CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorisire >  





Să ne aducem aminte de poetul Paul Celan-100 de ani de la naștere (23 noiembrie 1920)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să ne aducem aminte de poetul Paul Celan-100 de ani de la naștere (23 noiembrie 1920) 
  
Născut la Cernăuți din România Mare, într-o familie de evrei vorbitori de germane.Viața lui Paul Celan, (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) a avut o traiectorie sinuoasă, a trăit în Austria, România și apoi în Franța. A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui Franz Kafka. A colaborat la prestigioasa revistă Secolul 20.Este considerat a fi unul din marii poeți moderni ai lumii. 
  
Născut într-o familie de evrei ortodocși ce păstra tradițiile provinciei austriece. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, orașul a fost alipit în 1918 României, apoi ocupat de sovietici în iunie 1940 în urma Pactului Ribentropp-Molotov, fiind reocupat de armata română în iunie 1941 și anexat ulterior de Uniunea Sovietică din 1944. Cernăuțiul aparține astăzi Ucrainei, fiind numit în limba ucraineană Cernivți. 
  
Tatăl său, Leo, sionist, și-a înscris fiul la școala de limbă ebraică Safah Ivriah. Mama sa era o avidă cititoare de literatură germană și a insistat ca germana să fie limba vorbită în familie. După ceremonia de Bar Mitzvah din 1933, Paul Celan a abandonat sionismul și și-a încheiat educația ebraică, devenind un membru activ al mișcării socialiste și suporter al cauzei republicanilor în timpul războiului civil din Spania. Mătușa sa, Minna, care a locuit un timp cu familia sa în Cernăuți, a emigrat în 1934 în Palestina. 
  
Deoarece universitățile românești aveau o conduită antisemită Paul Celan a plecat în 1938 în Franța, la Paris, la unchiul său, Bruno Schrager - care, ulterior, a fost deportat și ucis la Auschwitz - și a început să studieze medicina la Tours, dar nu a perseverat. În 1939 s-a reîntors la Cernăuți, unde izbutise să fie admis ca student la universitatea din oraș, la literatură și limbile romanice. În drumul de întoarcere a trecut prin Berlin, unde a ajuns exact când a avut loc Noaptea de cristal (în germană Kristallnacht). 
  
Ocupația sovietică, abuzivă și criminal, din iunie 1940 l-a lăsat pe Paul Celan fără mari iluzii în privința stalinismului și a comunismului sovietic, care nu semăna deloc cu ceea ce visase adolescentul cu vederi socialiste. Sovieticii au impus reforme birocratice în universitatea unde el studia limbile romanice, iar Armata Roșie a început deportările în Siberia, apoi, în luna iulie 1941 românii au recucerit Bucovina și Basarabia, introducând legile de purificare etnică. La sosirea lor, oficialitățile române au ars sinagoga orașului, veche de șase sute de ani, au deportat o parte dintre evrei și i-au închis pe ceilalți într-un ghetou. 
  
În ghetorul din Cernăuți, în condiții foarte grele, Celan a ascultat cântece în idiș, a tradus sonetele lui Shakespeare în germană și a continuat să-și scrie poemele. Înainte de dizolvarea ghetoului, Celan a fost obligat - în cadrul detașamentelor de muncă de folos obștesc - să participe - printre altele - la demolarea poștei centrale și la adunarea și arderea cărților rusești. 
  
Guvernatorul român local, conform directivelor guvernului Antonescu, a început să-i deporteze pe evrei în nopțile de sâmbătă ale lunii iunie 1942. Tatăl și mama sa au fost arestați în noaptea zilei de 27 iunie 1942 și transportați cu un camion și apoi într-un vagon de vite până la un lagăr de triere din Transnistria unde, peste două treimi dintre deportați au pierit. Evreii au fost duși în marș forțat la două lagăre de muncă iar martori oculari i-au povestit lui Celan că tatăl sau a murit de tifos exantematic în iarna anului 1942, iar mama sa a fost împușcată în cap, pentru că era epuizată și nu mai putea munci. În noaptea în care i-au fost ridicați părinții, Celan nu era acasă. Prietenii își amintesc imensa sa suferință și sentimentul de vinovăție pentru faptul de a fi fost separat de părinți înaintea morții acestora. În februarie 1944 Armata română s-a retras din calea ofensivei Armatei Roșii și a abandonat lagărele.Celan a părăsit Cernăuțiul cu puțin timp înainte ca sovieticii să reocupe orașul. Se stabileşte la Bucureşti unde a locuit până în anul 1947, cunoscând cercurile literare şi artistice din această perioadă. În acea perioadă suprarealismul era promovat cu âînverşunare de unii poeţi români. 
  
