a timpului, acestea aveau totuși și un mare neajuns: nu funcționau atunci când era înnorat sau noaptea. Prin urmare, oamenii au fost nevoiți să inventeze și să descopere și alte instrumente pentru măsurarea timpului, care să fie independente de lumina solară. 
  
Calendarul pe care noi îl folosim astăzi, cel mai răspândit în lume, este cunoscut drept „calendarul gregorian”, după numele celui care l-a adoptat şi l-a promovat, la 24 februarie 1582 – Papa Grigore al XIII-lea. 
  
În urmă cu patru milenii, babilonienii, prin poemul epic „Enuma Eliș” ne face cunoscut că aveau un calendar format din 12 luni de câte 30 de zile. Era un fel de numărare sexagesimal, care mai târziu s-a transformat în cel duodecimal, care ulterior s-a folosit pentru numărătoarea orelor.Sumerienii, prin anii 3000 î.Hr. iau ca reper perioadele de repetiție a fluxurilor și refluxurilor. Începând cu anii 700 î.Hr., asirienii încep să utilizeze calendarul lunar.Evreii își încep calendarul în ziua considerată ca fiind momentul creației lumii și anume în 7 octombrie 3761 î.Hr. prin secolul al VIII-lea î.Hr., regele iudeu Ahas construiește un obelisc solar, c-am prin 600 î.Hr., iar regele iudeu Ezechiautilizează construiește un ceas solar cu refracție. 
  
Jocurile Olimpice au determinat pe greci să înceapă calendarul pe 8 iulie 776 î.Hr. În această țară, în perioada antică, ceasurile cu apă, clepsidrele, erau utilizate încă din 500 î.Hr. fapt atestat de Platon, căruia i se atribuie confecționarea unui astfel de ceas deșteptător, realizat, aproximativ, prin 380 î.Hr., format din niște bile de plumb care pluteau într-un vas cilindric, după golirea uniformă a acestuia în timpul nopții, cădeau pe un platou de cupru, iar zgomotul rezultat trezea dimineața discipolii Academiei platonice. Aristotel, tot în acea perioadă, folosea astrolabul pentru măsurarea timpului, iar Ctesibius din Alexandria a realizat prin anii 150 î.Hr. un ceas automat cu un sistem complex de roți dințate. 
  
În Europa occidentală a existat un mare interes pentru măsurarea timpului. În 507 d.Hr., la cererea lui Theodoric cel Mare, un om incenios ca Boethius construiește un ceas solar și unul acvatic, ce au fost dăruite regelui burgund Gundobad. Metoda bețișoarelor ce ardeau, utilizată în Orient, este folosită și de Alfred cel Mare. O serie de lumânări gradate marcau prin ardere trecerea timpului, astfel regele englez stabilea prin această metodă momentele rugăciunii. 
  
În jurul anului 994, Gerbert d`Aurillac realizează la Magdeburg un ceas solar prevăzut și cu diverse indicații astronomice. În 1170, este atestată la Koln breasla fabricanților de ceasuri hidraulice, iar în Spania a fost inventat orologiul cu mersur, iat în 1283 a fost construit primul ceas mecanic din Europa fiind amplasat în turnul mănăstirii din Dunstable.Cel mai vechi ceas din Anglia este cel de la catedrala din Exeter., care funcționează din 1284. 
  
Ceasurile cu arc au fost înființate la începutul secolului al XVI-lea. Peter Henlein, înlocuiește greutățile cu arcuri spirale din oțel, iar Christian Huygens în 1656 întroduce ceasul cu pendulă.Primele ceasuri automatice au fost realizate de Adrien Philippe în 1863. La sfârșitul secolului al XIX-lea se pune problema ceasurilor electrice.Primul ceas cu cuarț a fost realizat î 1927 de către Warren Marrison și J.W.Horton. Următoarea etapă în evoluția ceasului o constituie apariția ceasurilor atomice. Acestea au o precizie de ordinul secundelor în câteva sute de ani. 
  
Al.Florin Țene 
  
Referinţă Bibliografică:
Scurtă istorie a împărțiri timpului, de la clepsidră la ceasul atomic de azi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3651, Anul X, 29 decembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!