Datorită instaurării regimului comunist-criminal în România, Paul Celan se refugiază la Viena.În capitala Austriei s-a împrietenit cu Ingeborg Bachmann, care tocmai încheiase disertația sa de doctorat (Ph.D.) despre filosofia lui Martin Heidegger. În fața unui oraș împărțit în zone ale armatelor de ocupație și golit de comunitatea evreiască din epoca Imperiului austro-ungar, s-a mutat la Paris în 1948, unde a găsit și editorul primei sale colecții de poeme, „Der Sand aus den Urnen” („Nisipul din urne”). Din Viena pleacă la Paris unde în noiembrie 1951 a întâlnit-o pe graficiana Gisèle Lestrange, cu care s-a căsătorit la 21 decembrie 1952 în ciuda opoziției familiei aristocratice a Gisèlei. În următorii 19 ani, ei și-au scris peste 700 de scrisori în care se resimte influența stilului lui Franz Kafka din „Scrisori către Felice” și „Scrisori către Milena”. 
  
Celan a purtat și o corespondență celebră și de valoare literară cu scriitoarea Nelly Sachs, viitoarea laureată a Premiului Nobel pentru literatură. 
  
Numit profesor de limba germană la École Normale Supérieure Celan și-a continuat activitatea de traducător. În 1955 a fost naturalizat cetățean francez. A trăit la Paris până la sinuciderea sa (s-a înecat în Sena) în jurul datei de 20 aprilie 1970. 
  
A vizitat periodic Germania. Aceste vizite au inclus un curs ținut la Universitatea din Freiburg la 24 iulie 1964 la care a luat parte și filosoful Martin Heidegger, care i-a dăruit un exemplar din „Was heißt Denken” („Ce înseamnă a gândi”). Apoi Heidegger l-a invitat pe Celan să-i viziteze căsuța din orășelul Todtnauberg din regiunea Schwarzwald (Pădurea Neagră). La o plimbare făcută împreună cu Heidegger, acesta i-a povestit despre interviul său acordat revistei Der Spiegel intitulat „Numai un Zeu ne mai poate salva”, cu condiția ca să fie publicat postum. 
  
Celan i-a trimis lui Heidegger poezia „Todtnauberg” într-un prim exemplar al unei ediții bibliofile cu tiraj limitat. Heidegger i-a răspuns cu o scrisoare de mulțumire destul de rece. 
  
Textele scrise de Heidegger în anii tinereții, Celan le-a citit abia în 1951, și semnele de exclamare introduse în carte notează uimirea sa în fața faptului că acesta a permis ca afirmațiile sale despre măreția național-socialismului să fie reluate și în ediția a doua din 1953 a „Introducerii în metafizică” și că nu a făcut nici o precizare, că nu le-a eliminat sau comentat (după cursul de la Freiburg se zice că Celan ar fi refuzat să se lase fotografiat împreună cu Heidegger tocmai din acest motiv). Philippe Lacoue-Labarthe i-a reproșat lui Heidegger că a păstrat tăcerea în privința exterminării evreilor din timpul celui de-Al treilea Reich, ceeace a constituit o „ofensă ireparabilă” și de neiertat. 
  
Fuga morţii” aşa se numeşte cea mai cunoscută poezie a lui Paul Celan, iar traducerea în limba română aparţine Mariei Banuş. Poezia a apărut prima dată în limba română, în revista „Contemporanul” (din 2 mai 1947) sub titlul „Tangoul morţii”, în traducerea lui Petre Solomon. 
  
„Negru lapte al zorilor seara îl bem 
  
la amiază îl bem dimineaţa îl bem noaptea 
  
îl bem şi bem 
  
săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strîmt. 
  
În casă stă un bărbat cu şerpii se joacă el scrie 
  
cînd seara se lasă el scrie-n Germania părul tău auriu Margareta 
  
el scrie şi iese în faţa casei şi stele scînteie el fluieră şi-şi cheamă dulăii 
  
îşi fluieră jidovii să sape o groapă-n pământ 
  
ne ordonă cîntaţi acum pentru dans.” 
  
Este un text emblematic, reuşind să ilustreze pilduitor barbaria fascismului. Este şi o demonstraţie poetică edificatoare şi o dovadă că se mai pot scrie poezii şi după Auschwitz. 
  
Filozoful Adorno, un ilustru reprezentant al Şcolii de la Frankfurt, a publicat în 1951 un eseu (scris în 1949), intitulat „Critica culturii şi societate” („Kulturkritik und Gesellschaft”) în care se poate citi celebra remarcă: „A scrie o poezie după Auschwitz este ceva barbar”. 
  
Thomas Sparr a publicat acum o carte în care urmăreşte traseul „biografic” al poeziei „Fuga morţii”, cît şi traducerea şi receptarea ei în diferitele ţări. 
  
Acuzaţiile de plagiat lansate cu mult mai tîrziu (după ce părăsise România şi s-a stabilit în Franţa) de către văduva poetului Yvan Goll s-au dovedit a fi pure invenţii, ceea ce aminteşte şi Thomas Sparr în volumul său. Din carte, bineînţeles, nu lipsesc nici trimiterile la tragedia trăită de Celan care şi-a pierdut ambii părinţi, deportaţi de către autorităţile antonesciene. Discutabilă este însă afirmaţia speculativă a lui Sparr atunci cînd spune - fără indicarea unei surse - că Celan s-ar fi înrolat voluntar în detaşamentele de muncă obligatorie, pentru a scăpa astfel de deportarea în Transnistria. 
  
Sparr şi-a propus, pe de altă parte, să-l prezinte pe autorul poeziei în acele ipostaze care adîncesc înţelegerea acestui text, despre care nu se ştie exact cînd a fost conceput. Există indicii că Celan ar fi preluat anumite metafore de la alţi scriitori, de exemplu din poezia „El” („Er”) a lui Immanuel Weissglas (pseudonim Ion Iordan). Poezia a fost publicată abia în 1970, în revista „Neue Literatur” din Bucureşti. Acolo se indică şi anul 1944 cînd a fost scrisă. Este posibil ca autorul s-o fi citit sau răspîndit în cercurile unor scriitori din Bucureşti pe care i-a frecventat şi Celan după ce s-a stabilit în capitala României, în 1945. O semnificaţie aparte va primi această poezie, cît şi întreaga operă poetică a lui Celan în Germania răsăriteană. Acolo s-a înfiinţat în 1986 publicaţia clandestină „radix-blätter” care şi-a propus să popularizeze poezia lui Celan şi s-o interpreteze şi din perspectiva cotidianului est-german. 
  
Remarcabilă este reconstituirea migăloasă a istoriei receptării poeziei - mai ales în Statele Unite, în Uniunea Sovietică, în Israel sau în Ungaria. 
  
Cartea lui Sparr este un omagiu adus poetului Paul Celan care s-a născut în 1920 la Cernăuţi şi care s-a sinucis la data de 20 aprilie 1970 la Paris. 
  
Redăm mai jos rândurile scrise de William Totok în 11 septembrie 1919. 
  
Povestea inedită a filmului despre poetul bucovinean Paul Celan „În sudul sufletului meu”, realizat de Frieder Schuller poate fi reconstituită din delaţiunile unui cunoscut actor din Timișoara. 
  
1986-1987. Iarnă. Penuria de alimente şi frigul domină viaţa cotidiană a populaţiei din România. Într-o dimineaţă friguroasă s-a aflat că la Timişoara s-a deschis o nouă măcelărie şi că se dă carne. Lumea adunată, însă, era împiedecată de miliţieni să se apropie de fosta tutungerie, devenită peste noapte o măcelărie. Cu dezamăgire cei adunaţi au aflat că noua prăvălie, care expunea în vitrină carne de porc, nu e decît un simplu decor pentru un film. 
  
Într-adevăr, atunci s-au filmat cîteva scene pentru pelicula „În sudul sufletului meu”, dedicat celebrului poet Paul Celan, născut la Cernăuţi în 1920. Filmul se concentra asupra perioadei de şedere a lui Celan la Bucureşti, reliefînd etapa de după Holocaust şi tranziţia României spre comunism. 
  
Pînă la fuga lui Celan (1920-1970), în Occident, în 1947, acesta a frecventat cercurile scriitoriceşti din Bucureşti. Tot atunci îi apare în traducere românească, poezia „Tangoul morţii”, în care tematizează politica fascistă a anihilării fizice a evreilor. Mai tîrziu, în 1948, poezia a apărut şi în limba germană sub titlul „Fuga morţii” („Todesfuge”). 
  
Filmările de la Timişoara, Bucureşti şi alte locaţii au fost strict supravegheate de către Securitate. Un rol cheie în acţiunea de supraveghere operativ-informativă a echipei de filmare i-a revenit actorului timişorean Alexander Ternovits. 
  
Născut în 1929 la Lugoj, Ternovits a lucrat la Teatrul Naţional, la Operă, la Teatrul German de Stat şi cel maghiar din Timişoara, a jucat în mai multe filme şi a interpretat nenumărate roluri în piese montate, mai ales, pe scenele teatrelor din capitala Banatului. Ca actor este cunoscut şi sub numele de „Buju”. 
  
După deschiderea arhivelor fostei Securităţi, s-au aflat detalii despre delaţiunile care-l vizau pe regizorul Ioan Ieremia. Acesta l-a acuzat public pe Ternovits de colaborare cu poliţia politică. Rapoartele amintite de Ieremia există în diversele dosare. 
  
400 de lei pentru „Matei”, chitanţă şi raport, 1986 (Foto: ACNSAS) 
  
Despre denunţurile cuprinse în dosarele unor scriitori şi intelectuali germani a relatat în 2009 şi ziarul de limbă germană, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”. 
  
Cele două volume ale dosarului personal permit reconstituirea traseului în serviciul Securităţii. Supărat că nu i se dă un paşaport de turist pentru Iugoslavia, Ternovits s-a plîns în 1967 autorităţilor. Cu această ocazie, actorul a spuscă doreşte să sprijine organele Securităţii. 
  
Recrutarea propriu-zisă a fost descrisă într-un raport din iunie 1967 în care este menţionată dorinţa viitorului agent, conspirat sub numele de „Matei”, respectiv „H2”: „A cerut din partea noastră posibilitatea de a dovedi că este un bun patriot”. (cf. „Referat de felul cum a decurs recrutarea ca agent a numitului TERNOVITS ALEXANDRU”, semnat: Maior Kristof Ladislau, şeful biroului VI, căpitan Aurel Borcea, lucrător operativ şi maior Gheorghe Bota, şeful serviciului III, ACNSAS, R 292421, vol. 1, ff. 5-6 – aici f. 6.) „Mapa anexă” a dosarului cuprinde o listă incompletă a rapoartelor predate de „Matei” („H2”) între anii 1967 şi 1988 ofiţerilor săi de legătură, rapoarte care se află şi în dosarele victimelor, inclusiv cele despre filmul dedicat lui Paul Celan. 
  
Dintr-o notă laconică a SRI (succesorul Securităţii, serviciu secret înfiinţat în mai 1990), rezultă că s-a renunţat la activitatea lui „Matei”: „în prezent nu mai este util muncii informative, motiv pentru care PROPUNEM a se aproba clasarea dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041” (cf. „Raport cu propunere de clasare a dosarului personal şi a mapei anexe nr. 20041 privind pe numitul TERNOVITS ALEXANDRU-IOSIF”, semnat: indescifrabil, document nedatat, ACNSAS, R 292421, vol. 1, f. 166.) 
  
Pentru activitatea sa, „Matei” a fost recompensat cu bani şi s-a bucurat de privilegiul de a călători în Occident, de unde îi trimitea ofiţerului său de legătură cărţi poştale ilustrate. După 1987, ia decizia de a rămîne în Germania. Se întoarce după Revoluţie, revine ca actor pe scenele din Timişoara. În 2006, a fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D — Arta spectacolului“, iar din 2007 este cetăţean de onoare al municipiului Timişoara. 
  
Vedere trimisă de „Matei” ofiţerului, Florin Dumitrescu (Foto: ACNSAS) 
  
Faptul că partea română a încasat o sumă mare de valută a facilitat şi terminarea filmului despre Celan (cu celebra Gudrun Landgrebe şi Michael Goldberg, în rolurile principale), fără intervenţii regretabile. Asta în pofida notelor perfide ale lui „Matei”, evidenţiate de ofiţerul său de legătură, lt.-col. Ioan Indrei, responsabil cu aşa numita „Artă-cultură”. Într-o „Notă de analiză”, din 13 decembrie 1986, în care este examinată activitatea lui „Matei”, Indrei reliefează aportul operativ „valoros” al colaboratorului neoficial: „a furnizat informaţii de valoare despre anumiţi străini, în special echipa de filmare din RFG condusă de F. Schüller (sic!), conducător al studioului Transilvania Film (cf. ACNSAS, R 292421, vol 1, ff. 140-141, aici f. 140v.) 
  
Redăm mai jos celebra poezie Fuga morții de Paul Celan 
  
Negru lapte al zorilor seara îl bem 
  
la amiză îl bem dimineaţa îl bem noaptea 
  
îl bem şi bem 
  
săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt. 
  
În casă stă un bărbat cu şerpii se joacă el scrie 
  
când seara se lasă el scrie-n Germania părul tău auriu Margareta 
  
el scrie şi iese în faţa casei şi stele scânteie el fluieră şi-şi cheamă dulăii 
  
îşi fluieră jidovii să sape o groapă-n pământ 
  
ne ordonă cântaţi acum pentru dans. 
  
Negru lapte al zorilor noaptea te bem 
  
te bem dimineaţa-n amiază şi seara te bem 
  
te bem şi te bem. 
  
În casă stă un bărbat cu şerpii se joacă el scrie 
  
scrie când seara se lasă-n Germania părul tău auriu Margareta. 
  
Părul tău de cenuşi Sulamita săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt. 
  
El strigă săpaţi mai adânc în pământ voi unii voi alţii cântaţi mişcaţi din arcuş 
  
îşi scoate pistolul din brâu îl flutură – albaştri-i sunt ochii 
  
înfingeţi mai bine lopate voi unii voi alţii cântaţi pentru dans mai departe. 
  
Negru lapte al zorilor noaptea te bem 
  
la amiază te bem dimineaţa şi seara 
  
te bem şi te bem 
  
în casă stă un bărbat cu părul tău auriu Margareta 
  
părul tău de cenuşi Sulamita cu şerpii se joacă. 
  
El strigă mai dulce moartea cântaţi moartea-i un maistru din ţara germană 
  
el strigă mai sumbru atingeţi viorile atunci veţi sui ca fumu-n văzduh 
  
atunci veţi avea o groapă în nori acolo patul nu-i strâmt. 
  
Negru lapte al zorilor noaptea te bem 
  
te bem la amiază moartea-i un maistru din ţara germană 
  
seara te bem dimineaţa te bem şi te bem 
  
moartea-i un maistru din ţara germană ochiul lui e albastru 
  
cu glonţul de plumb te loveşte te loveşte precis 
  
în casă stă un bărbat părul tău auriu Margareta 
  
dulăii asupra-ne asmute, ne dăruie-o groapă-n văzduh 
  
cu şerpii se joacă visează e moartea-un maistru din ţara germană 
  
părul tău auriu Margareta 
  
părul tău de cenuşi Sulamita. 
  
Traducere de Maria Banuş 
  
Opere publicate în limba germană 
  
Der Sand aus den Urnen—Nisipul din urne (1948) 
  
Mohn und Gedächtnis—Macii și amintirile] (1952) 
  
Von Schwelle zu Schwelle—Din prag în prag (1955) 
  
Sprachgitter—Vorbirea-grilă (1959) 
  
Die Niemandsrose—Trandafirul nimănui (1963) [21] 
  
Atemwende—Respirație-întoarcere (1967) 
  
Fadensonnen—Sori împletiți (1968) 
  
Lichtzwang—Lumină-impuls (1970) 
  
Schneepart—Zapadă-parte (postum, 1971) 
  
Opere în limba română 
  
Mac și memorie, [versuri] / Paul Celan; trad. de Mihail Nemeș și George State; pref. de Dan Flonta. - Pitești: Paralela 45, 2006. 
  
Paul Celan, Ingeborg Bachmann, Timp al inimii, traducere din germană de Iulia Dondorici, București, Editura Art, 2010 
  
Al.Florin Țene 
  
Bibliografie: 
  
Thomas Sparr: „Todesfuge. Biographie eines Gedichts“, Deutsche Verlags-Anstalt: München, 2020, 334 pp. 
  
Moldova, Neue Literatur Review, 1970 
  
Filozoful Adorno, un ilustru reprezentant al Şcolii de la Frankfurt, a publicat în 1951 un eseu (scris în 1949), intitulat „Critica culturii şi societate” („Kulturkritik und Gesellschaft”) în care se poate citi celebra remarcă: „A scrie o poezie după Auschwitz este ceva barbar”. 
  
Arhiva sonoră a Europei Libere. 
  
Referinţă Bibliografică:
Să ne aducem aminte de poetul Paul Celan-100 de ani de la naștere (23 noiembrie 1920) / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3542, Anul X, 11 septembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!